„Toată creaţia continuă să geamă“ — De ce?
PRIMUL bărbat şi prima femeie i-au întors spatele lui Dumnezeu. Dar, o dată ce au dobîndit „libertatea“ atît de mult dorită, trebuia ca ei să-şi administreze cît mai bine problemele. Ei au constatat însă curînd că posibilităţile lor nu erau nici pe departe satisfăcătoare. Lipsindu-le experienţa şi neavînd decît o cunoştinţă limitată, nu puteau să nu se lovească de dificultăţi.
Iată din ce cauză mulţi dintre noi cad astăzi victime discriminărilor sau nedreptăţii. Tot din acest motiv, noi sîntem cu toţii supuşi imperfecţiunii umane, suferim de diferite boli, suportăm suferinţe fizice şi mintale ieşite din comun şi vărsăm lacrimi de durere. Sau, aşa cum este exprimat în limbaj biblic, iată motivul pentru care „pînă acum toată creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună“. — Romani 8:22.
Prima încercare a omului de a se elibera l-a dus, în realitate, în sclavie. Au trecut deja 60 de secole de cînd omul încearcă să se elibereze de consecinţele dezastruoase ale acestei sclavii. Dar cu ce rezultat?
Eliberarea politică
Omul a încercat tot felul de forme de guvernare. Cei care erau nedrepţi, oprimînd poporul sau nesatisfăcîndu-i necesităţile imediate, au fost înlăturaţi sau răsturnaţi chiar şi în mod violent şi au fost înlocuiţi cu alţii — dar cu rezultate nesigure.
Referitor la revoluţii, ziaristul Lance Morrow a făcut următoarea remarcă: „Istoria a cunoscut mult prea multe utopice schimbări de regim care au dat naştere în cele din urmă unor guverne tot atît de totalitare şi tot atît de ucigătoare ca şi acelea pe care le înlăturaseră. Era triumful fanatismului idealist asupra experienţei.“
Cea mai bună metodă de a dobîndi adevărata libertate nu constă în a înlocui un guvern imperfect printr-un alt guvern imperfect. Iată de ce înţeleptul rege Solomon a scris sub inspiraţie divină: „Omul a dominat asupra omului spre paguba lui“ (Ecleziast 8:9). Evident, „toată creaţia [va continua] să geamă împreună şi să sufere“ pînă cînd un guvern perfect nu îi va aduce adevărata libertate.
Eliberarea de discriminare rasială şi naţională
Prejudecăţile naţionale şi rasiale sînt în contradicţie directă cu adevărurile biblice potrivit cărora Dumnezeu „dintr-un singur om a făcut fiecare naţiune a oamenilor“ şi „nu este părtinitor, ci, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea îi este plăcut“ (Fapte 17:26; 10:34, 35). Cu toate acestea, deseori, persoanele care doresc să fie tratate cu echitate nu au găsit ceea ce căutau nici măcar în cadrul naţiunilor care îşi spun creştine.
De exemplu, să luăm cazul rasei negre. Unele persoane aşa-zis creştine pretind că pigmentul negru al pielii este rezultatul blestemului divin aruncat asupra lui Canaan şi asupra descendenţilor lui, blestem care îi condamnă la situaţia de sclavi. Aceste afirmaţii nu sînt adevărate, deoarece rasa neagră nu descinde din Canaan, ci din Cuş şi, probabil, din Put. Nici unul dintre aceştia nu a fost blestemat. — Geneza 9:24, 25; 10:6.
În ciuda acestui fapt, negrii au fost deseori persecutaţi, atît din punct de vedere social cît şi economic, chiar şi de către semenii lor de culoare. Ei au dorit fierbinte să obţină libertatea. Cu toate că au organizat mişcări de protest şi au pătruns în locurile rezervate albilor, prin mişcările lor de eliberare ei nu au reuşit să obţină decît succese limitate. Fiind incapabili să schimbe în întregime inimile, oamenii nu au reuşit să înlăture prejudecăţile rasiale, ignoranţa religioasă şi lipsa de iubire faţă de semeni.
Prin urmare, „toată creaţia [va continua] să geamă împreună şi să sufere“ pînă cînd Regatul lui Dumnezeu va elimina, prin intermediul lui Cristos, orice discriminare rasială.
Eliberarea femeii
De-a lungul secolelor, femeia a fost tratată cu asprime şi considerată adesea inferioară bărbatului. Creatorul nu este însă vinovat de aceste lucruri. El nu a creat femeia în aşa fel încît bărbatul să o privească numai ca pe un obiect pentru satisfacerea dorinţelor lui sexuale. El nu l-a instruit pe bărbat să tiranizeze femeia. În calitate de soţie, femeia trebuia să fie pentru bărbat un „ajutor“, o „întregire“, „o singură carne“ cu el. — Geneza 1:26–28; 2:18–24.
Dorinţa de independenţă a Evei faţă de autoritatea iubitoare a lui Dumnezeu nu i-a adus libertate, ci o grea sclavie. Ştiind acest lucru, Dumnezeu a prezis: „Dorinţa ta va fi îndreptată spre soţul tău, şi el te va domina“ (Geneza 3:16). Pentru multe femei, dominaţia imperfectă a bărbatului a fost foarte neplăcută, motiv pentru care ele au încercat să se elibereze de sub aceasta prin intermediul unor mişcări feministe.
Deşi au adus unele ameliorări, aceste mişcări au eşuat, deoarece libertatea pe care o propuneau ele se opunea libertăţii echilibrate pe care o promite Dumnezeu. „Toată creaţia [va continua] să geamă împreună şi să sufere“ pînă cînd Regatul lui Dumnezeu îi va învăţa pe toţi bărbaţii „să-şi iubească soţiile ca pe propriile lor corpuri“ şi să le trateze „pe femeile în vîrstă ca pe nişte mame, pe cele tinere ca pe nişte surori, cu toată castitatea.“ — Efeseni 5:28; 1 Timotei 5:2.
Înainte de a explica în ce fel se va împlini acest lucru, trebuie să analizăm următoarea problemă importantă: Cum ar trebui de fapt să considere creştinii mişcările de eliberare care există astăzi în lume?
[Text generic pe pagina 9]
Cea mai bună metodă de a dobîndi adevărata libertate nu constă în a înlocui un guvern imperfect printr-un alt guvern imperfect
[Text generic pe pagina 10]
Nesupunerea faţă de autorităţile civile, pătrunderea în locurile rezervate albilor şi mişcările de protesc nu schimbă inimile
[Text generic pe pagina 10]
Mişcarea de eliberare a femeii a eşuat deoarece se opune libertăţii echilibrate pe care o promite Dumnezeu