În căutarea soluţiilor

„TOT discutând despre umbră, consemna scriitorul englez John Lyly, noi omitem realitatea.“ Pentru a evita această capcană, trebuie, cu siguranţă, să păstrăm viu în minte faptul că umbrele actuale de deasupra pădurii tropicale sunt doar reflectări ale unor probleme mai profunde şi că distrugerea pădurii va continua până când se va începe lupta împotriva cauzelor fundamentale ale acestei distrugeri. Care sunt aceste cauze? „Principalele forţe care atacă conservarea pădurii amazoniene“, se spune într-un studiu sponsorizat de Naţiunile Unite, sunt „sărăcia şi inechităţile umane“.

Revoluţia care nu este chiar atât de verde

Distrugerea pădurii, argumentează unii cercetători, este, în parte, un efect secundar al aşa-numitei revoluţii verzi, care a început cu câteva decenii în urmă în sudul şi centrul Braziliei. Înainte de aceasta, mii de familii de mici fermieri din acea regiune îşi câştigau existenţa cultivând orez, fasole şi cartofi şi, ca ocupaţie secundară, creşteau vite. Apoi, metodele de cultivare mecanizată a plantelor de soia şi sistemele de irigaţii, toate folosite pe scară largă, au câştigat teren şi au înlocuit vitele şi culturile locale cu produse agricole păstrate pentru alimentarea ţărilor industrializate. Numai între anii 1966 şi 1979 terenul arabil rezervat pentru culturile destinate exportului a crescut cu 182 la sută. Drept urmare, din fiecare 12 fermieri tradiţionali, 11 şi-au pierdut terenul şi mijloacele de trai. Pentru ei, revoluţia verde s-a transformat într-o revoluţie neagră.

Încotro se puteau îndrepta aceşti fermieri fără pământ? Politicienii, refractari la ideea de a recunoaşte distribuţia inechitabilă a terenului din propria lor regiune, le-au arătat o cale de ieşire din impas, declarând Amazonia drept „un pământ fără oameni pentru oameni fără pământ“. În decurs de zece ani de la inaugurarea primei şosele amazoniene, peste două milioane de fermieri brazilieni săraci din regiunea sudică şi din cea nord-estică afectată de secetă şi sărăcie s-au instalat în mii de barăci amplasate de-a lungul şoselei. După ce au fost construite mai multe şosele, un număr mai mare de fermieri în devenire au călătorit spre Amazonia, fiind gata să transforme pădurea în teren arabil. Când privesc retrospectiv la aceste programe de colonizare, cercetătorii spun că, „punând faptele în balanţă, rezultatul celor aproape 50 de ani de colonizare este negativ“. Sărăcia şi inechitatea au fost „exportate în Amazonia“ şi, totodată, „în regiunea Amazonului au fost create noi probleme“.

Trei paşi înainte

Pentru a da o mână de ajutor în lupta dusă împotriva cauzelor despăduririi şi în acţiunea de îmbunătăţire a modului de trai în pădurea tropicală amazoniană, Comisia Privind Dezvoltarea şi Mediul din Amazonia a publicat un document prin care recomanda, printre altele, ca guvernele din bazinul amazonian să întreprindă trei primi paşi: 1) Abordarea problemelor economice şi sociale din regiunile afectate de sărăcie şi situate în afara pădurii tropicale amazoniene. 2) Folosirea pădurii netăiate şi refolosirea zonelor deja defrişate. 3) Tratarea gravelor inechităţi existente în societate, care sunt, de fapt, cauzele reale ale suferinţelor umane şi ale distrugerii pădurii. Să analizăm aceşti trei paşi.

Se fac investiţii

Abordarea problemelor socio-economice. „Una dintre cele mai eficiente soluţii în vederea reducerii procesului de despădurire, remarcă comisia, este aceea de a investi în unele dintre cele mai sărace zone din ţările amazoniene, în acelea în care populaţia este constrânsă să migreze către Amazon în căutarea unui viitor mai bun.“ Totuşi, membrii comisiei adaugă că „această soluţie este rareori analizată în cadrul planurilor de dezvoltare naţională şi regională sau de către cei din ţările industrializate care pledează pentru reducerea drastică a despăduririi Amazoniei“. Însă, explică autorităţile, dacă oficialităţile guvernamentale şi guvernele străine preocupate de problemă îşi oferă competenţa şi sprijinul financiar pentru rezolvarea unor probleme existente în regiunile din jurul Amazoniei, cum ar fi distribuirea unei suprafeţe prea mici de teren sau sărăcia din oraşe, ei vor încetini exodul fermierilor către Amazonia şi vor contribui la salvarea pădurii.

Cu toate acestea, ce se poate face pentru micii fermieri care deja trăiesc în Amazonia? Existenţa lor depinde de obţinerea de recolte într-un sol nepotrivit pentru agricultură.

Pădure pentru arbori

Folosirea şi refolosirea pădurii. „Pădurile tropicale sunt prea mult exploatate, dar prea puţin folosite. De acest paradox depinde salvarea lor“, se spune în The Disappearing Forests, o publicaţie a Naţiunilor Unite. În loc să exploateze pădurile tăindu-le, spun experţii, omul trebuie să folosească pădurea extrăgând, sau recoltând, ceea ce produce ea, cum ar fi fructe, nuci, uleiuri, cauciuc, esenţe, plante medicinale şi alte produse naturale. Aceste produse, pretind ei, reprezintă „cifra estimativă de 90 la sută din valoarea economică a pădurii“.

Doug Daly de la Grădina Botanică din New York explică motivul pentru care el consideră că trecerea de la distrugerea pădurii la extragerea produselor ei este raţională: „Aceasta împacă guvernul, care nu vede cum mari porţiuni din Amazonia ar putea fi scoase de pe piaţă. . . . Ea poate asigura o viaţă care le va furniza oamenilor mijloacele de existenţă şi contribuie la conservarea pădurii. Este destul de greu să găseşti ceva de spus împotriva ei“. — Wildlife Conservation.

Conservarea pădurii de dragul arborilor îmbogăţeşte de fapt condiţiile de viaţă ale locuitorilor pădurii. De exemplu, unii cercetători din Belém, nordul Braziliei, au calculat că transformarea unui hectar de pădure în păşune aduce un profit anual de numai 25 de dolari. Aşadar, numai pentru a câştiga salariul lunar minim care se oferă în Brazilia, un bărbat trebuie să aibă 48 de hectare de păşune şi 16 vite. Cu toate acestea, raportează Veja, un aşa-zis mare fermier ar putea câştiga mult mai mulţi bani dacă ar valorifica produsele naturale ale pădurii. Iar gama de produse care aşteaptă să fie adunate este uluitoare, afirmă biologul Charles Clement. „Sunt zeci de culturi de legume, sute de culturi de fructe, răşini şi uleiuri care pot fi tratate cu atenţie şi recoltate“, adaugă dr. Clement. „Dar problema este că omul trebuie să înveţe că pădurea este sursa bogăţiei şi nu un obstacol în calea îmbogăţirii.“

O a doua viaţă pentru terenul degradat

Dezvoltarea economică şi conservarea mediului pot merge mână în mână, afirmă João Ferraz, un cercetător brazilian. „Priviţi la suprafaţa de pădure care deja a fost distrusă. Nu este necesar să fie tăiată mai multă pădure virgină. Mai degrabă putem recupera şi refolosi zonele deja despădurite şi degradate.“ Iar în regiunea Amazonului există din abundenţă teren degradat care ar putea fi recuperat.

Începând de la sfârşitul anilor ’60, guvernul a acordat subvenţii enorme pentru a-i încuraja pe unii mari investitori să transforme pădurea în păşune. Aceştia au făcut întocmai, dar, aşa cum explică dr. Ferraz, „păşunile s-au degradat după şase ani. Mai târziu, când toţi au înţeles că aceasta fusese o mare greşeală, marii proprietari de pământuri au spus: «Totul e în regulă, am primit suficienţi bani de la guvern», şi au plecat“. Rezultatul? „Aproximativ 200 000 km² de păşune abandonată se degradează.“

Totuşi, azi, cercetători asemenea lui Ferraz găsesc noi întrebuinţări pentru aceste terenuri degradate. În ce sens? Cu câţiva ani în urmă, ei au plantat 320 000 de puieţi de nuci amazonieni pe locul fermelor de vite abandonate. Astăzi, acei puieţi sunt arbori cu fructe. Întrucât pomii cresc repede şi, în acelaşi timp, furnizează lemn valoros, pe terenul despădurit din diferite părţi ale bazinului amazonian sunt acum plantaţi puieţi de nuci amazonieni. Obţinerea produselor, faptul de a-i învăţa pe fermieri să planteze culturi perene, adoptarea unor metode de recoltare a lemnului prin care să se evite prejudicierea pădurii şi regenerarea terenului degradat sunt, după părerea specialiştilor, alternative înţelepte care pot contribui la ocrotirea pădurii de defrişare. — Vezi chenarul „Se depun eforturi în vederea conservării“.

Totuşi, mărturisesc funcţionarii, salvarea pădurilor pretinde mai mult decât numai transformarea terenului degradat. Ea presupune transformarea naturii umane.

Cum se poate îndrepta ceea ce este strâmb

Tratarea inechităţilor. Comportamentul uman necinstit care violează drepturile altora este deseori cauzat de lăcomie. Şi, aşa cum a remarcat filozoful antic Seneca, „pentru lăcomie, întreaga natură este prea mică“, inclusiv vasta pădure tropicală amazoniană.

Spre deosebire de fermierii amazonieni săraci care muncesc din greu, industriaşii şi proprietarii întinselor suprafeţe de terenuri jupoaie pădurea pentru a-şi umple portofelele. Autorităţile precizează că naţiunile din Occident sunt tot atât de vinovate pentru că pun la lucru în Amazonia o mână uriaşă, echipată cu ferăstraie cu lanţ. „Ţările industrializate bogate“, a concluzionat un grup de cercetători germani, au „contribuit din plin la deteriorarea deja existentă a mediului“. Comisia Privind Dezvoltarea şi Mediul din Amazonia raportează că conservarea zonei amazoniene reclamă, cu siguranţă, „o nouă etică globală, o etică ce va produce un stil îmbunătăţit de dezvoltare, bazat pe solidaritatea umană şi pe justiţie“.

Cu toate acestea, „norii de fum“ care se menţin deasupra zonei amazoniene amintesc că transpunerea ideilor înţelepte în realitate este o acţiune tot atât de dificilă ca şi încercarea de a prinde fumul cu mâna, şi aceasta în pofida eforturilor depuse pe tot globul de femei şi bărbaţi conştienţi de importanţa mediului înconjurător. De ce?

Rădăcinile unor vicii, cum ar fi lăcomia, pătrund adânc în structura de bază a societăţii, mult mai adânc decât se înfig rădăcinile arborilor amazonieni în solul pădurii. Deşi personal trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a contribui la conservarea pădurii, nu este realist să aşteptăm ca oamenii, oricât de sinceri ar fi ei, să aibă succes în dezrădăcinarea cauzelor adânci şi încâlcite ale distrugerii pădurii. Afirmaţia pe care anticul rege Solomon, un înţelept observator al naturii umane, a făcut-o cu aproximativ trei mii de ani în urmă mai este încă valabilă. Ceea „ce este strâmb nu se poate îndrepta“ numai prin eforturi umane (Eclesiastul 1:15). Asemănătoare acestui proverb este şi zicala portugheză: „O pau que nasce torto, morre torto“ (Copacul care se naşte strâmb tot strâmb moare). Cu toate acestea, pădurile tropicale de pretutindeni au perspective luminoase. De ce?

Elucidare la orizont

Cam cu o sută de ani în urmă, scriitorul brazilian Euclides da Cunha a fost atât de impresionat de bogăţia formelor de viaţă sălbatică din zona amazoniană, încât a descris pădurea drept „o pagină nepublicată şi modernă a Genezei“. Şi, deşi omul a fost foarte harnic când a venit vorba de murdărirea şi ruperea acestei „pagini“, pădurea amazoniană nedefrişată mai este încă, aşa cum se spune în raportul Amazonia Without Myths (Amazonia neînvăluită în mituri), „un simbol nostalgic al modului în care arăta pământul în perioada Creaţiei“. Dar pentru cât timp?

Gândiţi-vă la următoarele: Pădurea tropicală amazoniană şi alte păduri tropicale de pe glob oferă, aşa cum s-a exprimat Da Cunha, dovada „unei singure inteligenţe“. De la rădăcini până la frunze, arborii pădurii declară că sunt lucrarea mâinilor unui maestru arhitect. Aşa stând lucrurile, îi va permite oare Marele Arhitect omului lacom să şteargă din existenţă pădurile tropicale şi să ruineze pământul? O profeţie biblică răspunde la această întrebare cu un răsunător nu! Ea declară următoarele: „Neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia Ta [a lui Dumnezeu] şi timpul . . . să distrugi pe cei care distrug pământul!“ — Apocalipsa 11:18.

Remarcaţi, totuşi, că această profeţie ne spune că Creatorul nu numai că va smulge rădăcinile problemei eliminându-i pe oamenii lacomi, ci şi că va face lucrul acesta în timpul nostru. De ce putem face această afirmaţie? Ei bine, profeţia spune că Dumnezeu va trece la acţiune într-un timp în care omul ‘distruge’ pământul. Acum aproape două mii de ani, când au fost scrise cuvintele de mai sus, omenirea nici nu era atât de numeroasă pentru a putea ruina pământul, nici nu dispunea de mijloacele necesare în acest sens. Dar situaţia s-a schimbat. „Astăzi, pentru prima oară în istorie, se consemnează în cartea Protecting the Tropical Forests — A High-Priority International Task, omenirea este în măsură să distrugă bazele propriei sale supravieţuiri nu doar în anumite regiuni şi sectoare, ci la scară globală.“

Prin urmare este aproape „timpul“ când Creatorul va acţiona împotriva ‘celor care distrug pământul’. Pădurea tropicală amazoniană şi alte cadre naturale de pe pământ aflate în pericol au o perspectivă luminoasă. Creatorul va avea grijă să se întâmple astfel, iar lucrul acesta nu este un mit, ci o realitate.

[Chenarul de la pagina 13]

Se depun eforturi în vederea conservării

O zonă de aproape 400 000 m² de pădure secundară luxuriantă din oraşul Manaus, din centrul Amazoniei, adăposteşte diferite birouri ale Institutului Naţional de Cercetare din Amazonia, sau INPA (Brazilia). Această instituţie veche de 42 de ani, care cuprinde 13 departamente, incluzând totul de la ecologie până la silvicultură şi sănătatea omului, este cea mai mare organizaţie de cercetare din regiune. Totodată, ea găzduieşte una dintre cele mai bogate colecţii din lume de plante, peşti, reptile, amfibieni, mamifere, păsări şi insecte. Munca celor 280 de cercetători din institut îi ajută pe oameni să înţeleagă mai bine relaţiile complexe de interdependenţă existente între ecosistemele amazoniene. Vizitatorii institutului pleacă de acolo plini de optimism. În pofida restricţiilor birocratice şi politice, oamenii de ştiinţă brazilieni şi străini şi-au suflecat mânecile şi s-au apucat de treabă pentru a conserva cununa preţioasă a tuturor pădurilor tropicale din lume: Amazonia.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Drum pentru buşteni croit prin pădure

[Legenda fotografiilor de la pagina 11]

Produse ale pădurii tropicale: fructe, nuci, uleiuri, cauciuc şi multe altele

[Provenienţa fotografiilor]

J. van Leeuwen, INPA-CPCA, Manaus, Brazilia