Cauzele violenţei în familie

„În loc să fie un refugiu în faţa stresului, tensiunilor şi iraţionalităţii din exterior, familia pare adesea să transmită sau chiar să amplifice aceste tensiuni.“ — The Intimate Environment—Exploring Marriage and the Family.

CERCETĂRILE privind violenţa în familie constituie un fenomen relativ nou. Abia în ultimele decenii s-au făcut studii mai ample. S-ar putea ca rezultatele unor astfel de investigaţii să nu fie întotdeauna în armonie unele cu altele, dar s-au descoperit anumiţi factori de bază care contribuie la violenţa în familie. Să examinăm cîţiva dintre ei.

Ce rol joacă mediul familial?

Mai mulţi cercetători au ajuns la concluzia că „cu cît mai violent era cuplul intervievat, cu atît mai violenţi erau copiii unii cu alţii şi cu părinţii lor“.

Simplul fapt de a asista la scene de violenţă în familie are un efect considerabil asupra unui copil. „Faptul de a vedea că mama sa este bătută, echivalează pentru un copil cu a fi el însuşi bătut“, afirmă terapeutul John Bradshaw. Un tînăr pe nume Ed nu suporta să-şi vadă tatăl bătînd-o pe mama sa. Cu toate acestea, probabil fără să-şi dea seama, el a fost învăţat să creadă că bărbaţii trebuie să ţină sub control femeile şi că, în acest scop, ei trebuie să le sperie, să le brutalizeze şi să le înjosească. Cînd a devenit adult, Ed a aplicat aceste tactici abuzive şi violente asupra soţiei sale.

Unii părinţi le interzic în mod prudent copiilor lor să urmărească scene violente la televizor, şi lucrul acesta este bun. Dar ei trebuie să fie şi mai prudenţi în ce priveşte controlarea propriului lor model de comportament pe care îl oferă copiilor lor influenţabili.

Ce rol joacă stresul?

Graviditatea, şomajul, moartea unui părinte, schimbarea domiciliului, boala şi problemele financiare, toate acestea provoacă stres. Majoritatea oamenilor înfruntă stresul fără să recurgă la violenţă. Pentru unii însă, stresul poate fi un preludiu la violenţă, în special cînd se combină cu alţi factori. De exemplu, îngrijirea unui părinte în vîrstă — îndeosebi cînd părintele este bolnav — conduce adesea la maltratarea acestuia atunci cînd cel însărcinat să facă aceasta este supraîncărcat cu alte responsabilităţi familiale.

Creşterea copiilor produce stres. Ca urmare, probabilitatea maltratării copiilor poate creşte odată cu creşterea familiei. La rîndul lor, copiii pot contribui şi ei la o creştere a violenţei conjugale, întrucît „motivul cel mai frecvent pentru care un cuplu ajunge să se bată îl constituie conflictul cu privire la copii“, afirmă Behind Closed Doors.

Un punct de vedere eronat cu privire la sexe

Dan Bajorek, care conduce un centru de consultaţii din Canada, spune că bărbaţii violenţi au o concepţie eronată despre femei: „Indiferent de cultură, ei au fost crescuţi cu mentalitatea că bărbaţii sînt superiori“. Hamish Sinclair, care conduce un program de reabilitare a bărbaţilor violenţi, spune că bărbaţii sînt instruiţi să creadă că sînt superiori femeilor şi că au dreptul „să le pedepsească, să le disciplineze sau să le intimideze“.

În multe ţări se consideră că bărbatul are dreptul să-şi trateze soţia ca pe un simplu obiect aparţinînd proprietăţii sale. Controlul asupra soţiei şi dominarea ei sînt considerate un indiciu al virilităţii şi al onoarei. Adesea soţiile sînt bătute cu sălbăticie şi supuse la tot felul de abuzuri, iar justiţia nu face mare lucru în acest sens deoarece, conform codului penal din aceste ţări, bărbatul este superior, iar femeia, inferioară; ea trebuie să i se supună în mod absolut, indiferent cît ar fi el de demn de dispreţ, de violent, de pervers sau de egoist.

Morley Safer, reporter de televiziune la postul CBS, a spus despre o ţară din America de Sud: „În nici o altă parte a Americii Latine nu este mai evident cultul dominaţiei bărbatului . . . Acesta pătrunde în toată societatea, inclusiv în sălile de tribunal unde, pentru apărarea onoarei sale, un bărbat care a înfăptuit o crimă nu este pedepsit, îndeosebi dacă victima este soţia sau concubina sa“. El afirma că „în nici un loc de pe pămînt femeia nu este înjosită“ ca în această ţară. Dar dominaţia bărbaţilor şi umilirea femeilor sînt răspîndite pe scară largă. Acest lucru nu se limitează la o ţară, oricît de gravă ar fi situaţia acolo.

Minna Schulman, directoare a unei agenţii new-yorkeze care luptă împotriva violenţei în familie, a afirmat că violenţa este un instrument pe care bărbaţii îl utilizează pentru a-şi menţine controlul şi pentru a-şi demonstra puterea şi autoritatea asupra femeii. Ea a adăugat: „Considerăm violenţa în familie drept o folosire greşită a puterii şi a autorităţii“.

Unii bărbaţi care îşi bat soţiile suferă de lipsă de respect de sine, sentiment pe care îl inoculează şi în victimele lor. Dacă lucrul acesta le reuşeşte, atunci propriul eu le este satisfăcut şi simt o anumită superioritate şi autoritate asupra unei alte fiinţe umane. Ei au sentimentul că în felul acesta îşi dovedesc masculinitatea. Dar aşa să fie oare? Săvîrşind acte violente asupra femeilor care sînt mai slabe din punct de vedere fizic, dovedesc ei că sînt într-adevăr puternici, sau mai degrabă că sînt iraţionali? Faptul că un bărbat mai puternic îşi bate soţia care este mai slabă şi lipsită de apărare este oare o dovadă de virilitate? Un bărbat cu forţă morală ar trebui să manifeste consideraţie şi compasiune faţă de cei mai slabi şi lipsiţi de apărare, nu să profite de acest lucru.

O altă dovadă de gîndire iraţională este aceea că, adesea, soţul violent îşi învinuieşte soţia, acuzînd-o că l-a provocat. El îi dă de înţeles sau chiar îi spune direct: ‘Nu ai făcut lucrul acesta cum trebuie. De aceea te bat’. Sau: ‘Masa nu a fost gata la timp, aşa că primeşti exact ce meriţi’. În mintea lui, vina este a ei. Şi totuşi, nici vreun defect al celuilalt partener nu justifică violenţa.

Are vreo influenţă alcoolul?

Întrucît alcoolul diminuează autocontrolul şi măreşte riscul de a acţiona din impuls, nu este de mirare că unii îl consideră un catalizator al violenţei. Adesea un individ reuşeşte să-şi ţină sub control instinctele violente cînd este treaz, dar după cîteva pahare, el devine brutal. Alcoolul i-a tocit simţurile şi i-a diminuat capacitatea de autocontrol.

Alţii pretind însă că problema îşi are rădăcina mai mult în stres decît în alcool. Ei spun că cineva care bea pentru a înfrunta stresul este genul de persoană care, probabil, recurge la violenţă în acelaşi scop. Aceasta înseamnă că un beţiv poate fi la fel de violent cînd este treaz ca şi atunci cînd este beat. În orice caz, indiferent cum stau lucrurile, este sigur că alcoolul nu ajută la controlarea impulsurilor, ci dimpotrivă.

Rolul mass mediei

Unii pretind că atît televizorul, cît şi cinematograful încurajează atitudinea bărbaţilor de a domina şi prezintă violenţa drept o modalitate legală de a rezolva un conflict şi de a pune capăt mîniei. „Am fost uluit de efectul pe care l-a avut asupra mea filmul Rambo“, recunoaşte un specialist în probleme matrimoniale. „În timp ce adultul [din mine], care se supune legilor, era îngrozit de uciderile în masă ale lui Rambo, copilul [din mine] îl simpatiza.“

Întrucît mulţi copii petrec mii de ore în faţa televizorului vizionînd nenumărate scene de violenţă, violuri şi acte de umilire a altor persoane, în special a femeilor, nu este de mirare că mulţi cresc punînd în practică aceste trăsături antisociale. Şi nu numai copiii sînt afectaţi, ci şi adulţii.

De asemenea, îndeosebi în ultimii ani, scenele de violenţă, imoralitate şi umilire a femeilor, prezentate la TV şi cinema, sînt tot mai sadice. Acest lucru nu poate decît să facă mai cumplită violenţa în familie. Aşa cum a constatat un grup de cercetători, există „o legătură . . . evidentă între faptul de a viziona scene pline de violenţă şi de a adopta un comportament agresiv“.

Efectul izolării

Mulţi oameni din prezent trăiesc o viaţă impersonală şi solitară. Supermarket-urile şi magazinele cu vînzare en gros au luat locul plăcutelor prăvălii de cartier. Sistematizarea, problemele economice şi şomajul obligă familiile să fie într-o continuă migrare. Se remarcă o înaltă rată a violenţei în familie printre cei care nu au legături sociale solide.

În cartea sa Intimate Relationships, Marriage, and the Family, James C. Coleman arată care sînt, după părerea sa, cauzele acestui fenomen. El crede că singurătatea reduce posibilitatea unei conversaţii constructive împiedicînd persoana violentă să-şi privească în mod obiectiv situaţia şi să caute ajutorul unui prieten de încredere. Faptul de a nu avea prieteni şi rude apropiate care pot acţiona ca o forţă moderatoare determină persoana să-şi dea cu uşurinţă frîu liber egoismului, deoarece gîndirea sa greşită nu este corectată zilnic de cei apropiaţi. Este aşa cum spun Proverbele 18:1: „Cel care se retrage în singurătate caută ce-i place lui însuşi, dar este împotriva adevăratei înţelepciuni“.

Ajutor pentru familiile afectate de violenţă

Am analizat doar cîteva dintre cauzele violenţei în familie. Mai sînt şi altele. Acum, după ce am identificat unele dintre ele, trebuie să examinăm soluţiile. Dacă cineva face parte dintr-o familie în care se practică violenţa, cum se poate pune capăt maltratării? Care este punctul de vedere al Bibliei? Se va sfîrşi vreodată violenţa în familie? Articolul de la pagina 10 va examina aceste chestiuni.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 9]

Violenţa psihologică — Rănind cu cuvinte

ÎN MALTRATAREA fizică, atacul se face cu pumnii; în cea psihologică, cu cuvintele. Singura diferenţă constă în alegerea armelor. Este aşa cum spun Proverbele 12:18: „Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare“.

Cît de dăunătoare este violenţa psihologică, incluzînd aceste ‘străpungeri de sabie’? Dr. Susan Forward scrie: „Rezultatul este acelaşi [ca în cazul maltratării fizice]. Eşti exact la fel de speriat, te simţi la fel de neajutorat şi simţi o durere la fel de mare“, pe plan afectiv.

Violenţa psihologică faţă de partenerul conjugal: „Violenţa conjugală nu este numai fizică. În mare parte, probabil chiar în cea mai mare parte, ea este verbală şi psihologică“, a spus o victimă care a fost mult timp maltratată. Maltratarea poate include injurii, ţipete, critici constante, insulte denigratoare şi ameninţări cu violenţa fizică.

Comentariile maliţioase care înjosesc, umilesc sau intimidează pot cauza daune considerabile. La fel ca apa care picură pe o stîncă, insinuările denigratoare pot părea inofensive la început. Dar respectul de sine este în curînd erodat. „Dacă ar fi trebuit să aleg între violenţa fizică şi cea verbală, aş fi preferat în orice moment să fiu bătută“, a spus o femeie. „Semnele sînt evidente, explica ea, şi cel puţin oamenii te compătimesc. În ce priveşte maltratarea verbală, aceasta te înnebuneşte. Rănile sînt invizibile. Nimeni nu-ţi poartă de grijă.“

Violenţa psihologică faţă de un copil: Aceasta poate include o critică constantă şi umilitoare cu privire la înfăţişarea unui copil, la inteligenţa, competenţa sau valoarea sa ca persoană. Sarcasmul este deosebit de dăunător. Adesea copiii iau remarcile sarcastice în serios, fără să facă deosebire între ce s-a spus în mod serios şi ce s-a spus în „glumă“. Un terapeut în probleme de familie, Sean Hogan-Downey, face observaţia: „Copilul se simte jignit, dar din moment ce toţi rîd, el învaţă să nu se mai încreadă în sentimentele sale“.

Aşadar, în majoritatea cazurilor se verifică adevărul cuvintelor rostite cîndva de istoricul şi eseistul scoţian Thomas Carlyle: „Înţeleg acum că sarcasmul este, în general, limba Diavolului, motiv pentru care eu efectiv am renunţat demult la el“.

Joy Byers, expertă în probleme de maltratare a copiilor, spune: „Maltratarea fizică poate ucide un copil, dar îi poţi ucide totodată personalitatea, şi aceasta fac unii părinţi utilizînd cuvinte permanent critice“. Revista FLEducator comentează: „Spre deosebire de vînătăi, care se văd şi trec, violenţa psihologică cauzează schimbări nevăzute în mintea şi personalitatea unui copil, care îi modifică complet existenţa şi relaţiile cu alţii“.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Faptul de a fi martor la scene de violenţă are o puternică influenţă asupra comportamentului de mai tîrziu al unui copil