Poate fi lumea unită?

‘Se pare că mult prea des motto-ul anului 1992 a fost urăşte-ţi aproapele.’

ACEASTĂ remarcă apărea în Newsweek. Revista adăuga: „Aceste dezbinări — un semen împotriva altuia, o rasă împotriva alteia, o naţionalitate împotriva alteia — sunt lucruri spre care am fost înclinaţi întotdeauna, iar evenimentele acestui an [1992] pun sub semnul întrebării dacă facem vreo îmbunătăţire în ce priveşte aruncarea unor punţi peste aceste prăpăstii“.

Asedierile, masacrele şi violurile care au avut loc recent în fosta Iugoslavie au constituit obiectul principal al ştirilor din lumea întreagă. Doar în Bosnia şi Herţegovina, nu mai puţin de 150 000 de oameni au fost ucişi sau daţi dispăruţi. Şi aproape 1 500 000 au fost scoşi din locuinţele lor. Credeţi că aceste evenimente nu ar putea să aibă loc niciodată în apropierea dumneavoastră?

Un înalt funcţionar ONU, José-María Mendiluce, a dat acest avertisment: „Oamenii pot fi foarte uşor transformaţi în maşini de nutrit ură şi de ucis. . . . În Vest există o atitudine potrivit căreia, la trei ore de Veneţia, războiul se dezlănţuie numai pentru că balcanicii sunt oameni în esenţă diferiţi de alţi europeni. Această concepţie greşită este foarte periculoasă“.

Atunci când Uniunea Sovietică a fost dizolvată în 1991, violenţa etnică şi-a făcut simţită prezenţa nu după mult timp. În fosta republică sovietică Georgia, circa 1 500 de persoane au fost ucise şi aproximativ 80 000 au fost alungate. În Moldova, sute de persoane au murit şi mii de persoane au fost alungate din cauza luptelor. Pierderi de vieţi s-au înregistrat şi în conflictele dintre Armenia şi Azerbaidjan, precum şi în alte foste republici sovietice.

Cea mai mare dintre fostele republici sovietice este Rusia. Chiar şi aici multe grupuri etnice caută să-şi formeze propriile lor state independente. Astfel, ziarul The European raporta vara trecută: „Federaţia Rusă se confruntă cu dezintegrarea“. Ziarul spunea: „În ultimele câteva săptămâni, trei regiuni au votat în favoarea autoproclamării ca republici . . . Alte trei au indicat săptămâna trecută că le vor urma exemplul“.

Dacă se creează state independente, vă puteţi izbi de nume cu care nu sunteţi familiarizaţi, cum ar fi Kaliningrad, Tatarstan, Stavropolie, Cecenia, Vologda, Sverdlovsk, Başkortostan, Iacuţîia şi Primorie. Nu este această situaţie asemănătoare cu ceea ce s-a întâmplat în fosta Iugoslavie — unde s-au creat Serbia, Croaţia şi Slovenia şi unde se mai pot crea şi alte ţări?

Secretarul de stat american Warren Christopher vorbea despre „ieşirea la suprafaţă a unor conflicte etnice, religioase şi regionale de mult timp înăbuşite“ şi a pus întrebarea: „Dacă nu găsim o modalitate prin care diferitele grupuri etnice dintr-o ţară să poată trăi împreună, câte ţări vom avea?“ El spunea că se va ajunge la mii.

Pretutindeni dezbinări

Câte conflicte etnice, religioase şi regionale credeţi că erau în curs de desfăşurare la începutul anului trecut? Credeţi cumva că 4, 7, 9, 13 sau poate chiar 15? În februarie 1993, ziarul The New York Times enumera un total de 48! Probabil că televiziunea nu vă transmite imagini ale cadavrelor însângerate şi ale copiilor înspăimântaţi din toate cele 48 de zone aflate în conflict, dar oare acest lucru face ca tragedia să fie mai puţin reală pentru victime?

Cu greu se poate găsi un loc pe pământ unde să nu existe posibilitatea izbucnirii unei lupte. Liberia, o ţară vest-africană, a fost şi ea devastată de violenţa etnică. Un conducător de gherilă şi-a câştigat sprijinul triburilor Gio şi Mano pentru a-l răsturna pe preşedinte, care făcea parte din grupul etnic Krahn. Peste 20 000 de persoane au fost ucise în războiul civil care a urmat şi sute de mii au fost alungate.

În Africa de Sud, albii şi negrii sunt în opoziţie făţişă în lupta pentru supremaţie politică. Însă nu se dau lupte doar între negri şi albi. Numai în anul 1992 au fost ucise aproape 3 000 de persoane în luptele dintre grupările rivale ale negrilor.

În Somalia aproximativ 300 000 de persoane au murit şi un milion au rămas fără locuinţă atunci când luptele dintre clanuri s-au transformat într-un război civil. În Burundi şi Rwanda, confruntările interetnice dintre populaţiile hutu şi tutsi au cauzat mii de morţi în ultimii ani.

Luptele dintre evrei şi arabi în Israel, dintre hinduşi şi musulmani în India şi dintre protestanţi şi catolici în Irlanda par să nu se mai sfârşească. Violenţa rasială a izbucnit în 1992 şi la Los Angeles, California, secerând peste 40 de vieţi. Oriunde locuiesc împreună oameni de diferite rase, naţionalităţi sau religii se nasc conflicte acerbe.

Pot oamenii să rezolve această problemă complicată a luptelor interetnice?

Eforturile conjugate ale oamenilor

Să luăm în discuţie, de exemplu, ce s-a întâmplat cu eforturile depuse în fosta Iugoslavie şi în fosta Uniune Sovietică. În 1929, Iugoslavia a fost creată într-o încercare de a uni într-o singură ţară diferitele grupuri etnice care trăiau în sud-estul Europei. Uniunea Sovietică a fost creată în mod similar prin unirea unor oameni diferiţi de origine rasială, religioasă şi naţională diferită. Timp de multe decenii unitatea internă a ambelor ţări a fost menţinută de puternice guverne centralizate şi, în cele din urmă, se părea că cetăţenii lor au învăţat să trăiască împreună.

„Harta etnică a Bosniei antebelice şi, de fapt, a Iugoslaviei antebelice era ca pielea unui jaguar, spunea un conducător sârb. Oamenii erau atât de amestecaţi, încât nu mai puteau fi despărţiţi.“ În fond, aproximativ 15 la sută dintre căsătoriile înregistrate în Iugoslavia se încheiaseră între persoane aparţinând unor grupuri etnice diferite. La o situaţie similară de aparentă unitate s-a ajuns prin amestecarea grupurilor etnice din Uniunea Sovietică.

Astfel, şocul a fost mare atunci când, după multe decenii de pace aparentă, a izbucnit violenţa etnică. În prezent, aşa cum scria un ziarist, oamenii „trasează pe hartă ceea ce a fost Iugoslavia după rasă, religie şi naţionalitate“. De ce oare, atunci când aceste guverne puternice au căzut, aceste ţări s-au fărâmiţat?

Factori responsabili

Oamenii nu-i urăsc în mod natural pe cei dintr-un alt grup etnic. Aşa cum spunea un cântec cunoscut, trebuie să fii temeinic ‘învăţat înainte de a fi prea copt, înainte de şase ani, şapte sau opt, să nutreşti ură faţă de toţi cei pe care rudele tale-i urăsc foarte tare’. Acest cântec se referea la un tânăr cuplu cu diferenţe rasiale vizibile. Însă, potrivit opiniei specialistului în psihiatrie Zarka Kovac, la oamenii din fosta Iugoslavie „nu prea există deosebiri de ordin fizic“. Cu toate acestea, violenţa este extremă, depăşind orice înţelegere. „Mutilezi persoana pe care ai ucis-o ca să nu recunoşti în ea un frate“, spunea Kovac.

Este evident că o astfel de ură rasială şi etnică nu este caracteristică naturii umane. Oamenii au fost învăţaţi în mod temeinic să urască de către propagandişti şi de rude care îşi amintesc de atrocităţile trecute. Cine ar putea sta în spatele tuturor acestora? Încercând să înţeleagă ororile războiului, un om de afaceri din Sarajevo s-a simţit îndemnat să conchidă: „După un an de război în Bosnia cred că Satan trage sforile. Aceasta este nebunie pură“.

Deşi mulţi nu cred în existenţa lui Satan Diavolul, Biblia efectiv indică spre existenţa unei persoane invizibile, supraumane care exercită o influenţă extrem de negativă asupra comportamentului uman (Matei 4:1–11; Ioan 12:31). Când vă gândiţi la acest lucru — la toate prejudecăţile, ura şi violenţa atât de iraţionale — probabil sunteţi de acord cu faptul că Biblia nu exagerează deloc atunci când spune că cel „numit Diavolul şi Satan . . . înşală întreaga lume“. — Apocalipsa 12:9; 1 Ioan 5:19.

O rază de speranţă

Când analizăm recentele tulburări la nivel mondial, visul unei lumi unite pare să fie mai departe ca oricând. Rivalităţile naţionaliste şi etnice ameninţă mai mult ca oricând existenţa omenirii. Cu toate acestea, în mijlocul acestui întuneric mondial, o rază de speranţă străluceşte cu putere. Pe parcursul verii anului 1993, un grup de oameni provenind din grupurile etnice beligerante au demonstrat că au în comun ceva care le-a permis să depăşească conflictele interetnice şi să colaboreze în iubire şi unitate.

Ca o ironie, acest lucru s-a dovedit a fi exact factorul care deseori a divizat omenirea — religia. Revista Time raporta: „Dacă investigaţi orice tribalism agresiv sau naţionalism, de obicei veţi găsi dincolo de aparenţe un substrat religios . . . Ura religioasă tinde să fie nemiloasă şi absolută“. În mod similar, India Today făcea afirmaţia: „Religia a fost stindardul sub care s-au comis cele mai hidoase crime. . . . Ea dezlănţuie o violenţă înfricoşătoare şi este o forţă extraordinar de distructivă“.

Într-adevăr, religia face parte, de obicei, din problemă, nu din soluţie. Dar această grupare religioasă menţionată mai sus — grupare cu un număr considerabil de membri — a demonstrat că religia poate să unească, nu să dezbine. Cine sunt cei care formează, în mod concret, această grupare? Şi de ce s-au bucurat ei de un succes răsunător acolo unde ceilalţi au dat greş? Pentru a găsi răspunsul, vă invităm să citiţi următoarele articole. Astfel, veţi putea privi viitorul omenirii printr-o perspectivă nouă.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Cimitir din Bosnia. Haley/Sipa Press