Negarea lui Dumnezeu în secolul al XX-lea

„Oamenii s-au împăcat cu ideea absenţei lui Dumnezeu şi îşi organizează viaţa în mod independent, în bine sau în rău, fără să ţină câtuşi de puţin cont de Dumnezeu.“— One Hundred Years of Debate Over God — The Sources of Modern Atheism.

DEŞI la prima vedere pare impresionant, un copac falnic este considerat în final drept ceva obişnuit. Prezenţa sa este familiară; înălţimea sa nu mai inspiră respect şi teamă.

Aşa stau lucrurile cu ateismul. Deşi a generat multă polemică pe parcursul secolului al XIX-lea, astăzi negarea existenţei lui Dumnezeu nu este nici şocantă, nici tulburătoare. O eră de toleranţă i-a permis ateismului să coexiste paşnic cu credinţa în Dumnezeu.

Aceasta nu înseamnă că majoritatea oamenilor l-ar nega deschis pe Dumnezeu; dimpotrivă, rezultatele unui sondaj de opinie realizat în 11 ţări din America, Europa şi Asia dezvăluie că, în medie, doar puţin peste 2% dintre oameni pretind a fi atei. Totuşi, spiritul ateist predomină — chiar în rândul multora care cred că există Dumnezeu. Cum este posibil lucrul acesta?

Negarea autorităţii lui Dumnezeu

„Uneori ateismul se referă pur şi simplu la respingerea efectivă sau la ignorarea lui Dumnezeu“, notează The Encyclopedia Americana. Din acest motiv, The New Shorter Oxford English Dictionary dă o a doua definiţie a „ateistului“, după cum urmează: „O persoană care îl neagă pe Dumnezeu din punct de vedere moral; o persoană fără dumnezeu“. — Sublinierea noastră.

Da, ateismul poate atrage după sine negarea fie a existenţei lui Dumnezeu, fie a autorităţii sale, fie a amândurora. În Tit 1:16, Biblia face referire la acest spirit ateist: „Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc“. — Compară cu Psalmul 14:1.

Firul acestei respingeri a autorităţii lui Dumnezeu merge în urmă până la prima pereche umană. Eva a recunoscut existenţa lui Dumnezeu; însă ea a dorit să fie „ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“. Implicaţia era că ea putea ‘să fie propriul ei stăpân’ şi să-şi creeze propriul ei cod moral. Mai târziu, Adam i s-a alăturat Evei în această negare a autorităţii lui Dumnezeu. — Geneza 3:5, 6.

Este această atitudine dominantă astăzi? Da. Un ateism subtil transpare din căutarea independenţei. „Astăzi, oamenii s-au săturat să mai trăiască sub supravegherea lui Dumnezeu“, afirmă cartea One Hundred Years of Debate Over God​—The Sources of Modern Atheism. „Ei . . . preferă să trăiască în libertate.“ Codul moral al Bibliei este dat la o parte ca fiind nepractic, nerealist. Gândirea multora se aseamănă mult cu cea a faraonului egiptean care a declarat sfidător: „Cine este Iehova, ca să ascult eu de glasul lui . . . ? Eu nu-l cunosc deloc pe Iehova“. El a respins autoritatea lui Iehova. — Exodul 5:2, NW.

Negarea lui Dumnezeu de către creştinătate

Cea mai şocantă negare a autorităţii lui Dumnezeu vine din partea clerului creştinătăţii, care a substituit adevărurile pure ale Biblei cu tradiţii făcute de om (compară cu Matei 15:9). În plus, ei au susţinut cele mai sângeroase războaie din secolul al XX-lea, respingând astfel porunca biblică de a manifesta iubire autentică. — Ioan 13:35.

Clerul l-a negat, de asemenea, pe Dumnezeu întorcând spatele normelor sale morale — aşa cum o dovedesc, de exemplu, şirul interminabil de procese intentate unor preoţi pedofili. Situaţia creştinătăţii se aseamănă cu cea a lui Israel şi a lui Iuda din antichitate. „Ţara este plină de sânge şi cetatea este plină de nedreptate, i s-a spus profetului Ezechiel, căci ei zic: «DOMNUL a părăsit ţara şi DOMNUL nu vede nimic!»“ (Ezechiel 9:9; compară cu Isaia 29:15). Nu este de mirare că mulţi au abandonat complet bisericile creştintăţii! Dar trebuie ei să abandoneze credinţa în Dumnezeu?

Există motive întemeiate pentru ateism?

Indiferent că au observat ipocrizia religiei sau nu, mulţi atei pur şi simplu nu pot împăca credinţa în Dumnezeu cu suferinţa din lume. Simone de Beauvoir spunea cândva: „Îmi era mai uşor să-mi imaginez o lume fără creator, decât un creator încărcat cu toate contradicţiile din lume“.

Dovedesc nedreptăţile din lume — inclusiv cele instigate de religioşi ipocriţi — că nu există Dumnezeu? Să ne gândim: Dacă un cuţit este utilizat pentru a ameninţa, a răni sau chiar a ucide o persoană nevinovată, dovedeşte aceasta că acel cuţit nu avea un proiectant? Nu demonstrează aceasta mai degrabă că obiectului i s-a dat o utilizare greşită? În mod asemănător, o mare parte a suferinţei umane dovedeşte că oamenii utilizează în mod greşit atât capacităţile cu care i-a înzestrat Dumnezeu, cât şi pământul însuşi.

Unii consideră însă că nu este logic să creadă în Dumnezeu, deoarece nu-l putem vedea. Dar ce se poate spune despre aer, despre undele sonore şi despre mirosuri? Nu putem vedea nici unul dintre aceste lucruri, totuşi ştim că ele există. Plămânii noştri, urechile şi nasul ne-o confirmă. Evident, noi credem în ceva ce nu poate fi văzut, dacă avem dovezi.

După ce a meditat la dovezile fizice — inclusiv la electroni, protoni, atomi, aminoacizi şi la creierul complex — naturalistul Irving William Knobloch s-a simţit îndemnat să spună: „Cred în Dumnezeu deoarece pentru mine existenţa Sa Divină constituie singura explicaţie logică a lucrurilor aşa cum există ele“. (Compară cu Psalmul 104:24.) În mod similar, fiziologul Marlin Books Kreider declară: „Atât ca fiinţă umană obişnuită, cât şi ca om care şi-a dedicat viaţa studiului şi cercetării ştiinţifice, nu mă îndoiesc deloc de existenţa lui Dumnezeu“.

Aceşti bărbaţi nu sunt singurii care afirmă acest lucru. Potrivit profesorului de fizică Henry Margenau, „dacă te gândeşti la savanţii cei mai proeminenţi, vei găsi foarte puţini ateişti printre ei“. Nici progresele ştiinţei, nici eşecul religiei nu ar trebui să ne determine să abandonăm credinţa în Creator. Să vedem de ce.

Contrastul adevăratei religii

În 1803, preşedintele Statelor Unite, Thomas Jefferson, a scris: „Sunt, într-adevăr, împotriva corupţiei creştinismului; dar nu împotriva adevăratelor precepte ale lui Isus“. Da, există o diferenţă între creştinătate şi creştinism. Multe dintre dogmele creştinătăţii sunt fondate pe tradiţiile oamenilor. În contrast cu aceasta, adevăratul creştinism îşi bazează preceptele în exclusivitate pe Biblie. Astfel, Pavel le-a scris colosenilor din primul secol că trebuiau să dobândească „cunoaşterea exactă“, „înţelepciunea“ şi „discernământul spiritual“ — Coloseni 1:9, 10, NW.

La aceasta ar trebui să ne aşteptăm de la adevăraţii creştini, deoarece Isus le-a poruncit continuatorilor săi: ‘Faceţi ucenici din toate popoarele, botezându-i . . ., învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit’. — Matei 28:19, 20.

Astăzi, Martorii lui Iehova îndeplinesc această poruncă în 231 de ţări din toată lumea. Ei au tradus Biblia în 12 limbi şi au tipărit peste 74 000 000 de exemplare. Mai mult, prin intermediul unui program de studiere a Bibliei la domiciliu, ei ajută în prezent peste 4 500 000 de persoane să ‘păzească tot ce le-a poruncit Isus’.

Acest program educaţional are rezultate extraordinare. El realizează adevărata luminare, deoarece se bazează nu pe ideile omului, ci pe înţelepciunea lui Dumnezeu (Proverbele 4:18). În plus, el îi ajută pe oamenii din toate naţiunile şi rasele să facă ceva ce „iluminismul“ nu a putut niciodată să realizeze — să îmbrace „noua personalitate“ care îi face capabili să dezvolte o iubire sinceră unii faţă de alţii. — Coloseni 3:9, 10.

Adevărata religie triumfă în secolul nostru al XX-lea. Ea nu-l neagă pe Dumnezeu — nici existenţa, nici autoritatea sa. Vă invităm să vă convingeţi personal de lucrul acesta vizitându-i pe Martorii lui Iehova la una din Sălile Regatului.

[Chenarul de la pagina 6]

CUM S-AU ÎNTĂRIT RĂDĂCINILE ATEISMULUI

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, filozoful Denis Diderot a primit misiunea să traducă din engleză în franceză o enciclopedie constând dintr-un singur volum. Însă el a depăşit cu mult aşteptările patronului său. Diderot a investit în jur de trei decenii pentru a-şi redacta lucrarea, Encyclopédie, compusă din 28 de volume, care oglindea spiritul epocii.

Deşi Encyclopédie conţinea multe informaţii practice, ea se concentra asupra înţelepciunii umane. Potrivit colecţiei de cărţi Great Ages of Man, ea „îndrăznea să facă popularitate convingerilor radicale [ale filozofilor], potrivit cărora omul îşi putea îmbunătăţi soarta dacă înlocuia credinţa cu raţiunea ca principiu călăuzitor“. Menţionarea lui Dumnezeu lipsea în mod vădit. „Prin subiectele pe care le-au ales, spune cartea The Modern Heritage, editorii au arătat clar că religia nu făcea parte dintre lucrurile pe care oamenii trebuiau să le cunoască.“ Nu este surprinzător faptul că Biserica a încercat să interzică Encyclopédie. Procurorul general a acuzat-o ca fiind subversivă faţă de politică, morală şi religie.

În pofida duşmanilor săi, lucrarea Encyclopédie a lui Diderot a fost solicitată de circa 4 000 de persoane — număr enorm de mare, având în vedere preţul său exorbitant. Nu avea să treacă mult timp până când acest curent ateist subtil s-a dezvoltat într-o adevărată negare a lui Dumnezeu.