În căutarea unor soluţii potrivite
AUTOVEHICULELE nu sunt singurele surse de poluare. Locuinţele particulare, fabricile şi centralele electrice sunt şi ele răspunzătoare de acest lucru. Totuşi partea pe care o au autovehiculele în producerea poluării la nivel mondial este considerabilă.
De fapt, cartea 5000 Days to Save the Planet îndrăzneşte să facă următoarea afirmaţie: „Dacă ar fi trebuit să se justifice toate aceste pierderi — îndeosebi preţul plătit de mediu din cauza emisiei de dioxid de carbon —, atunci probabil că niciodată nu s-ar fi fabricat maşini“. Cu toate acestea, cartea recunoaşte: „Însă acest lucru este o variantă la care nici constructorii de maşini, nici constructorii de drumuri şi şosele, nici agenţiile guvernamentale, nici chiar oamenii în general, a căror viaţă depinde din ce în ce mai mult de transportul particular, nu sunt pregătiţi să se gândească“.
Nu ar trebui oare ca tehnologia care a dus omul pe lună să poată construi o maşină nepoluantă? Dar a face este întotdeauna mai greu decât a spune, aşa că, până când nu sunt depăşite obstacolele din calea realizării unei maşini nepoluante, căutarea altor soluţii potrivite continuă.
Reducerea agenţilor poluanţi
În anii ’60, Statele Unite au adoptat o legislaţie care prevedea instalarea unor dispozitive de control la autovehicule, pentru a limita emisia de poluanţi. De atunci, alte ţări şi guverne au făcut acelaşi lucru.
În prezent, pentru a filtra agenţii poluanţi dăunători, se folosesc pe scară largă convertizoarele catalitice, în acest caz fiind necesară benzina uşoară. Între anii 1976—1980, după ce un mare număr de automobilişti au început să folosească benzina uşoară, nivelul de plumb din sânge a scăzut la o treime în rândul americanilor. Iar acesta a fost un lucru bun, deoarece o cantitate de plumb ce depăşeşte nivelul normal poate afecta sistemul nervos şi poate frâna capacitatea de învăţare. Din nefericire însă, în timp ce în multe ţări dezvoltate s-a înregistrat o scădere a nivelului de plumb, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre ţările mai puţin dezvoltate.
Deşi succesul înregistrat cu ajutorul convertizoarelor catalitice este mulţumitor, utilizarea acestora rămâne o chestiune controversată. Din cauza scăderii performanţelor când nu s-a mai adăugat plumb, compoziţia hidrocarburilor din benzină a fost schimbată. Acest lucru a dus la o creştere a emisiei de alţi carcinogeni, cum ar fi benzenul şi toluenul, ale căror niveluri de emisie nu sunt reduse de convertizoarele catalitice.
Mai mult, pentru aceste convertizoare catalitice trebuie să se folosească platină. Profesorul Iain Thornton, de la Colegiul Regal din Marea Britanie, susţine că unul dintre efectele secundare ale folosirii acestor convertizoare a fost creşterea cantităţii de platină depuse în praful de pe marginea şoselelor. Profesorul a atras atenţia asupra posibilităţii ca „forme solubile ale platinei să pătrundă în lanţul trofic“.
În pofida oricărui succes înregistrat de „convertizoarele catalitice în America de Nord, Japonia, Coreea de Sud şi în câteva state europene, creşterea masivă a numărului de maşini din întreaga lume a şters complet avantajele legate de calitatea aerului“, recunoaşte în mod realist cartea 5000 Days to Save the Planet.
Reducerea vitezei
O altă modalitate de a reduce emisiile provenite de la maşini este aceea de a conduce mai încet. Însă în Statele Unite, unele state au mărit recent limita de viteză. În Germania, impunerea restricţiilor de viteză nu este deloc binevenită. Constructorii de maşini — pentru care fabricarea unor motoare puternice care să permită rularea cu uşurinţă la viteze mai mari de 150 km/h le asigură succesul pe piaţă —, precum şi un mare număr de şoferi se opun în mod firesc acestor măsuri. Însă se pare că, în prezent, din ce în ce mai mulţi germani sunt dispuşi să accepte restricţiile de viteză nu doar din motive ecologice, ci şi din motive de siguranţă.
În unele ţări, şoferilor li se cere să reducă viteza când poluarea atinge niveluri inadmisibile — sau chiar este posibil să se oprească întreaga circulaţie. Un sondaj efectuat în 1995 a dezvăluit că 80 la sută din germani ar fi de acord cu introducerea limitelor de viteză în cazul în care nivelurile de ozon devin prea ridicate. În numeroase oraşe de pe întregul glob, printre care Atena şi Roma, s-au luat deja măsuri ca, în anumite condiţii, să se limiteze circulaţia. Alte oraşe se gândesc să facă şi ele la fel.
Folosirea bicicletelor
Pentru a reduce traficul, unele oraşe au introdus tarife speciale pentru călătoriile cu autobuzul. În alte oraşe, transportul cu autobuzul este gratuit pentru şoferii care, în urma plătirii unei taxe simbolice, îşi parchează maşina în locuri special amenajate. În altele, anumite benzi de circulaţie sunt rezervate doar pentru autobuze şi taxiuri, ca să mărească viteza acestor mijloace de transport.
O modalitate inedită de combatere a problemei în cauză a fost descrisă recent de ziarul The European: „Inspiraţi de o campanie organizată în Olanda spre sfârşitul anilor ’60, inventivii danezi au propus un plan de reducere a poluării aerului şi de descongestionare a traficului, convingând oamenii să folosească două roţi în loc de patru“. Pe străzile Copenhagăi, în diferite locuri special amenajate, se găsesc biciclete! După ce introduci o monedă, ţi se eliberează o bicicletă pe care poţi s-o foloseşti. Banii pot fi recuperaţi în momentul în care bicicleta este adusă mai târziu la un loc convenabil. În timp vom vedea dacă acest proiect se va dovedi practic şi va avea priză la public.
Pentru a încuraja folosirea bicicletelor în locul maşinilor, unele oraşe din Germania le permit bicicliştilor să circule pe străzile cu sens unic în direcţie opusă! Întrucât aproape o treime din toate distanţele parcurse în oraş şi mai mult de o treime din cele parcurse în zonele rurale sunt mai scurte de 3 km, mulţi cetăţeni le-ar putea parcurge în mare parte pe jos sau cu bicicleta. Acest lucru ar ajuta la reducerea poluării; în acelaşi timp, bicicliştii ar face exerciţiul fizic necesar.
O reproiectare
Se lucrează în continuare la proiectarea unor automobile nepoluante. S-au realizat maşini electrice care merg cu baterii, însă ele sunt limitate şi ca viteză, şi ca durată de funcţionare. La fel stau lucrurile şi cu maşinile alimentate cu celule solare.
O altă posibilitate care a fost cercetată este folosirea hidrogenului drept combustibil. Acesta arde aproape fără nici o emisie de agenţi poluanţi, însă preţul lui face imposibilă cumpărarea.
Înţelegând necesitatea inventării din nou a automobilului, preşedintele american Bill Clinton a anunţat în 1993 că guvernul şi industria de automobile americană vor coopera în vederea proiectării maşinii viitorului. El a declarat: „Vom încerca să ne lansăm într-o aventură tehnologică la fel de ambiţioasă ca oricare alta întreprinsă de ţara noastră până acum“. Dacă va fi posibil „să se creeze vehiculul secolului XXI, perfect din punct de vedere practic şi avantajos pentru mediu“, despre care a vorbit preşedintele american, rămâne de văzut. Proiectele au ca obiectiv realizarea unui prototip în următorul deceniu, însă la un preţ enorm de mare.
Unii constructori de maşini lucrează la modele de maşini care funcţionează cu benzină şi curent electric. În Germania este deja disponibilă, la un preţ ridicat, o maşină electrică sport, ce poate atinge în nouă secunde, pornind de pe loc, viteza de 100 km/h şi poate ajunge până la viteza maximă de 180 km/h. Însă, după 200 de kilometri, bateriile se descarcă şi maşina se opreşte, rămânând astfel cel puţin trei ore, până când bateriile se pot reîncărca. Cercetările continuă şi se aşteaptă să se înregistreze noi progrese.
Numai o parte a problemei
Găsirea unor soluţii care să elimine emisiile toxice constituie numai o parte a problemei. Maşinile sunt şi o sursă de poluare fonică, adică ceva ce toţi cei care locuiesc în apropierea unei şosele aglomerate cunosc foarte bine. Întrucât zgomotul continuu al traficului poate avea efecte negative asupra sănătăţii, această poluare face parte şi ea din problema care trebuie să fie rezolvată.
Iubitorii naturii vor atrage atenţia şi asupra faptului că multe dintre frumuseţile naturii din zonele rurale sunt distruse de kilometri întregi de şosele urâte, precum şi de locuri comerciale cu aspect dizgraţios şi de panouri care se află pe marginea şoselelor. Însă, pe măsură ce numărul de maşini creşte, sunt necesare şi mai multe şosele.
Unele automobile, după ce ani de zile au fost nişte surse de poluare ce s-au aflat în serviciul proprietarilor lor, continuă să polueze chiar şi „după moarte“. Maşinile vechi abandonate, fiind doar ca un spin în ochi, au devenit o asemenea problemă, încât în unele locuri trebuie adoptată o legislaţie care să interzică aruncarea lor sub formă de grămezi în zonele rurale, într-un mod nejustificat. Se va realiza vreodată automobilul ideal, acel automobil construit din materiale uşor de reciclat? Nu se întrevede deloc realizarea unui astfel de autovehicul.
„Majoritatea germanilor sunt foarte îngrijoraţi în legătură cu problema mediului“, precizează un ziar recent, după care adaugă că „sunt însă puţini cei care acţionează aşa cum ar trebui“. Se spune că un funcţionar guvernamental ar fi zis: „Nimeni nu se consideră vinovat, nimeni nu este dispus să dea socoteală“. Într-adevăr, problemele sunt greu de rezolvat într-o lume plină de oameni care sunt „iubitori de sine“ şi „refractari la orice acord“. — 2 Timotei 3:1–3, NW.
Totuşi căutarea unor soluţii potrivite continuă. Oare se va putea găsi vreodată o soluţie ideală la problema poluării şi a automobilului?
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
S-ar putea reduce oare poluarea dacă vom folosi transportul în comun, un parc de maşini colectiv sau dacă vom merge cu bicicleta?