Citirea şi accentuarea corectă a textelor biblice

CÂND le vorbeşti altora despre scopurile lui Dumnezeu, în particular sau de pe podium, prezentarea ta ar trebui să graviteze în jurul Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă să citeşti versete din Biblie, iar citirea să fie corectă.

Accentuarea corectă pretinde sentiment. Textele biblice trebuie citite cu sentiment. Să analizăm câteva exemple. Când citeşti Psalmul 37:11, vocea ta ar trebui să transmită bucuria pe care ţi-o produce speranţa de a trăi în lumea paşnică promisă în acest verset. Când citeşti Revelaţia 21:4, care descrie sfârşitul suferinţei şi al morţii, vocea ta ar trebui să reflecte o apreciere profundă pentru extraordinara eliberare prezisă. Versetelor din Revelaţia 18:2, 4, 5, unde găsim consemnat apelul de a ieşi din „Babilonul cel Mare“, plin de păcate, imprimă-le un ton de urgenţă. Evident, sentimentul cu care citim aceste texte trebuie să fie sincer, totuşi nu exagerat. Intensitatea trăirii va depinde de textul propriu-zis şi de ceea ce urmăreşti prin citirea lui.

Accentuează cuvintele potrivite. Dacă explici doar o parte a versetului, în citire trebuie să o accentuezi doar pe aceea. De exemplu, când citeşti Matei 6:33, nu vei accentua cuvintele „dreptatea Sa“ sau „toate aceste alte lucruri“ dacă doreşti să analizezi semnificaţia expresiei „căutaţi mai întâi regatul“.

Poate că într-o cuvântare pe care o vei ţine la întrunirea de serviciu intenţionezi să citeşti Matei 28:19. Ce cuvinte vei scoate în evidenţă? Dacă vrei să-i îndemni pe fraţi să-şi dea silinţa să iniţieze studii biblice la domiciliu, accentuează cuvintele „faceţi discipoli“. Dar, dacă vrei să vorbeşti despre responsabilitatea unui creştin de a face cunoscut adevărul unei comunităţi de emigranţi sau să-i încurajezi pe unii vestitori să slujească în zone unde este mare nevoie de predicatori, accentuează expresia „oameni ai tuturor naţiunilor“.

De multe ori, un text biblic este citit pentru a răspunde la o întrebare sau pentru a susţine un argument cu care unii nu sunt de acord. Dacă vei accentua toate expresiile din text în acelaşi fel, ascultătorii nu vor putea sesiza legătura pe care vrei s-o faci. Ideea va fi clară doar în mintea ta, nu şi în a lor.

De exemplu, când citeşti Psalmul 83:18 dintr-o Biblie care conţine numele divin, dar accentuezi expresia „Cel-Prea-Înalt“, locatarul nu va sesiza dovada evidentă că Dumnezeu are un nume personal. Ar trebui să pui accentul pe numele „Iehova“. Totuşi, când foloseşti acelaşi text biblic pentru a vorbi despre suveranitatea lui Iehova, expresia pe care ar trebui să o scoţi în evidenţă este „Cel-Prea-Înalt“. În mod asemănător, când foloseşti Iacov 2:24 pentru a arăta cât este de important să ne demonstrăm credinţa prin fapte, nu trebuie să accentuezi expresia „declarat drept“ în locul cuvântului „fapte“, pentru că interlocutorul tău ar putea să nu înţeleagă ideea.

Un alt exemplu grăitor este cel din Romani 15:7–13. Este vorba despre un fragment din scrisoarea adresată de apostolul Pavel unei congregaţii alcătuite atât din evrei naturali, cât şi din neevrei. Aici, apostolul Pavel arată că de ministerul lui Cristos nu beneficiază doar evreii circumcişi, ci şi oameni din alte naţiuni, „pentru ca naţiunile să-l glorifice pe Dumnezeu pentru îndurarea sa“. Apostolul Pavel citează patru versete, atrăgând atenţia asupra acestei ocazii oferite naţiunilor. Cum ar trebui să citeşti aceste versete pentru a accentua ceea ce avea Pavel în vedere? Dacă obişnuieşti să-ţi subliniezi expresiile pe care vrei să le scoţi în evidenţă, atunci însemnează-ţi cuvintele „naţiunile“ din versetul 9, „naţiuni“ din versetul 10, „toate naţiunile“ şi „toate popoarele“ din versetul 11 şi „naţiunile“ din versetul 12. Încearcă să citeşti Romani 15:7–13 accentuând cuvintele indicate mai sus. În felul acesta, argumentaţia lui Pavel va deveni mai clară şi mai uşor de înţeles.

Metode de accentuare. Există mai multe metode de accentuare a cuvintelor semnificative dintr-un text. Metoda pe care o vei folosi trebuie aleasă în funcţie de pasajul citit şi de cadrul în care ţii cuvântarea. Iată câteva sugestii utile.

Modulaţia. Ea implică orice modificare a vocii care scoate în evidenţă cuvintele semnificative dintr-un text şi se realizează prin ridicarea ori scăderea volumului vocii sau, în multe limbi, prin variaţii de ton. În alte limbi, acest ultim procedeu poate schimba chiar semnificaţia cuvintelor. Pentru a da greutate unor expresii-cheie, putem încetini ritmul citirii. În limbile care nu permit această metodă de accentuare, pot fi folosite metodele proprii limbii respective.

Pauza. Poate fi făcută înainte sau după citirea unui fragment-cheie dintr-un verset, ori atât înainte, cât şi după citirea acestuia. Pauza făcută chiar înainte de citirea unei idei importante pregăteşte auditoriul pentru ceea ce urmează. Pauza care urmează după citirea fragmentului discutat adânceşte impresia produsă de versetul respectiv. Dar, dacă faci prea multe pauze, nu vei reuşi să accentuezi nimic în mod special.

Repetiţia. Poţi accentua o anumită idee întrerupându-ţi lectura şi recitind un cuvânt sau o expresie. Este de preferat, totuşi, să citeşti mai întâi tot textul şi să repeţi după aceea expresia-cheie.

Gesturile. Mişcările corpului şi mimica pot deseori să dea viaţă unui cuvânt sau unei expresii.

Tonul vocii. În unele limbi, tonul folosit poate schimba sensul cuvintelor sau le poate diferenţia de altele. Dar şi această metodă cere prudenţă, mai ales când este vorba despre un ton sarcastic.

Când textele sunt citite de alţii. Când interlocutorul citeşte textul biblic, s-ar putea să accentueze alte cuvinte sau să nu accentueze nici unul. Ce poţi face în această situaţie? De regulă, e bine să clarifici semnificaţia versetului respectiv prin aplicarea pe care o faci. După aceea, ai putea accentua cuvintele-cheie direct din Biblie.