Pietre care zboară

AŢI văzut vreodată o stea căzătoare brăzdând cerul într-o noapte senină? S-ar putea să nu treacă prea mult timp până când veţi vedea o astfel de stea. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că aceste focuri de artificii ale naturii îşi fac drum pe cer de aproximativ 200 000 000 de ori în fiecare zi!

Ce sunt ele? Sunt simple bucăţi de materie, piatră sau metale, cunoscute sub numele de meteoroizi, care se aprind la incandescenţa la alb, în timp ce pătrund în atmosfera pământului. Strălucitoarea dâră de lumină pe care aceştia o lasă pe cer, aşa cum este ea observată de pe pământ, este cunoscută sub numele de meteor.

Majoritatea meteoroizilor ard complet înainte de a ajunge pe pământ, însă unii supravieţuiesc căldurii puternice şi ating suprafaţa pământului. Aceştia poartă numele de meteoriţi. Unii oameni de ştiinţă sunt de părere că în fiecare zi ajung pe pământ circa 1 000 de tone din această piatră zburătoare.a

Rareori se întâmplă ca aceste pietre zburătoare care se prăbuşesc să prezinte vreun pericol pentru oameni, în principal, din cauză că ele sunt relativ mici ca mărime. De fapt, majoritatea meteorilor sunt produşi de meteoriţi care nu sunt mai mari decât un grăunte de nisip. (Vezi chenarul intitulat „Pietre din spaţiul cosmic“.) Dar ce se poate spune despre miile de pietre de dimensiuni mai mari care zboară prin spaţiu? Să luăm, de exemplu, piatra care este cunoscută sub numele de Ceres, al cărei diametru este de aproape 1 000 de kilometri! Şi se cunosc alte circa 30 de pietre cu un diametru mai mare de 190 de kilometri. Aceste pietre mai mari sunt, de fapt, nişte planete mici. Oamenii de ştiinţă le numesc asteroizi.

Ce s-ar întâmpla dacă unul dintre aceşti asteroizi s-ar izbi de pământ? Această ameninţare evidentă constituie un motiv important pentru care savanţii studiază asteroizii. Deşi cei mai mulţi asteroizi se mişcă pe orbite într-o centură care se află între Marte şi Jupiter, unii asteroizi care au fost urmăriţi de astronomi traversează în realitate orbita pământului. Ameninţarea pe care o prezintă producerea unei coliziuni este susţinută şi de existenţa unor cratere uriaşe, cum ar fi craterul meteoric (cunoscut şi sub numele de Craterul Barringer) aflat în apropiere de Flagstaff, Arizona, S.U.A. Una dintre teoriile care explică dispariţia dinozaurilor este cea referitoare la un impact de proporţii uriaşe care a modificat atmosfera pământului, aruncându-l într-o perioadă rece îndelungată, de-a lungul căreia dinozaurii nu au putut să supravieţuiască.

În prezent, o asemenea coliziune catastrofală ar distruge, probabil, întreaga omenire. Însă Biblia arată că „cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“. — Psalmul 37:29.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 23]

Un „glob de foc“ înregistrat pe video

Unii meteori sunt neobişnuit de mari şi de strălucitori. Ei sunt cunoscuţi drept „globuri de foc“. Pe 9 octombrie 1992, „globul de foc“ prezentat în fotografia de mai sus a brăzdat cerul, trecând pe deasupra câtorva state de pe teritoriul Statelor Unite. „Globul de foc“ a fost văzut pentru prima oară deasupra statului Virginia de Vest şi a apărut deasupra unei întinderi de pământ de 700 de kilometri. Un fragment, cântărind circa 12 kilograme, a aterizat pe o maşină parcată din Peekskill, New York.

Ceea ce este deosebit în legătură cu acest eveniment este faptul că, datorită unghiului de frecare sub care meteoroidul a intrat în atmosferă, „globul de foc“ strălucitor care a rezultat a durat mai mult de 40 de secunde. Aceasta a permis să se înregistreze pentru prima oară un „glob de foc“ pe video, înregistrarea fiind făcută din cel puţin 14 unghiuri diferite. Potrivit revistei Nature, „acesta este primul film făcut unui «glob de foc» din care a fost recuperat un meteorit“.

„Globul de foc“ s-a rupt în cel puţin 70 de fragmente, care apar pe unele înregistrări video ca nişte proiectile incandescente distincte. Cu toate că în urma acestui eveniment s-a găsit doar un meteorit, oamenii de ştiinţă cred că este posibil ca unul sau mai multe fragmente să fi pătruns în atmosfera pământului şi să fi căzut undeva pe uscat. S-ar putea ca aceasta să fie tot ce a mai rămas din acest mare meteoroid, care, iniţial, a cântărit circa 20 de tone.

[Chenarul de la pagina 24]

Pietre din spaţiul cosmic

Asteroid: Cunoscut şi drept planetoid sau planetă mică. Aceste planete extrem de mici se deplasează pe o orbită în jurul Soarelui. Majoritatea au forme neregulate, ceea ce ar putea indica faptul că ele sunt fragmente ale unor obiecte care au avut cândva dimensiuni mai mari.

Meteoroid: O bucată relativ mică de materie, piatră sau metale, care pluteşte în spaţiu sau care cade prin atmosferă. Unii oameni de ştiinţă cred că majoritatea meteoroizilor sunt fragmente de asteroizi apărute în urma coliziunilor sau că provin din „pietrişul“ rămas de la cometele care s-au stins.

Meteor: Atunci când un meteoroid pătrunde în atmosfera pământului, frecarea cu aerul produce căldură puternică şi o lumină strălucitoare. Această urmă de gaze fierbinţi, incandescente este vizibilă doar pentru o clipă sub forma unei dâre de lumină pe cer. Dâra de lumină este cunoscută drept meteor. Mulţi îi mai spun şi stea căzătoare. Majoritatea meteorilor pot fi văzuţi de pe pământ atunci când aceştia se află la o distanţă de circa 100 de kilometri de suprafaţa pământului.

Meteorit: Uneori un meteoroid este atât de mare, încât nu arde complet când intră în atmosfera pământului şi deci se izbeşte de acesta. Termenul folosit pentru un astfel de meteoroid este meteorit. Unii pot fi foarte mari şi grei. Un meteorit din Namibia, Africa, cântăreşte peste 60 de tone. Alţi meteoriţi mari, cântărind 15 tone sau mai mult, au fost găsiţi în Groenlanda, în Mexic şi în Statele Unite.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 24]

Ida şi micuţa sa lună

În timp ce fotografia un asteroid numit Ida, naveta spaţială Galileo, aflată în drum spre Jupiter, a făcut o descoperire neaşteptată — primul exemplu documentat care dezvăluie o lună deplasându-se pe o orbită în jurul unui asteroid. După cum s-a arătat în revista Sky and Telescope, oamenii de ştiinţă estimează că această lună în formă de ou, ce poartă numele de Dactyl, măsoară 1,6 pe 1,2 kilometri. Orbita sa se află la circa 100 de kilometri distanţă de centrul asteroidului Ida, care măsoară 56 pe 21 de kilometri. Proprietăţile lor din domeniul infraroşu sugerează că atât Ida, cât şi micuţa ei lună fac parte din familia de asteroizi Koronis, despre care se crede că ar fi fragmente ale unei singure pietre mari ce s-a fărâmiţat în urma unei coliziuni din spaţiu.

[Provenienţa fotografiei]

Foto: NASA/JPL

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Craterul meteoric aflat în apropiere de Flagstaff, Arizona, S.U.A., are un diametru de 1 200 de metri şi o adâncime de 200 de metri.

[Provenienţa fotografiei]

Foto: D. J. Roddy şi K. Zeller, U.S. Geological Survey

[Provenienţa fotografiei de la pagina 23]

Sara Eichmiller Ruck