Câtă fericire oferă viaţa citadină?
POPULAŢIA chinuită din oraşele de astăzi caută fericirea în mai multe moduri. Oraşe ca Bombay, Bangkok, Monte-Carlo, San Francisco şi Dallas încearcă să o ofere. Şi o oferă în multe moduri. Dar constituie vreunul din oraşele lumii o sursă de fericire durabilă?
Fantezii şi realitate
Pe la începutul acestui secol, Hollywoodul a devenit capitala mondială a filmului. Astfel poate fi surprinzător să aflăm că India produce probabil nu mai puţin de 800 de filme pe an. „Populaţia indiană este ahtiată după filme“ afirmă revista germană Geo, numind dependenţa lor „aproape ca o religie“. Ea adaugă: „Nicăieri în altă parte cinematograful nu serveşte într-un mod atât de evident ca lume-substitut pentru milioanele adunate care găsesc succesul şi bogăţia, fericirea şi dreptatea numai pe ecran“.
Deşi circa jumătate din filmele indiene sunt produse în Madras, pe coasta estică, industria cinematografică indiană şi-a avut începutul pe coasta vestică. În 1896, fraţii francezi Auguste şi Louis Lumière, inventatorii unui aparat de proiecţie viabil din punct de vedere comercial, au prezentat primul lor film de succes la Hotelul Watson din Bombay.
În 1534, când a intrat sub controlul comercianţilor portughezi, Bombayul era un sătuleţ mic. În 1661 regele Carol II al Marii Britanii s-a căsătorit cu o prinţesă portugheză, iar satul i-a fost oferit ca dar de nuntă. În 1668 a intrat sub controlul Companiei Indiilor Orientale şi, în curând, Bombayul a devenit principalul port vestic al Indiei.
O enciclopedie spune că „frumuseţea naturală a Bombayului nu este depăşită de a nici unui oraş din zonă“. Dat fiind cadrul său natural minunat şi lumea fantezistă a filmelor indiene la crearea căreia a contribuit acesta — un amestec de muzică, dans şi dragoste — Bombayul ar trebui să fie un oraş al bucuriei.
Dar Bombayul are una dintre cele mai dense populaţii din lume. Supraaglomeraţia pătează împrejurimile frumoase ale oraşului şi aduce puţină fericire miilor de oameni care trăiesc în bidonviluri „fără apă curentă sau canalizare“ şi care sunt obligaţi să utilizeze „râurile din apropiere şi spaţiile verzi ca toalete“. — 5000 Days to Save the Planet.
Bombayul are, de asemenea, multe religii. Dar în loc să rezulte bucurie din aceasta, în India au avut loc serioase conflicte religioase. Doar în ultimii doi ani, acestea au pretins sute de vieţi numai în Bombay.
Nu tot ce luceşte este aur
San Francisco este şi el un oraş al frumuseţilor naturii. El este renumit pentru dealurile sale, pentru faptul că este unul dintre cele mai frumoase porturi naturale din lume şi pentru podurile sale, inclusiv Poarta de aur care se întinde deasupra intrării portului. Puţini vizitatori rămân neimpresionaţi.
Întemeiat în 1835 sub numele de Yerba Buena, este rebotezat în 1847 primind numele de San Francisco. Un an mai târziu, în împrejurimile sale s-a descoperit aur, şi în California a început goana după aur. Un sătuleţ cu numai câteva sute de locuitori a devenit peste noapte un prosper oraş de frontieră. Dar el a avut propriile-i lovituri ale soartei, de pildă cutremurul de pământ şi devastatorul incendiu din 1906.
Ceea ce a contribuit la popularitatea oraşului San Francisco este stilul său internaţional. El are în interiorul graniţelor sale, notează The European, „lumi separate, contrastante atât în ce priveşte atmosfera, cât şi aspectul“. Diverse grupuri naţionale reprezintă Europa şi Asia, cum este cazul uneia dintre cele mai mari comunităţi chinezeşti din afara Asiei. Rezidenţii de limbă spaniolă indică spre originea mexicană a oraşului lor.
Recent, câteva sute de iubitori de turism au ales oraşul San Francisco drept „oraş al visurilor lor“, elogiind „combinaţia sa unică de prietenie, eleganţă şi toleranţă“. Un ziarist a scris: „Dacă ceva caracterizează California de Nord şi oraşul în care locuiesc eu, acest lucru este toleranţa faţă de toate tipurile de comportament uman care îi lasă perplecşi şi îi scoate din sărite pe oamenii din alte părţi ale ţării“.
Caracteristicile sale boeme au fost adesea obiectul publicităţii. În anii ‘60 mulţi priveau jenaţi la tinerii hippy cu plete şi cu ţinută neglijentă care glorificau „iubirea“ şi „pacea“ înainte de a se cufunda în hidosul stil de viaţă al drogurilor şi al promiscuităţii. Iar în acest oraş există una dintre cele mai mari comunităţi de homosexuali din ţară.
SIDA a lovit în plin oraşul San Francisco. Un ziar german numeşte această epidemie „cea mai severă criză“ care s-a abătut asupra oraşului după cutremurul de pământ şi incendiul din 1906, adăugând că „atmosfera [sa] încântătoare pare să fi dispărut pentru totdeauna“. Oraşul cu Poarta de aur a trebuit să înfrunte un adevăr dureros: Stilurile de viaţă „aurii“, deşi foarte promiţătoare, şi-au pierdut strălucirea în mijlocul suferinţelor.
Mai mulţi pierd decât câştigă
Monte-Carlo, de mult timp un loc de distracţii pentru cei bogaţi şi pentru elită, este reşedinţa unuia dintre cele mai cunoscute cazinouri din lume. De la deschiderea sa în 1861, cazinoul său a constituit un excelent loc de popas pentru turişti. Câteva cazinouri caută să satisfacă toate necesităţile celor pentru care faptul de a câştiga la jocuri de noroc este calea ce duce la o fericire permanentă. Dar mult mai mulţi pierd la jocurile de noroc decât câştigă.
Monte-Carlo este situat pe Coasta de Azur în principatul Monaco şi are o suprafaţă de mai puţin de 2,5 kilometri pătraţi. Monaco a fost populat de romani în timpurile antice. În 1297, bogata familie Grimaldi din Italia a preluat controlul asupra lui. După pierderea independenţei, ajungând întâi sub controlul Spaniei şi apoi al Franţei, principatul a fost restabilit sub Grimaldi în 1814.
În 1992, Rainier III, un descendent al familiei Grimaldi, şi-a exprimat preocuparea faţă de siguranţa supuşilor săi. După ce a remarcat că „patruzeci la sută din traficul mondial al petrolierelor se face prin Mediterana“, el a adăugat: „Ea este de 150 de ori mai poluată cu produse petroliere decât Marea Nordului. Optzeci la sută din canalele care o mărginesc se varsă direct în mare fără să fie tratate“.
În pofida problemelor, „nici un alt loc de sejur, spune The European, nu evocă atât de prompt ideea de farmec şi de degajare din vremurile de altădată, la simpla menţionare a numelui său“. Ceea ce contribuie la această imagine sunt cazinourile, muzeele, luxoasele cluburi de iaht şi raliurile sale — despre care unii spun că sunt cele mai importante şi mai fascinante întreceri automobilistice — precum şi Teatrul său de Operă. Însă cultura nu este singura care îi atrage pe bogaţi la Monte-Carlo; avantajele în ce priveşte taxele sunt substanţiale.
Însă banii şi cultura nu pot asigura o fericire de durată. În 1891, Charles Wells, un englez, efectiv a ruinat banca din Monte Carlo, dar în pofida ‘norocului’ său, el a sfârşit în cele din urmă în închisoare. Şi într-un oraş renumit pentru emoţionantele sale întreceri automobilistice şi nautice, este o tristă ironie că soţia prinţului Rainier, prinţesa Grace, a decedat în 1982 într-un accident auto şi că soţul fiicei lor a fost ucis în 1990 într-un accident în timpul unui concurs nautic.
Cultură „made in USA“
Deşi critică cultura americană modernă, mulţi europeni par să adopte o mare parte din ea. De exemplu, ei au urmărit cu plăcere scenele cu intrigi şi scandaluri de familie care au apărut pe micul ecran timp de câţiva ani în cadrul serialului Dallas. Un ziar german vorbea în termeni elogioşi despre acest serial spunând că el „satisfăcea o necesitate emoţională“ şi că dădea „un sentiment de securitate, de încredere şi de proprietate“.
Revista Time vorbea în termeni mai puţin elogioşi. Ea spunea că programul „ridica risipa ostentativă la rangul de religie laică . . . El îi introducea pe telespectatori în lăcomia anilor ’80, consacrând ca idol un petrolist din Texas“.
Descrierea făcută oraşului de serialul care-i poartă numele este departe de a corespunde intenţiei juristului şi comerciantului John Bryan când a înfiinţat un punct comercial în 1841, numindu-l probabil după numele lui George Dallas, un vicepreşedinte american. Oraş al finanţelor, al transportului şi al industriei — sediul mai multor companii petroliere decât orice alt oraş din Statele Unite — „Marele D“ este într-adevăr prosper.
Prosperitatea materială este adesea pusă pe picior de egalitate cu fericirea, astfel că oamenii consideră poate Dallasul un oraş al bucuriei. Însă bogăţia nu constituie o stavilă în calea lucrurilor rele. Dallasul este locul unde a fost asasinat la 22 noiembrie 1963 John F. Kennedy, cel de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite.
Criminalitatea specifică oraşelor mari este una din problemele Dallasului care le răpeşte oamenilor fericirea. O alta este tensiunea rasială şi culturală. În Dallas, ca în fiecare oraş cu o societate multirasială şi multiculturală, există întotdeauna un potenţial de violenţă, după cum o demonstrează revoltele rasiale din Los Angeles şi cele religioase din Bombay.
Sufocat de propriile-i succese
Din cauza numeroaselor sale canale, Bangkokul era numit în mod frecvent „Veneţia Orientului“. Acum majoritatea canalelor sale au fost înlocuite cu şosele şi, potrivit unui raport, un „automobilist obişnuit petrece echivalentul a 44 de zile pe an uitându-se ţintă la bara de protecţie din spate a autovehicului dinaintea sa“.
Regele Rama I nu ştia nimic despre astfel de probleme când a transformat în 1782 un mic sătuleţ într-un oraş regal, rebotezându-l Krung Thep, însemnând „Oraş al Îngerilor“. După construirea palatului regal, restul oraşului a fost amplasat în jurul acestuia în armonie cu credinţa thai, conform căruia palatul era centrul universului. În timpul celui de-al doilea război mondial, Bangkokul a suferit daune considerabile din cauza bombardamentelor. În pofida numelui său şi a templelor sale magnifice, nu a existat nici o dovadă a protecţiei angelice.
Deşi este situat la circa 30 de kilometri depărtare de Golful Siam, Bangkokul a fost transformat în port maritim prin dragarea continuă a râului Chao Phraya care traversează oraşul. Râul adesea se revarsă, inundând anumite părţi ale oraşului, unele dintre ele fiind doar cu 0,6 metri deasupra nivelului mării. Însă apele umflate sunt acum deviate printr-un canal de derivaţie, şi acest lucru a adus o anumită uşurare. O altă problemă este aceea că miile de fântâni arteziene au făcut ca pânza de apă freatică să scadă. Din 1984 încoace întregul oraş se scufundă cu circa 10 centimetri pe an.
Creşterea populaţiei Bangkokului la peste cinci milioane de locuitori, împreună cu un anumit succes economic ar trebui să constituie un motiv de fericire. Pe lângă aceasta, anual milioane de turişti vizitează oraşul umplându-i vistieriile. Dar aceasta în parte în dauna reputaţiei sale, deoarece mulţi vizitatori sunt atraşi de sexul ieftin şi uşor de obţinut în bordelurile Bangkokului. Astfel oraşul este cunoscut în prezent drept capitala ahtiată după sex a Orientului Îndepărtat.
Nici chiar bucuria generată de evenimente cum ar fi bicentenarul Bangkokului — parade cu flori, expoziţii istorice, ceremonii regale, dansuri clasice şi focuri de artificii — nu pot şterge tristeţea care pluteşte peste acest oraş. Bangkokul, spunea Newsweek, „se sufocă de propriile-i succese economice“.
Găsirea adevăratei bucurii
Ce au de oferit în realitate centrele de divertisment, aşa cum sunt reprezentate de oraşele menţionate mai sus? În cel mai bun caz o plăcere de moment, nu o fericire de durată. Astăzi, fericirea durabilă poate fi dobândită numai prin intermediul spiritului lui Dumnezeu, printre ale cărui roade se află bucuria. — Galateni 5:22.
Aşadar, în zadar căutaţi bucurie în cinematografele Bombayului, în cazinourile din Monte-Carlo, în stilurile de viaţă boeme din San Francisco, în prosperitatea aparentă a Dallasului sau în bordelurile Bangkokului. În numerele viitoare vom vedea unde poate fi găsită bucuria durabilă.
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
San Francisco, S.U.A.
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Bombay, India
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Bangkok, Thailanda