Libertatea de exprimare acasă: O bombă cu efect întârziat?
ÎNTR-O sală de teatru arhiplină, cineva strigă „Foc!“, fără ca în realitate să fi izbucnit vreun incendiu, iar din această cauză câţiva oameni mor călcaţi în picioare de mulţimea care, înnebunită de panică, se îmbulzeşte să iasă. Ei bine, oare nu cel care a strigat este răspunzător de morţii şi de accidentele care au avut loc? Când cineva afirmă: „Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar îţi voi apăra dreptul de a o spune“, înseamnă oare aceasta că ţi s-a acordat libertatea deplină de a spune în public orice doreşti, indiferent de consecinţe? Există oameni care sunt de această părere.
De exemplu, atunci când rapperii din Franţa au cerut uciderea poliţiştilor, iar câţiva poliţişti au fost ucişi de unii dintre cei care au ascultat muzica respectivă, oare rapperii ar fi trebuit să fie traşi la răspundere fiindcă i-au incitat la violenţă? Sau ar trebui să fie apăraţi de o declaraţie a drepturilor? Când crainicii de la radio şi de la televiziune, precum şi reţelele de computere prezintă în mod sugestiv scene violente şi imorale la care au acces şi copiii — câţiva dintre aceştia punând în practică ceea ce au văzut în aceste scene, spre paguba lor şi a altora —, oare furnizorii unor astfel de programe sunt cei care poartă o parte din vină?
Un studiu efectuat de Asociaţia Americană de Psihologie „estimează că, între vârsta de 3 şi 12 ani, un copil obişnuit, care se uită la televizor timp de 27 de ore pe săptămână, va vedea 8 000 de crime şi 100 000 de acte de violenţă“, se arată în revista U.S.News & World Report. Pot oare părinţii pe bună dreptate să treacă cu vederea acest lucru, considerând că el are o influenţă minoră asupra copiilor lor? Sau s-ar putea ca acesta să prezinte un pericol „real şi constant“? Aici este cazul să fie trasă o linie sau să fie pusă o limită libertăţii de exprimare?
Un studiu efectuat de câţiva psihologi de la o universitate a scos la iveală faptul că, după ce un grup de copii în vârstă de patru ani au vizionat cu regularitate desene animate cu „supereroi puşi pe harţă“, iar un alt grup a vizionat scene „extrem de blânde“, cei care i-au văzut pe eroi în acţiune au avut după aceea o tendinţă mult mai puternică să lovească şi să arunce cu diferite obiecte. Efectele violenţei prezentate la televizor nu dispar nici după ce copiii devin adulţi. În urma unui alt studiu efectuat la o universitate, după observarea unui număr de 650 de copii pe parcursul a câţiva ani — între 1960 şi 1995 — şi după studierea modului în care priveau şi se comportau în faţa televizorului, s-a constatat că cei care se uită la cele mai violente programe TV când sunt mici au cel mai agresiv comportament când devin adulţi, fiind violenţi chiar şi faţă de partenerul conjugal sau conducând sub influenţa alcoolului.
În timp ce unii copii poate că nu sunt conştienţi de efectele pe care le au asupra lor televizorul şi filmele, alţii îşi dau seama de lucrul acesta. În 1995, gruparea de sprijin californiană numită „Copiii de Azi“ a intervievat 750 de copii având vârste cuprinse între 10 şi 16 ani. Studiul a scos în evidenţă faptul că şase din zece copii erau de părere că relaţiile sexuale prezentate la televizor îi încurajează pe copii să aibă relaţii sexuale la o vârstă prea fragedă.
Unii se pot justifica spunând că violenţa prezentată în emisiunile TV sau în filme poate să nu fie pusă în practică de copii şi că filmele de groază pe care le văd aceştia nu îi influenţează deloc. „În cazul acesta — se arăta într-un ziar britanic —, de ce a fost necesar ca un ministru al învăţământului din Vestul Mijlociu al Statelor Unite să-i convingă pe mii de copii că nu există nici o Ţestoasă Ninja în reţeaua de canalizare? Răspunsul este că micuţii admiratori ai Ţestoaselor Ninja s-au târât prin canale în căutarea acestora.“
În prezent se poartă discuţii aprinse pe tema diferenţei insesizabile — spun unii — dintre libertatea de exprimare şi violenţa provocată de cuvântările împotriva avortului ţinute în multe locuri din Statele Unite. Militanţii antiavort susţin în public că medicii şi personalul medical care efectuează avorturi sunt criminali şi nu au dreptul să trăiască. Câteva persoane zeloase cer chiar uciderea acestor medici şi a asistenţilor lor. Sunt puşi spioni care să găsească numerele de la maşină, numele şi adresele celor vizaţi. Ca urmare a acestui fapt, au fost împuşcaţi şi ucişi medici şi membri ai personalului medical.
„Aceasta nu mai este o chestiune legată de libertatea de exprimare“, a afirmat preşedinta unei federaţii americane care se ocupă cu cercetarea şi propagarea informaţiilor despre planificarea familială. „Acest lucru este acelaşi cu faptul de a striga «Foc!» într-un teatru aglomerat. Avem un teatru supraaglomerat; priviţi doar la potopul de crime comise în spitale pe parcursul ultimilor ani.“ Cei care justifică această violenţă pretind că nu fac altceva decât să-şi exercite dreptul garantat de Primul Amendament al Americii: libertatea de exprimare. Şi lucrurile continuă în felul acesta la nesfârşit. Bătăliile asupra acestui drept vor continua să fie disputate prin intermediul mass-mediei, iar tribunalele vor trebui să rezolve litigiul, însă, din nefericire, nu spre satisfacţia tuturor.
Ce pot face părinţii
Pentru copii, căminul ar trebui să fie un paradis, nu un loc în care aceştia să devină o pradă uşoară pentru cei care i-ar putea exploata sau care ar putea profita de ei şi nici locul în care cei cu o personalitate liniştită să devină persoane cu un caracter schimbător, uneori chiar violent. „Poţi fi sigur că copilul tău nu va deveni niciodată violent, în pofida unui «regim» constant de mutilare TV“, i-a asigurat pe părinţi un profesor universitar american. „Dar nu poţi fi sigur că copilul tău nu va fi ucis sau mutilat de copilul altcuiva, crescut într-un regim asemănător.“ Apoi el a continuat: „Faptul de a pune limite vizionării violenţei prezentate la televizor trebuie să apară pe ordinea de zi a sănătăţii publice, alături de scaunele de siguranţă pentru copii montate în maşină, de căştile de protecţie pentru biciclişti, de vaccinuri şi de o bună alimentaţie“.
Dacă unui străin nu i-aţi da voie să vă intre în casă şi să-i vorbească copilului vostru într-un mod obscen despre sex şi violenţă, atunci nu-i permiteţi nici radioului sau televizorului să ia locul acestui străin. Învăţaţi când să închideţi televizorul sau când să schimbaţi canalul. Verificaţi ce vizionează copilul vostru la televizor sau pe computer, chiar şi atunci când se află singur în camera lui. Dacă ştie cum să folosească computerul şi reţelele pe care le are la dispoziţie, aţi putea rămâne uimiţi dacă aţi şti cu ce îşi alimentează el mintea seara. Dacă nu sunteţi de acord cu ceea ce vizionează copilul vostru, pur şi simplu nu îi permiteţi să vizioneze lucrurile respective şi explicaţi-i motivul. Nu va muri dacă îi veţi pune restricţii.
În final, învăţaţi-vă copilul să trăiască potrivit principiilor divine şi nu potrivit obiceiurilor acestui rău sistem de lucruri, cu limbajul şi acţiunile lui pline de obscenităţi şi violenţă (Proverbele 22:6; Efeseni 6:3). Apostolul Pavel le-a dat creştinilor nişte sfaturi cât se poate de oportune, pe care cu toţii ar trebui să le urmăm. „Dar desfrânarea sau orice alt fel de necurăţie sau lăcomia de avere nici să nu fie numite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvinte murdare, nici vorbe nechibzuite, nici glume care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă mulţumiri“ (Efeseni 5:3, 4).
[Legenda fotografiilor de la pagina 10]
Unele programe TV pot duce la crime şi imoralitate.