Uterul — Prima şi minunata noastră locuinţă

CE loc minunat a fost prima ta locuinţă! Cald şi confortabil. Bine aprovizionat cu hrană bogată. Sigur şi protector.

Ai petrecut cîteva luni acolo, în timp ce creşteai şi te dezvoltai. În curînd însă, domiciliul tău părea să se micşoreze din ce în ce mai mult pînă cînd, într-o zi, de-abia te mai puteai mişca în el. După toate probabilităţile, în acel moment stăteai chiar cu capul în jos! Apoi, dintr-odată, te-ai simţit presat de nişte forţe puternice şi te-ai năpustit pe uşa locuinţei tale spre lumea rece, gălăgioasă şi strălucitoare de afară.

Îţi aminteşti ceva din această experienţă? Fără îndoială că nu. Dar tu îţi datorezi viaţa acelui loc extraordinar în care ai fost găzduit — uterul mamei tale. El a fost conceput chiar pentru tine, furnizînd toată hrana şi protecţia de care are nevoie un copil în dezvoltare. Aşadar, de ce nu ai face o călătorie înapoi în timp pentru a vizita ceea ce a fost prima şi minunata ta locuinţă — uterul?

Te aşteaptă o primire călduroasă

Viaţa ta a început probabil pe drumul spre această admirabilă locuinţă. Un ovul matur de la mama ta a pătruns într-un canal numit tuba lui Fallopio. Între timp, milioane de spermatozoizi de la tatăl tău urmau acelaşi drum pentru a întîlni acest ovul. Un spermatozoid a reuşit să fecundeze ovulul, şi aşa ai apărut tu.

În acest moment, pregătirile în vederea sosirii tale erau deja în curs. Pereţii uterului (din latinescul uter, „burduf“) se pregătiseră şi ei, iar locul fusese aprovizionat cu substanţe nutritive. Mucoasa uterină şi-a dublat grosimea, acoperindu-se cu un ţesut spongios moale.

După trei sau patru zile, ai trecut pragul noii tale locuinţe. Pentru tine, care erai o aglomerare de cîteva zeci de celule numită blastocist, de mărimea gămăliei unui ac, aceasta putea să pară asemenea unei peşteri uriaşe. În interior însă, spaţiul este chiar mic. De fapt, uterul este un organ cavitar, neted şi trandafiriu, aproximativ de mărimea şi forma unei pere răsturnate.

Aceasta urma să fie locuinţa ta pentru următoarele circa 270 de zile, iar mama ta urma să-ţi furnizeze, chiar în detrimentul propriului său corp, substanţele nutritive de care aveai nevoie pentru a creşte şi a te dezvolta pînă în momentul naşterii. Aveau să treacă cîteva săptămîni înainte ca mama ta să fie conştientă de existenţa ta, şi aveau să treacă alte trei sau patru luni înainte ca burta ei să crească suficient pentru a fi observată de alţii.

După o cădere liberă în cavul uterin, ai hoinărit timp de alte trei zile. În cele din urmă te-ai fixat de mucoasa uterină. Enzimele din blastocist au erodat celulele de la suprafaţa acestui ţesut catifelat, numit endometru şi te-ai afundat în el cuibărindu-te în adîncimile lui ca de pluş. Dacă un ovul nu a fost fecundat şi nu s-a cuibărit în acest ţesut, uterul îl îndepărtează în cele din urmă şi îl expulzează sub formă de flux menstrual.

Înfruntînd respingerea

Acum au intrat în funcţiune nişte mecanisme extraordinare pentru a-ţi asigura cel mai plăcut sejur posibil. În primul rînd, era nevoie să fii protejat de sistemul imunitar al mamei tale. Savanţii nu-şi pot încă explica de ce corpul mamei tale nu te-a atacat considerîndu-te un intrus. În mod normal, mecanismul complex de respingere intră în acţiune imediat, la primul semn al prezenţei unui corp străin. Totuşi, tu vei creşte pentru a ajunge în cele din urmă un corp străin de proporţii gigantice, cîntărind cîteva kilograme. De ce tu nu ai fost atacat?

Cercetătorul David Billington de la Universitatea din Bristol a explicat: ‘Între mamă şi fetus există de fapt un zid care împiedică orice schimb între cei doi’. El se referea la un strat tisular numit trofoblast, care înfăşoară fetusul. Această barieră împiedică orice contact direct între tine şi mama ta. Dar motivul exact pentru care sistemul ei imunitar nu a considerat trofoblastul un ţesut străin rămîne un mister. Răspunsul la această problemă ne-ar putea ajuta totodată să înţelegem motivul pentru care unele sarcini sfîrşesc prin avort spontan. — Vezi chenarul de la pagina 26.

Procesul de îngrijire şi hrănire continuă

Îndeosebi în aceste prime stadii ale dezvoltării tale aveai un apetit extraordinar. În primele opt săptămîni de viaţă, ai crescut în lungime de circa 240 de ori, iar greutatea ta a crescut de un milion de ori. Apoi, la naştere, greutatea ta avea să fie de circa 2,4 miliarde de ori mai mare decît la început, cînd uluitoarea ta locuinţă se dilata asemenea unui balon pentru a te găzdui. În acest moment, uterul cîntăreşte de circa 16 ori greutatea normală, dar în interval de cîteva săptămîni după naştere, el revine aproape la mărimea sa iniţială. În primul trimestru de viaţă, s-a format structura de bază a corpului tău; organele şi sistemul nervos sînt pregătite pentru stadiile de dezvoltare ulterioară.

Încă înainte de aceasta s-a format sacul amniotic. El ţi-a furnizat o cameră de joacă tapetată şi cu temperatură constantă, în care puteai să faci tumbe şi să te zbengui în al doilea trimestru de viaţă. Îţi antrenai muşchii de care urma să ai nevoie mai tîrziu în afara sacului amniotic în care te mişcai în stare de imponderabilitate. Înghiţeai lichid amniotic, probabil pentru a te hrăni. La fiecare două-trei ore lichidul îţi era înlocuit.

Din peretele exterior al blastocistului s-a dezvoltat o complicată pernă tisulară numită placentă (din latinescul pentru „plăcintă întinsă“). Să examinăm cîteva dintre serviciile pe care ţi le-a făcut ea.

Ea a funcţionat ca plămîn, realizînd schimbul de oxigen şi dioxid de carbon dintre tine şi mama ta. Funcţionînd ca ficat, ea extrăgea din unele celule sanguine ale mamei tale elementele de care aveai nevoie, cum este fierul. Funcţionînd ca rinichi, ea filtra ureea din sîngele tău şi o transfera în circuitul sanguin al mamei tale pentru a fi eliminată prin rinichii ei. Ca intestin, placenta digera moleculele de origine alimentară. Toate aceste procese aveau loc prin intermediul cordonului ombilical lung de 55 de centimetri.

Cîndva, se credea că placenta era un sistem de siguranţă inexpugnabil, care nu permitea să treacă de la mamă la copil nici un lucru dăunător. În prezent ştim că, din nefericire, multe infecţii, precum şi unele substanţe asemănătoare medicamentului de tristă faimă, talidomida, pot face o breşă în sistemul de siguranţă. Unele boli, cum ar fi rubeola, constituie şi ele o ameninţare în anumite perioade ale gravidităţii.

Bariera hematoencefalică prezentă la adulţi nu este încă bine stabilită în creierul fetal aflat în curs de dezvoltare, făcîndu-l deosebit de vulnerabil la unele substanţe străine, cum ar fi fumul de ţigară, alcoolul, drogurile şi alte substanţe chimice toxice. Cercetările arată că alcoolul dăunează fetusului. Ce se poate spune despre cafeină, care traversează placenta, influenţează ea dezvoltarea copilului? Un aport vitaminos este oare benefic? Încă nu dispunem de toate elementele necesare pentru a răspunde la aceste întrebări.

Prin urmare, cea mai bună modalitate de a proteja un bebeluş este aceea ca în primul rînd mama să nu ingereze nici o substanţă despre care se ştie că este nocivă pentru fetus. Pe de altă parte, o dietă echilibrată şi gimnastica efectuată sub supraveghere medicală pot fi de mare ajutor în vederea promovării sănătăţii generale şi bunăstării mamei şi copilului.

Ia-ţi rămas bun de la locuinţa ta

Spre sfîrşitul celui de-al treilea trimestru, au început pregătirile în vederea plecării tale. Muşchii puternici ai peretelui uterin au început să se contracte în mod neregulat, aceste contracţii fiind numite uneori dureri ca de naştere. Uterul a devenit mai moale şi mai elastic.

În loc să se spună, „copilul a coborît“, este mai corect să se spună că întregul uter a coborît cu copilul înăuntru. De fapt, uterul se lungeşte pînă ajunge de formă mai mult sau mai puţin cilindrică şi coboară puţin, astfel încît capul copilului este acum în partea inferioară a bazinului.

Nimeni nu ştie ce anume decide că a sosit momentul să ieşi din uter. S-ar putea ca hormonii produşi de mama ta, sau de tine, bebeluşul, să fi trimis un mesaj uterului. În orice caz, mesajul era clar: „Începe travaliul!“

Termenul „travaliu“ descrie bine procesul constînd din trei etape iniţiat de uter. În prima etapă, pereţii musculari ai uterului s-au contractat în timp ce colul uterin şi vagina s-au dilatat pregătindu-se pentru coborîrea ta. Probabil în acest moment s-a spart sacul amniotic.

În a doua etapă, munca mamei începe cu adevărat, ea împingînd capul bebeluşului în jos prin colul uterin şi vagină. Contracţiile au continuat, devenind mai intense şi mai frecvente pînă cînd capul tău a trecut prin canalul naşterii. Restul corpului te-a urmat cu uşurinţă. În etapa finală a travaliului, mama ta a expulzat placenta şi resturile cordonului ombilical.

Aşa ai ajuns acolo — speriat, înfrigurat şi plîngînd — fără îndoială deplîngîndu-ţi plecarea neaşteptată din locuinţa ospitalieră în care ai petrecut ultimele nouă luni. Dar cît de încîntat poţi fi pentru că ai darul vieţii şi că poţi aprecia îngrijirea primită din partea unui Creator iubitor, care s-a îngrijit să ai o locuinţă excelentă chiar de la început!

[Chenarul de la pagina 26]

Avortul spontan — Tragica expulzare

CHIAR şi cea mai atentă mamă poate suferi un avort. Cauzele avortului spontan nu sînt bine cunoscute şi pe tema lor se discută mult. Cercetătorii nu sînt deloc de acord în ce priveşte procentajul de ovule fecundate ce sfîrşesc printr-un avort spontan. Se apreciază că, în Statele Unite, între 10 şi 20% dintre sarcini nu ajung la termen.

De ce uneori uterul expulzează din interiorul său noua viaţă în loc să o protejeze? Este posibil ca sistemul imunitar al mamei să reacţioneze în mod defensiv la prezenţa trofoblastului, atacînd peretele său protector şi cauzînd avortul. Multe avorturi pot fi cauzate de aşa-numitele accidente genetice, embrionul sau fetusul fiind atît de afectat încît să nu mai poată trăi. Sau acesta ar putea fi datorat unor anomalii în procesul de reproducere — intrarea prematură a unui ovul în uter înainte ca mucoasa uterină să fie pregătită să îl primească sau atît de întîrziată încît endometrul să înceapă deja să-l expulzeze. Probabil uneori o anumită diformitate a uterului mamei o face incapabilă să poarte un copil.

Un studiu asupra a aproximativ 200 de femei din Marea Britanie (în 1990) a sugerat că sterilitatea şi avortul pot fi puse în legătură cu dezechilibrul hormonal. Cantitatea de LH (hormonul luteinizant) produsă de hipofiză creşte, de obicei, în a 14-a zi a ciclului menstrual şi face ca ovulul ajuns la maturaţie să fie expulzat din ovar şi să-şi înceapă călătoria sa în jos prin tuba lui Fallopio pentru o eventuală fecundare. „Ceea ce a constatat echipa britanică, a raportat The New York Times, au fost mari cantităţi de LH la un moment nepotrivit, în ziua a opta a ciclului menstrual, înainte de ovulaţie.“ Pentru confirmarea şi interpretarea acestor descoperiri sînt necesare cercetări suplimentare.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 25]

Fetus în luna a treia

Fetus în luna a şasea

Fetus în luna a noua