„Iată-mă, trimite-mă!“

RELATATĂ DE WILFRED JOHN

Patrule militare birmaneze înarmate ne atacau de pe ambele maluri ale rîului. Cu baionetele puse la carabinele îndreptate spre noi, ei înaintau prin apa care le ajungea pînă la brîu şi ne-au înconjurat sub podul sub care ne aflam.

PARTENERUL meu şi cu mine eram îngroziţi. Ce se petrecea oare? Cu toate că nu înţelegeam limba, în scurt timp am înţeles — eram arestaţi. Aşa cum eram, doar cu nişte prosoape înfăşurate în jurul coapselor, am fost escortaţi fără nici o formalitate la un post de poliţie din apropiere şi interogaţi de un ofiţer care vorbea engleza.

Era în anul 1941, în timpul celui de-al doilea război mondial, şi eram suspectaţi că am fi sabotori. După ce, pentru a satisface curiozitatea ofiţerului, i-am explicat lucrarea noastră de predicare creştină, el ne-a spus că eram norocoşi că scăpaserăm cu viaţă din acea confruntare. Majoritatea suspecţilor, a spus el, erau împuşcaţi fără să li se pună vreo întrebare. I-am mulţumit lui Iehova şi am urmat sfatul ofiţerului de a nu zăbovi fără rost, pe viitor, în preajma podurilor.

Cum am ajuns într-o astfel de situaţie în Birmania (actualmente Myanmar)? Permiteţi-mi să vă explic şi să vă ofer cîteva date despre mine.

O alegere făcută în tinereţe

M-am născut în 1917, la Wales, iar la vîrsta de şase ani, m-am mutat împreună cu părinţii mei şi cu fratele meu mai mic în Noua Zeelandă, unde am crescut la ferma de lapte a tatălui meu. Într-o zi, el a adus acasă un pachet de cărţi vechi pe care le cumpărase de la un magazin de vechituri. Printre ele se aflau două volume intitulate Studies in the Scriptures (Studii din Scripturi), editate de Watch Tower Bible and Tract Society. Aceste cărţi au devenit comoara mult iubită a mamei mele, şi, asemenea mamei lui Timotei, Eunice, ea a sădit în mine dorinţa de a-mi folosi tinereţea pentru a sluji interesele Regatului lui Iehova. — 2 Timotei 1:5.

În 1937 aveam de făcut o alegere: să preiau ferma de lapte a tatălui meu sau să-i spun lui Iehova aşa cum spusese profetul lui Dumnezeu, Isaia, „Iată-mă, trimite-mă!“ (Isaia 6:8). Eram tînăr, sănătos, şi fără alte obligaţii. Viaţa de care avusesem parte la fermă îmi plăcuse. În schimb, ca ministru cu timp integral, sau pionier, nu aveam deloc experienţă. Ce anume aveam să aleg — să lucrez la fermă sau să slujesc ca pionier?

Vorbitorii care veneau de la filiala Martorilor lui Iehova din Australia erau o sursă de încurajare. Ei au vizitat regiunea noastră din Noua Zeelandă şi m-au îndemnat să-mi folosesc tinereţea slujindu-i lui Dumnezeu (Eclesiastul 12:1). Am discutat problema cu părinţii mei şi ei au fost de acord cu faptul că era înţelept să pun voinţa lui Dumnezeu pe primul loc. Am meditat, de asemenea, la cuvintele lui Isus Cristos din Predica sa de pe Munte: „Căutaţi mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“. — Matei 6:33.

Alegerea mea era făcută! Întrucît pe atunci nu exista o filială a Martorilor lui Iehova în Noua Zeelandă, am fost invitat să slujesc la filiala australiană din Sydney. În felul acesta, în 1937 m-am îmbarcat pe un vapor cu destinaţia Australia, pentru a deveni un ministru cu timp integral al lui Iehova Dumnezeu.

‘Oare ce sarcină voi primi?’, mă întrebam. Oricum însă nu mai avea importanţă! Îi spusesem, de fapt, lui Iehova: ‘Iată-mă. Foloseşte-mă oriunde voieşti’. Timp de doi ani am ajutat la fabricarea fonografelor care erau utilizate în acea perioadă de către Martorii lui Iehova pentru a le prezenta locatarilor cuvîntări biblice înregistrate pe discuri. Totuşi, instruirea principală pe care am primit-o la filială a fost legată de activitatea din cadrul depozitului de literatură.

Mai departe la Singapore

În 1939 am fost repartizat în Extremul Orient — pentru a sluji la depozitul Societăţii din Singapore. Depozitul servea ca centru de primire a literaturii provenite din Australia, Anglia şi Statele Unite şi de distribuire a ei în multe ţări ale Asiei.

Singapore era un oraş multilingv, cu un amestec de culturi europene şi orientale. Mijlocul curent de comunicare era limba malaeză, iar pentru a predica de la uşă la uşă, noi, străinii, trebuia să o învăţăm. Pentru multe limbi, aveam aşa-numitele bilete de mărturie multilingvă. Acestea conţineau o scurtă prezentare a mesajului despre Regat.

Pentru început, am memorat un bilet de mărturie în limba malaeză, iar apoi mi-am îmbogăţit treptat vocabularul în această limbă. Dar aveam, de asemenea, cu noi literatură biblică în multe alte limbi. Pentru populaţia indiană, de exemplu, aveam publicaţii în limbile bengali, gujarati, hindi, malayalam, tamil şi urdu. Faptul de a întîlni oameni aparţinînd unor grupuri lingvistice atît de numeroase constituia o experienţă nouă pentru mine.

Îmi amintesc bine anunţul înfricoşător din septembrie 1939, şi anume declaraţia de război din Europa. ‘Oare se va extinde şi va cuprinde şi Extremul Orient?’, ne întrebam. Mi se părea că acesta era preludiul Armaghedonului — exact la timp, mă gîndeam eu! Eram mulţumit că îmi folosisem din plin şi în mod potrivit tinereţea.

Pe lîngă activitatea mea din cadrul depozitului, participam din plin la întrunirile congregaţiei şi în ministerul de teren. Conduceam studii biblice, iar unele persoane reacţionau favorabil şi acceptau botezul în apă. Ele erau conduse pe o plajă din apropiere şi cufundate în apele calde ale portului Singapore. Chiar luasem decizia să ţinem o adunare, difuzînd în tăcere invitaţii persoanelor interesate. Spre bucuria noastră, au venit în jur de 25 de persoane la acel eveniment despre care credeam că era ultima noastră adunare înainte de Armaghedon.

Comunicarea între filialele Societăţii era extrem de limitată din cauza războiului. Depozitul nostru din Singapore, de exemplu, a primit o scurtă înştiinţare referitoare la trei pionieri germani care trebuiau să ajungă la Singapore într-o zi, nu se ştia cînd, cu un vapor al cărui nume nu era dezvăluit, aflîndu-se în drum spre un loc nespecificat, unde erau repartizaţi. Ei au sosit cîteva săptămîni mai tîrziu şi au petrecut cu noi zece ore emoţionante. Cu toate că limba constituia o problemă, am putut înţelege că locul unde erau repartizaţi era Shanghai.

Repartizarea mea la Shanghai

Un an mai tîrziu, am fost repartizat şi eu să slujesc la Shanghai. Nu am primit nici o adresă, ci doar numărul unei căsuţe poştale. În urma unei examinări amănunţite la oficiul poştal, am reuşit să-mi dovedesc suficient de bine identitatea pentru a mi se da adresa Societăţii. Dar locatarul chinez m-a informat că filiala se mutase şi că nu avea noua adresă.

‘Ce să fac acum?’, m-am întrebat. Am făcut o rugăciune în gînd pentru a cere îndrumare. Cînd mi-am ridicat capul, am zărit trei bărbaţi, puţin mai înalţi decît mulţimea trecătorilor şi cu o înfăţişare oarecum diferită. Semănau, categoric, cu cei trei germani care se opriseră la Singapore pentru acele cîteva ore petrecute în fugă. Am pornit imediat pe urmele lor.

„Scuzaţi-mă, vă rog“, am îngăimat eu emoţionat. Ei s-au oprit şi m-au fixat cu o privire temătoare şi cercetătoare. „Singapore. Martorii lui Iehova. Vă amintiţi de mine?“, am întrebat eu.

După cîteva clipe, ei au răspuns: „Ja! Ja! Ja!“ Ne-am îmbrăţişat spontan, şi lacrimi de bucurie mi s-au rostogolit pe obraz. Cum s-a întîmplat ca, dintre milioane de oameni, cei trei bărbaţi să treacă prin acel loc chiar în momentul acela? N-am spus decît „Iehova, îţi mulţumesc“. Trei familii de chinezi, cei trei bărbaţi germani şi cu mine eram pe atunci singurii Martori din Shanghai.

Hong Kong şi apoi Birmania

Am slujit cîteva luni la Shanghai, după care am fost repartizat la Hong Kong. Fiindcă viitorul meu partener de pionierat din Australia nu a sosit, am ajuns să fiu singurul Martor din colonia britanică Hong Kong. A trebuit să-mi amintesc din nou de faptul că îi spusesem lui Iehova: „Iată-mă, trimite-mă!“

Activitatea mea era îndreptată în principal spre populaţia chineză care vorbea limba engleză, dar am constatat că era dificil să trec dincolo de porţile locuinţelor, deoarece servitorii postaţi acolo vorbeau numai chineza. Am învăţat deci cîte puţin din două dintre cele mai utilizate dialecte ale limbii chineze. Am reuşit! Mă apropiam de servitorul de pază, îi prezentam cartea mea de vizită, vorbeam cîteva cuvinte în limba chineză, şi, de obicei, eram lăsat să intru.

Cu o anumită ocazie, cînd vizitam o şcoală, am urmat această procedură în dorinţa de a ajunge să vorbesc cu directorul. O învăţătoare m-a întîmpinat în hol. Am urmat-o prin cîteva clase, am răspuns la saluturile pline de respect ale copiilor şi mă pregăteam să fiu introdus la director. Învăţătoarea a bătut la uşă, a deschis uşa, s-a retras şi mi-a făcut semn să intru. Spre surprinderea mea plină de indignare, ea mă condusese în mod politicos la toaletă! Se părea că limba chineză vorbită de mine fusese greşit înţeleasă şi că, aşa cum mi-a spus mai tîrziu directorul, învăţătoarea mă luase drept inspector cu probleme de instalaţii sanitare şi canalizare.

După patru luni de activitate, am fost informat de poliţia din Hong Kong că lucrarea noastră de predicare era pusă sub interdicţie, iar eu urma fie să-mi încetez activitatea, fie să fiu deportat. Am ales deportarea, de vreme ce exista încă posibilitatea de a continua predicarea în alte locuri. În perioada cît am stat la Hong Kong, am plasat 462 de cărţi şi am ajutat două persoane să participe în minister.

Din Hong Kong, am fost repartizat în Birmania. Acolo am activat ca pionier şi am participat la activitatea din cadrul depozitului de la Rangoon (astăzi Yangon). Una dintre cele mai interesante experienţe a constituit-o lucrarea de predicare desfăşurată în oraşele şi satele situate de-a lungul drumului principal dintre Rangoon şi Mandalay, precum şi dincolo de oraşul chinez de frontieră, Lashio. Partenerul meu de pionierat şi cu mine ne-am concentrat activitatea în cadrul comunităţii în care se vorbea limba engleză, obţinînd mai multe sute de abonamente la revista Consolare (astăzi, Treziţi-vă!). În treacăt fie spus, acest drum principal dintre Rangoon şi Mandalay avea să devină cunoscut sub numele de Drumul Birmaniei, adică drumul pe care erau trimise în China materialele de război americane.

Faptul că mergeam printr-un strat de praf care ajungea pînă la glezne ne făcea deseori să simţim nevoia de a face o baie bună. Din această cauză am ajuns la incidentul relatat la început, acela de a fi arestaţi în timp ce făceam baie într-un rîu, sub un pod. Curînd după aceea, desfăşurarea unor operaţiuni militare, precum şi boala ne-au forţat să ne întoarcem la Rangoon. Am putut să rămîn în Birmania pînă în 1943, cînd intensificarea operaţiunilor de război m-a obligat să mă întorc în Australia.

Înapoi în Australia

Între timp, activitatea Martorilor lui Iehova fusese interzisă în Australia. Interdicţia a fost însă ridicată în scurt timp, şi, în cele din urmă, am fost din nou invitat să lucrez la filială. Mai tîrziu, în 1947, m-am căsătorit cu Betty Moss, care lucra şi ea în cadrul filialei Societăţii din Australia. Părinţii lui Betty erau pionieri, şi o încurajaseră atît pe ea, cît şi pe fratele ei, Bill, să facă din activitatea de pionier cariera lor. Betty a început să facă pionierat de la vîrsta de 14 ani, din ziua în care a terminat şcoala. M-am gîndit că trebuia să ne înţelegem bine împreună, deoarece şi ea îi spusese, de fapt, lui Iehova: „Iată-mă, trimite-mă!“.

Eram căsătoriţi de un an, cînd am fost invitat în lucrarea de circumscripţie — o activitate de vizitare a congregaţiilor Martorilor lui Iehova. Faptul de a lucra în regiuni rurale îndepăratate ale Australiei constituia o adevărată încercare. Inundaţiile bruşte care aveau loc în unele regiuni cauzau în mod frecvent probleme de călătorie, îndeosebi pe unele drumuri lunecoase din cauza solului argilos. Vara, temperatura urca pînă la 43° C la umbră. Pentru noi, care locuiam în corturi de pînză, verile toride erau aproape insuportabil de calde, iar iernile erau extrem de reci.

A fost o bucurie să slujesc ca supraveghetor de district atunci cînd în Australia existau doar două districte. Donald MacLean slujea în unul dintre ele, iar eu în celălalt. Apoi, schimbam între noi districtele. Este emoţionant să citim despre congregaţiile care există în prezent în locurile unde am slujit odinioară. Fără îndoială, seminţele adevărului biblic au germinat şi au produs roade!

Revin acolo unde am început activitatea

În 1961 am avut privilegiul să urmez cursurile primei promoţii a Şcolii misionare Galaad după mutarea acesteia la Brooklyn, New York. Fusesem invitat şi mai înainte să urmez această şcoală, dar nu am putut da curs invitaţiei din motive de sănătate. La sfîrşitul acelui curs de zece luni, am fost solicitat să accept să fiu repartizat în Noua Zeelandă.

Aşadar, din ianuarie 1962 Betty şi cu mine ne aflăm în Noua Zeelandă, una dintre ţările aflate la antipozi. Ea este numită adesea una dintre perlele Pacificului. Din punct de vedere teocratic, a fost o bucurie să slujesc în lucrarea itinerantă, atît ca supraveghetor de circumscripţie, cît şi ca supraveghetor de district. De 14 ani, din aprilie 1979, lucrăm la biroul filialei din Noua Zeelandă.

Betty şi cu mine am trecut acum de vîrsta de 75 de ani, şi împreună am petrecut 116 ani, fără întrerupere, în serviciul cu timp integral pentru Regat. Betty a început activitatea de pionier în ianuarie 1933, iar eu în aprilie 1937. Am avut multe bucurii în timp ce am vegheat ca şi copiii, precum şi nepoţii noştri spirituali să facă ceea ce am făcut noi cînd eram tineri, adică, să urmeze sfatul de la Eclesiastul 12:1: „Adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale“.

Ce privilegiu a fost pentru noi să ne petrecem practic întreaga viaţă în lucrarea de predicare a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu şi de facere de discipoli, aşa cum a poruncit Domnul nostru Isus Cristos (Matei 24:14; 28:19, 20)! Sîntem foarte fericiţi că, aşa cum a făcut cu mult timp în urmă profetul Isaia, am răspuns invitaţiei lui Dumnezeu, spunînd: „Iată-mă, trimite-mă!“