Lumea în obiectiv
Prea mic şi prea tîrziu
Africa este din nou ameninţată de foamete — aceasta riscînd să fie, potrivit ziarului parizian Le Figaro, cea mai gravă foamete care a lovit vreodată continentul negru. Se estimează că între 20 şi 29 de milioane de oameni riscă să moară de foame. Directorul Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii spune că este nevoie de o sută de milioane de dolari pentru a satisface necesarul de alimente. Însă acest apel pentru ajutor a avut un slab ecou deoarece el a coincis cu momentul cînd atenţia lumii era îndreptată spre evenimentele din Golful Persic. În consecinţă, ajutorul furnizat, pe lîngă faptul că a sosit prea tîrziu, a fost şi prea mic. Revista franceză Le Nouvel Observateur relatează că publicul în general a devenit atît de obişnuit să vadă imagini cu oameni înfometaţi, încît tragedia foametei pare să devină un lucru banal.
Evoluţia supusă analizei
Phillip Johnson, profesor de drept penal la universitatea din Berkeley (California, Statele Unite), a fost mult timp uimit de modul în care apără biologii teoria evoluţiei. Aceştia i se păreau atît de dogmatici şi gata de apărare cînd abordau subiectul, încît s-a hotărît să afle „ce puncte vulnerabile căutau ei să apere“. Rezultatul cercetărilor sale sînt cuprinse într-o carte, Darwin on Trial, pe care ziarul The Sacramento Bee o defineşte drept „o analiză minuţioasă din partea unui jurist a logicii şi dovezilor evoluţiei“. Ziarul spune în rezumat: „Darwin a căzut la examen“. Johnson afirmă că a întîlnit mulţi erudiţi, inclusiv biologi, cărora le este teamă să vorbească în mod public împotriva evoluţiei. „Unul din lucrurile pe care le-am învăţat din această experienţă, le-a spus el editorilor ziarului San Francisco Chronicle, este că pentru stabilirea unui concept şi pentru menţinerea lui la adăpost de criticism, nu este nevoie de lagăre de concentrare şi de poliţie secretă. Tot ce trebuie să faci este să lansezi ameninţarea că oamenii vor rîde de tine şi că îţi vei pierde prestigiul. Acest lucru are un efect colosal asupra vieţii universitare.“
SIDA în Malawi
Potrivit ziarului The Daily Telegraph din Londra, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat recent că 37% din populaţia din Malawi, adică aproape trei milioane de oameni, sînt contaminaţi cu HIV, virusul care cauzează SIDA. De altfel, peste şapte mii de bolnavi de SIDA au decedat deja. O reporteră a cotidianului citat mai sus din Blantyre, Malawi, scrie că 90% din prostituatele din această ţară se crede că sînt contaminate, precum şi 75% din poliţişti şi militari, şi aproximativ 60% din mamele care nasc în zonele urbane. Reportera a vizitat un spital din sudul ţării în care jumătate din pacienţi sufereau de boli ce aveau legătură cu SIDA. Ea scrie: „Întrucît nu există decît o infirmieră la 100 de bolnavi, victimele sînt lăsate să moară“.
O lecţie care te face să reflectezi
În Statele Unite, unde şofatul în stare de ebrietate este responsabil de un deces la fiecare 23 de minute, poliţia a adoptat nişte măsuri radicale pentru a-i face conştienţi pe tinerii delincvenţi de gravitatea delictului lor. Ei fac un tur cu tinerii pe la morgă. Acest program funcţionează deja de mulţi ani în districtul Los Angeles (California), unde peste o treime dintre tinerii implicaţi în accidentele mortale de circulaţie sînt sub influenţa drogurilor sau alcoolului. După vizita făcută la morgă şi la centrul traumatologic de la spital şi după vizionarea unei casete video cu cele mai macabre scene ale accidentelor de circulaţie, mulţi tineri văd în final legătura dintre corpurile mutilate ale victimelor accidentului şi propria lor conduită. Din cei 375 de tineri care au fost supuşi acestui tratament, nici unul nu a mai apărut în faţa tribunalului. Se prevede extinderea acestui program în toată ţara.
Pot adolescenţii lua decizii?
Sînt adolescenţii suficient de maturi pentru a decide ei înşişi ce tratament medical să urmeze? Această întrebare se ridică adesea atunci cînd adolescenţii Martori ai lui Iehova refuză transfuziile de sînge. În timp ce unii avocaţi şi medici spun că în general răspunsul este nu, un studiu recent realizat de Carnegie Council on Adolescent Development afirmă contrariul. Revista Science menţionează şapte studii comparative referitoare la atitudinea adolescenţilor şi a tinerilor adulţi faţă de unele situaţii medicale reale sau ipotetice. A reieşit că „adolescenţii de 14 sau 15 ani“ aveau aproape aceleaşi aptitudini de a lua decizii ca tinerii adulţi (între 18 şi 25 de ani). Ei dau dovadă de aceeaşi „hotărîre şi «capacitate» de judecată“.
Sîngele şi hepatita
Un studiu efectuat recent în Japonia confirmă faptul că există un risc real de a contracta hepatită de tip C prin intermediul transfuziilor de sînge. Se spune că acest virus este răspunzător de jumătate din cazurile de ciroză şi de cancer la ficat din Japonia. Potrivit studiului, 8,3% din 962 de pacienţi care au primit transfuzii de sînge erau purtători ai virusului hepatic de tip C, raportat la numai 0,7% dintre 1.870 care nu primiseră niciodată sînge. În mod surprinzător, 40% din purtătorii virusului nu au fost detectaţi prin analizele sîngelui efectuate de Crucea Roşie din Japonia.