Lucruri pe care uraganul Andrew nu le-a putut distruge

EXISTĂ uragane şi uragane.a Unele sînt doar nişte vînturi puternice, aducînd ploi abundente şi smulgînd copaci. Apoi a existat uraganul Andrew care a lovit sudul Floridei (24 august 1992) şi Louisiana (26 august 1992), uraganul Iniki care a devastat Kauai, Hawaii, (12 septembrie 1992) şi taifunul Omar care s-a abătut asupra insulei Guam (28 august 1992).

Acestea au provocat pagube evaluate la miliarde de dolari. În Florida, zeci de oameni şi-au pierdut viaţa. Mii de familii au rămas fără adăpost. Agenţii de asigurări alergau în jurul caselor distruse, căutîndu-i pe proprietarii acestora şi completînd cecuri.

Un raport din partea comitetului de ajutorare al Martorilor lui Iehova din Fort Lauderdale semnala că 518 dintre cele 1 033 de case ale Martorilor lui Iehova din acea regiune puteau fi reparate. Făcînd o aplicare generală, aceasta ar însemna că cel puţin 50% din totalul caselor întîlnite în cale de Andrew au fost distruse. După uragan, cei suficient de norocoşi pentru a avea o casă încă locuibilă încercau să-şi usuce mobilierul şi perdelele şi să înlăture mîlul alb rezultat din căderea plafonului sub ploaia torenţială care a pătruns prin acoperişurile deteriorate. Multora le-a fost greu să privească ruinele caselor lor. Cel mai rău le-a mers probabil celor care locuiau în case mobile sau rulote, acestea fiind mai puţin rezistente.

Uraganul Andrew nu a cruţat pe nimeni

Un astfel de cuplu a fost Leonard şi Terry Kieffer. Cînd au mers să reviziteze parcul de case mobile din oraşul Florida unde locuiau ei, au trebuit să-şi declare identitatea la postul de control militar pentru a pătrunde în zonă. Ceea ce au văzut ei era un parc de case mobile ce părea lovit de sute de bombe puternice — fără să lase vreun crater. Copaci dezrădăcinaţi. Plăci deformate de aluminiu ce formaseră cîndva pereţii şi acoperişurile caselor erau înfăşurate în jurul copacilor şi atîrnau de ramuri asemenea unor podoabe festive groteşti. Sîrme încărcate cu electricitate zăceau pe jos, stîlpii de lemn fiind crăpaţi asemenea unor beţe de chibrituri. Automobilele fuseseră răsturnate şi făcute bucăţi.

Bob van Dyk, a cărui casă nouă fusese declarată nelocuibilă, a descris scena astfel: „Tavanul s-a prăbuşit spărgînd ce era de spart, îndoind ce era de îndoit şi îngrozindu-ne pe noi care puteam fi îngroziţi“.

Lucruri personale, jucării, haine, fotografii şi cărţi zăceau peste tot asemenea unor triste amintiri ale unui stil de viaţă apus. O pisică neagră singuratică hoinărea printre ruine. Ea s-a întors uitîndu-se întrebătoare la soţii Kieffer. Şopîrle mici alergau peste ceea ce fusese cîndva proprietatea preţioasă a cuiva. În aer persista un miros greu de alimente alterate căzute din frigidere sparte. Ori încotro priveai vedeai scena unei distrugeri violente — cauzată de vînturi, de vînturi puternice a căror viteză a depăşit 260 de kilometri pe oră.

Priveliştea era sfîşietoare pentru proprietarii acestor case. După mulţi ani în care au trăit şi au crescut o familie în propriul lor cuibuşor, ei au revenit după furtună pentru a găsi totul distrus şi împrăştiat. Soţii Kieffer îşi salvaseră o parte din lucruri cu ocazia unei vizite anterioare, dar acum nu se mai simţeau în stare să scotocească printre ruinele casei. Apreciau totuşi faptul că încă erau în viaţă şi puteau să-i slujească lui Dumnezeu.

Uraganul Andrew nu a cruţat nimic. Centre comerciale, uzine, antrepozite — toate au devenit ţinta unui atac violent al naturii. Fragilele norme de construcţie concepute de om nu au trecut cu succes testul.

Partea cea mai bună şi partea cea mai rea a naturii umane

Pe măsură ce se organizau diverse servicii de ajutorare, spre Florida începeau să curgă ajutoare din toate părţile Statelor Unite. Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova din Brooklyn, New York, a reacţionat prompt şi a numit un comitet de ajutorare care să coordoneze munca la Sala de Adunări din Fort Lauderdale. El a alocat totodată o sumă considerabilă pentru cumpărarea de materiale, alimente şi articole de primă necesitate. Drept urmare, Martorii au fost printre primii care au reacţionat şi au început să solicite voluntari. De fapt, mulţi au venit fără să fie chemaţi.

S-au prezentat Martori din California, Carolina de Nord, Oregon, statul Washington, Pennsylvania, Missouri şi din multe alte locuri. Un comitet regional de construcţii din Virginia, care de obicei construieşte Săli ale Regatului, a trimis un grup de 18 Martori pentru repararea acoperişurilor. Ei au călătorit 18 ore cu maşina ca să ajungă aici. Voluntarii şi-au luat concediu sau zile libere şi au traversat ţara parcurgînd sute şi chiar mii de kilometri pentru a ajunge la colaboratorii lor Martori aflaţi în nevoie.

De un inestimabil ajutor a fost grupul din zona Charleston (Carolina de Sud). Ei se confruntaseră cu uraganul Hugo în 1989. Ştiau ce trebuie să facă şi imediat au adunat ajutoare, inclusiv generatoare electrice şi materiale de construcţie. În interval de două săptămîni echipele de voluntari au uscat circa 800 de case şi au reparat multe acoperişuri.

Mulţi parteneri de căsătorie şi mulţi vecini care nu erau Martori au beneficiat de ajutorul oferit de echipele de reparatori formate din Martori. Ron Clarke din West Homestead a relatat: „Partenerii necredincioşi au fost de-a dreptul impresionaţi. Ei au izbucnit în lacrimi copleşiţi de ceea ce Martorii făcuseră deja pentru ei“. Despre soţul necredincios al unei Martore a spus: „El este de-a dreptul extaziat — Martorii tocmai repară acoperişul casei sale“.

Un alt Martor a spus despre vecinii săi care nu erau Martori şi la uşa cărora a bătut în fiecare seară pentru a întreba dacă nu aveau nevoie de ceva. Ei spuneau că totul era în regulă. În a cincea zi, femeia nu s-a mai putut stăpîni şi a izbucnit în plîns: „Nu mai avem nici un scutec pentru copil. Aproape nu mai avem ce să-i dăm să mănînce. Nu avem suficientă hrană şi apă“. Soţul avea nevoie de 20 de litri de benzină, dar nu reuşise să-şi procure de nicăieri. În aceeaşi zi, Martorul le-a adus toate lucrurile de care aveau nevoie de la depozitul de ajutoare de la Sala Regatului. Soţia a izbucnit în lacrimi de recunoştinţă. Soţul a oferit o donaţie pentru lucrarea de ajutorare.

Un rol esenţial l-au avut bătrînii de congregaţie şi slujitorii ministeriali care au colaborat la organizarea activităţii de ajutorare la diferite Săli ale Regatului restaurate din zona sinistrată. Ei au lucrat neobosiţi pentru a-i găsi pe toţi Martorii şi pentru a se îngriji de necesităţile lor. În contrast cu aceasta, un ofiţer de aviaţie a fost citat ca spunînd despre eforturile de ajutorare dintr-o altă zonă: „Toţi vor să fie şefi, nimeni nu vrea să se murdărească pe mîini“.

Dezastrele naturale scot la iveală partea cea mai bună şi partea cea mai rea a naturii umane. Un exemplu al celei din urmă este jaful. O familie de Martori a constatat că pot recupera cel puţin frigiderul şi maşina de spălat pentru a fi folosite la centrul de ajutorare de la Sala Regatului locală. Ei au plecat la Sală pentru a aduce un camion. Pînă s-au întors, hoţii au furat ambele articole!

Un martor ocular a relatat: „În timp ce mergeam pe străzile pustii, am văzut case cu inscripţii de avertizare pentru hoţi. Unele dintre ele spuneau: «La moarte cu hoţii» şi «Hoţii vor fi împuşcaţi». O alta spunea: «Doi hoţi împuşcaţi. Unul mort». Unele magazine şi centre comerciale au fost jefuite“. După cum s-a exprimat un sergent de la a 82-a divizie aeropurtată, cel puţin un hoţ a fost prins şi linşat de mulţime.

S-au făcut multe arestări. Se pare că în orice calamitate elementele criminale aşteaptă să se năpustească asemenea vulturilor. Şi chiar aşa-zişii oameni cinstiţi sînt tentaţi să fure. Religia, etica şi principiile morale par să dispară cînd se iveşte ocazia de a obţine ceva fără plată.

Revista Treziţi-vă! a fost informată că, la început, nişte hoţi înarmaţi chiar le-au furat cîtorva soldaţi armele în care nu mai aveau gloanţe. Unii soldaţi au fost auziţi spunînd că centrul de ajutorare de la Sala Regatului este o oază în deşert „deoarece, spuneau ei, voi, Martorii, nu purtaţi arme“.

„Nu staţi cu braţele încrucişate“

Ce au învăţat Martorii lui Iehova din experienţele lor legate de dezastrele naturale? Să reia activităţile spirituale cît mai repede posibil. Ed Rumsey, un supraveghetor din Homestead, a declarat revistei Treziţi-vă! că după două zile de la uragan, deci miercuri, două Săli ale Regatului adiacente erau pregătite pentru întruniri. O parte din acoperiş fusese distrusă, tavanele se prăbuşiseră, iar apa pătrunsese înăuntru. Voluntarii au acţionat prompt pentru a restaura Sălile Regatului, astfel încît să fie corespunzătoare pentru întruniri şi pentru a fi utilizate drept centru de unde să se dirijeze activitatea de ajutorare din zona devastată. Au fost înfiinţate bucătării pentru ca victimele şi cei care ofereau ajutor să poată servi masa.

Fermín Pastrana, un bătrîn din congregaţia de limbă spaniolă din Princeton, a raportat că şapte familii din congregaţia sa formată din 80 de Martori îşi pierduseră casele şi tot ce aveau. Ce remediu le-a sugerat el colaboratorilor săi Martori? „Întristaţi-vă dacă este cazul. Dar apoi nu staţi cu braţele încrucişate. Ajutaţi-i în mod activ pe alţii şi, în măsura în care puteţi, ieşiţi în minister. Nu lipsiţi de la întrunirile noastre creştine. Rezolvaţi ce poate fi rezolvat, dar nu vă neliniştiţi pentru situaţiile la care nu există soluţie.“ Aşadar, în curînd Martorii predicau şi ofereau pachete cu ajutoare din casă în casă. Andrew nu le-a spulberat zelul.

‘Data viitoare vom pleca!’

Sharon Castro, o femeie de 37 de ani din Cutler Ridge, a relatat revistei Treziţi-vă!: „Tatăl meu a decis să nu plecăm. Se gîndea că dacă ultimul uragan şi-a schimbat direcţia şi nu a lovit coasta Floridei, Andrew avea să facă la fel. Nu avea de gînd nici măcar să bată scînduri la ferestre. Din fericire, fratele meu a trecut pe la noi şi a insistat să acoperim ferestrele cu placaj. Fără îndoială, acţiunea sa ne-a salvat viaţa. Ferestrele s-ar fi făcut ţăndări, iar noi am fi fost tăiaţi în bucăţi.

În jurul orelor 4.30 dimineaţa, ni s-a întrerupt curentul electric. Afară era o gălăgie infernală. Părea zgomotul produs de un tren uriaş. Se auzeau trosnete în timp ce copaci şi clădiri crăpau şi se prăbuşeau. Am aflat ulterior că scîrţîitul înspăimîntător pe care-l auzisem provenea de la cuiele lungi din acoperişul casei care cedau. Mansarda şi o treime din acoperiş au fost luate de vînt. Am sfîrşit prin a ne adăposti toţi cei 12 membri ai familiei noastre, inclusiv mama mea invalidă şi bunica în vîrstă de 90 de ani, într-o cameră din mijloc fără ferestre. Eram siguri că vom muri acolo“.

Ce a învăţat ea din această experienţă? „Data viitoare cînd ni se va spune să părăsim locul, vom pleca — fără comentarii. Vom da atenţie avertismentelor. Am învăţat, de asemenea, să împart şi să trăiesc cu foarte puţin. Şi ştiu că este bine să plîngi, să te întristezi şi apoi să înfrunţi realitatea.“

Reacţii din partea presei

Chiar şi mass media a remarcat excelenta organizare a Martorilor. În Savannah Evening Press a apărut titlul „Martorii lui Iehova sînt bineveniţi în sudul Floridei“, iar The Miami Herald a declarat: „Martorii se îngrijesc de ai lor — şi de alţii“. Acest ziar afirma: „În această săptămînă nimeni din Homestead nu le trînteşte uşa Martorilor lui Iehova — chiar dacă au încă uşi. Circa 3 000 de voluntari Martori din toată ţara s-au îndreptat spre zona sinistrată, în primul rînd pentru a-i ajuta pe ai lor, apoi pentru a-i ajuta pe alţii . . . Orice organizaţie militară ar putea invidia precizia, disciplina şi eficienţa Martorilor“.

Martorii sînt obişnuiţi să hrănească mulţimi de oameni cu ocazia adunărilor şi congreselor lor. În plus, ei au organizat sute de comitete regionale de construcţii în toată lumea pentru a construi Săli ale Regatului şi mari Săli de Adunări. Astfel, ei dispun de mînă de lucru calificată gata să răspundă la cîteva ore de la anunţ.

Mai există însă un factor — atitudinea lor. Acelaşi raport continua: „Nu există birocraţie. Nu există conflicte de personalitate. În loc de aceasta, muncitorii par deosebit de amabili şi cooperativi în pofida căldurii, a mizeriei sau a epuizării“. Cum se explică aceasta? „Acest lucru provine din relaţia noastră cu Dumnezeu care ne motivează să ne demonstrăm iubirea faţă de alţii“, a răspuns un Martor. Iată un alt lucru pe care Andrew nu l-a putut distruge: iubirea creştină a Martorilor. — Ioan 13:34, 35.

O lecţie interesantă este aceea pe care se pare că Martorii au învăţat-o de la copaci. Un martor ocular a exprimat această idee astfel: „În timp ce parcurgeam regiunea nu puteam să nu observ că sute de arbori mari fuseseră dezrădăcinaţi şi doborîţi. De ce? Ei opuseseră o puternică rezistenţă vîntului datorită volumului lor, şi aveau rădăcini ramificate, dar puţin adînci. Pe de altă parte, majoritatea zvelţilor palmieri au rămas în picioare. Ei s-au încovoiat în bătaia vîntului, unii şi-au pierdut frunzele, dar majoritatea au rămas fixaţi în rădăcinile lor din pămînt“.

Martorii aveau o credinţă adînc înrădăcinată în Cuvîntul lui Dumnezeu şi erau flexibili în reacţiile lor. Proprietăţile şi casele nu însemnau totul pentru ei. Cel puţin erau în viaţă şi puteau continua să-i slujească lui Iehova în pofida adversităţilor. Viaţa era ceva ce Andrew nu le-a răpit.

Organizarea activităţii de ajutorare

Compania Anheuser Busch a donat o autocisternă cu apă potabilă. La sosire, şoferul a întrebat oficialităţile unde putea să depoziteze apa. I s-a spus că singurii care aveau ceva organizat erau Martorii. De fapt, în săptămîna care a urmat uraganului Andrew, circa 70 de camioane cu remorcă încărcate cu ajutoare au sosit la Sala de Adunări a Martorilor lui Iehova din Fort Lauderdale.

Un voluntar de acolo relatează: „Astfel noi am primit o cisternă plină cu apă de băut. Am inclus-o imediat printre celelalte alimente pe care le trimiteam la centrele de distribuire de la Sălile Regatului. Ea a fost împărţită fraţilor şi vecinilor din zona sinistrată“. O fabrică de hîrtie din statul Washington a donat 250 000 de farfurii de carton.

La început, oficialităţile oraşului îi trimiteau pe voluntarii care nu erau Martori la Sălile Regatului, spunînd: ‘Ei sînt singurii care sînt organizaţi aşa cum trebuie’. În cele din urmă, armata a intrat în acţiune şi a început să înfiinţeze centre de distribuire a hranei şi a apei şi oraşe-corturi.

Iniţial, comitetul de ajutorare al Martorilor a instituit un centru de distribuire la Sala de Adunări de la Fort Lauderdale, care se află la circa 60 de kilometri nord de Homestead, zona cea mai afectată de calamitate. Pentru a le uşura puţin munca, a fost instituit un centru preliminar la Sala de Adunări din Plant City în apropiere de Orlando, la circa 400 de kilometri nord-vest de zona afectată. Majoritatea ajutoarelor au fost trimise acolo pentru sortare şi împachetare. Comitetul comunica în fiecare zi lista cu lucrurile necesare la Plant City, şi mari camioane cu remorcă străbăteau drumul de cinci ore pînă la Fort Lauderdale.

La rîndul său, acest centru de distribuire furniza alimente, materiale de construcţie, apă, generatoare electrice şi alte lucruri necesare celor trei Săli ale Regatului din centrul zonei sinistrate care fuseseră reparate. Acolo, Martori capabili organizau echipe de construcţie şi de curăţenie care să viziteze sutele de case ce necesitau reparaţii. Pe terenurile Sălii Regatului au fost, de asemenea, instalate bucătării şi cantine, şi oricine avea nevoie de ajutor era binevenit. Chiar şi unii soldaţi s-au bucurat să ia masa şi au fost văzuţi ulterior punînd o donaţie în cutiile de donaţii.

În timp ce bărbaţii erau ocupaţi cu repararea caselor, unele femei pregăteau mîncarea. Altele făceau vizite oamenilor pe care-i puteau găsi pentru a le împărtăşi punctul de vedere al Bibliei cu privire la dezastrele naturale şi totodată pentru a le oferi pachete cu ajutoare celor aflaţi în nevoie. Una dintre acestea era Teresa Pereda. Casa îi era avariată, iar geamurile maşinii îi erau sparte — totuşi maşina îi era încărcată cu pachete cu ajutoare pentru vecinii ei. Soţul ei, Lazaro, lucra la repararea uneia dintre Sălile Regatului. — Eclesiastul 9:11; Luca 21:11, 25.

Multe persoane rămase fără adăpost au fost cazate în casele Martorilor neafectate de Andrew. Alţii s-au stabilit în rulote împrumutate sau donate în acest scop. Alţii s-au mutat în oraşele-corturi construite de armată. Alţii pur şi simplu şi-au luat rămas bun de la casele lor şi s-au mutat la prieteni şi rude în alte părţi ale ţării. Nemaiavînd nici case, nici locuri de muncă, nici electricitate, nici apă, nici instalaţii sanitare adecvate — ei au ales astfel soluţia cea mai bună pentru ei.

O lecţie pe care au învăţat-o cu toţii a fost bine exprimată de un Martor de limbă spaniolă: „Sîntem foarte recunoscători pentru lecţia pe care am învăţat-o cu privire la obiectivele pe care ni le fixăm. Ştiţi, puteţi munci 15 sau 20 de ani pentru a vă construi o casă, pentru a acumula lucruri materiale şi apoi doar într-o singură oră, totul poate fi pierdut. Aceasta ne ajută să ne fixăm obiective spirituale, să ne simplificăm viaţa şi să ne gîndim în mod serios la serviciul adus lui Iehova“.

Este aşa cum a spus apostolul Pavel: „Lucrurile care pentru mine erau cîştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Mai mult decît atît, privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca gunoaie, ca să cîştig pe Hristos“. — Filipeni 3:7, 8.

Dezastrele naturale sînt realităţi cotidiene. Dacă dăm atenţie avertismentelor făcute de autorităţi, putem cel puţin să ne salvăm viaţa. Probabil casele şi bunurile vor fi pierdute, dar relaţia unui creştin cu „Dumnezeul oricărei mîngîieri“ trebuie întărită. Chiar dacă unii s-ar putea să moară într-o calamitate, Isus le-a promis învierea în lumea nouă a lui Dumnezeu pe un pămînt restaurat — un pămînt care nu va vedea niciodată suferinţa şi moartea cauzate de dezastre naturale. — 2 Corinteni 1:3, 4; Isaia 11:9; Ioan 5:28, 29; Apocalipsa 21:3, 4.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 20]

De-a dreptul uluit

Un grup de 11 Martori albi s-au deplasat din Tampa, Florida, pentru a participa la lucrarea de ajutorare. Ei au obţinut materiale şi au început să repare acoperişul unui Martor de culoare. Cînd a sosit un nepot al acestuia care nu era Martor, nu i-a venit să-şi creadă ochilor — era de-a dreptul uluit să găsească un grup de Martori albi care sosiseră înaintea lui şi reparau casa unchiului său. A fost atît de impresionat încît chiar a ajutat la lucrarea de construcţie.

El a spus că data viitoare cînd Martorii aveau să vină la casa sa, le va solicita un studiu biblic. În timp ce vorbea cu grupul din Tampa, şi-a dat seama că locuia în aceeaşi zonă cu ei. Unul dintre bătrînii din grup a făcut imediat aranjamente în vederea unui studiu biblic pentru săptămîna următoare! Aşa cum a declarat un Martor, lucrul acesta este o dovadă a faptului că nu trebuie să baţi numai la uşi pentru a depune mărturie — poţi bate în acoperişuri!

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

Uraganul Andrew nu a cruţat nimic, doar puţine clădiri au rezistat

Casa mobilă a soţilor Kieffer — şi ce a rămas din ea

[Legenda fotografiilor de la pagina 16]

Rebecca Pérez, fiicele ei şi alte 11 persoane au supravieţuit în acest spaţiu mic

Armata a intervenit pentru a preveni jaful (dreapta sus); magazine jefuite (dreapta)

Uraganul a smuls acoperişuri şi a răsturnat vehicule

[Legenda fotografiilor de la pagina 17]

Activitatea de ajutorare a fost organizată la Sălile Regatului

Case mobile înfăşurate în jurul copacilor; jucăriile unui copil zac părăsite pe o saltea; literatură biblică printre molozuri; Martori, asemenea Teresei Pereda, le-au oferit ajutoare vecinilor lor

Materiale de construcţie donate. Sortarea hainelor

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

Voluntari de pe tot cuprinsul Statelor Unite au ajutat la lucrarea de ajutorare