Asteroizii, cometele şi Pământul — Va avea loc o ciocnire?

„În dimineaţa zilei de 30 iunie, într-un sat de aici din Siberia s-a observat un fenomen foarte neobişnuit. Cu mult deasupra orizontului, ţăranii au văzut un obiect care strălucea foarte puternic; strălucea prea tare pentru cei care îl priveau cu ochiul liber. Spre orizont, pe direcţia corpului luminos, s-a putut vedea un mic nor negru. Când obiectul strălucitor s-a apropiat de sol, se părea că se transformase în praf. În locul lui s-a format un uriaş nor de fum negru şi s-a auzit o explozie puternică, de parcă ar fi fost o avalanşă de pietre mari. Casele s-au cutremurat, iar o limbă de foc bifurcată a ţâşnit din nor. Sătenii fugeau îngroziţi pe străzi. Bătrânele plângeau; toată lumea credea că venise sfârşitul lumii.“ — Rezumatul unei ştiri publicate în ziarul Sibir, din Irkutsk (Rusia), la 2 iulie 1908.

ACEI săteni nu şi-au dat seama că deasupra capetelor lor tocmai explodase un obiect venit din cer. În prezent, după mai bine de 90 de ani, una dintre cele mai fantastice previziuni referitoare la sfârşitul planetei noastre este legată de o catastrofă cauzată de un asteroid sau o cometă. Acronime ca NEO (Near Earth Objects), adică obiecte apropiate de Pământ, şi PHO (Potentially Hazardous Objects), adică obiecte periculoase, sunt menţionate când este vorba despre previziunile apocaliptice care spun că Pământul va fi distrus în urma impactului cu unele corpuri cereşti. Hollywoodul s-a grăbit să scoată mari profituri transpunând aceste temeri în filme cu succes de casă, cum ar fi Impact nimicitor şi Armageddon.

Dar care este, de fapt, probabilitatea ca voi sau copiii voştri să pieriţi din cauza unei mingi de foc venite din ceruri? Ar trebui să vă aşteptaţi ca o ploaie cu bucăţi de fier şi gheaţă să vă „bombardeze“ grădina peste puţin timp? Dacă trăiţi într-o zonă litorală, va fi locuinţa voastră rasă de pe faţa pământului de un val uriaş provocat de un asteroid hoinar care a căzut în mare?

Pe orbită, în mijlocul „deşeurilor“

Sistemul Solar nu este alcătuit doar din Soare, nouă planete şi sateliţii naturali ai acestora. Cometele (conglomerate de gheaţă şi praf), asteroizii (planete mici sau minore) şi meteoroizii (în general, fragmente de asteroizi) se deplasează şi ei pe anumite orbite, în interiorul Sistemului Solar. Oamenii de ştiinţă ştiu de multă vreme că Pământul este ţinta unor „bombardamente“ din spaţiu. Nu trebuie decât să ne uităm la peisajul selenar plin de „cicatrice“ ca să ne dăm seama că trăim într-o lume agitată. Dacă nu ar fi fost atmosfera şi procesul continuu de modificare a suprafeţei Pământului ca urmare a mişcării plăcilor tectonice şi a eroziunii, suprafaţa planetei noastre ar fi fost plină de cratere ca şi cea a Lunii.

Oamenii de ştiinţă estimează că zilnic pot fi văzuţi în atmosfera Pământului nu mai puţin de 200 de milioane de meteori. Majoritatea obiectelor care intră în atmosferă sunt mici şi ard practic fără să fie observate. Totuşi, unele dintre aceste obiecte supravieţuiesc căldurii arzătoare degajate în momentul intrării în atmosferă şi sunt frânate de frecarea cu aerul, ajungând la o viteză de aproximativ 320 km/h. Ceea ce rămâne din aceste obiecte loveşte solul, aceştia fiind meteoriţii. Întrucât majoritatea acestora cad în oceane sau în regiuni nelocuite, rareori se întâmplă să îi lovească pe oameni. S-a estimat că aceste obiecte care pătrund în atmosferă măresc zilnic greutatea Pământului cu sute de tone.

În plus, astronomii apreciază că este posibil să existe circa 2 000 de asteroizi cu un diametru mai mare de 1 km care fie intersectează, fie se apropie de orbita Pământului. Astronomii au descoperit şi au observat numai aproximativ 200 de asteroizi din această categorie. De asemenea, s-a estimat că un milion de asteroizi cu un diametru mai mare de 50 m se apropie periculos de mult de orbita Pământului. Aceşti asteroizi pot atinge solul şi pot cauza pagube. Un asemenea proiectil relativ mic înmagazinează o energie de aproximativ 10 Mt TNT — echivalentul unei bombe nucleare puternice. Deşi atmosfera Pământului ne poate ocroti de impacturi mai mici, ea nu poate împiedica impacturile în urma cărora se degajă o energie mai mare de 10 Mt TNT. Unii cercetători susţin că, statistic vorbind, ne putem aştepta la un impact în care energia degajată este de 10 Mt TNT cam o dată la 100 de ani. Potrivit unor estimări, frecvenţa impacturilor cu obiecte care au un diametru de aproximativ 1 km este de o dată la 100 000 de ani.

Coliziuni, explozii şi cratere revelatoare

Nu ne vine greu să credem că planeta noastră a fost lovită în trecut de obiecte mari care au căzut din spaţiu. Dovezi ale acestor impacturi pot fi găsite în cele peste 150 de cratere descoperite, care sunt ca nişte cicatrice pe suprafaţa Pământului. Unele dintre ele se pot vedea foarte clar, altele se văd doar din avion sau din satelit, iar altele au fost de mult timp îngropate sau se află pe fundul oceanelor.

Unul dintre cele mai faimoase cratere, cunoscut ca Chicxulub, constituie o „cicatrice“ cu un diametru de 180 km. Aflat în apropiere de extremitatea nordică a peninsulei Yucatan, din Mexic, acest crater uriaş este considerat a fi locul de impact al unei comete sau al unui asteroid cu un diametru de 10 km. Unii susţin că schimbările de climă declanşate de acest impact au dus la dispariţia dinozaurilor şi a altor animale terestre şi marine.

În Arizona (SUA), un meteorit din fier (un siderit) a produs senzaţionalul Meteor Crater — o groapă cu un diametru de aproximativ 1,2 km şi o adâncime de 200 m. Care ar fi fost consecinţele dacă un meteorit ca acesta ar fi lovit un oraş? Un exponat renumit aflat la Muzeul American de Istorie a Naturii, din New York, arată că, în cazul în care un asemenea obiect ar fi lovit Manhattanul, acest district aglomerat ar fi fost complet distrus.

Aşa cum s-a menţionat la începutul articolului, la 30 iunie 1908 un asteroid sau un fragment dintr-o cometă, care conform estimărilor a avut mai puţin de 100 m în diametru, a pătruns cu zgomot în atmosfera terestră şi a explodat la circa 10 km deasupra unei zone din Siberia, în vecinătatea râului Tungusk, zona fiind în cea mai mare parte nepopulată. Explozia, care conform calculelor a fost de 15 Mt TNT, a distrus o zonă cu o suprafaţă de 2 000 km², doborând la pământ copacii, provocând incendii şi omorând renii. Gândiţi-vă câţi oameni ar fi murit dacă centrul exploziei s-ar fi aflat deasupra unei zone dens populate!

În iulie 1994, telescoapele din toată lumea erau îndreptate spre Jupiter în momentul în care câteva fragmente ale cometei Shoemaker- Levy 9 s-au ciocnit cu această planetă. „Cicatricele“ produse temporar pe suprafaţa lui Jupiter vor rămâne vii în amintirea celor care au fost martori la aceste coliziuni. Privind cum Jupiter suferă lovitură după lovitură, atât oamenii de ştiinţă, cât şi nespecialiştii se întrebau ce s-ar fi întâmplat dacă ţinta cometei ar fi fost Pământul.

Scenarii catastrofale

Plini de teamă, oamenii de ştiinţă s-au gândit la efectele catastrofale pe care le-ar avea asupra planetei noastre impactul cu o cometă sau cu un asteroid. Iată cum văd ei primele efecte după o coliziune majoră. Mai întâi se va vedea o coloană explozivă de praf şi bolovani. Fragmentele care cad vor fi ca o ploaie meteorică ce va face ca cerul să devină incandescent şi va aprinde pădurile şi păşunile, ucigând cea mai mare parte din viaţa terestră. Praful care rămâne în atmosferă mai mult timp va ecrana lumina Soarelui, determinând scăderea bruscă a temperaturii şi oprirea procesului de fotosinteză pe suprafaţa întunecată aflată dedesubt. În plus, suprimarea fotosintezei va duce la ruperea lanţului trofic din oceane, condamnând la moarte majoritatea vieţuitoarelor marine. Potrivit acestui scenariu, dezastrul ecologic va fi întregit de o ploaie acidă globală şi de distrugerea stratului de ozon.

Dacă un asemenea asteroid ar cădea în ocean, s-ar produce valuri, tsunami, care ar avea o forţă de distrugere impresionantă. Tsunamii ar ajunge mult mai departe de locul impactului decât unda de şoc iniţială şi ar distruge regiunile de coastă aflate la mii de kilometri distanţă. Iată ce spune astronomul Jack Hills: „Pe locul oraşelor n-ar fi decât noroi drept ca-n palmă“.

Totuşi trebuie să fim atenţi când este vorba de asemenea afirmaţii. O mare parte dintre aceste teorii sunt simple speculaţii. Este clar că nimeni nu a văzut un asteroid ciocnindu-se cu Pământul şi nici nu l-a studiat. De asemenea, mass-media de azi, obsedată de ştirile senzaţionale, publică imediat titluri de senzaţie, bazate pe informaţii incomplete sau chiar pe informaţii inexacte (vezi chenarul de mai sus). De fapt, s-a spus că probabilitatea ca o persoană să fie ucisă de un obiect care cade din cer este cu mult mai mică decât probabilitatea de a muri într-un accident rutier.

Ce ar trebui să se facă?

Mulţi specialişti sunt de părere că cea mai bună strategie pentru a evita dezastrul când o cometă sau un asteroid se apropie de noi ar fi lansarea unei rachete care să intercepteze invadatorul şi, cel puţin, să-i schimbe traiectoria. Dacă asteroidul este mic şi este detectat cu mulţi ani înainte de momentul impactului care s-a calculat, s-ar putea să fie suficientă doar interceptarea lui.

Însă, când este vorba de un obiect mai mare care s-ar putea să se ciocnească cu Pământul, unii oameni de ştiinţă propun să se utilizeze armele nucleare. În asemenea situaţii, se crede că o explozie nucleară plasată cu mare atenţie ar împinge uşor asteroidul pe o orbită mai sigură, împiedicând ciocnirea cu Pământul. În funcţie de mărimea asteroidului şi de cât de aproape se află acesta de Pământ se va stabili mărimea exploziei nucleare care va fi necesară.

Problema este că nici una dintre aceste măsuri posibile de apărare nu pot fi eficiente dacă nu se are în vedere avertizarea din timp. Grupurile de astronomie ca Spacewatch şi NEAT (Near Earth Asteroid Tracking) se ocupă în exclusivitate cu „vânătoarea“ de asteroizi. Mulţi oameni sunt de părere că s-ar putea face mai mult în această privinţă.

Trebuie să recunoaştem că oamenii imperfecţi au cunoştinţe limitate în ce priveşte localizarea şi mişcarea acestor corpuri cereşti. Însă nu trebuie să devenim exagerat de preocupaţi sau să fim înspăimântaţi peste măsură de faptul că viitorul vieţii de pe Pământ ar fi în pericol. Cea mai sigură garanţie, conform căreia nu se va permite niciodată ca vreun asteroid sau vreo cometă să distrugă toate formele de viaţă de pe Pământ, vine din partea Creatorului Universului, Iehova Dumnezeu.a Biblia ne dă următoarea asigurare: „Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“. — Psalmul 37:29; Isaia 45:18.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 27]

Cazul 1997XF11

La 12 martie 1998, o ştire deloc îmbucurătoare a făcut înconjurul lumii: un asteroid cu un diametru de 1,5 km se îndrepta spre Pământ şi se aştepta ca ciocnirea să aibă loc la 26 octombrie 2028, „într-o zi de joi“. Asteroidul, care poartă indicativul 1997XF11, a fost descoperit la 6 decembrie 1997, de astronomul Jim Scotti, membru al grupului Spacewatch de la Universitatea din Arizona. Cu ajutorul informaţiilor de care dispuneau şi a noilor observaţii făcute, oamenii de ştiinţă din cadrul Centrului pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian au dat publicităţii unele informaţii care au fost folosite de unii pentru a prezice că asteroidul se va deplasa pe o orbită la circa 50 000 km distanţă de Pământ — o distanţă cât grosimea unui fir de păr după standardele astronomice, ceea ce însemna o coliziune sigură. Reportajele TV conţineau din plin simulări înspăimântătoare în care era arătat un asteroid izbindu-se de Pământ. Apoi, după numai o zi, pericolul trecuse. Noile informaţii şi calcule au arătat că asteroidul urma să treacă pe lângă Pământ la o distanţă de 1 000 000 km. Şi această distanţă era mai mică decât alte distanţe la care mai trecuseră asteroizi de aceeaşi mărime, totuşi la această distanţă nu exista nici un pericol. Mass-media a publicat imediat titluri ca „E-n regulă, calculele erau puţin greşite“.

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

1. Cometa Halley

2. Cometa Ikeya-Seki

3. Asteroidul 951 Gaspra

4. Meteor Crater — o groapă cu un diametru de aproximativ 1,2 km şi o adâncime de 200 m

[Provenienţa fotografiilor]

Prin amabilitatea ROE/Anglo-Australian Observatory, fotografie de David Malin

Foto NASA

NASA/JPL/Caltech

Fotografie de D. J. Roddy şi K. Zeller, U. S. Geological Survey

[Provenienţa fotografiei de la pagina 25]

Foto NASA