Se mai practică închinarea la zeiţa–mamă?

ÎNCHINAREA la zeiţa–mamă se practica încă pe vremea primilor creştini. Apostolul Pavel s–a confruntat cu ea în Efes, Asia Mică. Întocmai ca în Atena, un alt oraş al închinării la zeităţi, el a depus mărturie despre «Dumnezeul care a făcut lumea şi tot ce este în ea», despre viul Creator, care nu este „asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite potrivit artei şi imaginaţiei omului.“ Aceasta era prea de tot pentru efeseni, care, în majoritate, se închinau la zeiţa–mamă Artemis (Diana, BCR). Cei care trăiau din confecţionarea altarelor de argint ale zeiţei au incitat la răscoală. Timp de aproximativ două ore, mulţimea a strigat: „Mare este Artemis (Diana, BCR) a Efesenilor!“ — Fapte 17:24, 29; 19:26, 34, NW.

Artemis a efesenilor

Grecii se închinau şi ei unei Artemis, dar Artemis căreia i se aducea închinare în Efes nu se identifica decît vag cu prima. Artemis a grecilor era o zeiţă virgină a vînătorii şi a naşterii de copii. Artemis a efesenilor era o zeiţă a fertilităţii. Uriaşul ei templu din Efes era considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii. Statuia ei, despre care se credea că a căzut din cer, o reprezenta ca personificare a fertilităţii, pieptul ei fiind acoperit cu şiruri de sîni de formă ovală. Forma deosebită a acestor sîni a dat naştere la diferite interpretări, cum ar fi că aceştia reprezintă ghirlande de ouă sau chiar testicule de taur. Oricare ar fi interpretarea, simbolul fertilităţii reiese cu claritate.

Interesant este faptul că, după cum afirmă The New Encyclopædia Britannica, statuia originală a acestei zeiţe „era făcută din aur, abanos, argint şi piatră neagră.“ O bine cunoscută statuie a acestei Artemis din Efes, datînd din secolul al doilea e.n., are faţa, mîinile şi picioarele de culoare neagră.

Imaginea Artemisei era purtată cu pompă de–a lungul străzilor. Biblistul R. B. Rackham scrie: „În templu [acela al Artemisei] erau păstrate . . . imaginile, altarele şi ustensilele ei sacre din aur şi argint, care, într–un cadru festiv, erau purtate prin oraş şi erau aduse într–o fastuoasă procesiune înapoi. Aceste festivităţi atrăgeau mii de pelerini din întreaga Asie Mică. Ei cumpărau mici altare ale zeiţei, numind–o marea lor doamnă, regină, virgină, „cea care ascultă şi primeşte rugăciunile.“ În asemenea împrejurări, Pavel şi primii creştini aveau nevoie de un mare curaj pentru a–l slăvi mai degrabă pe «Dumnezeul care a făcut lumea», decît de a da slavă zeităţilor confecţionate din «aur, argint sau piatră».

De la zeiţa–mamă la „Mama lui Dumnezeu“

Adresîndu–se bătrînilor congregaţiei creştine din Efes, apostolul Pavel a profeţit o apostazie. El a avertizat că se vor ridica apostaţi care vor vorbi „lucruri stricăcioase“ („deformate“, NW). (Fapte 20:17, 28–30) Pericolul care pîndea permanent în Efes era acela de reîntoarcere la adorarea zeiţei–mame. S–a întîmplat oare lucrul acesta?

În New Catholic Encyclopedia citim: „În poziţia sa de centru de pelerinaj, Efesul era considerat locul de înmormîntare al lui Ioan [apostolul]. . . . O altă tradiţie atestată de către Conciliul din Efes (431) face o legătură între Binecuvîntata Fecioară Maria şi Sf. Ioan. Bazilica în care s–a ţinut Conciliul a fost denumită Biserica Maria.“ O altă lucrare catolică (Théo–Nouvelle encyclopédie catholique) vorbeşte despre o „tradiţie plauzibilă“ conform căreia Maria l–ar fi însoţit pe Ioan la Efes, unde ea şi–ar fi petrecut restul vieţii. De ce este importantă pentru noi astăzi această legătură între Efes şi Maria?

Să lăsăm să răspundă The New Encyclopædia Britannica: „Venerarea mamei lui Dumnezeu şi–a primit impulsul atunci cînd Biserica Creştină a devenit biserică imperială sub Constantin, iar masele păgîne s–au revărsat în biserică. . . . Pietatea şi conştiinţa lor religioasă se formaseră timp de milenii prin intermediul cultului «marii zeiţe–mame» şi al «virginei divine», situaţie ce data în totalitate din vremea vechilor şi popularelor religii ale Babilonului şi Asiriei.“ Ce loc mai bun ar fi putut exista decît Efesul pentru „creştinarea“ închinării la zeiţa–mamă?

Astfel, Efesul a fost locul unde, în 431 e.n., aşa–numitul al treilea conciliu ecumenic a declarat–o pe Maria „Theotokos”, un cuvînt grec avînd semnificaţia de „Născătoare de Dumnezeu“ sau „Mama lui Dumnezeu“. New Catholic Encyclopedia spune: „Utilizarea acestui titlu de către Biserică a fost, fără îndoială, decisivă pentru dezvoltarea, în secolele de mai tîrziu, a doctrinei şi devoţiunii al căror obiect era Maria.“

Ruinele «Bisericii Fecioarei Maria», unde s–a ţinut acest conciliu, se pot vedea încă şi astăzi pe locul vechiului Efes. Mai poate fi vizitată şi o capelă care, conform tradiţiei, a fost casa în care a trăit şi a murit Maria. Papa Paul al VI–lea a vizitat acest altar al Mariei în Efes în 1967.

Da, Efesul a fost centrul transformării într–o ferventă devoţiune faţă de Maria ca „Mamă a lui Dumnezeu“ a închinării păgîne la zeiţa–mamă, închinare similară aceleia cu care a fost confruntat Pavel în secolul întîi. Acea venerare a zeiţei–mame a supravieţuit în ţările creştinătăţii în mod special prin intermediul devoţiunii faţă de Maria.

Închinarea la zeiţa–mamă se mai practică

Encyclopædia of Religion and Ethics îl citează pe biblistul W. M. Ramsay, pentru a argumenta că „respectul acordat în secolul al V–lea Fecioarei Maria la Efes era o formă [reînnoită] a vechii închinări păgîne a Mamei Virgine.“ The New International Dictionary of New Testament Theology spune: „Conceptele catolice despre «mama lui Dumnezeu» şi despre «regina cerului», deşi ulterioare N[oului] T[estament], îşi au rădăcinile istorico–religioase adînc înfipte în Est. . . . Venerarea de mai tîrziu a Mariei conţine multe trăsături ale cultului păgîn al mamei divine.“

Aceste trăsături sînt prea numeroase şi prea detaliate pentru a fi o simplă coincidenţă. Similitudinea dintre statuile cu mama şi pruncul ale Fecioarei Maria şi statuile zeiţelor păgîne, cum ar fi Isis, nu poate trece neobservată. Sutele de statui şi icoane ale Madonei Negre din bisericile catolice de pretutindeni din lume nu pot să nu ne evoce statuia Artemisei. Lucrarea Théo–Nouvelle encyclopédie catholique spune despre aceste Fecioare Negre: „Ele par să fie un mijloc de transfer la Maria a ceea ce a rămas din populara închinare la Diana [Artemis] . . . sau Cibele.“ Procesiunile Fecioarei Maria din Ziua Adormirii Maicii Domnului îşi găsesc şi ele prototipul în procesiunile efectuate în cinstea Cibelei şi Artemisei.

Chiar şi titlurile acordate Mariei ne amintesc de zeiţele–mame păgîne. Ishtar era onorată ca „Virgina sfîntă“, „Doamna mea“ şi „milostiva mamă care ascultă rugăciunile“. Isis şi Astarteea erau numite „Regina Cerului“. Cibele era denumită „Mama oricărei binecuvîntări“. Toate aceste titluri, cu mici variaţii, sînt atribuite Mariei.

Conciliul Vatican II a încurajat cultul „Binecuvîntatei Virgine“. Papa Ioan Paul al II–lea este bine cunoscut pentru ferventa sa devoţiune faţă de Maria. În timpul numeroaselor sale călătorii, el nu a pierdut nici o ocazie de a vizita altarele Mariei, inclusiv pe acela al Madonei Negre din Czestochowa, Polonia. El a încredinţat întreaga lume Mariei. Nu este de mirare, aşadar, că sub „zeiţa–mamă“, The New Encyclopædia Britannica scrie: „Termenul a mai fost aplicat şi pentru a le prezenta atît pe diversele aşa–numite Venus ale Epocii de Piatră, cît şi pe Fecioara Maria.“

Dar venerarea romano–catolică a Mariei nu este singura cale prin care cultul zeiţei–mame a supravieţuit pînă în zilele noastre. Ciudat este faptul că persoanele care sprijină mişcarea feministă au produs multă literatură despre cultul zeiţelor–mame. Aceste persoane consideră că femeile sînt crunt asuprite în această lume dominată în mod agresiv de către bărbaţi şi că venerarea de orientare feminină reflectă aspiraţia omenirii la o lume mai puţin agresivă. Ele par, de asemenea, să creadă că lumea ar fi astăzi un loc mai bun şi mai paşnic dacă ar avea o orientare mai feministă.

Totuşi, venerarea unei zeiţe–mame nu a adus pace în lumea antică şi nu va aduce nici astăzi. Ba mai mult, din ce în ce mai mulţi oameni de astăzi, milioane de asociaţi ai Martorilor lui Iehova, sînt convinşi că această lume nu va fi salvată de către Maria. Totuşi ei o respectă şi o iubesc în calitatea ei de femeie credincioasă din secolul întîi, care a avut minunatul privilegiu de a–l naşte şi de a–l creşte pe Isus. Martorii lui Iehova nu împărtăşesc nici credinţa că Mişcarea de Eliberare Feministă, chiar dacă unele dintre pretenţiile ei sînt justificate, ar putea aduce în existenţă o lume a păcii. În acest sens, ei privesc spre Dumnezeul pe care Pavel l–a făcut cunoscut atenienilor şi efesenilor ca «Dumnezeul care a făcut lumea şi tot ce este în ea.» (Fapte 17:24; 19:11, 17, 20) Acest Dumnezeu Atotputernic, al cărui nume este Iehova, a promis o glorioasă lume nouă în care «va locui dreptatea», iar noi ne putem bizui cu toată încrederea pe promisiunea sa. — 2 Petru 3:13.

Cît despre punctul de vedere biblic privitor la poziţia femeii în faţa lui Dumnezeu şi a bărbatului, acest subiect va fi tratat în continuare în această revistă.

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

ARTEMIS Zeiţa fertilităţii a efesului

[Provenienţa fotografiei]

Musei dei Conservatori, Roma

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

„MAMA LUI DUMNEZEU“ a creştinătăţii

[Provenienţa fotografiei]

Catedrala din Chartres, Franţa