De la cititorii noştri

Muşcătura de şarpe Întrucât sunt erpetolog de profesie, mă ocup cu îngrijirea şi cu supravegherea şerpilor, precum şi cu extragerea veninului de şarpe. Articolele „V-ar plăcea să vă întâlniţi cu o cobră?“ (22 martie 1996), „Habu: un şarpe care trebuie ţinut la respect“ (8 iulie 1996) şi „Atenţie! Sunt veninos!“ (22 august 1996) prezentau creaţia lui Iehova dintr-un punct de vedere pozitiv. Aş vrea, totuşi, să menţionez că garourile nu sunt recomandabile în cazul muşcăturilor de şarpe. Majoritatea oamenilor nu ştiu să aplice în mod corect un garou şi, din această cauză, unii nu-şi mai pot folosi membrele afectate. Recomand cu insistenţă folosirea bandajului elastic pentru a înfăşura membrul respectiv cu tot atâta forţă cu câtă se înfăşoară o gleznă sau o încheietură a mâinii în urma unei luxaţii. În timp ce veninul este ţinut în apropierea muşcăturii de pe membru, circulaţia sângelui continuă, iar membrul respectiv rămâne „viu“.

P. R., Anglia

Un număr tot mai mare de cărţi de medicină optează pentru această metodă, iar noi îi mulţumim cititorului nostru pentru această clarificare. — ED.

Corbul Eram bolnavă când a fost editat articolul „Corbul: Ce anume îl face deosebit?“ (8 ianuarie 1997). Aproape nimic nu mă putea face să zâmbesc. Dar ingeniozitatea corbului m-a făcut să râd. Mai târziu am pregătit o lucrare pentru şcoală despre păsări şi am folosit informaţii din articolele revistei Treziţi-vă! Am primit o notă foarte mare!

J. B., Slovacia

Handicapuri de învăţare Vă mulţumesc pentru seria de articole „Ajutor pentru copiii cu handicapuri de învăţare“ (22 februarie 1997). Sunt directoarea unei şcoli particulare şi am făcut fotocopii pentru ceilalţi profesori. De asemenea, ediţiile gazetei şcolii se bazează pe informaţii din revista dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru modul echilibrat în care abordaţi aceste subiecte.

E. G., Honduras

Sunt director executiv al celei mai mari organizaţii naţionale nonprofit şi lucrez cu copii şi adulţi care suferă de ADD. Sunteţi demni de laudă pentru articolele bine gândite despre sindromul hipercinetic deficit atenţional (ADHD) şi sindromul deficit atenţional (ADD). Acestea sunt sindroame însoţite de handicapuri şi sunt adesea neînţelese. Apreciem foarte mult faptul că sunteţi de acord că stabilirea corectă a diagnosticului şi tratamentele testate se dovedesc a fi utile în cazul multor persoane care au nevoie de ajutor. Faptul că aţi accentuat necesitatea de a se manifesta iubire părintească şi înţelegere transmite un important mesaj.

L. R., Statele Unite

Am un fiu care suferă de ADHD şi mi-a fost foarte greu să înţeleg că nu este un copil care caută doar ceartă. Mulţi au făcut tot felul de observaţii lipsite de consideraţie, cum ar fi: „De ce nu îl disciplinează?“ Aceste cuvinte rănesc foarte tare, având în vedere faptul că am petrecut mult timp încercând să-l disciplinez. Sper că explicaţia pe care aţi dat-o referitoare la acest sindrom îi va ajuta pe alţii să înţeleagă că într-adevăr există o problemă şi, de asemenea, să fie mai încurajatori.

M. T., Statele Unite

Nu vă puteţi imagina cât de mult ne-am bucurat de acest articol, întrucât suntem părinţi ai unui copil cu handicapuri de învăţare. Apreciem în special faptul că aţi menţionat cât de mult îi afectează acest lucru pe părinţi şi că o astfel de situaţie este deja o povară destul de mare pentru noi fără să mai auzim remarcele sarcastice ale altora.

J. C. şi B. C., Canada

Un prieten al lui Dumnezeu Vă mulţumesc foarte mult pentru articolul „Tinerii se întreabă . . . Cum pot să devin un prieten al lui Dumnezeu?“ (22 februarie 1997). M-a ajutat foarte mult. Acum mă simt mulţumit, deoarece am înţeles că Iehova este prietenul meu! Abia aştept articolul care va trata modul în care putem menţine această prietenie.a

T. E., Italia

[Notă de subsol]