Triumf şi tragedie

„Pe parcursul ultimilor 30 de ani, trecutul tuberculozei a fost cel al triumfului şi al tragediei: triumful oamenilor de ştiinţă care au furnizat mijloacele necesare pentru ca boala să fie ţinută sub control şi, în final, eradicată şi tragedia eşecului pe scară largă în ce priveşte exploatarea descoperirilor acestora.“ — J. R. Bignall, 1982.

TUBERCULOZA (TBC) ucide de mult timp. Ea s-a abătut asupra incaşilor din Peru cu mult timp înainte ca europenii să navigheze spre America de Sud. I-a lovit pe egipteni în vremurile de glorie ale faraonilor. Scrierile din vechime arată că TBC-ul i-a pândit şi pe cei mari, şi pe cei mici dintre locuitorii imperiilor antice: Babilon, Grecia şi China.

Din secolul al XVIII-lea şi până la începutul secolului nostru, TBC-ul a fost principala cauză a deceselor din societatea occidentală. În cele din urmă, în 1882, medicul german Robert Koch a anunţat oficial că descoperise bacilul care cauza această boală. După 13 ani de la acest anunţ, Wilhelm Röntgen a descoperit razele X, ceea ce a făcut posibilă examinarea plămânilor fiinţelor vii pentru a se vedea dacă existau leziuni tuberculoase. Apoi, în 1921, oamenii de ştiinţă francezi au preparat un vaccin împotriva TBC-ului. Acesta se numeşte BCG (bacilul Calmette-Guérin), după numele celor care l-au descoperit, şi este singurul vaccin disponibil în zilele noastre. Cu toate acestea, TBC-ul a continuat să facă o mulţime de victime.

În sfârşit, un tratament!

Medicii îi trimiteau pe bolnavii de TBC la sanatorii. Aceste spitale se aflau, de obicei, la munte, unde bolnavii puteau să se odihnească şi să respire aer curat. Apoi, în 1944, medicii din Statele Unite au descoperit streptomicina, primul antibiotic care s-a dovedit a fi eficient împotriva TBC-ului. Imediat după aceea a urmat producerea altor medicamente antituberculoase. În sfârşit, bolnavii de TBC puteau fi vindecaţi chiar în propriile lor locuinţe.

Întrucât rata infecţiilor scăzuse brusc, viitorul părea roz. Sanatoriile s-au închis, iar fondurile pentru cercetări s-au evaporat. Programele de prevenire au fost abandonate, iar oamenii de ştiinţă şi medicii s-au orientat spre alte probleme medicale.

Deşi TBC-ul făcea încă o mulţime de victime în ţările în curs de dezvoltare, în mod sigur situaţia avea să se îmbunătăţească. TBC-ul era o problemă de domeniul trecutului. Aşa credeau oamenii, dar se înşelau.

O revenire care aduce moartea

Pe la jumătatea anilor ’80, TBC-ul şi-a făcut reapariţia într-un mod înspăimântător, aducând cu sine moartea. Apoi, în aprilie 1993, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat TBC-ul „o problemă mondială urgentă“, adăugând că, „în următorul deceniu, boala va secera viaţa a peste 30 de milioane de persoane dacă nu se va întreprinde o acţiune urgentă care să împiedice răspândirea acesteia“. Era pentru prima oară când OMS făcea o astfel de declaraţie.

De când s-au rostit aceste cuvinte, nici o „acţiune urgentă“ nu a înfrânat răspândirea bolii. De fapt, situaţia s-a înrăutăţit. Recent, OMS a precizat că în 1995 au murit de TBC mai multe persoane decât în oricare alt an. În plus, OMS a avertizat că, în următorii 50 de ani, s-ar putea să se îmbolnăvească de TBC aproape o jumătate de miliard de persoane. Din ce în ce mai multe persoane vor deveni victime ale TBC-ului rezistent la terapia medicamentoasă, o formă care, de cele mai multe ori, este incurabilă.

De ce această revenire care aduce moartea?

Unul dintre motive este acela că, în ultimii 20 de ani, programele de control al TBC-ului şi-au pierdut din eficienţă sau au dispărut în multe părţi ale lumii. Aceasta a dus la diagnosticarea şi tratarea cu întârziere a celor bolnavi. La rândul lui, acest lucru a avut ca rezultat mai multe decese şi răspândirea bolii.

Un alt motiv pentru care a reapărut TBC-ul este creşterea numărului de persoane sărace şi malnutrite, care trăiesc în oraşe aglomerate, îndeosebi în marile oraşe din ţările în curs de dezvoltare. Deşi TBC-ul nu se limitează la cei săraci — oricine putând să contracteze TBC —, faptul că aceştia trăiesc înghesuiţi, în condiţii neigienice face ca infecţia să se transmită mai uşor de la o persoană la alta. În plus, aceste condiţii măresc probabilitatea ca sistemul imunitar al persoanelor să fie prea slab pentru a mai rezista la această boală.

HIV şi TBC: o problemă dublă

O problemă principală o constituie faptul că TBC-ul a format cu HIV, virusul SIDA, un parteneriat care ucide. Conform estimărilor, dintre cei un milion de oameni care, pe parcursul anului 1995, au murit în urma unor cauze legate de SIDA, probabil că o treime au murit de TBC. Acest lucru se datorează faptului că HIV slăbeşte capacitatea organismului de a rezista la TBC.

În majoritatea cazurilor, infecţia cu TBC nu progresează niciodată până la stadiul în care cauzează îmbolnăvirea. De ce? Deoarece bacilii tuberculoşi sunt închişi în nişte celule numite macrofage. Aici, ei sunt blocaţi de sistemul imunitar al persoanei respective, îndeosebi de limfocitele T, sau celulele T.

Bacilii tuberculoşi sunt ca nişte cobre puse în nişte coşuri ale căror capace sunt bine fixate. Coşurile sunt macrofagele, iar capacele sunt celulele T. Însă, când intră în scenă virusul SIDA, acesta azvârle capacele de pe coşuri. Când se întâmplă acest lucru, bacilii scapă şi sunt liberi să devasteze oricare parte a organismului.

Aşadar, în cazul bolnavilor de SIDA, riscul de a dezvolta o formă de TBC activă este cu mult mai mare decât în cazul celor care au sistemul imunitar sănătos. „Cei care au HIV sunt fantastic de sensibili“, a spus un ftiziolog din Scoţia. „Doi bolnavi de HIV dintr-o clinică din Londra au contractat boala în timp ce şedeau pe un culoar, iar un bolnav de TBC a trecut pe lângă ei într-un cărucior.“

Prin urmare, SIDA a contribuit mult la răspândirea epidemiei de TBC. Potrivit unor estimări, în anul 2000, epidemia de SIDA va avea ca rezultat 1,4 milioane de cazuri de TBC, care altminteri n-ar fi apărut. Un factor important care a generat înmulţirea cazurilor de TBC nu este numai faptul că bolnavii de SIDA sunt foarte sensibili la această boală, ci şi faptul că pot să transmită TBC-ul şi altor persoane, inclusiv celor care nu au SIDA.

TBC-ul rezistent la terapia medicamentoasă

Un ultim factor care face ca lupta împotriva TBC-ului să fie şi mai dificilă este apariţia unor tipuri de TBC rezistente la medicamente. Aceste „supertipuri“ ar putea face ca boala să devină din nou incurabilă, aşa cum era înainte de descoperirea antibioticelor.

În mod paradoxal, cauza principală a apariţiei TBC-ului rezistent la terapia medicamentoasă este administrarea necorespunzătoare a medicamentelor contra TBC-ului. Un tratament eficient durează cel puţin şase luni, iar bolnavul trebuie să ia cu regularitate patru tipuri de medicamente, fără să greşească. Probabil că bolnavul trebuie să înghită nu mai puţin de 12 medicamente pe zi. Dacă bolnavii nu iau medicamentele cu regularitate sau dacă nu urmează tot tratamentul, se dezvoltă tipuri de TBC care sunt greu sau chiar imposibil de distrus. Unele tipuri sunt rezistente la nu mai puţin de şapte categorii de medicamente dintre cele folosite în mod obişnuit contra TBC-ului.

Tratarea bolnavilor de TBC rezistent la terapia medicamentoasă este şi dificilă, şi costisitoare. Preţul poate fi de 100 de ori mai mare decât în cazul tratării altor bolnavi de TBC. De exemplu, în Statele Unite, chitanţa medicală pentru tratamentul unui singur caz ar putea depăşi valoarea de 250 000 $!

OMS estimează că este posibil ca circa 100 de milioane de persoane de pe întregul pământ să fie infectate cu tipuri de TBC rezistente la medicamente, unele dintre acestea neputând fi vindecate cu nici un fel de medicament antituberculos cunoscut până în prezent. Aceste tipuri mortale de TBC sunt la fel de contagioase ca şi cele cunoscute mai bine.

Prevenire şi tratare

Ce s-a făcut pentru a lupta împotriva acestei probleme mondiale urgente? Cea mai bună modalitate de a ţine sub control această boală constă în depistarea şi tratarea cazurilor infecţioase aflate într-o fază incipientă. Acest lucru nu numai că îi ajută pe cei care sunt deja bolnavi, dar şi opreşte răspândirea bolii.

Dacă TBC-ul nu este tratat, mai mult de jumătate din victimele lui mor. Însă, dacă este tratat în mod corespunzător, aproape toate cazurile de TBC se pot vindeca, exceptând cazul în care este vorba despre un tip care este rezistent la mai multe feluri de medicamente.

După cum am văzut, pentru ca tratamentul să fie eficient, trebuie ca bolnavii să ia toate medicamentele prescrise. În general, ei nu fac aşa. De ce? Ei bine, tusea, febra şi alte simptome dispar, de obicei, la câteva săptămâni după începerea tratamentului. Prin urmare, mulţi bolnavi ajung la concluzia că s-au făcut bine şi nu mai iau nici un medicament.

Pentru a lupta cu această problemă, OMS susţine un program numit DOTS, ceea ce înseamnă „tratament medicamentos de scurtă durată, ţinut sub observaţie directă“. Aşa după cum şi numele sugerează, lucrătorii din domeniul asistenţei medicale îi supraveghează pe bolnavi timp de cel puţin două luni de la începerea tratamentului, pentru a fi siguri că aceştia înghit fiecare medicament prescris. Însă acest lucru nu este întotdeauna uşor, deoarece mulţi dintre cei care sunt bolnavi de TBC trăiesc la periferia societăţii. Întrucât viaţa acestora este adesea plină de necazuri şi probleme — unii neavând nici măcar o locuinţă —, poate fi extrem de dificil să se urmărească cu regularitate dacă aceştia îşi iau medicamentele.

Aşadar, există vreo perspectivă ca acest flagel care s-a abătut asupra omenirii să fie, în cele din urmă, eradicat?

[Chenarul de la pagina 5]

Fişă informativă a TBC-ului

Descriere: TBC-ul este o boală care, de obicei, atacă plămânii, distrugându-i în mod treptat, însă ea se poate extinde şi la alte părţi ale organismului, îndeosebi la creier, rinichi şi oase.

Simptome: Tuberculoza pulmonară poate cauza tuse, pierdere ponderală, inapetenţă, transpiraţii nocturne abundente, stări de slăbiciune, respiraţie greoaie şi dureri pectorale.

Metode de diagnosticare: Testul tuberculinic poate arăta dacă persoana a intrat în contact cu bacilul tuberculos. Cu ajutorul examenului radiologic se poate vedea dacă plămânii sunt afectaţi, ceea ce ar putea indica existenţa unei infecţii cu TBC activ. Un examen de laborator al sputei bolnavului este cea mai sigură metodă de depistare a bacililor tuberculoşi.

Cine ar trebui să-şi facă examene medicale: Cei care prezintă simptome de TBC sau care au stat de repetate ori foarte aproape de un bolnav de TBC — îndeosebi în camere care nu au fost destul de bine aerisite.

Vaccinare: Există un singur vaccin, cunoscut sub numele de BCG. Acesta împiedică apariţia cazurilor grave de TBC în rândul copiilor, însă în cazul adolescenţilor şi al adulţilor nu prea are nici un efect. În cel mai fericit caz, vaccinul oferă protecţie pentru circa 15 ani. BCG îi protejează doar pe cei care nu sunt contaminaţi; pe cei care sunt deja contaminaţi nu îi ajută deloc.

[Chenarul de la pagina 6]

TBC-ul şi moda

Oricât de ciudat ar putea părea, în secolul al XIX-lea, TBC-ul a fost prezentat într-o lumină romantică, întrucât oamenii credeau că simptomele acestei boli te fac mai sensibil şi îţi dezvoltă înclinaţiile artistice.

Iată ce a scris în autobiografia sa Alexandre Dumas, dramaturg şi romancier francez, despre începutul anilor 1820: „Era la modă să fii bolnav de plămâni; toţi erau bolnavi de oftică, mai ales poeţii; era o dovadă de bună cuviinţă să mori înainte de 30 de ani“.

Se spune că poetul englez Lord Byron ar fi spus: „Mi-aş dori să mor de oftică [TBC] . . . pentru că atunci toate doamnele ar spune: «Priviţi-l pe bietul Byron, cât de fascinant arată pe patul de moarte!»“

Scriitorul american Henry David Thoreau, care se pare că a murit de TBC, a scris: „Decăderea şi boala sunt adesea frumoase, la fel ca . . . strălucirea febrilă a tuberculozei“.

Referindu-se la această fascinaţie faţă de TBC, într-un articol din The Journal of the American Medical Association se spunea: „Această afecţiune paradoxală faţă de boală a pătruns şi în modă, influenţând gusturile; femeile se străduiau să arate cât mai palide şi mai fragile, folosind un machiaj spre alb şi preferând rochiile din ţesături fine, de muselină — o înfăţişare foarte asemănătoare fiind dorită şi de manechinele cu aspect anorectic din zilele noastre“.

[Chenarul de la pagina 7]

Se ia uşor TBC-ul?

„Nu există nici un loc în care să te poţi ascunde de bacteria tuberculozei“, avertizează dr. Arata Kochi, directorul Programului Internaţional pentru TBC, iniţiat de OMS. „Oricine poate să ia TBC inhalând doar un microb de TBC care a ajuns în aer prin strănut sau tuse. Aceşti microbi pot rămâne plutind în aer ore în şir; ba chiar ani. Toţi putem lua TBC.“

Însă, înainte ca cineva să se îmbolnăvească de TBC, trebuie să se întâmple două lucruri. Mai întâi, persoana respectivă trebuie să se infecteze cu bacteria de TBC. După aceea, infecţia trebuie să se dezvolte până în stadiul de boală.

Deşi te poţi infecta în urma unui scurt contact cu o persoană ajunsă într-un stadiu al bolii extrem de contagios, este mult mai probabil ca TBC-ul să se răspândească printr-un contact repetat, cum este cazul membrilor familiei care locuiesc foarte înghesuiţi.

Când o persoană s-a infectat, bacilii inhalaţi se înmulţesc în cutia toracică. Însă, în 9 din 10 cazuri, sistemul imunitar opreşte răspândirea infecţiei, iar persoana infectată nu se îmbolnăveşte. Uneori însă, acei bacili aflaţi în stare latentă pot fi activaţi în cazul în care sistemul imunitar este slăbit foarte tare de HIV, de diabet, de chimioterapie contra cancerului sau de alte cauze.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 4]

New Jersey Medical School — National Tuberculosis Center

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Bacilii tuberculoşi eliberaţi de virusul SIDA sunt ca nişte cobre cărora li se dă drumul din coşurile în care au fost închise