Relatare autobiografică

Sacrificii mici ne-au adus binecuvântări mari

RELATARE DE GEORGE ŞI ANN ALJIAN

Niciodată nu ne-am imaginat că o să ajungem să facem confuzie între cuvintele „învăţător“ şi „şoarece“ sau că la şaizeci de ani o să ne chinuim să descifrăm un text cu litere ciudate încercând să comunicăm cu oameni din Orientul Îndepărtat. Însă aşa s-a întâmplat cu mine şi cu Ann la sfârşitul anilor 1980. Să vă povestim cum micile sacrificii pe care le-am făcut de-a lungul anilor ne-au adus mari binecuvântări.

PROVIN dintr-o familie de origine armeană şi am aparţinut de Biserica Armeană. Ann era romano-catolică. Când ne-am căsătorit, în 1950, amândoi am făcut unele compromisuri în privinţa convingerilor noastre religioase. Eu aveam pe atunci 27 de ani, iar Ann, 24. Ne-am instalat într-un apartament din Jersey City, New Jersey (S.U.A.), deasupra curăţătoriei chimice al cărei proprietar eram de aproape patru ani.

În 1955 am cumpărat o casă frumoasă cu trei dormitoare în Middletown, New Jersey. Se afla la aproape 60 de kilometri de serviciul meu, unde lucram şase zile pe săptămână. Acasă ajungeam seara târziu. Îi vedeam ocazional pe Martorii lui Iehova, când aceştia treceau pe la curăţătoria mea şi-mi lăsau publicaţii biblice. Îmi plăcea literatura lor. Deşi serviciul îmi răpea aproape tot timpul şi toată atenţia, am cultivat un respect profund pentru Biblie.

Nu după mult timp am descoperit că postul de radio al Watchtower, WBBR, transmitea prelegeri biblice la orele la care mă duceam şi mă întorceam de la serviciu. Ascultam cu mare atenţie acele emisiuni. Interesul meu a crescut atât de mult, încât i-am rugat pe Martori să mă viziteze. În noiembrie 1957, George Blanton m-a vizitat acasă şi a început un studiu biblic cu mine.

Familia noastră devine unită în închinarea curată

Cum a reacţionat Ann? O las pe ea să vă povestească.

„La început m-am opus cu înverşunare. Când George era la studiu, îl întrerupeam atât de des, încât a trebuit să studieze în altă parte. Asta a durat cam opt luni. În aceeaşi perioadă, George a început să meargă duminica la întrunirile de la Sala Regatului. Atunci am înţeles că studierea Bibliei era foarte importantă pentru el, deoarece duminica era singura lui zi liberă. Dar George a fost în continuare un soţ şi un tată bun, chiar mai bun decât înainte, iar eu am început să mă schimb. De fapt, uneori, când ştergeam praful de pe măsuţa din sufragerie şi nu mă vedea nimeni, luam revista Treziţi-vă!, pe care George o lăsa mereu acolo, şi o citeam. Alteori, îmi citea el din această revistă articole care nu analizau doctrine, ci îndreptau atenţia spre Creator.

Într-o seară, când George era plecat la studiul biblic cu fratele Blanton, am luat o revistă pe care George, băieţelul nostru de doi ani, o pusese pe masa de lângă patul meu. Subiectul ei era despre speranţa pentru cei morţi. Deşi eram obosită, am început s-o citesc pentru că bunica mea murise de curând şi eram foarte îndurerată. Am înţeles imediat adevărul Bibliei că morţii nu suferă într-un loc anume şi că, în viitor, vor reveni la viaţă prin înviere. M-am ridicat în şezut şi am citit revista pe nerăsuflate, subliniind ideile pe care doream să le discut cu George la întoarcerea sa acasă.

Când a venit acasă, soţului meu nu i-a venit să creadă că mă schimbasem atât de mult. Înainte să plece la studiu, mă opusesem categoric, iar acum vorbeam cu entuziasm despre adevărurile biblice pe care le aflasem! Am discutat cu el până la primele ore ale dimineţii. George mi-a explicat scopul lui Dumnezeu cu pământul. Chiar în seara aceea l-am întrebat dacă ar putea ţine studiul acasă ca să asist şi eu.

Fratele Blanton ne-a sugerat să-i aducem şi pe copii la studiu. Noi credeam că la cei doi şi, respectiv, patru ani ai lor erau prea mici. Însă fratele Blanton ne-a arătat ce scrie în Deuteronomul 31:12: «Să strângi poporul, bărbaţii, femeile [şi] copiii . . . ca să audă şi să înveţe». Am urmat acest sfat şi chiar i-am încurajat pe copii să răspundă şi ei la studiu. Ne pregăteam împreună, dar nu le spuneam niciodată ce să răspundă. Cred că aceasta i-a ajutat să facă din adevăr un mod de viaţă. Îi vom fi mereu recunoscători fratelui Blanton pentru îndrumarea sa care ne-a ajutat pe toţi să creştem în privinţă spirituală.“

Schimbări care au pretins sacrificii

Deşi acum studiam Biblia împreună, au apărut alte probleme. Serviciul meu era foarte departe şi nu ajungeam acasă mai devreme de nouă seara. Din această cauză nu reuşeam să ajung la întrunirile din cursul săptămânii, ci asistam doar duminica. Ann mergea la toate întrunirile şi progresa repede. Îmi doream să merg la toate întrunirile şi să conduc un studiu eficient cu familia mea. Mi-am dat seama că erau necesare câteva sacrificii. De aceea, am hotărât să lucrez mai puţine ore, chiar cu riscul de a pierde câţiva clienţi.

A fost o hotărâre înţeleaptă. Pentru noi, studiul în familie era la fel de important ca întrunirile săptămânale de la Sala Regatului. De aceea, l-am numit a şasea întrunire. Am ales o zi şi o oră: miercurea, la opt seara. Uneori, după cină, în timp ce spălam ultimele vase, unul dintre noi spunea: „Se apropie ora «întrunirii»!“ Dacă întârziam, începea Ann studiul şi îl continuam eu cum ajungeam acasă.

Alt lucru care ne-a ajutat să fim o familie puternică şi unită a fost citirea textului zilei în fiecare dimineaţă. La început am avut însă o problemă. Ne sculam la ore diferite. Am discutat şi am căzut de acord să ne sculăm cu toţii la aceeaşi oră, să luăm micul-dejun la 6.30 dimineaţa şi să examinăm textul zilei împreună. Lucrul acesta s-a dovedit de mare ajutor pentru noi. Când s-au făcut mari, fiii noştri au ales să slujească la Betel. Credem că discuţiile noastre zilnice i-au ajutat să devină creştini maturi.

M-am botezat în 1962 şi, după 21 de ani mi-am vândut curăţătoria şi mi-am luat un serviciu aproape de casă pentru a-i putea sluji lui Iehova alături de familia mea. Am avut parte de multe binecuvântări. Ne-am fixat obiectivul de a începe cu toţii ministerul cu timp integral. Aceasta s-a întâmplat la începutul anilor 1970, când Edward, fiul nostru cel mare, a terminat liceul şi a devenit ministru cu timp integral, sau pionier regular. George a început şi el pionieratul puţin mai târziu, iar Ann, imediat după aceea. Experienţele lor din teren mă încurajau foarte mult. Am discutat cu familia mea cum ne-am putea simplifica viaţa pentru a lua parte cu toţii la serviciul cu timp integral. Am hotărât să vindem casa. Locuiserăm în ea 18 ani şi ne crescuserăm copiii aici. Eram foarte legaţi de ea, dar Iehova ne-a binecuvântat hotărârea de a o vinde.

Edward a fost invitat să slujească la Betel în 1972, iar George, în 1974. Deşi eu şi Ann le simţeam lipsa, nu ne-am gândit prea mult la cât de frumos ar fi fost dacă ei ar fi locuit aproape de noi, dacă s-ar fi căsătorit şi ar fi avut copii. Ne-am bucurat că îi puteau sluji lui Iehova la Betel.a Am simţit ceea ce se spune în Proverbele 23:15: „Fiule, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura“.

Începem pionieratul special

După ce fiii noştri au mers la Betel, noi am continuat pionieratul. Apoi, într-o zi, în 1975, am primit o scrisoare în care eram invitaţi să începem pionieratul special în teritoriile nerepartizate din Clinton, Illinois. A fost o mare surpriză pentru noi! Aceasta însemna să plecăm din New Jersey, unde am fi fost aproape de fiii noştri care erau în New York şi unde se aflau rudele şi prietenii noştri. Totuşi, am considerat această numire ca fiind de la Iehova şi am făcut alte sacrificii în urma cărora am primit noi binecuvântări.

După ce am lucrat mai multe luni în acel teritoriu nerepartizat, am început să ţinem întruniri într-o sală de reuniuni din Carlyle, Illinois. Dar ne doream un loc permanent pentru întruniri. Un frate local şi soţia lui au găsit un teren cu o căsuţă. Am reuşit să-l închiriem şi l-am curăţat — inclusiv casa, pe care am transformat-o într-o mică sală de întruniri. Ne amintim cu drag de un cal curios care, deseori, venea şi se uita pe fereastră ca să vadă ce făceam noi acolo!

Cu timpul s-a format congregaţia Carlyle, la care ne bucurăm că am avut şi noi o contribuţie. Am fost ajutaţi de un cuplu de pionieri tineri, Steve şi Karil Thompson, care veniseră şi ei să lucreze în acelaşi teritoriu. Soţii Thompson au stat acolo mai mulţi ani, după care au urmat Şcoala Biblică Galaad şi au fost repartizaţi în Africa de Est, unde slujesc în lucrarea itinerantă.

Curând micul nostru loc de întrunire a devenit neîncăpător şi a trebuit să căutăm o sală mai mare. Acelaşi frate şi soţia lui ne-au sărit din nou în ajutor cumpărând un teren mai potrivit pentru o Sală a Regatului. Ce mare ne-a fost bucuria când, după câţiva ani, am fost invitaţi la dedicarea unei Săli a Regatului din Carlyle! Am avut privilegiul să prezint cuvântarea de dedicare. Repartiţia noastră acolo a fost o experienţă minunată, o binecuvântare de la Iehova.

Un nou teritoriu

În 1979 am primit o nouă repartiţie în Harrison, New Jersey. Aici am slujit aproape 12 ani. În acea perioadă am început un studiu biblic cu o chinezoaică, după care am condus multe alte studii cu chinezi. Între timp am aflat că în zona noastră locuiau mii de studenţi şi familii din China. Prin urmare, am fost încurajaţi să învăţăm chineza. Cu toate că trebuia să ne facem zilnic timp pentru a învăţa această limbă, am reuşit să iniţiem multe studii biblice cu chinezi din zona noastră.

În acei ani am trecut prin multe situaţii amuzante, mai ales când încercam să vorbim în chineză. Într-o zi, în loc să spună că e un învăţător al Bibliei, Ann a spus că este un şoarece al Bibliei. Aceste cuvinte sunt foarte asemănătoare în chineză. Locatara a zâmbit şi i-a zis: „Poftiţi, vă rog, înăuntru. N-am mai avut ocazia să vorbesc cu un şoarece al Bibliei“. Această limbă ne dă şi acum bătaie de cap.

Apoi am fost repartizaţi într-o altă parte a statului New Jersey, unde am continuat să lucrăm în teritoriul de limbă chineză. Mai târziu, am fost invitaţi să ne mutăm în Boston, Massachusetts, unde exista de trei ani un grup de chinezi. În ultimii şapte ani, am avut privilegiul de a-i ajuta pe aceşti fraţi şi ne-am bucurat când, la 1 ianuarie 2003, au devenit o congregaţie.

Sacrificiile ne-au adus binecuvântări

În Maleahi 3:10 găsim invitaţia pe care i-o face Iehova poporului său de a-şi aduce ofrandele şi jertfele pentru ca el să-şi reverse din belşug binecuvântările asupra lor. Am renunţat la un serviciu care însemna mult pentru mine. Am vândut casa noastră dragă. De asemenea, am renunţat şi la alte lucruri. Cu toate acestea, sacrificiile au fost mici în comparaţie cu binecuvântările pe care le-am primit.

Într-adevăr, cât de multe binecuvântări a revărsat Iehova asupra noastră! Am avut satisfacţia de a ne vedea copiii învăţând adevărul, am avut bucuria de a lua parte din plin la o lucrare salvatoare de vieţi şi am văzut cum Iehova ne-a purtat de grijă. Da, micile sacrificii pe care le-am făcut ne-au adus binecuvântări mari!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Louise şi George Blanton împreună cu Ann, în 1991

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Sala Regatului din Carlyle, dedicată în 4 iunie 1983

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Cu recent înfiinţata congregaţie de limbă chineză din Boston

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

Cu Edward, Connie, George şi Grace