Fericit în cadrul unei adevărate fraternităţi mondiale

RELATATĂ DE WILLIE DAVIS

În 1934, Marea Depresiune ţinea în încleştare întreaga lume, iar Statele Unite se aflau în spasmele unei tulburări economice. În apropierea Centrului de distribuire a ajutoarelor din Cleveland, Ohio, avea loc o încăierare între un poliţist şi un comunist. Poliţistul a tras cu arma făcând două victime: comunistul şi o spectatoare, bunica mea, Vinnie Williams.

COMUNIŞTII au încercat să transforme aceste crime într-un conflict rasial, deoarece bunica era de culoare, iar poliţistul era alb. Ei au distribuit manifeste cu mesaje ca „Poliţia rasistă din Cleveland“ şi „Răzbunaţi aceste decese“. Comuniştii au aranjat şi s-au ocupat de funeraliile bunicii mele. Am o fotografie cu cei care duceau sicriul — cu toţii erau albi şi membri de partid. Fiecare ţinea mâna ridicată cu pumnul încleştat în maniera adoptată ulterior drept simbolul Puterii Negrilor.

La moartea bunicii mele, mama era însărcinată cu mine, iar după patru luni am văzut lumina zilei. Am crescut cu un defect de vorbire. Nu puteam vorbi fără să mă bâlbâi, aşa că primii ani de şcoală au inclus şi o terapie logopedică.

Părinţii mei s-au despărţit când aveam cinci ani, iar sora mea şi cu mine am fost crescuţi de mama. La vârsta de zece ani am început să fac comisioane după orele de şcoală pentru a acoperi din cheltuielile familiei. După doi ani am început să lucrez atât înainte, cât şi după orele de şcoală, devenind întreţinătorul principal al familiei. Când mama a fost internată în spital necesitând o serie de operaţii, am abandonat şcoala şi am început să lucrez cu normă întreagă.

Mă integrez în rândul fraţilor

În 1944, un Martor al lui Iehova i-a lăsat soţiei vărului meu cartea „Adevărul vă va face liberi“, iar eu am fost inclus în studiul Bibliei care fusese iniţiat cu ea. În acelaşi an am început să asist la Şcoala de minister teocratic în congregaţia Eastside. Conducătorul şcolii, Albert Cradock, avea aceeaşi problemă de vorbire ca mine, dar învăţase să şi-o ţină sub control. Ce încurajare a constituit el pentru mine!

Cartierul nostru era compus în mare parte din italieni, polonezi, maghiari şi evrei, iar congregaţia era formată din persoane aparţinând acestor grupări etnice, precum şi din altele. Soţia vărului meu şi cu mine am fost printre primii americani de origine africană care ne-am asociat acestei congregaţii, de altfel formată din albi, dar Martorii nu au manifestat niciodată prejudecăţi rasiale faţă de noi. Chiar mă invitau cu regularitate să iau masa cu ei.

În 1956 m-am mutat în sudul Statelor Unite pentru a sluji acolo unde nevoia de miniştri era mai mare. Într-o vară, când m-am reîntors în nord pentru a asista la congresul de district, mulţi dintre fraţii din Cleveland au venit să mă vadă şi au manifestat un călduros interes faţă de activitatea mea. Din interesul lor am învăţat o lecţie vitală: Să mă uit întotdeauna ‘nu numai la foloasele mele, ci şi la foloasele altora’. — Filipeni 2:4.

Îmi intensific ministerul cu timp integral

După ce am slujit trei ani în lucrarea de predicare cu timp integral ca pionier, în noiembrie 1959 am fost invitat să lucrez la Betelul din Brooklyn, sediul mondial din New York al Martorilor lui Iehova. Am fost repartizat la Departamentul expediţie. Supraveghetorul departamentului, Klaus Jensen, şi colegul meu de cameră, William Hannan, ambii albi, au devenit părinţii mei spirituali. Până la data sosirii mele, fiecare slujise la Betel aproape 40 de ani.

Pe la începutul anilor ’60, familia Betel era compusă din aproximativ 600 de membri, iar circa 20 eram americani de origine africană. Pe atunci, Statele Unite începeau să se confrunte cu lupte rasiale, iar relaţiile interrasiale erau încordate. Însă Biblia învaţă că „Dumnezeu nu este părtinitor“ şi nici noi nu trebuie să fim (Faptele 10:34, 35). Discuţiile spirituale pe care le aveam la masă la Betel în fiecare dimineaţă ne-au întărit hotărârea de a accepta punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la aceste chestiuni. — Psalmul 19:7.

În timp ce slujeam la Betelul din Brooklyn am cunoscut-o pe Lois Ruffin, o pionieră din Richmond, Virginia, şi ne-am căsătorit în 1964. Eram hotărâţi să rămânem în ministerul cu timp integral, aşa că după nuntă ne-am reîntors în sudul Statelor Unite. Întâi am slujit ca pionieri speciali, iar apoi, în 1965, am fost invitat să intru în lucrarea de circumscripţie. În următorii zece ani am vizitat congregaţiile din statele Kentucky, Texas, Louisiana, Alabama, Georgia, Carolina de Nord şi Mississippi.

Un test pentru fraternitatea noastră

Anii aceia au fost marcaţi de mari schimbări. Înainte de a ne muta în sud, rasele erau separate. Negrilor li se interzicea prin lege să frecventeze aceleaşi şcoli, să mănânce în aceleaşi restaurante, să doarmă în aceleaşi hoteluri, să-şi facă cumpărăturile în aceleaşi magazine, ba chiar să bea de la aceleaşi ţâşnitori cu albii. Dar, în 1964, Congresul Statelor Unite a adoptat Declaraţia Drepturilor Omului care interzicea discriminarea rasială în locuri publice, inclusiv în mijloacele de transport în comun. Nu mai exista deci nici o bază legală pentru segregaţia rasială.

De aceea, întrebarea era dacă fraţii şi surorile noastre — din congregaţii formate numai din negri şi numai din albi — aveau să se integreze şi să manifeste iubire şi afecţiune unii faţă de alţii sau presiunile din partea comunităţii şi sentimentele adânc înrădăcinate din trecut aveau să-i determine să se opună integrării? Era o provocare să respecţi porunca scripturală: „În ce priveşte dragostea frăţească, fiţi plini de afecţiune unii pentru alţii. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia“. — Romani 12:10.

Dintotdeauna, punctul de vedere predominant, îndeosebi în sud, a fost acela că negrii erau inferiori. Acest concept a fost adânc imprimat în minţile oamenilor practic de toate componentele societăţii, inclusiv de biserici. Aşadar nu era uşor pentru unii albi să-i considere egali pe negri. Acela a fost, într-adevăr, un timp de testare pentru fraţii noştri — atât pentru cei de culoare, cât şi pentru albi.

Din fericire, în ansamblu, reacţia la integrarea congregaţiilor noastre a fost excelentă. Secolele de îndoctrinare meticuloasă în ce priveşte superioritatea rasială nu au fost repede date uitării. Însă, când a început integrarea, aceasta a fost întâmpinată cu bucurie de fraţii noştri, majoritatea lor fiind fericiţi să se poată întruni împreună.

În mod interesant, chiar şi cei care nu erau Martori au acţionat adesea în armonie cu integrarea congregaţiilor noastre. De exemplu, în Lanett, Alabama, vecinii din apropierea Sălii Regatului au fost întrebaţi dacă îi deranja faptul că la întruniri veneau şi persoane de culoare. O doamnă în vârstă, de rasă albă, i-a strâns mâna unui frate negru, zicând: „Veniţi în cartierul nostru şi închinaţi-vă Dumnezeului vostru aşa cum vă place!“

Fraţi fideli în Etiopia

În 1974 am fost încântaţi să beneficiem de cinci luni şi jumătate de instruire misionară la Şcoala Biblică Galaad a Watchtower din New York. Am fost apoi repartizaţi în ţara africană Etiopia. Haile Selassie, împăratul, tocmai fusese detronat şi pus sub arest la domiciliu. Întrucât lucrarea noastră de predicare era interzisă, am apreciat calda afecţiune a fraţilor noştri creştini.

Am trăit şi slujit alături de mulţi fraţi care ulterior au fost întemniţaţi din cauza ataşamentului lor faţă de închinarea curată. Unii dintre fraţii noştri dragi au fost chiar executaţi. Adera Teshome a fost bătrânul cu care am colaborat într-o congregaţie din capitala Etiopiei, Addis Abeba.a După trei ani de închisoare, el a fost executat. Natural, soţia sa a fost profund îndurerată. Dar ce plăcere este să o vezi după ani de zile radiind de bucurie în timp ce slujeşte ca pionieră!

Worku Abebe, un alt frate fidel, a fost condamnat la moarte de opt ori.b Dar niciodată nu s-a lăsat intimidat! Când l-am văzut ultima oară, mi-a arătat urechile pe care gardienii închisorii i le zdrobiseră cu patul puştii. El a spus glumind că primea câte o porţie de paturi de puşcă la micul dejun, la prânz şi la cină. Deşi acum nu mai este în viaţă, fraţii îşi aduc aminte cu plăcere de el.

Hailu Yemiru este un alt frate căruia îi păstrez o dulce amintire.c El a manifestat o iubire exemplară faţă de soţia sa. Ea era arestată, dar, întrucât era însărcinată şi urma să nască peste puţin timp, Hailu a cerut conducerii închisorii să stea el în închisoare în locul ei. Ulterior, pentru că a refuzat să facă compromis, el a fost executat. — Ioan 15:12, 13; Efeseni 5:28.

Din cauza deteriorării situaţiei politice în Etiopia, în 1976 ne-am mutat în Kenya. Timp de şapte ani am slujit în lucrarea itinerantă, vizitând fraţi din multe ţări din Africa de Est — inclusiv din Kenya, Etiopia, Sudan, Seychelles, Uganda şi Tanzania. De asemenea, m-am deplasat de mai multe ori în Burundi şi în Rwanda în calitate de membru al unei delegaţii pentru a trata cu autorităţile în vederea înregistrării oficiale a lucrării noastre în aceste ţări.

A fost o plăcere să mă reîntorc în Etiopia în ianuarie 1992 pentru a asista la primul congres de district ţinut acolo după legalizarea lucrării noastre. Mulţi dintre cei peste 7 000 de asistenţi nu se cunoşteau unii pe alţii deoarece înainte fraţii se întâlneau doar în grupuri mici. În fiecare zi de congres, majoritatea erau prezenţi cu două ore înainte de începerea programului şi rămâneau până seara târziu, bucurându-se de iubitoarea noastră fraternitate.

Înlăturarea sistemului tribal

Timp de secole, sistemul tribal a dominat Africa. În Burundi şi în Rwanda, de exemplu, grupările etnice principale, hutu şi tutsi, s-au urât timp îndelungat una pe cealaltă. Din 1962, când aceste ţări s-au eliberat de dominaţia Belgiei, membrii celor două grupări etnice s-au ucis uneori unii pe alţii cu miile. Ce plăcere este, aşadar, să vezi membri din aceste două grupări etnice care au devenit Martori ai lui Iehova lucrând împreună în pace! Iubirea sinceră pe care o manifestă ei unii faţă de alţii i-a încurajat pe mulţi alţii să acorde atenţie adevărurilor biblice.

În mod similar, grupările etnice din Kenya au avut divergenţe. Ce contrast faţă de ceea ce există în interiorul fraternităţii creştine a poporului lui Iehova din Kenya! Puteţi vedea oameni de diverse grupări etnice închinându-se în unitate la Sălile Regatului. A fost o plăcere să-i văd pe mulţi dintre aceştia dând la o parte ura tribală şi manifestând o iubire sinceră faţă de fraţii şi surorile lor din alte grupări etnice.

Fericit pentru fraternitatea noastră

Privind în urmă la cei peste 50 de ani de asociere cu organizaţia lui Dumnezeu, recunoştinţa faţă de Iehova şi faţă de Fiul său, Isus Cristos, îmi umple inima. A fost de-a dreptul uluitor să observ ce au realizat ei pe pământ! Nu, condiţiile nu au fost întotdeauna perfecte în rândurile poporului lui Dumnezeu, şi nici astăzi nu sunt. Dar nu ne putem aştepta ca sute de ani de învăţături rasiste promovate de lumea lui Satan să dispară peste noapte. La urma urmelor, încă suntem imperfecţi. — Psalmul 51:5.

Comparând organizaţia lui Iehova cu lumea, inima mi se umple de apreciere pentru adevărata noastră fraternitate mondială. De asemenea, îmi amintesc cu plăcere de fraţii din Cleveland, cu toţii albi, care m-au instruit în adevăr. Iar când i-am văzut pe fraţii noştri din sudul Statelor Unite, atât albi, cât şi negri, înlocuind prejudecăţile cu adevărata iubire frăţească, inima mi s-a umplut de bucurie. Mergând apoi în Africa şi văzând nemijlocit modul în care Cuvântul lui Dumnezeu îndepărtează ura tribală, aprecierea mea pentru fraternitatea noastră mondială a crescut şi mai mult.

Într-adevăr, regele David din vechime a exprimat foarte bine lucrul acesta când a spus: „Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate!“ — Psalmul 133:1.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Funeraliile bunicii mele

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Martori tutsi şi hutu lucrează împreună în pace

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Împreună cu soţia mea, Lois