O ciocnire între două culturi

CU circa cinci sute de ani în urmă, într-un orăşel din inima Castiliei, cîţiva diplomaţi spanioli se certau cu partenerii lor portughezi. La 7 iunie 1494, divergenţele dintre ei au fost aplanate şi a fost semnat un tratat oficial: Tratatul de la Tordesillas. Astăzi, ca urmare a acestui acord, sute de milioane de persoane din emisfera vestică vorbesc spaniola sau portugheza.

Tratatul confirma bulele papale din anul precedent prin care lumea neexplorată era împărţită între cele două naţiuni iberice. A fost trasată o linie de demarcaţie nord-sud la „370 de leghe spre vest de Insulele Capului Verde“. Spania putea să colonizeze şi să evanghelizeze ţările descoperite la vest de linia respectivă (America de Nord şi de Sud, cu excepţia Braziliei), iar Portugalia toate ţările la est (Brazilia, Africa şi Asia). 

Înarmate cu binecuvîntarea papală, Spania şi Portugalia — urmate imediat de alte naţiuni europene — au început să domine mările iar apoi lumea. După cincizeci de ani de la semnarea tratatului, erau stabilite rute oceanice, erau create legături între principalele continente şi începeau să-şi facă apariţia vaste imperii coloniale. — Vezi chenarul de la pagina 8.

Această explozie de descoperiri a avut importante repercusiuni. Sistemele comerciale şi agricole au fost revoluţionate, iar împărţirea rasială şi religioasă a lumii a fost şi ea modificată. Însă aurul a fost cel care a pus în mişcare evenimentele.

Schimbări în domeniul comercial

Columb avusese dreptate. Exista aur, chiar dacă el personal găsise foarte puţin. Nu peste mult timp, galioanele au început să transporte spre Spania cantităţi enorme de aur şi argint jefuit din America. Bogăţia era însă efemeră. Afluxul unor vaste cantităţi de metale preţioase a generat o inflaţie dezastruoasă, iar cantitatea imensă de bani cîştigaţi cu uşurinţă a sabotat industria spaniolă. Pe de altă parte, aurul din America permitea dezvoltarea economiei internaţionale. Existau bani pentru a cumpăra produse exotice transportate de nave spre şi de la cele patru colţuri ale pămîntului.

Pe la sfîrşitul secolului al XVII-lea se putea găsi argint peruvian la Manila, mătase chinezească la Mexico, aur african la Lisabona şi blănuri nord-americane la Londra. Odată ce articolele de lux au deschis calea, produse de bază, cum ar fi zahărul, ceaiul, cafeaua şi bumbacul au început să fie transportate peste oceanele Atlantic şi Indian în cantităţi din ce în ce mai mari.

Noi plante agricole şi o nouă artă culinară

Ciocolata elveţiană, cartofii irlandezi şi pizza italiană, toate acestea îşi datoresc existenţa cultivatorilor incaşi şi azteci. Ciocolata, cartofii şi tomatele erau doar trei dintre noile produse aduse în Europa. Deşi chiar de la început Columb şi oamenii săi au fost entuziasmaţi de ananas şi de batat, adesea noile arome, fructe şi zarzavaturi au avut nevoie de timp ca să cîştige popularitate. — Vezi chenarul de la pagina 9.

Alte plante originare din Orient, cum sînt bumbacul şi trestia de zahăr, au fost aclimatizate în Lumea Nouă, în timp ce cartofii sud-americani au devenit, în final, o sursă principală de hrană pentru multe familii europene. Acest schimb de plante nu numai că a dat diversitate artei culinare internaţionale, ci a adus şi o îmbunătăţire substanţială în alimentaţie, fapt ce a favorizat enorma creştere demografică mondială din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Revoluţia agricolă avea însă şi o latură întunecoasă.

Rasism şi represiune

Noile produse agricole, de pildă bumbacul, zahărul şi tabacul, îi puteau îmbogăţi pe colonişti, cu condiţia ca ei să aibă mînă de lucru suficientă şi ieftină pentru a-şi lucra pămînturile. Şi sursa sigură de mînă de lucru o constituia populaţia indigenă.

Coloniştii europeni îi considerau, în general, pe indigeni drept simple animale dotate cu darul vorbirii, prejudecată de care s-a făcut uz pentru a justifica de fapt înrobirea lor. Deşi o bulă papală din 1537 declara că „indienii“ erau „oameni adevăraţi, dotaţi cu un suflet“, acest lucru nu a împiedicat exploatarea. Aşa cum subliniază un document recent de la Vatican, „discriminarea rasială a început cu descoperirea Americii“.

Tratamentul dur, împreună cu răspîndirea „bolilor europene“ au decimat populaţia. În interval de o sută de ani, aceasta a fost redusă, potrivit unor estimări, chiar cu 90%. În zona Caraibilor, indigenii au fost aproape şterşi din existenţă. Cînd nu a mai fost posibil să se recruteze din populaţia locală, proprietarii de teren au căutat în altă parte mînă de lucru puternică şi sănătoasă. Portughezii, care îşi stabiliseră o bună bază în Africa, au oferit o soluţie infamă: comerţul cu sclavi.

Încă o dată prejudecăţile rasiale şi lăcomia au cauzat o suferinţă teribilă. Pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea, convoaie de nave cu sclavi (în special britanice, olandeze, franceze şi portugheze) au transportat în America probabil peste 15 milioane de sclavi africani!

Date fiind nuanţele sale rasiale, nu este surprinzător că descoperirea Americii de către europeni este foarte detestată de mulţi indigeni americani. Un indian din America de Nord a declarat: „Nu Columb i-a descoperit pe indieni. Noi l-am descoperit pe el“. Tot la fel, indienii mapuche din Chile protestează spunînd că ‘aceasta nu a fost o adevărată descoperire, nici o autentică evanghelizare, ci mai degrabă o invadare a teritoriului lor strămoşesc’. Aşa cum se observă din acest comentariu, religia nu a fost lipsită de vină.

Colonizare religioasă

Colonizarea religioasă a Lumii Noi a mers mînă în mînă cu cea politică.a Odată ce o zonă era cucerită, populaţia indigenă era obligată să devină catolică. Preotul şi istoricul catolic Humberto Bronx explică: „Iniţial ei botezau fără nici o instruire orală, practic cu forţa. . . . Templele păgîne au fost transformate în biserici creştine sau schituri; idolii au fost înlocuiţi cu cruci“. Nu este surprinzător că o astfel de „convertire“ arbitrară a rezultat într-un sincretism al religiei catolice cu cultele tradiţionale, un amestec ciudat care continuă şi astăzi.

După cucerire şi „convertire“ a fost impusă în mod strict ascultare faţă de biserică şi faţă de reprezentanţii săi, în special în Mexic şi în Peru, unde a fost instituită Inchiziţia. Unii clerici sinceri au protestat împotriva acestor metode necreştine. Călugărul dominican Pedro de Córdoba, martor ocular al colonizării insulei Hispaniola, s-a lamentat: „Cu nişte oameni atît de buni, ascultători şi blînzi cred că putea fi fundată o biserică la fel de bună ca şi cea din primul secol, numai dacă predicatorii ar fi venit în mijlocul lor fără forţă şi violenţă cum au făcut aceşti creştini infami“.

Diferită, dar nu nouă

Unii consideră descoperirea, colonizarea şi convertirea Americii drept o „ciocnire între două culturi“. Alţii o consideră drept „exploatare“, în timp ce cîţiva o condamnă numind-o pe faţă „violenţă“. Indiferent cum ar fi judecată, ea a constituit, fără îndoială, începutul unei ere noi, al unei ere de expansiune economică şi dezvoltare tehnică, deşi în detrimentul drepturilor umane.

Navigatorul italian Amerigo Vespucci a fost cel care în 1505 a lansat expresia „Lumea Nouă“ pentru a descrie noul continent. Fără îndoială, multe aspecte erau noi, dar problemele fundamentale ale Lumii Vechi predominau şi în cea Nouă. Încercările zadarnice ale atîtor conchistadori spanioli de a găsi legendarul Eldorado, un loc de abundenţă şi bogăţii fabuloase, relevă faptul că aspiraţiile umane nu au fost satisfăcute de descoperirea unui continent nou. Vor fi ele satisfăcute vreodată?

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 8]

Columb, precursorul erei descoperirilor

LA cincizeci de ani după descoperirea Americii de către Columb, harta geografică a lumii a fost practic refăcută. Navigatorii spanioli, portughezi, italieni, francezi, olandezi şi englezi, în căutare de noi rute spre est, au descoperit oceane noi şi continente noi. În 1542 numai continentele Australia şi Antarctica mai erau nedescoperite.

America de Sud Mai întîi Columb şi puţin după aceea Ojeda, Vespucci şi Coelho au trasat linia de coastă a Americii Centrale şi de Sud (1498–1501).

America de Nord Cabot a descoperit Terra Nova în 1497, iar Verrazano a fost primul care a navigat de-a lungul coastei răsăritene a Americii de Nord în 1524.

Călătorie în jurul lumii A fost realizată pentru prima dată de Magellan şi de Elcano, care au descoperit şi Filipinele după o călătorie epopeică peste vastul Ocean Pacific (1519–1522).

Calea maritimă spre India pe la Capul Bunei Speranţe După ce a înconjurat extremitatea sudică a Africii, Vasco da Gama a sosit în India în 1498.

Extremul Orient Navigatorii portughezi au ajuns în Indonezia în 1509, în China în 1514 şi în Japonia în 1542.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 9]

Plante care au transformat meniurile lumii

Descoperirea Americii a revoluţionat obiceiurile culinare ale lumii. A avut loc un schimb rapid de plante de cultură între Lumea Veche şi Lumea Nouă, şi multe plante cultivate de incaşi şi azteci figurează în prezent printre cele mai importante plante agricole din lume.

Cartoful. Cînd spaniolii au ajuns în Peru, cartoful constituia baza economiei incaşilor. Cartofului i-a mers bine şi în emisfera nordică şi, în interval de două secole, el a devenit alimentul de bază din multe ţări europene. Unii istorici chiar atribuie acestui umil, însă nutritiv tubercul rapida creştere demografică care a însoţit revoluţia industrială europeană.

Batatul. Columb a descoperit batatul cu ocazia primei sale călătorii. El l-a descris ca fiind ceva asemănător unui „morcov mare“ cu „gust specific castanelor“. Acum, batatul este un aliment de bază pentru milioane de oameni din multe părţi ale pămîntului.

Porumbul. Atît de importantă era cultivarea porumbului pentru azteci încît ei îl considerau drept un simbol al vieţii. Acum porumbul este al doilea după grîu în ce priveşte suprafaţa însămînţată.

Tomatele. Atît aztecii, cît şi populaţia Maya cultivau xitomatle (mai tîrziu numite tomate). În secolul al XVI-lea, tomatele erau cultivate în Spania şi Italia, unde gazpacho, pastele făinoase şi pizza au devenit mîncăruri preferate. Alţi europeni însă, nu s-au deprins cu proprietăţile lor pînă în secolul al XIX-lea.

Ciocolata. Ciocolata era băutura favorită a regelui aztec Montezuma II. Pe vremea cînd Cortés a sosit în Mexico, seminţele de cacao, din care se extrăgea ciocolata, erau considerate atît de valoroase încît erau folosite ca mijloc de plată. În secolul al XIX-lea, cînd i s-a adăugat zahăr şi lapte pentru a-i îmbunătăţi gustul, ciocolata a cîştigat faimă internaţională atît ca băutură, cît şi ca produs sub formă de tablete.

[Legenda ilustraţiei]

Sosirea lui Columb în Bahamas, 1492

[Provenienţa ilustraţiei]

Cu amabilitatea Muzeului Naval din Madrid şi cu amabila permisiune a lui Don Manuel González López

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Copie a tratatului de la Tordesillas.

[Provenienţa fotografiei]

Cu amabilitatea Archivo General de Indias, Sevilla, Spania

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Victime mexicane ale Inchiziţiei catolice

Pictură murală intitulată „Mexicul de-a lungul secolelor“, operă originală a lui Diego Rivera.

[Provenienţa fotografiei]

Palatul Naţional, Mexico