De la cititorii noştri

Chirurgie Eu şi soţul meu îi mulţumim din toată inima lui Iehova pentru articolul „Chirurgia fără bisturiu“ (22 februarie 1998). Soţul meu era programat pentru o intervenţie chirurgicală invazivă pe creier, deoarece avea o malformaţie arteriovenoasă. Articolul a fost un răspuns la rugăciunile noastre. Soţului meu i s-a făcut o intervenţie chirurgicală folosindu-se procedura menţionată în articol şi totul decurge foarte bine.

L. J., Statele Unite

Presa rusă Mii de mulţumiri pentru articolul „Presa rusă îi laudă pe Martorii lui Iehova“ (22 februarie 1998). Vreau să ştiţi că nu este prima oară când ochii mi se umplu de lacrimi citind un articol extraordinar publicat de voi. Este minunat să ştii că, într-o bună zi, întregul pământ va fi la fel de frumos ca şi noile clădiri ale filialei din Solnecinoie a Martorilor lui Iehova.

I. C. S. A., Brazilia

Un tată necredincios îşi schimbă atitudinea Articolul „I-a atins inima“ (22 februarie 1998) m-a făcut să mă gândesc la familia mea. Şi soţul meu este necredincios. Articolul m-a făcut să sper că într-o bună zi şi inima lui va fi atinsă.

S. M., Statele Unite

O familie rezistă în faţa naziştilor Niciodată nu am citit o experienţă mai frumoasă ca cea a lui Horst Henschel, prezentată în articolul „Loialitatea faţă de Dumnezeu a familiei mele m-a impulsionat“ (22 februarie 1998). A trebuit să mă opresc de multe ori din citit ca să-mi stăpânesc plânsul. Tatăl lui Horst a fost în mod sigur o persoană care a perseverat în mijlocul presiunilor şi voi îndrăgi întotdeauna exemplul lui.

A. K., Statele Unite

Experienţa lui Horst Henschel m-a impresionat foarte mult. Curajul şi iubirea lui faţă de Iehova m-au impulsionat şi pe mine. Nu voi uita niciodată cuvintele care l-au încurajat când se afla în închisoare: „Nu vă temeţi de cei care corpul doar îl pot strivi“.

J. V. S., Brazilia

Am  10 ani şi doresc să vă spun cât de încurajator este să ştii prin ce au trecut atunci Martorii lui Iehova — dacă ei nu spuneau „Heil Hitler!“, puteau fi omorâţi. Dar Martorii au fost tari şi nu au spus „Heil Hitler!“.

R. B., Statele Unite

Mândrie rasială Am  fost în culmea fericirii când am citit articolul „Tinerii se întreabă . . . Ce se poate spune despre mândria rasială?“ (22 februarie 1998). De multe ori am fost întrebată: „De ce naţionalitate eşti?“ Deoarece nu am reuşit să-mi cunosc linia genealogică, răspundeam în glumă: „Sunt o corcitură!“ Un ministru itinerant mi-a spus: „Când cineva te întreabă ce eşti, spune doar: «Sunt o Martoră a lui Iehova»“. Sunt mândră că fac parte dintr-o organizaţie care recunoaşte că toate rasele sunt egale.

D. H., Statele Unite

Am  14 ani şi doresc să vă mulţumesc pentru acest articol. Mândria mea rasială se transformase în rasism. Articolul m-a făcut să înţeleg că în ochii lui Iehova suntem cu toţii egali.

I. P., Italia

Când eram mică, mulţi dintre colegii mei de şcoală se mândreau cu rasa şi culoarea lor, spunând că în vine le curgea sânge spaniol, în timp ce eu aparţineam unui grup minoritar. Am  început să am un complex de inferioritate şi să-mi pierd respectul de sine. Uneori gândeam: „Îmi urăsc culoarea!“ Sfatul dat în acest articol m-a ajutat să-mi recâştig respectul de sine şi să fiu mulţumită cu ceea ce mi-a dat Iehova.

A. G., Filipine

Aveam o concepţie complet deformată, deoarece mă gândeam că cei care s-au născut în ţările mai bogate sunt superiori. Articolul vostru m-a ajutat să înţeleg că, de fapt, nu există decât o singură rasă, rasa umană.

L. G., Brazilia