Sarajevo 1914—1994

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SUEDIA

Au trecut 80 de ani de la acele nefericite împuşcături din 28 iunie 1914 de la Sarajevo. Aceste împuşcături au fost răspunzătoare de uciderea arhiducelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale, arhiducesa Sofia, şi, ca urmare, duşmănia dintre Austro-Ungaria şi Serbia a crescut atât de mult, încât a dus la declanşarea primului război mondial. Din cei 65 de milioane de tineri care au fost trimişi pe câmpul de luptă, aproximativ 9 milioane nu s-au mai întors niciodată. Ţinând cont şi de victimele din rândul civililor, au fost ucise în total 21 de milioane de persoane. Unii încă mai vorbesc despre izbucnirea acelui război din august 1914 ca despre vremurile în care „lumea înnebunise“.

DIN nou împuşcăturile s-au făcut auzite pe străzile din Sarajevo. Şi nu numai în Sarajevo, ci şi în câteva dintre cele şase republici ale fostei federaţii iugoslave.a Cartea Jugoslavien​—Ett land i upplösning (Iugoslavia — o ţară care se destramă) afirmă: „Este un război civil în care vecinii luptă împotriva vecinilor. Resentimentele existente de multă vreme şi atitudinile pline de suspiciune s-au transformat în ură. Această ură a dus la conflicte, iar conflictele la mai multe crime şi mai multă distrugere. Este ca un cerc vicios sau, mai degrabă, ca o spirală a urii, a suspiciunii şi a crimei care creşte din ce în ce mai mult“.

Când în iunie 1991 au izbucnit luptele în Iugoslavia, nu a fost surprinzător faptul că mulţi oameni şi-au amintit de focurile de armă trase în Sarajevo în iunie 1914. Avea să ducă oare acest nou conflict la aceleaşi rezultate devastatoare? Avea să fie ameninţată pacea din Europa? Putea oare programul de „curăţare etnică“ (uciderea şi expulzarea în mod deliberat a unui grup rasial, politic sau cultural) să se extindă şi în alte părţi ale lumii? S-au exercitat presiuni pe plan internaţional pentru a se încerca oprirea conflictului. Dar ce anume a stat în realitate la baza problemelor din fosta Iugoslavie? Au vreo legătură evenimentele recente din Sarajevo cu asasinatul din 1914?

Iugoslavia şi primul război mondial

Conflictele nu sunt noi. Chiar la începutul acestui secol se vorbea despre Balcani ca despre „colţul fără linişte al Europei“. Jugoslavien​—Ett land i upplösning spune: „Este o problemă de destrămare a unei uniuni în care tensiunile au crescut de foarte multă vreme. În realitate, conflictele existau deja atunci când Regatul Sârbo-Croato-Sloven [fosta denumire a Iugoslaviei] a fost format la sfârşitul primului război mondial“. Câteva date istorice ne vor ajuta să înţelegem în ce fel conflictele din prezent datează de pe timpul primului război mondial.

Istoria ne spune că în 1914, pe vremea asasinării lui Franz Ferdinand, ţările slave din sud, Slovenia, Croaţia şi Bosnia şi Herţegovina, erau provincii ale Imperiului Austro-Ungar. Pe de altă parte însă, începând din 1878, Serbia a fost un regat independent, fiind sprijinit puternic de Rusia. Cu toate acestea, mulţi sârbi trăiau în provinciile aflate sub dominaţia Austro-Ungariei, şi din acest motiv Serbia dorea ca Austro-Ungaria să cedeze toate teritoriile ocupate din Balcani. Chiar dacă existaseră conflicte între Croaţia şi Serbia, acestea erau unite, având o singură dorinţă: să se elibereze de sub odioşii stăpâni străini. Naţionaliştii visau la unirea tuturor slavilor din sud într-un singur regat. Sârbii erau cea mai puternică forţă mobilizatoare în ce priveşte formarea unui astfel de stat independent.

În acel timp, împăratul aflat la putere, Franz Joseph, avea 84 de ani. Nu peste multă vreme, arhiducele Franz Ferdinand urma să devină noul împărat. Naţionaliştii sârbi vedeau în Franz Ferdinand o piedică în realizarea visului lor legat de un regat slav de sud.

Unii tineri studenţi din Serbia erau obsedaţi de ideea unui stat slav de sud liber şi erau dispuşi să moară pentru cauza lor. Au fost aleşi câţiva tineri pentru a-l asasina pe arhiduce. Li s-au dat arme şi au fost instruiţi de o grupare naţionalistă sârbă secretă, numită „Mâna Neagră“. Doi dintre aceşti tineri au încercat să execute un asasinat, iar unul dintre ei a reuşit. Se numea Gavrilo Princip şi avea 19 ani.

Acest asasinat a slujit scopului urmărit de criminali. Când primul război mondial s-a sfârşit, monarhia austro-ungară s-a desfiinţat, iar Serbia a putut să preia conducerea în realizarea unirii slavilor pentru a forma un regat. În 1918, acest regat a devenit cunoscut sub numele de Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. Numele a fost schimbat în Iugoslavia în 1929. Însă, când nu a mai fost nevoie ca diferitele grupări să fie unite prin ura lor comună faţă de Austro-Ungaria, a ieşit la iveală faptul că existau neînţelegeri chiar între aceste grupări. Există în cadrul populaţiei circa 20 de grupări diferite, patru limbi oficiale şi câteva mai neînsemnate, două alfabete diferite (latin şi chirilic) şi trei religii principale (catolică, musulmană şi ortodoxă sârbă). Religia continuă să fie un important factor dezbinător. Cu alte cuvinte, existau mulţi factori dezbinători ce dăinuiau de multă vreme în noul stat.

Iugoslavia şi cel de-al doilea război mondial

În timpul celui de-al doilea război mondial, Germania a invadat Iugoslavia şi, potrivit cărţii The Yugoslav Auschwitz and the Vatican (Auschwitz-ul iugoslav şi Vaticanul), „peste 200 000 de persoane, în principal sârbi ortodocşi, au fost ucise în mod sistematic“ de croaţii catolici care au cooperat cu naziştii. Însă croatul Iosip Broz Tito, împreună cu partizanii săi comunişti şi ajutat de englezi şi de americani, a reuşit să-i forţeze pe germani să se retragă din Iugoslavia. Când războiul s-a terminat, el s-a distins drept conducătorul incontestabil al ţării şi a început să conducă ţara cu o mână de fier. A fost un bărbat independent. Nici chiar Stalin nu l-a putut forţa să alinieze Iugoslavia la restul blocului comunist.

Multe persoane din fosta Iugoslavie au afirmat: ‘Dacă n-ar fi fost Tito, uniunea s-ar fi destrămat mult mai devreme. Numai el a avut hotărârea fermă şi autoritatea necesară de a o ţine unită’. Acest lucru s-a dovedit adevărat. După moartea lui Tito, survenită în 1980, conflictele s-au dezlănţuit din nou, crescând în intensitate, până când, în 1991, a izbucnit războiul civil.

Gloanţe care au schimbat lumea

Frederic Morton, autorul cărţii Thunder at Twilight​—Vienna 1913/1914 (Tunet în amurg: Viena 1913–1914), a scris următoarele despre uciderea lui Franz Ferdinand: „Glonţul care a pătruns cu violenţă în vena sa jugulară a făcut să răsune prima împuşcătură a celui mai devastator măcel pe care omenirea l-a cunoscut până atunci. Acesta a declanşat forţele motrice care au dus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. . . . Multe dintre primele fire din ţesătura actualei situaţii mondiale au fost urzite de-a lungul Dunării pe parcursul unui an şi jumătate care a precedat asasinarea arhiducelui“. — Sublinierea noastră.

Recentele evenimente din fosta Iugoslavie nu sunt singurele „fire din ţesătura actualei situaţii mondiale“ ale căror origini pot fi găsite în anul 1914. Istoricul Edmond Taylor exprimă o părere cu care mulţi istorici sunt de acord: „Izbucnirea primului război mondial a inaugurat pentru secolul al XX-lea o «epocă a problemelor» . . . În mod direct sau indirect, toate convulsiile ultimei jumătăţi de secol îşi au originea în anul 1914“.

S-au depus eforturi pentru a explica motivul pentru care împuşcăturile din Sarajevo au avut asemenea consecinţe îngrozitoare. Cum au putut două gloanţe trase de un „elev“ să aprindă întreaga lume şi să genereze o perioadă de violenţă, confuzie şi dezamăgiri care a durat până în zilele noastre?

Tentative de explicare a evenimentelor din 1914

În cartea sa Thunder at Twilight​—Vienna 1913/1914, autorul s-a străduit să explice ce anume s-a întâmplat, indicând spre ceea ce el numeşte „noua putere“ care a influenţat naţiunile în 1914. Această „putere“, afirmă el, era în realitate compusă din mai multe elemente care au acţionat simultan. Cele câteva voci nu prea înflăcărate care s-au făcut auzite au fost înăbuşite de strigătul ce creştea neîncetat, cerând războiul. Mobilizarea unei ţări a antrenat rapid mobilizarea tuturor celorlalte ţări. Puterea armată a preluat autoritatea de la clasa conducătoare. Mulţi au văzut în război şi o ocazie bine venită de a avea o „măreaţă aventură la nivel naţional“ şi, ca urmare, de a ieşi din monotonia vieţii de zi cu zi. Mai târziu, un om de stat a scris: „Asemenea celor care tânjesc după o furtună pentru a scăpa de toropeala verii, generaţia anului 1914 a crezut în înviorarea pe care războiul le-ar fi putut-o aduce“. Autorul german Hermann Hesse spunea că pentru mulţi a fost bine că au fost smulşi din „plicticoasa pace capitalistă“. Ideea conform căreia războiul este „o purificare, o eliberare, o enormă speranţă“ i-a fost atribuită câştigătorului premiului Nobel, scriitorul german Thomas Mann. Chiar şi Winston Churchill, îmbătat de ideea războiului, a scris: „Pregătirile de război exercită asupra mea o atracţie groaznică. Mă rog la Dumnezeu să mă ierte pentru un asemenea înfricoşător capriciu de frivolitate“.

Datorită acestei ‘noi puteri’, întreaga Europă a fost martora unor scene însufleţitoare, în timp ce soldaţii mărşăluiau spre câmpurile de luptă. Ramuri verzi erau prinse de căştile lor, ghirlande de trandafiri erau atârnate pe tunuri, orchestrele cântau, gospodinele fluturau batiste de la ferestre, iar copiii bucuroşi alergau alături de soldaţi. Se părea că oamenii sărbătoreau şi aclamau sosirea războiului. Războiul mondial era privit ca o sărbătoare.

Acesta este un rezumat din ceea ce Morton, citat mai devreme, a numit „noua putere“, care se presupune că ne ajută să înţelegem cauza primului război mondial. Dar de unde provine această „putere“? Istoriografa Barbara Tuchman a scris că societatea industrializată i-a dat omului noi puteri şi l-a supus unor noi presiuni. De fapt, „societatea . . . era . . . saturată de noi tensiuni şi energii acumulate“. Stefan Zweig, pe atunci un tânăr intelectual din Viena, a scris: „Nu pot să explic altfel decât prin acest surplus de forţă, o consecinţă tragică a dinamismului intern ce s-a acumulat în patruzeci de ani de pace, care acum a căutat o eliberare violentă“. Cuvintele „nu pot să explic altfel“ sugerează faptul că el însuşi găsea acest lucru greu de explicat. În prefaţa cărţii sale Thunder at Twilight, Morton scrie: „De ce s-a întâmplat exact atunci şi exact acolo? Şi cum? . . . Există o hartă care să dezlege acest labirint?“

Într-adevăr, multe persoane care se străduiesc să explice evenimentele anului 1914 consideră că motivele cele mai adânci sunt cu adevărat greu de înţeles. De ce nu s-a limitat războiul la acele părţi direct implicate? De ce s-a transformat într-un război mondial? De ce s-a extins atât de mult şi a fost atât de devastator? Ce era în realitate această stranie putere care a pus stăpânire pe omenire în toamna anului 1914? Următorul articol, aflat la pagina 10, va trata răspunsul biblic la aceste întrebări.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

„Asemenea celor care tânjesc după o furtună pentru a scăpa de toropeala verii, generaţia anului 1914 a crezut în înviorarea pe care războiul le-ar fi putut-o aduce.“ — Ernest U. Cormons, diplomat austriac.

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 8, 9]

1914

Biblia a profeţit evenimentele dezastruoase care au avut loc începând din 1914

„Şi a ieşit un alt cal, un cal roşu. Cel care stătea pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii; şi i s-a dat o sabie mare. Şi când a rupt pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie, zicând: «Vino!» M-am uitat şi iată un cal negru. Cel care stătea pe el avea în mână un cântar. Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit ca un glas care zicea: «O măsură de grâu pentru un dinar! Trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!» Şi când a rupt pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra, zicând: «Vino!» M-am uitat şi iată, un cal gălbui. Cel care stătea pe el se numea Moartea; şi Locuinţa Morţilor îl urma. I s-a dat autoritate peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie, cu foamete, cu moarte şi cu fiarele pământului.“ — Apocalipsa 6:4–8 (Vezi şi Luca 21:10–24; 2 Timotei 3:1–5.)

„Războiul cel Mare din 1914–1918 se întinde ca o fâşie de pământ pârjolită, despărţind acele timpuri de zilele noastre. Nimicind atât de multe vieţi, care ar fi fost productive în anii de mai târziu, distrugând convingeri, schimbând idei şi lăsând răni de nevindecat cauzate de deziluzii, el a creat atât o prăpastie fizică, cât şi una psihologică între două epoci.“ — Din prefaţa cărţii The Proud Tower, de Barbara W. Tuchman.

„Cei patru ani care au urmat [după anul 1914] au fost, după cum scria Graham Wallas, «patru ani de cele mai intense şi eroice eforturi pe care rasa umană le-a făcut vreodată». Când eforturile s-au încheiat, iluziile pe care şi le-au făcut şi entuziasmul manifestat până în 1914 s-au scufundat încetul cu încetul într-o mare de deziluzii enorme. Pentru preţul pe care l-a plătit, principalul câştig al umanităţii a fost faptul că şi-a dat seama într-un mod dureros de propriile sale limite.“ — Din postfaţa aceleiaşi lucrări.

[Provenienţa fotografiilor]

Arhiva Bettmann

Administraţia Muzeului Imperial de Război, Londra

Arhiva Naţională a Canadei, P.A. 40136

[Harta de la pagina 7]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Europa în august 1914

1. Marea Britanie şi Irlanda 2. Franţa 3. Spania 4. Imperiul German 5. Elveţia 6. Italia 7. Rusia 8. Austro-Ungaria 9. România 10. Bulgaria 11. Serbia 12. Muntenegru 13. Albania 14. Grecia

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Gavrilo Princip

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Germani primind flori în drumul lor spre câmpul de luptă

[Provenienţa fotografiei]

The Bettmann Archive

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Culver Pictures