Drepturi fără responsabilităţi?

„RECUNOAŞTEREA demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume.“ Aceste cuvinte se găsesc în preambulul Declaraţiei universale a drepturilor omului, care în decembrie 1998 a împlinit 50 de ani de la adoptarea ei. Însă cu puţin timp în urmă 24 de foşti preşedinţi şi prim-miniştrii, reprezentând toate continentele, au propus ca, pe lângă această declaraţie, Naţiunile Unite să adopte o declaraţie universală a responsabilităţilor omului. De ce mulţi consideră că este necesar un astfel de proiect?

„Drepturile şi responsabilităţile sunt surori siameze. Din nefericire, după o jumătate de secol, acest fapt a fost dat uitării sau a devenit ceva nepotrivit. Mulţi îşi cer drepturile fără să simtă nevoia să-şi asume responsabilităţile legate de acestea“, explică profesorul Jean-Claude Soyer, membru al Comisiei Europene pentru Drepturile Omului. Mulţi resimt efectul acestei neglijări a îndatoririlor. „Există o dorinţă arzătoare evidentă, mai ales în rândul tinerilor, după un fel de viziune unificatoare, după o serie de idealuri recunoscute cu ajutorul cărora să se facă faţă mecanismelor lăcomiei, ale egoismului, ale pierderii spiritului de apartenenţă la o comunitate, care par să stăpânească lumea, şi să le supună. . . . Această dezbatere intensă în legătură cu necesitatea unei etici mondiale constituie o recunoaştere a faptului că ceva lipseşte“, precizează cotidianul parizian International Herald Tribune. Ca urmare, pentru a umple acest gol şi pentru a stabili care sunt responsabilităţile omului, politicienii, teologii şi filozofii au adus în discuţie un „proiect universal de etică“, cum îl numeşte Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Însă aceştia au întâmpinat unele probleme.

Deşi este relativ uşor să se stabilească drepturile omului care trebuie ocrotite, nu este întotdeauna uşor să se definească responsabilităţile omului care trebuie acceptate pretutindeni. Cu toate acestea, unele valori conţinute în proiectul Declaraţiei responsabilităţilor omului sunt inspirate din Regula de Aur, care nu are vârstă şi se aplică pretutindeni, regulă dată de Isus cu aproape două mii de ani în urmă: „Deci tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“. — Matei 7:12.

Deşi Biblia a fost adesea sursa de inspiraţie pentru legile care apără drepturile omului, ea scoate în evidenţă noţiunea de responsabilitate personală. „Cine ştie să facă bine şi nu-l face, păcătuieşte“, a declarat discipolul Iacov (Iacov 4:17). Aşa cum Isus a căutat modalităţi de a le face bine altora, adevăraţii creştini încearcă şi ei să le facă bine semenilor lor. Ei nu se mulţumesc doar să-şi exercite drepturile, ci înţeleg că odată cu aceste drepturi le revin şi unele responsabilităţi şi că fiecare dintre noi este răspunzător în faţa lui Dumnezeu de acţiunile sale.