Rădăcinile ateismului

TRĂIM pe o planetă aflată în criză; o aruncătură de ochi asupra titlurilor din ziare confirmă zilnic această realitate. Starea disperată a lumii noastre i-a determinat pe mulţi să pună la îndoială existenţa lui Dumnezeu. Unii, pretinzând a fi atei, chiar îi neagă existenţa. Aşa stau lucrurile şi cu dumneavoastră?

Faptul de a crede sau de a nu crede în Dumnezeu vă poate afecta profund perspectiva de viitor. Fără Dumnezeu, supravieţuirea rasei umane rămâne completamente în mâinile omului — idee sumbră, luând în considerare potenţialul distructiv al omului. Dacă credeţi că există Dumnezeu, atunci acceptaţi probabil ideea că viaţa pe această planetă are un scop — un scop care poate fi realizat în cele din urmă.

Deşi de-a lungul istoriei au existat sporadic persoane care au negat existenţa lui Dumnezeu, abia în secolele recente ateismul a devenit popular. Cunoaşteţi motivul?

Să-i depistăm rădăcinile

Un copac falnic constituie o privelişte impresionantă. Totuşi ochiul vede doar frunzele, ramurile şi trunchiul. Rădăcinile — sursa de viaţă a copacului — stau adânc ascunse în pământ.

Cam aşa stau lucrurile şi cu ateismul. Asemenea unui copac semeţ, negarea existenţei lui Dumnezeu a luat amploare, atingând proporţii impresionante în secolul al XIX-lea. Puteau exista viaţa şi universul fără o Primă Cauză supranaturală? Constituie închinarea la un astfel de Creator pierdere de timp? Răspunsurile celor mai renumiţi filozofi ai timpului erau categorice şi răspicate. „Întocmai cum nu mai avem nevoie de un cod moral, nu mai avem nevoie nici de religie“, a declarat Friedrich Nietzsche. „Religia este visul minţii umane“, susţinea Ludwig Feuerbach. Iar Karl Marx, ale cărui lucrări urmau să aibă o influenţă profundă în deceniile care au urmat, a declarat cu îndrăzneală: „Vreau să eliberez şi mai mult mintea de lanţurile religiei“.

Mulţi au fost impresionaţi. Însă ceea ce vedeau ei erau doar frunzele, ramurile şi trunchiul ateismului. Rădăcinile existau şi au dat lăstari cu mult înainte de începutul secolului al XIX-lea. În mod surprinzător, amploarea luată actualmente de ateism a fost stimulată de religiile creştinătăţii! Cum anume? Din cauza corupţiei lor, aceste instituţii religioase au provocat multă dezamăgire şi împotrivire.

Seminţele sunt semănate

Pe parcursul evului mediu, Biserica Catolică şi-a dominat supuşii. „Clerul nu părea deloc echipat pentru a satisface necesităţile spirituale ale oamenilor“, notează The Encyclopedia Americana. „Clericii de rang superior, în special episcopii, erau recrutaţi din rândul nobilimii şi îşi considerau funcţia în principal drept o sursă de prestigiu şi de putere.“

Unii, cum au fost Jean Calvin şi Martin Luther, au încercat să reformeze Biserica. Metodele lor însă nu au fost întotdeauna creştineşti; intoleranţa şi vărsarea de sânge au marcat Reforma (Compară cu Matei 26:52). Atât de brutale erau unele atacuri, încât, trei secole mai târziu, Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite, a scris: „Ar fi mai scuzabil să nu credem deloc în dumnezeu, decât să-l blasfemiem prin atrocităţile lui Calvin“.a

Evident, Reforma nu a restabilit închinarea pură. Ea a redus însă puterea Bisericii Catolice. Vaticanul nu mai deţinea monopolul credinţei religioase. Mulţi s-au alăturat sectelor protestante nou formate. Alţii, dezamăgiţi de religie, au făcut din mintea umană obiectul închinării lor. A urmat o atitudine liberală, care tolera diverse opinii cu privire la Dumnezeu.

Scepticismul dă lăstari

În secolul al XVIII-lea, gândirea raţională era, în general, elogiată drept panaceu pentru problemele lumii. Filozoful german Immanuel Kant susţinea că progresul omului era împiedicat de dependenţa sa de politică şi de religie în ce priveşte îndrumarea. „Îndrăzniţi să cunoaşteţi!“, îndemna el. „Aveţi curajul să faceţi uz de propria inteligenţă!“

Această atitudine a caracterizat iluminismul, cunoscut şi sub numele de Era raţiunii. Întinzându-se pe parcursul secolului al XVIII-lea, această perioadă a fost marcată de o căutare obsesivă a cunoştinţei. „Scepticismul a luat locul credinţei oarbe“, spune cartea Milestones of History. „Toate vechile ortodoxii erau puse sub semnul întrebării.“

O ‘veche ortodoxie’ adusă sub reflector era religia. „Oamenii şi-au schimbat părerea generală cu privire la religie“, spune cartea The Universal History of the World. „Ei nu mai erau satisfăcuţi de promisiunea unor recompense în cer; ei pretindeau o viaţă mai bună aici pe pământ. Ei au început să-şi piardă credinţa în supranatural.“ Într-adevăr, majoritatea filozofilor iluminişti priveau religia cu dispreţ. Ei îi blamau în special pe conducătorii însetaţi de putere ai Bisericii Catolice pentru faptul că îi ţineau pe oameni în ignoranţă.

Nesatisfăcuţi de religie, mulţi dintre aceşti filozofi au devenit deişti; ei credeau în Dumnezeu, dar susţineau că el nu se interesa de om.b Câţiva s-au declarat atei, de pildă filozoful Paul Henri Thiry Holbach, care pretindea că religia era o „sursă de dezbinări, absurdităţi şi crime“. Pe măsură ce anii treceau, tot mai mulţi deveneau sătui de creştinătate şi împărtăşeau sentimentele lui Holbach.

Ce ironie ca ateismul să fie stimulat de creştinătate! „Bisericile au constituit solul ateismului“, scrie profesorul de teologie Michael J. Buckley. „Conştiinţa occidentală a fost profund scandalizată şi dezgustată de confesiunile religioase. Bisericile şi sectele devastaseră Europa, puseseră la cale masacre şi ceruseră rezistenţă religioasă sau revoluţie, încercaseră să-i excomunice sau să-i detroneze pe monarhi.“

Ateismul atinge apogeul

În secolul al XIX-lea, negarea lui Dumnezeu se făcea deschis şi era în floare. Filozofii şi savanţii nu aveau scrupule în proclamarea cu îndrăzneală a părerilor lor. „Duşmanul nostru este Dumnezeu“, a declarat un ateu convins. „Urârea lui Dumnezeu este începutul înţelepciunii. Pentru ca omenirea să facă progrese adevărate, acestea trebuie să se bazeze pe ateism.“

Totuşi, un curent subtil s-a făcut simţit în secolul al XX-lea. Negarea lui Dumnezeu a devenit mai estompată; a început să se răspândească un alt fel de ateism, care îi afectează chiar şi pe cei care pretind că au credinţă în Dumnezeu.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Karl Marx

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Ludwig Feuerbach

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Friedrich Nietzsche

[Provenienţa fotografiilor de pe copertă]

COPERTA: Pământul: Cu permisiunea British Library; Nietzsche: Copyright British Museum (vezi şi pagina 3); Calvin: Musée Historique de la Réformation, Genève (Photo F. Martin); Marx: Fotografie din U.S. National Archives (vezi şi pagina 3); Planete, instrumente, cruciaţi, locomotivă: The Complete Encyclopedia of Illustration/J. G. Heck; Feuerbach: The Bettmann Archive (vezi şi pagina 3)