De ce a fost Dumnezeu atît de răbdător?

UITAŢI–VĂ la faţa abătută a unui copil înfometat. Priviţi–i corpul scofîlcit şi abdomenul umflat. Gîndiţi–vă la nevoia lui disperată de hrană şi remarcaţi vasul gol pe care–l ţine în mînă. Probabil mama lui priveşte cu nişte ochi înfundaţi, propria ei faţă fiind o reprezentare sinistră a deznădejdii. Apoi încercaţi să vă înăbuşiţi tristeţea — da, şi faceţi un efort să vă reţineţi plînsul.

Această scenă se repetă de milioane de ori în cei 6 milioane de kilometri pătraţi ai regiunii bîntuite de foamete, cunoscută sub numele de Sahel. Acesta se întinde pe o distanţă de peste 4 800 km, traversînd Africa la sud de deşertul Sahara, din Senegal, aflat pe coasta Atlanticului, pînă în Etiopia, situată pe ţărmul Mării Roşii. Desigur, foametea ameninţă încă mulţimi de oameni din alte ţări. Organizaţia Mondială a Sănătăţii semnalează că circa 1,1 miliarde de oameni de pe întregul glob sînt grav bolnavi sau malnutriţi.

Foametea este, fireşte, numai un aspect al suferinţei umane. Omul poluează pămîntul şi fiecare dintre noi este afectat. Sistemele politice aprobă nedreptatea şi războaiele care aduc suferinţe cumplite şi moarte pentru mulţi. De ce permite Dumnezeu astfel de lucruri? Ne poartă el de grijă?

Dumnezeu poartă de grijă!

Creatorul nostru ne poartă de grijă. Există multe dovezi care atestă acest lucru şi care atestă capacitatea sa de a face ca lucrurile să conlucreze spre binele nostru şi în favoarea armoniei în întreaga sa creaţie. De exemplu, uitaţi–vă la albina din imaginea alăturată, care vizitează florile dintr–un pom fructifer. Albina este dependentă de floare pentru nectarul de care are nevoie ca să se hrănească. În schimb, pomul este dependent de polenul pe care–l poartă corpul albinei, adus de la un pom similar. În felul acesta, florile sînt polenizate astfel încît se poate dezvolta fructul. Nu toţi pomii fructiferi sînt polenizaţi în acest mod, dar Dumnezeu s–a îngrijit cu certitudine ca în cazul acesta să aibă loc această cooperare ieşită din comun. Iar bunătatea sa are drept rezultat fructul pe care noi îl putem mînca cu plăcere şi spre folosul nostru.

Albina însăşi face parte dintr–un roi bine organizat care numără peste 30 000 de albine. Unele păzesc stupul, în timp ce altele îl curăţă sau îl aerisesc. Apoi altele depozitează nectarul şi polenul, hrănesc larvele sau caută noi surse de nectar. Dumnezeu însuşi a aranjat lucrurile astfel, pentru ca noi să tragem foloase atunci cînd aceste harnice albine produc dulcea şi hrănitoarea miere care este atît de plăcută la gust.

Miracolul cooperării dintre albine şi plante, şi chiar dintre insectele respective, este numai una din multele dovezi care atestă faptul că Creatorul nostru este capabil în mod desăvîrşit să aranjeze ca făpturile vii să coopereze unele cu altele. În această privinţă, „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorînduielii, ci al păcii“ (1 Corinteni 14:33). Atunci de ce a permis el ca omenirea să trăiască într–o asemenea lipsă de armonie care aduce nenorocire pentru atît de mulţi oameni? Dacă Dumnezeu ne poartă de grijă, de ce a aşteptat el atît de mult timp în ce priveşte corectarea acestei situaţii? Într–adevăr, de ce a fost Dumnezeu atît de răbdător?

Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, răspunde la aceste întrebări. Această carte remarcabilă ne spune că Iehova Dumnezeu a fost răbdător pentru un motiv întemeiat. Care este acest motiv? Şi cît de mult va mai dura răbdarea lui Dumnezeu?

[Provenienţa fotografiei de pe copertă]

Fotografia de pe copertă: Frilet/Sipa