De la Mama–Terra la zeiţele fertilităţii

RECUNOAŞTEŢI zeiţa de pe coperta acestei reviste? Este Isis, vechea zeiţă–mamă a egiptenilor. Dacă aţi vizitat vreun muzeu sau dacă aţi răsfoit vreo carte de istorie antică, probabil că aţi văzut deja această statuie sau vreuna asemănătoare ei. Dar gîndiţi–vă: v–aţi prosterna în faţa zeiţei Isis pentru a vă închina ei?

Dacă aparţineţi vreuneia dintre religiile creştinătăţii, această întrebare v–ar putea părea bizară. Probabil că aţi dori să scoateţi în evidenţă faptul că vă închinaţi Creatorului, Aceluia căruia vă adresaţi cu „Tatăl nostru care eşti în ceruri.“ (Matei 6:9) Ideea de a vă prosterna în faţa unei zeiţe–mame v–ar putea părea stranie, ba chiar respingătoare. Cu toate acestea, o asemenea închinare a fost răspîndită de–a lungul istoriei, şi răspunsul la întrebarea, cine anume se închină astăzi marii zeiţe–mame, în mod sigur vă va surprinde.

Însă înainte de a discuta acest aspect, să stabilim o oarecare bază, examinînd extinderea adorării zeiţei–mame în timpurile antice. Acest fel de închinare pare să fi fost forma cea mai timpurie a religiei false. Prin săpăturile efectuate pe locurile unor oraşe din antichitate, arheologii au scos la iveală, pretutindeni în Europa şi de la ţările mediteraneene pînă în India, statuete şi imagini reprezentînd nuduri ale zeiţei–mame.

Mama Terra era considerată drept sursa constantă a tuturor formelor de viaţă, dînd viaţă şi luînd–o iarăşi înapoi, la sine, la moartea lor. Ca atare, ea era venerată, dar şi temută. Se credea că, iniţial, capacităţile ei de reproducere erau nesexuale. Apoi, conform mitologiei, ea a dat naştere Tatălui Cer, care era de sex masculin, şi a devenit soţia acestuia. Acest cuplu a dat naştere la nenumăraţi alţi zei şi zeiţe.

Prototipul babilonian

În panteonul babilonian, Ishtar era zeiţa principală, identică zeiţei sumeriane Innanna, a fertilităţii. În mod paradoxal, ea era atît zeiţa războiului, cît şi a dragostei şi voluptăţii. În cartea sa Les Religions de Babylonie et d’Assyrie (Religiile Babilonului şi Asiriei) savantul francez Édouard Dhorme a spus despre Ishtar: „Ea era zeiţa, doamna, mama îndurătoare care ascultă rugăciunea şi intervine înaintea zeilor înfuriaţi şi îi calmează. . . . Ea era înălţată deasupra tuturor, ea a devenit zeiţa zeiţelor, regina tuturor zeilor, suverana zeilor cerului şi ai pămîntului.“

Închinătorii la Ishtar i se adresau acesteia numind–o „Virgina“, „Sfînta Virgină“ şi „Mama Virgină“. Antica „Rugăciune“ sumero–akkadiană „a lamentaţiei către Ishtar“ spune: „ Mă rog ţie, o, Doamnă a doamnelor, zeiţă a zeiţelor. O, Ishtar, regină a tuturor popoarelor. . . . O, posesoare a tuturor puterilor divine, care porţi coroana dominaţiei. . . . Capele, locuri sfinte, lăcaşuri sacre şi altare îţi dau atenţie. . . . Unde oare nu sînt expuse imaginile tale? . . . Vezi–mă, o, Doamna mea; acceptă–mi rugăciunile.“a

Adorarea zeiţei–mame se răspîndeşte

Orientalistul Édouard Dhorme vorbeşte despre „expansiunea închinării la Ishtar“. Ea s–a răspîndit în Mesopotamia şi atît Ishtar însăşi, cît şi zeiţe cu diferite nume, dar cu atribute similare, erau venerate în Egipt, Fenicia şi Canaan, precum şi în Anatolia (Asia Mică), Grecia şi Italia.

Principala zeiţă–mamă venerată în Egipt era Isis. Istoricul H. G. Wells a scris: „Isis a atras mulţi credincioşi care şi–au dedicat ei viaţa. În temple se aflau imaginile ei încoronate ca Regină a Cerului, purtîndu–l în braţe pe copilul Horus. Lumînările ardeau topindu–se în faţa ei, iar ceara adusă ca ofrandă atîrna deasupra altarului.“ (The Outline of History) Venerarea lui Isis era ceva extrem de popular în Egipt. Ea s–a răspîndit în zona mediteraneană, în special în Grecia şi Roma, ajungînd chiar pînă în Europa de vest şi de nord.

În Fenicia şi Canaan, venerarea zeiţei–mame se concentra asupra lui Ashtoreth sau Astarteea, despre care se spunea că este soţia lui Baal. Asemenea lui Ishtar, varianta ei babiloniană, ea era atît o zeiţă a fertilităţii, cît şi a războiului. În Egipt au fost găsite inscripţii antice în care Astarteea este numită doamna cerului şi regina cerurilor. Israeliţii erau angajaţi într–o permanentă luptă împotriva degradantei influenţe a venerării acestei zeiţe a fertilităţii.

La nord–vest, în Anatolia, echivalentul lui Ishtar era Cibele, cunoscută ca Marea Mamă a zeilor. Ea mai purta şi numele de Atotnăscătoarea, Atothrănitoarea, Mama Binecuvîntării. Din Anatolia, cultul Cibelei s–a răspîndit mai întîi în Grecia şi apoi în Roma, unde a supravieţuit pînă în era noastră. Venerarea zeiţei fertilităţii includea dansuri frenetice, autoflagelare efectuată de preoţi, autocastrare efectuată de candidaţii la preoţie şi procesiuni în care statuia zeiţei era purtată cu înaltă veneraţie.b

Grecii din antichitate venerau o zeiţă Mamă–Terra pe nume Geea. Dar panteonul ei a ajuns să includă zeiţe de tipul lui Ishtar, cum era Afrodita, zeiţa fertilităţii şi a dragostei; Atena, zeiţa războiului; şi Demeter, zeiţa agriculturii.

În Roma, Venus era zeiţa dragostei şi, prin urmare, corespundea cu Afrodita a grecilor şi cu babiloneana Ishtar. Romanii însă le venerau şi pe zeiţele Isis, Cibele şi Minerva (Atena la greci), reflectînd–o fiecare într–un fel sau altul pe Ishtar, modelul original babilonean.

Evident, timp de mii de ani venerarea zeiţei–mame a fost un puternic rival al închinării curate la marele Creator, Iehova. A dispărut oare închinarea la marea zeiţă–mamă sau, dimpotrivă, a supravieţuit pînă în zilele noastre? Citiţi, vă rugăm, în continuare.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

ISHTAR a Babilonului personificată ca stea

[Provenienţa fotografiei]

Cu amabilitatea lui British Museum

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

ISIS a Egiptului cu copilul zeu Horus

[Provenienţa fotografiei]

Musée du Louvre, Paris