Elefanţii — Prieteni sau duşmani?
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AFRICA DE SUD
ELEFANŢII sunt apreciaţi din unele motive şi detestaţi din altele. Pentru unii ei sunt lucrători valoroşi, experţi în transportarea buştenilor imenşi şi în aranjarea lor în şiruri drepte. Alţii preţuiesc elefanţii pentru colţii, pielea şi carnea lor. Alţii în schimb nu văd în ei decât o ameninţare pentru pământul şi culturile lor.
Mulţi cercetători apreciază însă elefanţii pentru amuzament. Cynthia Moss a petrecut 13 ani studiind elefanţii din Parcul de vânătoare Amboseli din Kenya. În cartea sa Elephant Memories, ea scrie: „Le-am văzut pe impunătoarele matroane conducându-şi şi apărându-şi familiile; dar le-am văzut şi lăsând la o parte orice demnitate şi zburdând primprejur cu cozile răsucite pe spate şi cu o strălucire sălbatică în ochi“.
Daphne Sheldrick din Kenya a crescut mulţi elefanţi orfani şi apoi le-a dat drumul înapoi în sălbăticie. Într-un interviu acordat revistei Getaway, ea a explicat: „Toţi puii de elefant care vin au temperamente diferite, întocmai ca şi copiii. . . . Tind să fie competitori, devin geloşi, iar când îi cerţi s-ar putea să se îmbufneze. . . . Unii dintre ei vor fi în mod deliberat neastâmpăraţi sau neascultători. Trebuie să-i disciplinăm, la fel cum disciplinezi copiii“.
Pe lângă amuzament, elefanţii au un rol practic în natură. Un număr moderat de elefanţi într-o regiune delimitată sporeşte abundenţa şi varietatea speciilor de plante. Cartea Elephants, Economics and Ivory enumeră alte funcţii valoroase, de pildă formarea unor noi pajişti, împrăştierea seminţelor şi reducerea „numărului muştelor ţeţe“. „Elefanţii, conchid autorii, au un rol ecologic esenţial în savanele şi pădurile africane.“
Însă, dacă există prea mulţi elefanţi, ei produc daune vegetaţiei. Atunci ei devin duşmani pentru unii oameni. De aceea, în anumite regiuni delimitate, unii ocrotitori ai mediului sacrifică cu regularitate elefanţii mai slabi. În alte părţi ale Africii, unde elefanţii încă mai au spaţiu din abundenţă, nu s-a recurs la sacrificarea lor. Acest lucru prezintă avantaje. „În Parcul de vânătoare Amboseli din Kenya, explică revista New Scientist, unde nu s-a recurs la sacrificarea lor, elefanţii umblă liberi printre oameni şi nu au nici o teamă de ei.“
Oamenii de ştiinţă lucrează la inventarea unor metode de limitare a numărului naşterilor lor. Între timp, pe măsură ce află mai multe lucruri despre elefanţi, omul va găsi, fără îndoială, motive suplimentare de a-i considera prieteni.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 18]
Animals/Jim Harter/Dover Publications, Inc.