Prezentare instructivă

PENTRU ca discursul tău să fie instructiv, nu este suficient să vorbeşti despre un subiect important. Întreabă-te: „De ce trebuie acest auditoriu să audă acest subiect? Ce aş putea spune pentru ca să simtă că a avut ceva de învăţat?“

Dacă la şcoală ai de susţinut o demonstraţie de depunere de mărturie, auditoriul tău va fi locatarul. Alteori însă, va trebui să te adresezi întregii congregaţii.

Ce cunoaşte auditoriul? Întreabă-te: „Ce cunoaşte auditoriul despre subiect?“ Răspunsul la această întrebare ar putea constitui un punct de plecare. Dacă te adresezi unei congregaţii în care există mulţi creştini maturi, nu te mulţumi doar să repeţi nişte adevăruri fundamentale, pe care majoritatea le cunosc. Dezvoltă-le. Desigur, dacă în auditoriu există multe persoane interesate, va trebui să ţii cont de necesităţile ambelor grupuri.

Adaptează ritmul expunerii la cunoştinţele auditoriului. Dacă incluzi anumite idei pe care cei mai mulţi le cunosc, treci cât mai repede peste ele. Încetineşte însă ritmul când prezinţi idei care ar putea fi noi pentru majoritatea celor prezenţi, ca ei să le poată înţelege bine.

În ce sens instructiv? Instructiv nu înseamnă neapărat nou. Unii oratori au capacitatea de a exprima anumite adevăruri cunoscute într-un mod atât de simplu, încât mulţi din auditoriu le vor înţelege pentru prima oară pe deplin.

În ministerul de teren nu este suficient să menţionăm o ştire pentru a ilustra că trăim în zilele din urmă. Foloseşte Biblia pentru a explica semnificaţia evenimentului. În felul acesta, mesajul va fi instructiv pentru locatar. În mod asemănător, când menţionezi anumite detalii despre legile naturii sau despre plante şi viaţa animalelor, tu nu urmăreşti să prezinţi un fapt ştiinţific fascinant pe care locatarul să nu-l mai fi auzit niciodată. Scopul tău trebuie să fie acela de a stabili o relaţie între dovezile oferite de natură şi declaraţiile Bibliei referitoare la existenţa unui Creator iubitor. În felul acesta, locatarul va fi ajutat să privească lucrurile dintr-o perspectivă nouă.

Nu-i uşor să expui în faţa auditoriului un subiect pe care acesta l-a auzit deja de mai multe ori. Dar, pentru a fi un bun instructor, trebuie să înveţi să-l prezinţi. Ce poţi face?

De un real ajutor îţi va fi cercetarea. În loc să incluzi în expunere doar ideile care-ţi vin uşor în minte, foloseşte instrumentele de cercetare prezentate la paginile 33–38. Ţine cont de sugestiile oferite acolo privitor la obiectivele pe care ar trebui să le urmăreşti. În timpul cercetărilor ai putea descoperi că un eveniment istoric mai puţin cunoscut este în directă legătură cu argumentaţia ta. Sau ai putea afla o ştire recentă care să ilustreze foarte bine ideea pe care vrei s-o discuţi.

În timp ce examinezi materialul, pune-ţi întrebări de genul: Ce? De ce? Când? Unde? Cine? şi Cum? De exemplu: „De ce stau lucrurile aşa? Cum pot s-o demonstrez? Ce credinţe populare îi împiedică pe unii să înţeleagă acest adevăr biblic? De ce este acesta important? Cum ar trebui el să le influenţeze viaţa oamenilor? Ce exemplu ar putea demonstra importanţa aplicării lui? Ce dezvăluie acest adevăr biblic despre personalitatea lui Iehova?“ În funcţie de materialul pe care-l dezbaţi, întreabă-te: „Când a avut loc acest eveniment? Ce aplicare practică ar putea avea acest material astăzi?“ Ai putea chiar să-ţi însufleţeşti expunerea menţionând chiar câteva dintre aceste întrebări şi răspunzând la ele.

Poate că în discurs e nevoie să foloseşti versete cunoscute de auditoriu. Cum le-ai putea expune într-un mod instructiv? Nu te mulţumi să le citeşti. Explică-le.

Analizarea unui verset cunoscut poate deveni şi mai interesantă dacă segmentăm versetul respectiv, izolând fragmentele direct legate de tema expunerii şi explicându-le. Să vedem ce variante de abordare ne oferă un verset ca Mica 6:8 din Traducerea Lumii Noi. Ce este „dreptatea“? Despre a cui dreptate se vorbeşte? Cum ai explica semnificaţia expresiei ‘a exercita dreptatea’ sau ‘a iubi bunătatea’? Ce este modestia? Cum ai aplica acest material la o persoană în vârstă? Evident, materialul pe care-l vei folosi va depinde de temă, de obiectivul pe care-l urmăreşti, de auditoriu şi de timpul alocat.

Uneori este util să dai o definiţie simplă a termenilor. Pentru unii este încurajator să afle ce înseamnă „regatul“ despre care se vorbeşte în Matei 6:10. O definiţie îl poate ajuta chiar şi pe un creştin aflat de mulţi ani la adevăr să înţeleagă mai bine adevărata semnificaţie a unui verset. Citeşte în acest sens cuvintele consemnate în 2 Petru 1:5–8 şi defineşte apoi diversele calităţi menţionate în aceste versete: credinţa, virtutea, cunoştinţa, stăpânirea de sine, perseverenţa, devoţiunea sfântă, afecţiunea frăţească şi iubirea. Când, în acelaşi context, sunt folosite cuvinte cu sens apropiat, definirea lor poate ajuta auditoriul să le diferenţieze. În această categorie intră cuvintele înţelepciune, cunoştinţă, discernământ şi înţelegere, menţionate în Proverbele 2:1–6.

Pentru auditoriu poate fi instructivă chiar şi simpla analiză a unui text. Mulţi rămân surprinşi când descoperă că unele traduceri ale Bibliei spun în Geneza 2:7 că Adam a fost un suflet viu, iar în Ezechiel 18:4 că sufletele mor. Cu o anumită ocazie, Isus i-a uluit pe saduchei citând Exodul 3:6, ale cărui cuvinte pretindeau că le cred, şi aplicându-l apoi la învierea morţilor. — Luca 20:37, 38.

Uneori este instructiv să menţionezi contextul unui verset, împrejurările în care au fost scrise acele cuvinte şi identitatea vorbitorului sau a ascultătorilor. Fariseii cunoşteau bine Psalmul 110. Totuşi, Isus le-a atras atenţia asupra unui detaliu important din primul verset. El i-a întrebat: „«Ce credeţi despre Cristosul? Al cui fiu este el?» Ei i-au zis: «Al lui David». El le-a zis: «Atunci cum se face că David, prin inspiraţie, îl numeşte „Domn“, când spune: „Iehova i-a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta mea până când îi voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale»“? Dacă deci David îl numeşte „Domn“, cum este el fiul lui?»“ (Mat. 22:41–45). Când vei aduce argumente pe baza Scripturilor, asemenea lui Isus, îi vei ajuta pe oameni să citească mai atent Cuvântul lui Dumnezeu.

Când un orator menţionează perioada în care a fost scrisă o carte a Bibliei sau timpul când a avut loc un anumit eveniment, ar trebui să descrie şi condiţiile care au existat atunci. În felul acesta, auditoriul va înţelege mai bine importanţa cărţii sau a evenimentului în discuţie.

Şi comparaţiile te pot ajuta să-ţi faci expunerea mai instructivă. Ai putea să prezinţi o concepţie bine cunoscută în antiteză cu declaraţiile Bibliei. Sau ai putea să compari două relatări biblice paralele. Există diferenţe între ele? De ce? Ce învăţăm din ele? Acest procedeu îi poate ajuta pe ascultători să privească subiectul dintr-o nouă perspectivă.

Dacă ai de discutat despre un anumit aspect al ministerului creştin, ţi-ai putea îmbogăţi expunerea pornind de la o prezentare generală. Analizează ce anume trebuie făcut şi de ce, precum şi modul în care se armonizează cu celelalte obiective ale noastre, ca Martori ai lui Iehova. Explică apoi unde, când şi cum se poate realiza respectiva activitate.

Dar dacă în expunere trebuie să analizezi unele dintre „lucrurile profunde ale lui Dumnezeu“ (1 Cor. 2:10)? Dacă vei începe cu identificarea şi clarificarea câtorva elemente-cheie ale argumentaţiei, auditoriul va înţelege mult mai uşor detaliile. Iar, dacă vei încheia cu o scurtă trecere în revistă a elementelor discutate, ascultătorii vor avea satisfacţia de a fi învăţat realmente ceva.

Sfaturi privitoare la viaţa creştină. Dacă îţi vei ajuta ascultătorii să înţeleagă valoarea practică pe care o au în viaţa lor informaţiile din expunerea ta, le vei fi de mare ajutor. În timp ce examinezi versetele din materialul primit, întreabă-te: „De ce au fost păstrate în Scripturi aceste informaţii până în zilele noastre?“ (Rom. 15:4; 1 Cor. 10:11). Gândeşte-te la situaţiile prin care trec cei din auditoriu şi analizează-le în lumina sfaturilor şi a principiilor biblice. În timpul expunerii, argumentează pe baza Scripturilor arătând în ce mod îi pot ajuta acele versete pe ascultători să înfrunte cu înţelepciune dificultăţile prin care trec. Nu vorbi la modul general. Referă-te la atitudini şi la acţiuni concrete.

Începe aplicând la cuvântarea pe care o pregăteşti una sau două dintre sugestiile precedente. Pe măsură ce dobândeşti experienţă, pune în practică mai multe sugestii. Cu timpul vei vedea că auditoriul va fi nerăbdător să te asculte, fiind convins că va auzi ceva cu adevărat util.