Neclintiţi în ciuda persecuţiei din partea preoţimii, naţional-socialiştilor şi comuniştilor

Povestită de Ernst Seliger

Noi, soţia mea şi cu mine, am petrecut 40 de ani în total în inchisori şi lagăre de concentrare. Pentru ce? Nu din cauza unei crime sau activităţi politice, ci din cauza credinţei noastre neclintită în Dumnezeu.

Eu am fost persecutat atît de preoţime cît şi de naţional–socialişti şi de comunişti, pentrucă am luat parte la vestirea Impărăţiei lui Dumnezeu. Insă în timpul acestor ani, am perseverat neclintiţi în dorinţa mea de a–l servii pe Dumnezeu.

TINEREŢEA MEA

Deja de tînăr aveam dorinţa de a deveni pastor. Cînd am vorbit într–o zi cu mama despre acest fapt, ea a spus: „Sîntem prea săraci pentru această“. Eu am fost foarte trist de faptul acesta, totuşi m–am împăcat cu gîndul că nu voi putea fi niciodată pastor. In loc de aceasta am devenit drogherist.

Imediat după sfîrşitul primului război mondial în anul 1918, am început ucenicia într–o drogherie din Schlesien. In urma unor greutăţi pe care le aveam de suportat pe atunci, am nutrit adeseori gîndul sinuciderii, însă la cîteva luni după ce mi–am terminat ucenicia, mi–a trezit atenţia un afiş. El anunţa fotodrama creaţiunii, un program de fotografii şi filme la care invitau Studenţii Bibliei (Martorii lui Iehova).

Eu mi–am zis: „Am să caut neapărat pe oamenii care cercetează serios Biblia“. In timpul reprezentării fotodramei, m-i s–au deschis dintr–odată ochii. Am început să înţeleg proectul lui Dumnezeu. Imediat mi–am comandat cele şapte volume ale studiilor în scripturi editate de Watch Tower Society şi am acceptat invitaţia la alte conferinţe biblice. După ce am făcut progrese în cunoaşterea adevărului biblic, m–am predat lui Dumnezeu şi m–am botezat în Februarie 1923. Acum, în sfîrşit, eram un serv al lui Dumnezeu!

APASARE DIN PARTEA PREOTIMII

In acelaşi an, un preot catolic a încercat să ne facă greutăţi. El a anunţat că va ţine o conferinţă impotriva Studenţilor Bibliei în Gottesberg. Directorul drogheriei la care lucram eu, dădea mare importanţă faptului ca eu să–l însoţesc. Eu aveam pe atunci abia 18 ani şi am discutat chestiunea cu fraţii mei creştini. Noi ne–am înţeleş că eu trebuie să merg acolo să fac notiţe şi cînd voi avea ocazia, voi spune şi eu ceva despre adevărul biblic.

Cînd am sosit, directorul m–a condus în sală, în care erau adunaţi cam 250 de catolici. El m–a dus în spatele galeriei. Mai tirziu am aflat de la şeful meu că directorul şi complicii săi, au plănuit să mă arunce jos de la galerie. Fără să ştiu de planul lor rău, mam hotărît să intru în sală şi m–am aşezat în spatele ultimului şir de locuri. In jurul orei 20 a intrat în sală preotul împreună cu alţi preoţi. In timpul discursului său, mi–am făcut cîteva notiţe, ceeace evident l–a făcut atît de nervos încît deseori trebuia să se şteargă de transpiraţie pe frunte.

După o pauză, preotul a dat ocazie la discuţie. Nimeni nu a spus nimic. Eu m–am rugat lui Iehova şi am ridicat mîna. Am explicat că cineva m–a invitat şi că eu nu sînt prezent pentru a–i deranja. Insă anumite lucruri care s–au spus despre Studenţii Bibliei nu erau adevărate. Cam 10 minute m–au ascultat toţi în timp ce am explicat adevărurile categorice cu ajutorul Bibliei.

Atinci cineva de la spate mi–a smuls pe neaşteptate Biblia şi notiţele din mînă. O ceată a năvălit peste mine şi m–a tîrît cu bătăi şi lovituri de picioare, spre o ieşire. Doi poliţişti catolici au îndemnat ceata să mă arunce jos pe scara în spirală. Eu m–am agăţat disperat de balustradă şi m–am rugat lui Iehova pentru ajutor. In cele din urmă, cineva din sală a dat indicaţie că ar trebui să fiu lăsat să plec fără altă molestare. Eu am fost decis să intervin neclintit pentru a mă împiedica de la aceasta.

SERVICIU CU TIMP DEPLIN

In anul 1924 am părăsit lucrul meu în drogherie şi am intrat în serviciul cu timpul deplin, predicînd Cuvîntul lui Dumnezeu sub conducerea lui Watch Tower Society. Eram fericit.

In această lucrare de predicare am avut experienţe minunate. Ce exemplu o femeie mi–a spus odată: „tinere, aş dori să vă relatez ceva. Soţul meu şi eu ne rugăm în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară în genunchi lui Dumnezeu. Dar în speranţa că vom înţelege mai bine procedura Sa cu noi, oamenii, L–am implorat ieri seară să ne trimită pe cineva cu literatură care explică Biblia. Eu eram convinsă că Dumnezeu va asculta rugăciunea noastră. Deaceea am copt astăzi devreme un cozonac în aşteptarea unui trimis a lui Dumnezeu şi priviţi şi cafeaua este deja făcută. Vă rog să rostiţi o rugăciune pentru mîncare şi apoi cu bucurie vreau să mîncăm împreună. Ah! Cît va fi de uimit soţul meu de seară cînd îi voi povesti. Această femeie a luat toată literatura pe care o aveam la mine.

NECLINTIT ÎN CIUDA PERSECUŢIEI DIN PARTEA NAŢIONAL–SOCIALIŞTILOR

In anul 1925 am primit invitaţia de a lucra la boroul de filială al Watch Tower Society din Magdemburg. Acest serviciu l–am continuat şi după căsătoria mea în anul 1931. Soţia mea şi eu am avut o căsnicie foarte armonioasă pînă la izbucnirea persecuţiei contra Martorilor lui Iehova prin naţional socialişti. Pe neaşteptate din frica de persecuţie ea m–a pus în faţa alegerii de a renunţa fie la adevărul Biblic fie la ea. Eu m–am decis să rămîn credincios lui Iehova şi am pierdut–o pe ea şi băieţelul meu.

Persecuţia prin naţional socialişti creştea. De două ori am fost arestat pentru că eram un Martor a lui Iehova. Cînd după detenţie de şase luni, am refuzat din nou să renunţ la legătura mea cu Martorii, am ajuns în iulie 1937 în lagărul de concentrare Sachsenhausen.

In iulie 1940 am refuzat categoric să iscălesc un livret militar. Un maior mi–a spus avertizator: „dar să ştiţi că dvs. în patru sau şase săptămîni veţi fi împuşcat!“ I–am răspuns: „bine, domnule maior, dar decizia mea este irevocabilă!“ S–a petrecut însă altfel. Pe baza unei schimbări de lege, oricine care a fost în detenţie încă înainte de al doilea război mondial, nu cădea sub legea marţială. Astfel am putut să nu fiu ucis.

Altfel s–au petrecut însă lucrurile cu Martin, fratele meu mai mic care a cunoscut adevărul prin mine abia cu nouă luni înainte de arestarea mea. El a fost chemat în serviciul militar, a refuzat să ia arma şi a fost condamnat la moarte. In februarie 1943 a fost omorît prin ghilotină în temniţa Brandenburg.

In lagerul de concentrare ne–a înviorat fratele Schurstein prin aceia că în fiecare zi ne–a făcut rost de un text Biblic cu comentariu. Inainte de a ajunge în lagerul de concentrare Dachau, unde a murit în camera de gazare, el mi–a spus: „frate Seliger, continuă ceea ce am făcut eu pînă acum şi întăreşte pe fraţi, aşa cum tu deja te–ai străduit pînă acuma.“ Eu am considerat aceasta ca o misiune de onoare de la Iehova. Si după ce am primit un serviciu în spital, am aranjat astfel încît am găsit timp pentru a scrie textele zilnice pentru întreaga lună. Acestea erau transmise apoi la alţi martori din lagăr.

NECLINTIT CU TOATA PERSECUŢIA COMUNISTA

După război şi punerea mea în libertate din lagăr, am avut privilegiul să colaborez la noua organizare a lucrării de predicare în RDG. După ce m–am căsătorit cu Hildegard Mesch, am primit privilegiul de a servii ca supraveghetor de circuit pentru a zidi şi întării adunările Martorilor lui Iehova. Dar peste puţini ani lucrarea noastră de predicare a fost din nou interzisă, de data aceasta de către comunişti. In noiembrie 1950 am fost arestaţi amîndoi în Torgau, cînd ne aflam în drum spre gară pentru a merge la cea mai apropiată adunare. In iulie 1951 un tribunal comunist din Leipzig m–a condamnat la 15 ani închisoare. Soţia mea, care deasemenea a petrecut mulţi ani în lagărele de concentrare ale naţional–socialiştilor, a fost condamnată la 10 ani închisoare. Cîţiva martori cu care am fost deja împreună într–un lagăr de concentrare al celui de al treilea Reich, m–au rugat să mă îngrijesc din nou pentru hrană spirituală. Cu toate controalele severe, ne–a fost posibil cîtva timp să ţinem zilnic în închisoare un studiu al Turnului de Veghere şi alte întruniri, pentru a ne întări credinţa.

Cu toate că eu şi soţia mea am fost la început în aceaşi închisoare, nu am putut să ne vedem şi nici să vorbim. Totuşi soţia mea a reuşit la fel să obţină hrana spirituală şi să o transmită la altele. Ea relatează:

In februarie 1952 am ajuns în închisoarea Waldheim. Iehova a fost foarte bun cu mine, căci în detenţia preventivă am obţinut, contra aşteptărilor, o Biblie pe care am citit–o complect de şase, şapte ori. Eu am putut să povestesc surorilor mele creştine multe lucruri din Biblie, pe care le–am păstrat în memorie. In fiecare zi noi discutăm un text zilnic, care era purtat pe ascuns în toate celulele în care erau surori. Apoi au urmat relatări din Biblie, şi în cele din urmă idei din articolele Turnul de Veghere. Ne–a reuşit chiar să aducem pe ascuns o Biblie în închisoare. Noi am desfăcut–o cu grijă şi am împărţit fascicule în celule diferite. Apoi aceste fascicole se schimbau în fiecare săptămină. La percheziţiile neaşteptate în celule au căzut uneori în mîna gardienilor comunişti şi fascicole din Biblie sau texte zilnice scrise.

Pe baza unor astfel de percheziţii am primit eu în total un an de detenţie celulară, trei luni mi–au fost retrase toate privilegiile şi trei săptămîni am fost în carceră, o celulă pentru nebuni. Dar eu de îndată ce au trecut pedepsele, am ajuns din nou în posesia scrierilor Biblice pe care le–am trimis şi altora.

In anul 1954 toate femeile am fost duse la Halle. Administraţia închisorii m–a clasat ca deosebit de periculoasă deoarece eu, după cum a spus o funcţionară, aş vorbi toată ziua numai din Biblie. De aceea am ajuns într–o celulă subterană cu alte surori care nu aveau voie să lucreze. Aici într–adevăr vorbeam acum toată ziua despre Biblie şi despre articolele din Turnul de Veghere pe care mi le mai aminteam. Apoi în 1 noiembrie 1960, după 10 ani de închisoare, am fost pusă în libertate.“

Trei ani după eliberarea soţiei mele am fost pus şi eu în libertate din închisoare şi mi s–a permis să merg la soţia mea în Berlinul de vest. Eu eram foarte bolnav. Dar după ce m–am refăcut într–o oarecare măsură, am preluat din nou serviciul de predicare cu timp deplin, pe care, graţie bunătăţii nemeritate a lui Iehova, pot încă să–l îndeplinesc şi azi, împreună cu soţia mea.

Un lucru este sigur: atunci cînd, în 1922, am cunoscut adevărul lui Dumnezeu, nici nu am visat că noi, a doua soţie a mea şi eu, vom petrece cîndva în total 40 de ani în lagărele de concentrare şi în închisori. Dar putem spune, ca ap. Pavel, că noi sîntem ferm decişi, ca servi a lui Christos . . . . în închisori . . . în bătăi pînă la extrem, deseori aproape de moarte . . . în munci istovitoare şi necaz,“ să rămînem neclintiţi. 2 Cor. 11:23–27.