O regină plină de tact iese victorioasă din intrigile unui episcop

De la corespondentul nostru din Africa de Sud

AFLATĂ în compania loialelor ei doamne de onoare, regina Angliei, Catherine Parr, se simte în siguranţă. Intrigile de la curte şi boala îl afectează foarte mult pe regele Henric al VIII-lea. În timp ce regina discută cu o prietenă, una dintre doamnele ei se năpusteşte în salon ţinând strâns în mână o bucată de hârtie. Cu sufletul la gură, ea îi întinde hârtia Catherinei. Văzând faţa încruntată şi îngrijorată a doamnei de onoare, regina se nelinişteşte şi ia hârtia cu şovăire. Se pare că această bucată de hârtie îi căzuse întâmplător unui demnitar lângă apartamentele reginei.a

Pe măsură ce citeşte, Catherine devine tot mai palidă. Groaza ia locul neîncrederii. Hârtia conţine o listă de acuzaţii de erezie aduse împotriva ei, lista fiind semnată de rege. Ea scoate un strigăt şi aproape că se prăbuşeşte, însă prietenele îi sar în ajutor. Încearcă să se calmeze şi să gândească cu capul limpede, însă este prea răscolită. Pline de compasiune, doamnele ei o ajută să meargă în dormitor.

Ea se întinde pe pat, dar nu se poate odihni. În minte îi revin episoade din căsnicia ei alături de regele Henric al VIII-lea. La 31 de ani rămăsese văduvă pentru a doua oară şi se gândea să se căsătorească cu elegantul Thomas Seymour. Însă regele avea alte planuri. El a cerut-o în căsătorie. Cum putea ea să-l refuze? Cu siguranţă că era o onoare, însă una însoţită de multe probleme. La 12 iulie 1543, ea a devenit cea de-a şasea soţie a lui Henric al VIII-lea.

Henric nu mai era în nici un caz cavalerul elegant şi nici luptătorul cu alură atletică din tinereţe. La 52 de ani, el se îngrăşase mult, avea toane, iar picioarele îi erau pline de ulceraţii care îl chinuiau atât de tare, încât uneori nu reuşea să meargă pe jos şi trebuia să fie purtat într-un scaun.

Cu toate acestea, Catherine s-a folosit de inteligenţa şi de talentele ei deosebite ca să facă această căsnicie fericită. Ea a reuşit să se împrietenească cu cei trei copii ai lui Henric proveniţi din căsătoriile lui anterioare. S-a străduit din greu să fie o soţie veselă. Când pe Henric îl dureau picioarele, ea îi distrăgea atenţia purtând discuţii însufleţite, deseori pe teme religioase. Catherine i-a adus regelui puţină linişte la bătrâneţe.

Acum ea încearcă să-şi depene firul vieţii alături de rege. Cu ce greşise? Se gândeşte la un moment recent când ei se aflaseră împreună. În acea seară fuseseră prezenţi şi câţiva curteni şi se părea că regele era bine dispus. După cum îi era obiceiul, ea a menţionat o chestiune religioasă despre care ei mai discutaseră înainte. El s-a supărat şi a întrerupt imediat discuţia. Acest lucru a surprins-o, dar ea l-a pus pe seama toanelor lui. De obicei lui îi plăceau asemenea discuţii şi nu se exprimase niciodată împotriva interesului ei faţă de chestiunile religioase.

Ea face o trecere în revistă a tuturor celor prezenţi cu acea ocazie. În minte îi apare mereu un singur bărbat: Stephen Gardiner, un duşman cunoscut.

Un episcop care ţese intrigi

Gardiner, episcop de Winchester şi consilier al regelui, este un bărbat influent şi un duşman al reformei religioase. El o duşmăneşte pe Catherine atât pentru interesul ei faţă de schimbările pe plan religios, cât şi pentru influenţa pe care o are asupra regelui.

Când sfetnicul cel mai bun al lui Henric, Thomas Cromwell, a manevrat lucrurile în aşa fel încât Gardiner să fie destituit din funcţia lui de secretar principal al regelui, Gardiner a căutat o ocazie ca să se răzbune. El a fost implicat în complotul care a dus la căderea şi execuţia lui Cromwell. Gardiner a fost dezamăgit şi atunci când Henric l-a trecut cu vederea numindu-l arhiepiscop de Canterbury pe Thomas Cranmer, care nu se bucura de o faimă atât de mare ca a lui şi era simpatizat de protestanţi. Din fericire pentru Cranmer, Henric a zădărnicit un complot pus la cale împotriva lui de Gardiner şi alţii.

Pericolul în care se află Catherine şi doamnele ei de la curte a crescut din cauza unei alte intrigi ţesute recent de episcopul Gardiner. O tânără, pe nume Anne Askew, susţinuse în mod deschis reforma religioasă. Ea se afla în închisoare, aşteptând să fie executată pentru erezie. Însă pe Gardiner îl interesa această tânără din cu totul alt motiv. El dorea o dovadă care să arate că ea avusese legături cu influentele doamne de la curte, ceea ce putea să o incrimineze şi pe regină. Thomas Wriothesley, unul dintre consilierii de seamă ai regelui şi colaborator al lui Gardiner, s-a dus să o interogheze pe Anne Askew.

Torturată pe roată

Wriothesley a tot interogat-o pe Anne, însă nu a obţinut dovada incriminatoare de care avea nevoie. În cele din urmă, el a ordonat să fie legată pe roatăb, deşi legea nu-i permitea să tortureze o femeie cu acest instrument de tortură. Când nici atunci nu a făcut-o să vorbească, Wriothesley împreună cu un alt consilier au învârtit cu mâna lor roata întinzând-o pe Anne până la limită, însă tot nu au obţinut informaţia dorită.

Gândindu-se la suferinţele Annei Askew, Catherine începe să plângă. Ea îşi dă seama că cineva a intrat în cameră. Una dintre doamnele ei se apropie şi îi spune că regele l-a trimis pe medicul său, dr. Wendy, ca s-o examineze. Medicul amabil o întreabă cum se mai simte şi îi spune că regele este îngrijorat pentru sănătatea ei.

Medicul îi explică apoi că regele i-a mărturisit despre complotul pus la cale împotriva ei, după care l-a pus să jure că va păstra secretul. Cu toate acestea, dr. Wendy îi povesteşte totul. În acea seară, după ce ea plecase de la rege, acesta a comentat cu sarcasm că era foarte mângâietor pentru el să ştie că la bătrâneţe „este învăţat de soţia [sa]“.

Gardiner a sesizat ocazia ivită şi a profitat de ea. El a spus că regina a ascuns eretici şi că activitatea ei putea fi considerată înaltă trădare, ceea ce constituia o ameninţare pentru autoritatea regelui. El a mai spus că, dacă i se acordă timp, împreună cu alţii ar putea să-i aducă regelui dovezi în acest sens. Regele, înfuriat, a fost de acord să semneze o declaraţie care conţinea acuzaţii împotriva ei.

După ce povesteşte ceea ce s-a întâmplat, dr. Wendy o îndeamnă să se ducă la rege cu prima ocazie şi să-l roage cu umilinţă să o ierte. Aceasta este singura modalitate de a dejuca planurile duşmanilor ei, care nu vor avea odihnă până când nu o vor vedea închisă în Turnul Londrei şi până când nu vor avea suficiente dovezi ca să o condamne la moarte.

Catherine sesizează înţelepciunea acestui sfat, iar într-o seară, la ore târzii, după ce a aflat că regele este în camerele sale, ea se îmbracă cu atenţie şi repetă ce-i va spune regelui. Apoi se duce la rege însoţită de sora ei şi de o prietenă, Lady Lane.

O regină înţeleaptă şi prudentă

Regele este aşezat şi glumeşte cu câţiva dintre gentilomii săi. El îşi întâmpină zâmbitor soţia. Apoi, Henric aduce în discuţie chestiuni religioase. El o roagă pe Catherine să-i lămurească unele îndoieli pe care le are în legătură cu anumite lucruri. Catherine îşi dă seama imediat de capcană. Ea se străduieşte din răsputeri să răspundă cu sinceritate şi în mod cinstit.

Ea îi spune că Dumnezeu a creat-o pe femeie după bărbat, adică inferioară lui. Apoi continuă: „De-atunci Dumnezeu a pus o asemenea diferenţă naturală între bărbat şi femeie, iar Maiestatea voastră este atât de măreţ în înţelepciune şi eu atât de mică în toate privinţele; aşadar, cum cere Maiestatea voastră să ştie care este judecata mea în asemenea chestiuni religioase complicate?“ În continuare, ea recunoaşte că el este capul ei în toate lucrurile, al doilea numai după Dumnezeu.

„Nici chiar aşa“, răspunde regele. „Tu ai devenit un învăţat care ne instruieşte şi nu unul instruit sau îndrumat de noi.“

Ea răspunde: „Dacă Maiestatea voastră vede aşa lucrurile, atunci Maiestatea voastră şi-a făcut o părere foarte greşită despre mine, care întotdeauna am considerat că este absurd şi foarte necuviincios ca o femeie să ia asupra ei sarcina unui instructor sau a unui învăţător faţă de domnul şi soţul ei; ci dimpotrivă, ea trebuie să înveţe de la soţul ei şi să se lase învăţată de el“. Apoi ea spune că, atunci când a vorbit cu el despre chestiuni religioase şi uneori şi-a exprimat părerea, nu a făcut-o pentru a-şi promova ideile. Dimpotrivă, participând la conversaţie, ea spera să-l distragă de la durerea pe care o simţea din cauza infirmităţii sale.

„Chiar aşa stau lucrurile, draga mea?“, întreabă regele. „N-ai urmărit cu argumentele tale nici un obiectiv rău? Atunci suntem din nou prieteni perfecţi, cum eram întotdeauna.“ Rămânând aşezat, el îi face semn să se apropie, o îmbrăţişează cu căldură şi o sărută. El îi spune că această veste este mai bună decât un dar de o sută de mii de lire sterline venit pe neaşteptate. Ei continuă să poarte o conversaţie plăcută, până când el îi dă permisiunea să se retragă, fiind aproape de miezul nopţii.

A doua zi, regele îşi face obişnuita plimbare prin grădina regală, însoţit de doi gentilomi care se ocupă de dormitorul său. El a chemat-o pe regină să i se alăture, iar ea apare aşa cum se cuvine, însoţită de trei dintre doamnele ei. Henric a uitat să-i spună Catherinei că fusese de acord ca ea să fie arestată chiar în acel moment. El nu l-a informat nici pe Wriothesley, care trebuia să o aresteze, despre faptul că între timp se împăcase cu regina. În timp ce petrec împreună clipe plăcute, apare Wriothesley însoţit de 40 dintre membrii gărzilor regelui ca să o aresteze pe regină şi pe doamnele ei.

Henric se depărtează de grup şi îl cheamă pe Wriothesley, care cade în genunchi înaintea lui. Ceilalţi nu aud ceea ce spune regele, însă îl pot auzi strigând cu mânie: „Ticălosule! Animalule! Prostule!“ El îi porunceşte lui Wriothesley să piară din ochii lui.

Când regele se întoarce, Catherine încearcă să-l liniştească cu vorbe blânde. Ea chiar îi ia apărarea lui Wriothesley, spunând că orice ar fi făcut a fost probabil din greşeală.

La aceste cuvinte, regele răspunde: „Te asigur, draga mea, că el s-a dovedit faţă de tine un ticălos de ultimă speţă, aşa că lasă-l în pace“.

Aşa a scăpat Catherine din mâna duşmanilor ei, iar episcopul Gardiner a pierdut favoarea regelui. Regina a ieşit victorioasă din intrigile episcopului. Jocul luase sfârşit.c

[Note de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 21]

Regina Catherine Parr

Episcopul Stephen Gardiner

[Provenienţa fotografiei]

Catherine Parr (detaliu): Prin amabilitatea National Portrait Gallery, London; Stephen Gardiner: National Trust Photographic Library/J. Whitaker

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Henric al VIII-lea l-a mustrat pe Thomas Wriothesley în faţa reginei

[Provenienţa fotografiei]

Portret de Holbein, din cartea The History of Protestantism (Vol. III)

[Provenienţa fundalului de la paginile 20–22]

Fundalul de la paginile 20–22: din cartea The Library of Historic Characters and Famous Events, Vol. VII, 1895