Liberă, după douăzeci de ani petrecuţi în detenţie!
Corespondentul din Hong-Kong pentru AWAKE! (Treziţi-vă!) scrie:
Familia noastră de la căminul filialei Watchtower Bible and Tract Society din Hong Kong este foarte obişnuită să aibă vizitatori din străinătate. Dar, joi, 15 februarie 1979, a fost o ocazie cu totul deosebită. Oaspetele nostru a fost Nancy Yuen, o credincioasă martoră a lui Iehova care tocmai sosise din China, după douăzeci de ani de detenţie. „Sînt atît de fericită că mă aflu împreună cu voi. Mi-am regăsit familia,“ a spus ea.
Noi ştiam cu toţii despre Nancy Yuen şi despre mărturiile privitoare la statornicia ei în credinţă, dar acum era cu noi chiar ea, în persoană, şi-i putem auzi istoria direct, fără intermediar. Îşi începu povestirea întorcîndu-se îndărăt, în anul 1949. Iată ce ne-a spus ea:
SÎNT vreo treizeci de ani de cînd Stanley Jones, un misionar al Societăţii Watch Tower, a vizitat pentru întîia oară casa noastră din Sanhai. Eram deja căsătorită şi aveam doi copii. Mesajul pe care ni l-a adus el despre Iehova Dumnezeu şi scopurile sale cu omenirea m-a interesat enorm.
Am fost botezată în anul 1950 şi am continuat să studiez cu sîrguinţă pentru a-mi îmbunătăţi cunoştinţa şi înţelegerea. Sînt atît de fericită că în acei ani de la început mi-am luat foarte în serios responsabilităţile mele creştine, căci dacă nu aşi fi făcut aşa, nu aş fi rezistat niciodată în încercările care îmi stăteau în faţă.
Prin 1954 aveam deja patru copii precum şi o participare activă în anunţarea veştii bune despre Regatul lui Iehova. Pe la începutul anului 1956 guvernul comunist a ajuns să deţină un control ferm asupra Sanhaiului. Am început să primim avertismente de-a înceta cu predicarea şi de a ne limita activitatea la Sala Regatului. Simţeam însă că trebuie să îmi îndeplinesc misiunea dată nouă de Dumnezeu de a predică, aşa că am continuat să mă angajez în lucrarea de la uşa la uşa.
Am fost arestată de repetate ori şi reţinută pentru interogatorii, reţinerea durînd uneori cinci ore iar alte ori pînă la trei zile. Intre timp, pentru că soţul meu plecase în Hong Kong în 1953, am solicitat permisiunea de a-l urma. Autorităţile au spus că îmi vor elibera autorizaţia de ieşire din ţară cu condiţia că voi înceta să predic. Am refuzat aşa ceva şi în consecinţă, nu am obţinut niciodată autorizaţia.
Oficialităţile comuniste erau exasperate de fermitatea hotărîrii mele de a continua să predic. În cursul unei anchete mi s-a spus că eu trebuie că sînt cea mai încăpăţînată persoană din întreaga Chină. În cele din urmă, la sfîrşitul anului 1956, după ce am fost arestată de şase ori pentru predicare, am fost reţinută din nou atunci cînd un locatar le-a confirmat autorităţilor că predicam din casă în casă. După aceea nu am mai fost pusă în libertate.
INCEPE DETENŢIA
Crescusem într-o familie fericită şi aveam eu însămi tînăra mea familie. Acum eram despărţită de toţi cei dragi şi stăteam cu mîinile prinse în cătuşe, într-o celulă întunecoasă. Am izbucnit în lacrimi. Mă simţeam atît de slabă şi de lipsită de ajutor! Părea că nu mai există nici o cale de ieşire. Foarte curînd îmi veniră în minte idei din Biblie despre Iehova care este „Dumnezeul oricărei mîingîieri,“ care dă putere servilor săi (2 Cor. 1:3, 4). Atunci m-am întors spre el într-o rugăciune serioasă.
Din acel moment înainte am stat mereu de vorbă cu Iehova în rugăciune şi simţeam cum mă întăream din zi în zi mai mult. Pentru că gardienii observară că mă rugam cu mîinile în faţă, în special la masă, a trebuit să îndur suferinţa de a-mi fi trase braţele forţat la spate astfel că timp de trei zile cătuşele mi-au stat fixate la coate, pînă cînd braţele şi mîinile mi s-au umflat. Fireşte că faptul acesta nu m-a împiedecat să mă rog. Dar pînă în ziua de azi mi se văd aceste semne deasupra coatelor.
Am petrecut cîţiva ani în detenţie, timp în care am fost interogată cu stăruinţă. Anchetatorii voiau să mă determine să-i trădez pe cei doi fraţi misionari şi să recunosc că Watch Tower Bible and Tract Society este un agent al imperialismului. Aşa ceva nu voiam să fac. Am folosit ocaziile de a le pune mărturie funţionarilor şi de a le vorbi despre cea ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu. Un funcţionar a făcut observaţia că a tratat cu cele mai diferite grupări religioase şi că toate erau în compromis. Dar el a admirat curajul şi zelul meu. Astfel a spus: „E păcat că nu v-aţi întors spre comunism, înainte de a vă converti la creştinism, căci partidul nostru are nevoie de oameni de o reală convingere, ca dumneavoastră.“ În 1960 am fost condamnată la 10 ani de închisoare, sentinţa începînd să fie executată de la arestarea mea din 1956.
În 1961 am fost mutată într-o colonie de muncă, la ţară, şi acolo am avut ocazii de a le împărtăşi „vestea bună“ colegilor de detenţie. Nu mi-am încetat niciodată lucrarea de predicare şi pe vreme ce timpul trecea aveam mai multă îndrăzneală. Cu o ocazie am predicat unui grup de douăsprezece persoane care mă ascultau atent. Faptul acesta nu a trecut neobservat. Am fost dusă pentru nouăsprezece zile la închisoarea districtuală şi mi s-au adăugat cu acea ocazie încă doi ani la pedeapsa iniţială. Acei doisprezece ani au trecut însă repede.
ELIBERATĂ ŞI APOI DIN NOU LA INCHISOARE
În 1968 am fost eliberată din colonia de muncă însă posibilităţile de mişcare îmi erau limitate. Puteam să lucrez acum şi să cîştig un salariu mai mic de zece dolari pe lună. În acest timp mi s-a permis să mă transfer dintr-un colectiv de muncă într-altul, iar mama s-a mutat în acelaşi district ca să poată fi alături de mine.
Dîndu-mi-se libertatea de a mă mişca dintr-un loc într-altul, am început să fac o călătorie trecînd astfel prin mai multe oraşe, printre care se numără Anching, Hangciou, Nankin şi Sanhai. Mi-am vizitat prietenii şi rudele şi le-am împărtăşit adevărurile despre Regat pe care le cunoşteam, lor şi tuturor cunoscuţilor cărora mă prezentam. A trecut aşa aproape un an şi am început să solicit din nou permisiunea de a părăsi China pentru a mă alătura soţului meu, în Hong Kong. Pentru a primi autorizaţia, mi s-a cerut să mă întorc înapoi în districtul Chinsang unde lucrasem şi unde locuia mama mea. Dar înainte de a ajunge la Chinsang am fost arestată, duşa la un post de poliţie şi reţinută timp de zece zile. Poliţia a interogat două familii cărora le predicasem. Rezultatul a fost că m-au trimis înapoi la Chinsang şi am fost arestată din nou, după ce fusesem liberă timp de doi ani.
PROCES PUBLIC
Am ajuns să fiu supusă din nou unui interogatoriu continuu. Seful poliţiei mă acuza că sînt încăpăţînată şi-mi spunea că ar fi mai bine să-mi mărturisesc toate „crimele“ sau altfel va fi rău de mine. I-am spus tot ce le spusesem şi celorlalţi în cursul discutiilor cu ei, procedînd în aşa fel încît să le pun o temeinică mărturie despre Regatul lui Dumnezeu şi despre venirea noii sale Ordini de lucruri. I-am arătat clar şefului de poliţie că toate guvernele va trebui să facă loc regatului lui Dumnezeu (Dan. 2:44). S-a notat cu grijă în scris tot ce am declarat în acest sens.
Am fost purtată apoi pe străzi, în văzul public, împreună cu alţi nouă deţinuţi, toţi bărbaţi. Delictele lor erau diferite, de la furt pînă la crimă şi viol. Fiecare din noi purta o placardă pe care erau scrise crimele noastre. Apoi, în prezenţa a mii de oameni, în curtea largă a unei şcoli, poliţia a dat citire „crimelor“ mele la adresa sistemului public. El a citit tot ce le spusesem eu în ancheta. Eram atît de fericită să văd că de fapt el era în măsură să pună o mai temeinică mărturie decît mine numeroşilor locuitori ai acelui oraş.
Am aflat mai tîrziu că investigaţiile privitoare la activitatea mea de predicare au implicat peste 100 de persoane din nouă provincii diferite. Un funcţionar de grad inferior a spus că eram cea mai încăpăţînată persoană şi că nimic nu mă putea schimba, astfel că trebuia să fiu executată. Dar un funcţionar de un rang mai înalt nu a fost de acord cu aşa ceva, aşa că am fost condamnată pentru a doua oară, de data aceasta la douăzeci de ani de închisoare.
În următorii patru ani, fiecare zi s-a scurs la fel, fără nimic ieşit din comun. Mi se permitea să ies din celulă în fiecare dimineaţă ca să-mi spăl unele rufe şi să fac baie, după care eram dusă înapoi, în celulă, pînă seara, cînd mi se permitea să ies din nou pentru scurt timp, ca să-mi adun lucrurile întinse la uscat. Eram apoi încuiată în celulă peste noapte.
La 1 noiembrie 1978 a sosit ordinul să mi se dea drumul să părăsesc China şi să mă alătur soţului meu, în Hong Kong. Astfel, spre sfîrşitul lui ianuarie 1979 soţul meu, cu mine şi cu cei patru copii ai noştri eram din nou împreună, ca familie, pentru întîia oară după 26 de ani!
IEHOVA M-A SUSŢINUT
Viaţa în închisoare şi în colonia de muncă a fost foarte aspră, cu toate că întotdeauna am avut suficientă hrană şi îmbrăcăminte. Meniul era mai ales orez şi verdeţuri şi de patru ori pe an puţină carne. Era un meniu sănătos şi mi-am putut păstra sănătatea şi buna dispoziţie. Mi-am păstrat mintea activă, rechemînd în memorie versete biblice şi adevăruri pe care le învăţasem în anii mei de la început. Nu pierdeam niciodată ocaziile de a-mi împărtăşi speranţele cu alţii, şi aceasta m-a făcut în stare să mă păstrez ocupată şi fericită.
În tot cursul încercărilor mele, nu m-am simţit niciodată părăsită. Mă rugam cu regularitate pentru îndrumare, ca să pot face întotdeauna ce era corect. Mă rugam pentru putere şi curaj de a suporta. După rugăciune mă simţeam întotdeauna liniştită şi sigură că nu greşisem nimic şi că atitudinea luată era cea corectă. Pot spune cu tot adevărul că rugăciunea mi-a ajutat să mă apropiu mai mult de Iehova, atît de mult încît uneori aveam sentimentul că aproape îl văd. De multe ori mi-am adus aminte de asigurarea din Isaia 66:2 că Dumnezeu priveşte „spre cel ce suferă şi are spiritul mîhnit.“ Aceasta a fost întotdeauna o sursă de putere şi de mare mîngîiere pentru mine.
Intrebată dacă interogatoriile permanente ale funcţionarilor şi ale politiţiei au fost ceva greu de suportat, Nancy Yuen a răspuns:
La început mi-a trebuit puţin timp ca să mă obişnuiesc. Dar pe măsură ce mi-am adaptat gîndirea la noua situaţie, nu a mai fost aşa de greu. Este foarte important să dobîndeşti punctul de vedere corect asupra lucrurilor. Chiar de la începutul detenţiei mele mi-am adus aminte de cuvintele lui Isus consemnate la Luca 21:14, 15: „Tine-ţi bine minte să nu vă gîndiţi mai dinainte ce veţi răspunde; căci vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri.“ Aşa am constatat că nu trebuie să te îngrijorezi niciodată cu privire la interogatorii. Eu le-am privit ca pe nişte ocazii de a le pune mărturie funcţionarilor. Am avut întotdeauna ce să le spun despre Iehova Dumnezeu şi despre scopurile sale privitoare la omenire şi se pare că versetul corect era întotdeauna pregătit să apară în minte cînd se ivea ocazia.
Privind în urmă, care sînt sentimentele ei, cînd se gîndeşte la cei douăzeci de ani de detenţie? Ea ne spune:
A meritat pe deplin osteneala şi îi sînt recunoscătoare Dumnezeului meu Iehova pentru ocazia pe care am avut-o de a-mi dovedi iubirea şi devotamentul faţă de el. Aşa cum este consemnat la Matei 13:45, 46, Isus a asemănat Regatul cu un negustor voiajor care căuta perle de preţ. Găsind una de o foarte mare valoare, el a vîndut tot ce a avut ca s-o cumpere. Şi eu a trebuit să renunţ la toate, pînă şi la copilaşii mei, pentru a-i rămîne loială Dumnezeului meu. Iehova nu m-a abandonat nicidecum. El m-a susţinut şi s-a îngrijit de familia mea în propriul şi minunatul său fel.
Intrebată dacă are de dat unele sfaturi bune colegilor ei creştini, Nancy Yuen a răspuns după un moment de chibzuinţă:
Să nu vă fie niciodată teamă de încercările care pot veni asupra voastră. Noi trebuie să ne aşteptăm cu toţii la încercări întrun fel sau altul. Ele ne sînt de folos, căci ne disciplinează şi ne purifică, arătînd ce fel de creştini sîntem noi în realitate. Încercările arată cît de tare este în realitate credinţa noastră şi unde trebuie ea întărită. Eu mă simt mult mai tare în credinţă astăzi, ca rezultat al încercărilor mele. Aşa că să nu vă temeţi niciodată. În multe ocazii am găsit mîngîiere în cuvintele apostolului Petru: „Aruncaţi asupra lui Iehova toate îngrijorările voastre, căci el însuşi se îngrijeşte de voi“ (1 Petr. 5:6, 7). Şi voi puteţi găsi mîngîiere în ele.
Exemplul de răbdare şi de loialitate al acestei surori devotate este şi încurajator şi întăritor de credinţă. În rugăciunile lor adresate lui Iehova Dumnezeu timp de peste două decenii, martorii lui Iehova din întreaga lume şi-au adus aminte de fraţii şi de surorile lor dragi din China. Acum aflăm nemijlocit în ce mod iubitor le-a purtat el de grijă şi i-a suştiut pînă acum.
Nancy Yuen a vizitat biroul de filială din Hong Kong al Societăţii Watch Tower în ziua de 15 februarie 1979 şi a participat la prima ei întrunire creştină după un interval de douăzeci şi doi de ani, în ziua de 16 februarie şi a participat din nou împreună cu fraţii la lucrarea de predicare din casă în casă în 17 februarie. Ne simţim îndemnaţi să-i mulţumim lui Iehova pentru asemenea exemple moderne de statornicie în credinţă care îi încurajează pe toţi creştinii adevăraţi să-i rămînă loiali Dumnezeului lor, Iehova.