Pretutindeni există violenţă
STÂND în maşina sa şi aşteptând să se schimbe culoarea semaforului, şoferul a observat dintr-o dată un bărbat robust venind spre el, proferând obscenităţi în gura mare şi agitându-şi pumnul în aer. Şoferul s-a grăbit să blocheze uşile şi să închidă geamurile maşinii, însă bărbatul continua să se apropie. Când a ajuns lângă maşină, a zgâlţâit-o puternic şi a tras de portieră. Frustrat, el şi-a ridicat, în final, pumnul imens şi a lovit parbrizul, făcându-l ţăndări.
O scenă dintr-un film de acţiune? Nu! O dispută rutieră de pe insula Oahu, Hawaii, renumită pentru atmosfera sa liniştită şi relaxată.
Acest incident nu este surprinzător. Lacătele de la uşi, gratiile de la ferestre, personalul de siguranţă din clădiri, până şi tăbliţele din autobuze cu deviza: „Şoferul nu are bani la el“ — toate indică acelaşi lucru, şi anume că pretutindeni există violenţă!
Violenţa în căminul familial
Căminul familial a fost preţuit de multă vreme ca fiind adăpostul unde te simţi în siguranţă. Această imagine idilică se schimbă însă pe zi ce trece. Violenţa în familie, care include abuzurile asupra copiilor, maltratarea soţiei şi omuciderile, constituie subiectul care apare pe prima pagină a ziarelor din lumea întreagă.
De exemplu, „cel puţin 750 000 de copii din Marea Britanie pot suferi traume de lungă durată din cauză că sunt expuşi la violenţa din familie“, afirmă Manchester Guardian Weekly. Acest raport se baza pe un sondaj care dezvăluia şi faptul că „trei din patru femei intervievate au afirmat că copiii lor văzuseră incidente violente, iar aproape două treimi dintre copii au văzut cum sunt bătute mamele lor“. În mod similar, potrivit cu U.S.News & World Report, Consiliul Consultativ American cu privire la Abuzurile asupra Copiilor şi la Neglijarea Acestora estimează că „2 000 de copii, dintre care majoritatea sub 4 ani, mor în fiecare an din cauza părinţilor sau a celor care îi îngrijesc“. Această cifră depăşeşte numărul deceselor datorate accidentelor rutiere, înecurilor sau căderilor, afirmă raportul.
Violenţa în familie include şi abuzul asupra partenerului conjugal, abuz care merge de la împingere sau îmbrâncire, până la pălmuire, lovire cu piciorul, strângere de gât, bătaie, ameninţare cu cuţitul sau cu pistolul sau chiar până la omucidere. Iar astăzi, aceste forme de violenţă sunt valabile în cazul ambilor parteneri. Un studiu a relevat că, printre cazurile raportate de violenţă între partenerii conjugali, în aproximativ un sfert dintre cazuri au început bărbaţii, într-un alt sfert femeile, iar celelalte cazuri pot fi descrise cel mai bine ca nişte încăierări în care vina o poartă amândoi.
Violenţa la locul de muncă
În afară de căminul familial, locul de muncă a fost considerat, în mod obişnuit, locul unde o persoană găseşte ordine, respect şi politeţe. Dar se pare că lucrurile nu mai stau aşa. De exemplu, statisticile publicate de Ministerul American de Justiţie arată că, în fiecare an, mai mult de 970 000 de oameni sunt victime ale infracţiunilor violente comise la locul de muncă. Altfel spus, „unu din patru muncitori poate deveni victima unei forme de violenţă la locul de muncă“, după cum afirmă un raport apărut în Professional Safety—Journal of the American Society of Safety Engineers (Securitate profesională: Revista Societăţii Americane pentru Experţi în Domeniul Securităţii Lucrătorilor).
Cel mai îngrijorător fapt este că violenţa la locul de muncă nu se limitează doar la certuri aprinse şi la insulte. „Violenţa îndreptată îndeosebi împotriva patronilor şi a angajaţilor de către alţi angajaţi constituie, în prezent, categoria de omucidere care se răspândeşte cel mai rapid în S.U.A.“, afirma acelaşi raport. În 1992, unu din şase decese înregistrate la locul de muncă era o omucidere; în cazul femeilor, proporţia era de aproximativ unu din două decese. Nu se poate nega faptul că un val de violenţă se abate asupra a ceea ce era odinioară un loc de muncă ordonat.
Violenţa în sport şi distracţii
Sportul şi distracţiile se practică pentru divertisment sau relaxare, ca să reconforteze o persoană în vederea activităţilor mai serioase din viaţă. Astăzi, distracţiile sunt o industrie multimiliardară. Pentru a câştiga cât mai mult posibil din această piaţă profitabilă, furnizorii nu se reţin să folosească orice mijloc care le stă la dispoziţie. Iar unul dintre aceste mijloace este violenţa.
De exemplu, o revistă de afaceri, Forbes, raporta că un producător de jocuri video a realizat un joc de război foarte căutat, în care un luptător îi smulge adversarului său capul şi şira spinării, în timp ce spectatorii scandează: „Omoară-l! Omoară-l!“ Însă o versiune a aceluiaşi joc, realizată pentru o companie competitoare, nu conţine această scenă sângeroasă. Rezultatul? Versiunea mai violentă se vinde mai bine decât competitoarea ei, raportul fiind de 3 la 2. Iar aceasta înseamnă o mulţime de bani. Când au apărut pe piaţă versiunile acestor jocuri pentru uz la domiciliu, companiile au câştigat în primele două săptămâni suma brută de 65 de milioane de dolari la nivel internaţional! Când este vorba de profit, violenţa este doar o altă momeală pentru cumpărători.
Violenţa în sport este cu totul altă problemă. Jucătorii se mândresc adesea cu daunele pe care le pot provoca. La un meci de hochei din 1990, de exemplu, s-au înregistrat 86 de penalizări — un record absolut. Meciul a fost sistat din cauza a trei ore şi jumătate de bătăi violente. Un jucător a fost tratat pentru că îi fusese fracturat un os facial, avea o cornee zgâriată şi o tăietură adâncă. De ce toată această violenţă? Un jucător a explicat: „Când câştigi un joc într-adevăr înverşunat cu o mulţime de bătăi, te întorci acasă şi te simţi puţin mai aproape de coechipierii tăi. M-am gândit că bătăile au făcut ca jocul să fie cu adevărat spiritual“. Se pare că în foarte multe sporturi de astăzi violenţa a devenit nu numai un mijloc pentru a atinge un obiectiv, ci obiectivul însuşi.
Violenţa la şcoală
Şcoala a fost considerată dintotdeauna o citadelă în care tinerii puteau să uite de orice altă grijă şi să se concentreze asupra dezvoltării intelectuale şi fizice. Însă astăzi, şcoala nu mai este un astfel de loc sigur. Un sondaj de opinie efectuat în 1994 a indicat că violenţa şi bandele constituie problema numărul unu în şcolile de stat din Statele Unite, depăşind problema financiară, prima pe lista de anul precedent. Dar cât de rea este situaţia în realitate?
La întrebarea: „Aţi fost vreodată victima unui act violent petrecut în şcoală sau în preajma ei?“, aproximativ unu din patru elevi intervievaţi în cadrul unui sondaj a răspuns afirmativ. Mai mult de o zecime dintre profesori au răspuns şi ei afirmativ. Acelaşi sondaj a constatat că 13% dintre elevi, băieţi şi fete, au recunoscut că, într-un moment sau altul, au avut asupra lor o armă la şcoală. Majoritatea dintre ei au pretins că au procedat astfel doar pentru a-i impresiona pe alţii sau pentru a se apăra. Însă un elev de 17 ani şi-a împuşcat profesorul în piept atunci când acesta a încercat să-i ia pistolul.
O cultură violentă
Nu se poate contesta faptul că astăzi există violenţă pretutindeni. În căminul familial, la locul de muncă, la şcoală şi în distracţii, ne confruntăm cu o cultură violentă. Fiind expuşi zilnic la ea, mulţi au ajuns să o accepte ca pe ceva normal — până ce i-au devenit victime. Apoi se întreabă: Se va sfârşi ea vreodată? Aţi dori să cunoaşteţi şi dumneavoastră răspunsul? Atunci vă rugăm să citiţi următorul articol.