Eforturi pentru a-i salva pe copii

„Ne-am întrunit la Summitul Mondial pentru Copii pentru a ne lua un angajament comun şi pentru a face un apel universal urgent — acela de a-i oferi fiecărui copil un viitor mai bun.“ — Conferinţa Naţiunilor Unite, 1990.

PREŞEDINŢI şi prim-miniştri din peste 70 de ţări s-au întrunit la New York City la 29 şi 30 septembrie 1990 pentru a analiza situaţia deplorabilă a copiilor lumii.

Conferinţa a îndreptat atenţia lumii asupra suferinţei deplorabile a copiilor, o tragedie mondială păstrată sub tăcere. Delegatul Statelor Unite, Peter Teeley, a subliniat: „Dacă zilnic ar muri 40 000 de huhurezi, s-ar face scandal. Dar mor 40 000 de copii, şi lucrul acesta abia dacă este remarcat“.

Toţi şefii de guvern care s-au întrunit au fost de acord că trebuie să se întreprindă ceva de urgenţă. Ei şi-au luat „angajamentul solemn de a acorda o înaltă prioritate drepturilor, supravieţuirii, protejării şi progresului copiilor“. Ce proiecte concrete au propus ei?

Peste 50 de milioane de vieţi tinere în pericol

Obiectivul principal era salvarea a peste 50 de milioane de copii care riscă să moară pe parcursul anilor ’90. Multe dintre aceste vieţi tinere ar putea fi salvate prin implementarea următoarelor măsuri privind sănătatea.

• Dacă toate mamele din ţările în curs de dezvoltare ar putea fi convinse să-şi alăpteze copiii cel puţin patru până la şase luni, un milion de copii ar fi salvaţi anual.

• Utilizarea pe scară largă a terapiei de rehidratare orală (TRO) ar putea reduce la jumătate rata mortalităţii datorate diareii, care ucide patru milioane de copii în fiecare an.a

• Vaccinarea pe scară largă şi utilizarea de antibiotice ieftine ar putea preveni milioane de alte decese datorate unor boli, cum sunt pojarul, tetanosul şi pneumonia.

Este oare realizabil acest tip de program care vizează sănătatea? Costul s-ar ridica probabil la 2,5 miliarde de dolari pe an până la sfârşitul deceniului. La nivel internaţional, aceste cheltuieli ar fi minime. Companiile americane de tutun cheltuiesc această sumă în fiecare an — doar pe reclame publicitare. În fiecare zi, naţiunile lumii irosesc aceeaşi sumă de bani pe cheltuieli militare. Nu ar fi mai bine să se folosească aceste fonduri pentru sănătatea copiilor aflaţi în pericol? Declaraţia Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului afirmă în mod potrivit că „omenirea îi datorează copilului ce are ea mai bun de oferit“.

Desigur, faptul de a-i oferi „fiecărui copil un viitor mai bun“ implică mult mai mult decât salvarea lui de la o moarte prematură. Sandra Huffman, preşedinta Centrului de Prevenire a Malnutriţiei Copiilor, explică în revista Time că „TRO nu previne diareea, ea doar salvează copiii de la moartea datorată acesteia. . . . Ceea ce trebuie să facem acum, adaugă ea, este să ne concentrăm asupra modului în care putem preveni nu numai moartea, ci şi boala“.

Pentru îmbunătăţirea — pe lângă salvarea — vieţii a milioane de copii, au fost lansate câteva programe pline de ambiţie (vezi chenarul de la pagina 6). Nici unul nu va fi uşor de realizat.

Apă potabilă uşor accesibilă

Felicia Onu petrecea cinci ore pe zi cărând apă pentru familia ei. Apa adusă de ea era adesea contaminată. (În fiecare an această apă aduce cu sine un flagel al infectării cu viermele de guineea şi contribuie la declanşarea diareii.) Dar în 1984, în satul ei Ugwulangwu din estul Nigeriei a fost săpată o fântână şi a fost instalată o pompă manuală.

Acum ea trebuie să se deplaseze doar câteva sute de metri pentru a obţine apă potabilă. Copiii ei sunt mai sănătoşi, iar viaţa ei a devenit mult mai uşoară. Pe parcursul anilor ’80, peste un miliard de oameni asemenea Feliciei au obţinut acces la apă potabilă. Dar milioane de femei şi copii încă mai petrec multe ore în fiecare zi cărând găleţi ce conţin mai puţină apă decât apa din rezervorul unei toalete obişnuite din Occident.

Condiţii favorabile şi nefavorabile în educaţie

Maximino, un băiat inteligent de 11 ani, locuieşte într-o regiune izolată din Columbia. În pofida faptului că petrece mai multe ore pe zi ajutându-şi tatăl la întreţinerea culturilor lor, situaţia sa la învăţătură este bună. El frecventează o Escuela Nueva, sau Şcoală Nouă, care are un program flexibil, destinat să-i ajute pe copii să recupereze materia în cazul în care trebuie să absenteze câteva zile de la şcoală — lucru ce se întâmplă frecvent, îndeosebi în perioada recoltării. Profesorii sunt un lux în şcoala lui Maximino. Manualele sunt puţine. Copiii sunt încurajaţi să se ajute reciproc când nu înţeleg ceva, ei înşişi efectuând cea mai mare parte a muncii necesare funcţionării şcolii. Acest sistem nou — special adaptat necesităţilor comunităţilor rurale sărace — este testat în multe alte ţări.

La mii de kilometri distanţă de Columbia, într-un mare oraş asiatic, trăieşte un alt copil inteligent de 11 ani, Melinda. Ea a abandonat recent şcoala pentru a dedica 12 ore pe zi strângerii unor bucăţele de metal şi de material plastic de la una din imensele grămezi de gunoi ale oraşului. „Vreau să-l ajut pe tata, ca să avem asigurată o masă în fiecare zi, spune Melinda. Dacă nu l-aş ajuta, probabil că nu ne-am putea deloc permite să mâncăm.“ Chiar şi într-o zi bună, ea aduce acasă doar echivalentul a 580 de lei.

Personal sanitar format din copii

La periferia oraşului indian Bombay există un bidonvil numit Malvani, unde boala a fost mult timp endemică. În sfârşit, lucrurile se îmbunătăţesc graţie unor energici lucrători sanitari cum sunt Neetu şi Aziz. Ele vizitează familiile pentru a verifica dacă copiii mici au fost vaccinaţi sau dacă suferă de diaree, scabie sau anemie. Neetu şi Aziz au doar 11 ani. Ele s-au oferit să lucreze ca voluntari în cadrul unui program în care copiii mai mari sunt desemnaţi să supravegheze sănătatea copiilor sub cinci ani. Datorită eforturilor lui Neetu şi Aziz — şi eforturilor a zeci de alţi copii asemenea lor — aproape toţi copiii din Malvani au fost imunizaţi, majoritatea părinţilor ştiu să administreze terapia de rehidratare orală, iar igiena generală s-a îmbunătăţit.

În toată lumea se înregistrează mari progrese în ce priveşte vaccinarea copiilor mici împotriva celor mai frecvente boli (vezi chenarul de la pagina 8). În prezent, în Bangladesh peste 70% dintre sugari sunt imunizaţi, iar în China cifra a depăşit cu mult 95%. Specialiştii în domeniul sănătăţii sunt de părere că dacă fiecare ţară în curs de dezvoltare ar putea atinge cifra de 90%, atunci rezultatul ar fi o imunitate colectivă. Când marea majoritate a populaţiei este imunizată, bolile se transmit mult mai greu.

Sărăcie, război şi SIDA

Şi totuşi, trista realitate este că în timp ce în domeniul îngrijirii medicale şi al educaţiei se înregistrează progrese, alte probleme rămân la fel de înrădăcinate. Trei dintre problemele cele mai dificile sunt sărăcia, războiul şi SIDA.

În ultimii ani, oamenii săraci ai lumii s-au adâncit şi mai mult în sărăcie. Venitul real în zonele sărace ale Africii şi ale Americii Latine a scăzut cu 10% sau mai mult în ultimul deceniu. Părinţii din aceste ţări — unde 75% din venitul familiei este cheltuit pe hrană — efectiv nu-şi pot permite să le ofere copiilor lor o alimentaţie echilibrată.

‘Daţi-le copiilor legume şi banane’, i s-a spus lui Grace la dispensarul din localitate. Dar Grace, care trăieşte în Africa de Est şi este mamă a zece copii, nu are bani pentru hrană şi nu are suficientă apă pentru a întreţine culturile de pe parcela lor de 0,1 hectare. Ei nu au de ales; trebuie să mănânce numai porumb şi fasole, iar uneori să stea flămânzi. Dacă tendinţele actuale continuă, probabil că perspectivele familiei lui Grace sau ale altor milioane asemenea lor nu se vor îmbunătăţi.

Copiii lui Grace, aşa săraci cum sunt, o duc mai bine decât Kim Seng, în vârstă de opt ani, din sud-estul Asiei, al cărui tată a fost ucis într-un război civil fratricid şi a cărui mamă a murit după aceea de foame. Kim Seng, care era şi el pe punctul de a muri din cauza malnutriţiei, a găsit în cele din urmă adăpost într-un lagăr de refugiaţi. Mulţi dintre cei cinci milioane de copii care se chinuie în lagărele de refugiaţi din lumea întreagă au trecut prin dificultăţi similare.

La începutul secolului, numai 5% din victimele războiului erau civili. Acum, această cifră s-a ridicat rapid la 80%, iar majoritatea victimelor războiului sunt femei sau copii. Cei care poate scapă fără leziuni fizice suferă totuşi pe plan afectiv. „Nu pot uita cum a fost ucisă mama, spune o fetiţă refugiată dintr-o ţară din sudul Africii Centrale. Ei au apucat-o pe mama şi i-au făcut lucruri urâte. Apoi au legat-o şi au înjunghiat-o. . . . Uneori revăd scena în vis.“

În timp ce ţări la rând continuă să fie martore ale unor conflicte violente, suferinţa copiilor inocenţi din cauza ravagiilor războiului pare imposibil de evitat. În plus, tensiunea internaţională îi afectează şi pe copiii care nu sunt direct implicaţi în conflicte. Armata foloseşte sume imense care ar putea fi alocate furnizării unei mai bune educaţii, igiene publice şi îngrijiri medicale. La nivel mondial, cheltuielile militare din ţările industrializate depăşesc venitul anual total al celei mai sărace jumătăţi a omenirii. Chiar cele mai sărace 46 de ţări ale lumii cheltuiesc pe maşinile lor de război sume echivalente cu cele alocate sănătăţii şi instruirii luate la un loc.

În afară de sărăcie şi de război, un alt ucigaş îi pândeşte pe copiii lumii. Pe parcursul anilor ’80, în timp ce se făceau progrese remarcabile în lupta împotriva pojarului, a tetanosului şi a diareii, a ieşit la iveală un nou coşmar al sănătăţii: SIDA. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că până în anul 2000, zece milioane de copii vor fi infectaţi. Majoritatea lor nu vor ajunge niciodată la a doua lor aniversare, iar unii dintre ei abia dacă vor depăşi vârsta de cinci ani. „Dacă nu se iau de urgenţă măsuri, SIDA ameninţă să anuleze toate progresele pe care le-am făcut în ce priveşte salvarea copiilor în ultimii 10 ani“, se lamentează dr. Reginald Boulos, pediatru haitian.

Din această scurtă trecere în revistă, reiese clar că, în pofida unor realizări demne de laudă, scopul de a-i ‘oferi fiecărui copil un viitor mai bun’ rămâne o sarcină uriaşă. Există vreo speranţă că acest vis se va realiza într-o zi?

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 6]

Obiective pentru anii ’90 — Dificila sarcină de a-i salva pe copii

Naţiunile participante la Summitul Mondial pentru Copii şi-au luat mai multe angajamente concrete. Iată ce speră ele să realizeze până în anul 2000.

Vaccinare. Actualele programe de vaccinare salvează anual trei milioane de copii. Dar alte două milioane încă mor. Imunizând 90% sau mai mult dintre copiii lumii împotriva celor mai frecvente maladii, majoritatea acestor decese ar putea fi evitate.

Educaţie. Pe parcursul anilor ’80, înscrierea la şcoală efectiv a înregistrat un declin în multe dintre cele mai sărace ţări ale lumii. Obiectivul este de a contracara această tendinţă şi de a garanta că până la sfârşitul deceniului fiecare copil va avea posibilitatea să meargă la şcoală.

Malnutriţie. Oficialităţile Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii consideră că „prin strategii bune, . . . lumea este acum în măsură să-i hrănească pe toţi copiii lumii şi să depăşească cele mai grave forme de malnutriţie“. S-au făcut propuneri în vederea reducerii la jumătate a numărului copiilor malnutriţi pe parcursul actualei decade. O astfel de realizare ar salva 100 de milioane de copii din chinurile foamei.

Apă potabilă şi igienă publică. În 1987, Brundtland Report explica: „În ţările în curs de dezvoltare, numărul robinetelor de apă din jur este o indicaţie mai bună a sănătăţii unei comunităţi decât numărul paturilor de spital“. Actualmente, peste un miliard de oameni nu au acces la apă potabilă şi de două ori mai mulţi nu dispun de instalaţii sanitare. Scopul este să se asigure un acces universal la apă potabilă şi mijloace igienice de evacuare a reziduurilor umane.

Protecţie. În ultimul deceniu, războaiele au cauzat peste cinci milioane de victime infantile. Alte cinci milioane de copii au rămas fără adăpost. Aceşti refugiaţi, precum şi milioanele de copii ai străzii şi de copii care muncesc au o nevoie urgentă de protecţie. Convenţia privind Drepturile Copilului — acum ratificată de peste o sută de ţări — caută să-i protejeze pe toţi aceşti copii de violenţă şi exploatare.

[Graficul/Fotografia de la pagina 7]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

CAUZE PRINCIPALE ALE DECESELOR INFANTILE

(Copii sub cinci ani)

MILIOANE DE DECESE ANUAL (cifre estimative pe 1990):

0,51 MILIOANE Tuse convulsivă

0,79 MILIOANE Tetanos neonatal

1,0 MILIOANE Malarie

1,52 MILIOANE Pojar

2,2 MILIOANE Alte infecţii respiratorii

4,0 MILIOANE Boli diareice

4,2 MILIOANE Alte cauze

Sursa: OMS şi UNICEF

[Graficul/Fotografia de la pagina 8]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

PROGRESE ÎN VACCINAREA COPIILOR ÎN ŢĂRILE ÎN CURS DE DEZVOLTARE ÎN PERIOADA 1980—1988

Procentajul copiilor sub 12 luni care au fost vaccinaţi

ANII

1980 1988

DTT3* 24% 66%

POLIOMIELITĂ 20% 66%

TUBERCULOZĂ 29% 72%

POJAR 15% 59%

* DTT3: Vaccin combinat pentru DIFTERIE, TUSE CONVULSIVĂ şi TETANOS

SURSA: OMS şi UNICEF (cifrele din 1980 nu includ China)

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 4]

Fotografiile: Godo-Foto