Toată viața am învățat de la Marele nostru Instructor

EXEMPLUL PĂRINȚILOR MEI

La sfârșitul anilor ’50, părinții mei au emigrat din Italia în Canada și s-au stabilit în Kindersley, Saskatchewan. La scurt timp, ei au aflat adevărul, iar acesta a devenit cel mai important lucru din viața noastră. Îmi amintesc că, în copilărie, petreceam zile întregi în lucrarea de predicare alături de familia mea. De aceea, uneori glumesc pe tema aceasta spunând că făceam „pionierat auxiliar” la vârsta de opt ani.

Deși erau săraci, părinții ne-au arătat prin exemplul lor excelent ce înseamnă să faci sacrificii pentru Iehova. De exemplu, în 1963, ei și-au vândut multe bunuri pentru a strânge bani, astfel încât să putem participa la congresul internațional din Pasadena, California (SUA). În 1972, ne-am mutat în Trail, Columbia Britanică (Canada), la aproximativ 1 000 kilometri distanță de casă, pentru a sluji în teritoriul de limbă italiană. Tata făcea curățenie și lucrări de întreținere într-un magazin. Pentru a se putea concentra asupra activităților spirituale, el a refuzat de mai multe ori să fie promovat.

Sunt recunoscător pentru exemplul pe care părinții ni l-au dat mie și celor trei frați ai mei. Acesta a constituit o temelie solidă pentru instruirea mea teocratică. De la părinți am învățat o lecție care mi-a fost de folos toată viața: dacă pun Regatul pe primul plan, Iehova se va îngriji de mine. (Mat. 6:33)

PRIMII PAȘI ÎN SERVICIUL CU TIMP INTEGRAL

În 1980, m-am căsătorit cu Debbie, o soră frumoasă, care avea obiective spirituale clare. Doream să slujim cu timp integral, așa că, la trei luni după căsătorie, Debbie a început pionieratul. Un an mai târziu, ne-am mutat într-o congregație mică, unde era nevoie de ajutor și m-am alăturat soției mele în serviciul cu timp integral.

După un timp, ne-am descurajat și am decis să plecăm din congregație. Înainte însă am vorbit cu supraveghetorul de circumscripție. El ne-a dat un sfat iubitor, dar direct. Ne-a spus: „Și atitudinea voastră e o parte din problemă. Vă concentrați asupra aspectelor negative ale situației. În schimb, dacă veți căuta aspecte pozitive, le veți găsi”. A fost chiar sfatul de care aveam nevoie. (Ps. 141:5) L-am aplicat fără întârziere și, în scurt timp, ne-am dat seama că în congregație existau multe aspecte pozitive la care să ne concentrăm. Unii doreau să facă mai mult pentru Iehova, printre care tineri și surori ai căror soți nu erau la adevăr. Cu acea ocazie, am învățat o lecție importantă: să căutăm aspectele pozitive și să așteptăm ca Iehova să îndrepte situațiile care ne pun la încercare perseverența. (Mica 7:7) Ne-am redobândit bucuria și lucrurile s-au îmbunătățit.

Instructorii primei noastre școli pentru pionieri avuseseră repartiții în străinătate. Ei ne-au arătat poze și ne-au vorbit despre dificultățile, dar și despre binecuvântările pe care le-au avut. Astfel, au aprins în noi dorința de a deveni misionari. Ne-am fixat, așadar, obiectivul de a sluji în această formă de serviciu.

Pentru a ne atinge acest obiectiv, în 1984 ne-am mutat la peste 4 000 kilometri de Columbia Britanică, în Quebec, unde se vorbea limba franceză. Acolo a trebuit să ne obișnuim cu o cultură cu totul nouă, dar și cu o limbă nouă. În plus, am întâmpinat deseori probleme financiare. Pentru un timp, tot ce am avut de mâncare au fost niște cartofi, pe care un fermier ne-a lăsat să-i culegem de pe câmpul lui. Debbie a fost foarte ingenioasă în pregătirea mâncărurilor pe bază de cartofi. În pofida provocărilor, am fost hotărâți să perseverăm cu bucurie. Mai mult, am văzut cum Iehova se îngrijea de noi. (Ps. 64:10)

Într-o zi, am primit un telefon neașteptat. Eram invitați să slujim la Betelul din Canada. Întrucât mai înainte făcuserăm cerere pentru Școala Galaad, aveam sentimente contradictorii în legătură cu serviciul la Betel. Totuși, am acceptat invitația. La Betel, l-am abordat pe fratele Kenneth Little, membru al Comitetului filialei, și l-am întrebat: „Dar ce vom face dacă vom fi invitați la Galaad?”. El ne-a spus: „Vom trece puntea când vom ajunge la ea”.

Am ajuns la ea o săptămână mai târziu, când eu și Debbie am fost invitați la Galaad, așa că aveam de făcut o alegere. Fratele Little ne-a spus: „Indiferent ce decizie veți lua, poate că, în unele zile, veți simți că cealaltă alegere ar fi fost mai potrivită. Ambele opțiuni sunt la fel de bune. Iehova o poate binecuvânta pe oricare dintre ele”. Am acceptat invitația la Galaad și, de-a lungul anilor, am văzut cât de adevărate au fost cuvintele fratelui Little. Deseori, le-am împărtășit și noi aceste cuvinte unor frați care au trebuit să aleagă între diferite repartiții.

VIAȚA CA MISIONARI

Am fost încântați să ne numărăm printre cei 24 de cursanți ai celei de-a 83-a clase a Școlii Galaad. Cursurile s-au ținut în Brooklyn, New York, și au început în aprilie 1987. Frații Ulysses Glass și Jack Redford au fost principalii noștri instructori. Cele cinci luni parcă au zburat, iar în 6 septembrie 1987 am absolvit. Am fost repartizați în Haiti împreună cu John și Marie Goode.

În Haiti nu mai fusese trimis nimeni de la Galaad din 1962, când ultimii misionari au fost expulzați din țară. La trei săptămâni după ce am absolvit, am început repartiția în Haiti, undeva în inima munților, într-o congregație mică, de 35 de vestitori. Eram tineri și lipsiți de experiență și locuiam singuri într-o casă de misionari. Oamenii erau săraci și majoritatea nu știau să citească. În acea perioadă, când am început serviciul de misionar, ne-am confruntat cu diferite situații dificile, cum ar fi tulburări civile, lovituri de stat și proteste soldate cu baricade în flăcări, dar și cu dezastre naturale precum cicloane.

Am avut multe de învățat de la frații și surorile noastre din Haiti, care erau puternici și își păstrau bucuria, în ciuda problemelor pe care le aveau. Mulți duceau o viață grea, dar îl iubeau pe Iehova și erau zeloși în lucrare. Îmi amintesc de o soră în vârstă care nu știa să citească, însă memorase aproximativ 150 de versete biblice. Condițiile din țară ne-au întărit hotărârea de a continua să predicăm Regatul, singura soluție la problemele omenirii. Suntem extrem de bucuroși să vedem că unii dintre primii elevi cu care am studiat Biblia au devenit pionieri regulari, pionieri speciali și bătrâni.

Un moment deosebit a fost când l-am întâlnit pe Trevor, un tânăr misionar mormon cu care am avut ocazia să discutăm de câteva ori din Biblie. Ani mai târziu, am primit pe neașteptate o scrisoare de la el, în care spunea: „Mă voi boteza la următorul congres. Vreau să revin în Haiti și să slujesc ca pionier special în aceeași zonă unde am fost misionar mormon”. Și exact asta a făcut, împreună cu soția sa, timp de mulți ani.

EUROPA, APOI AFRICA

Am fost repartizați să slujim într-o parte a Europei unde lucrarea Regatului începea să ia avânt. În 1992, am ajuns în Ljubljana (Slovenia), aproape de locul unde crescuseră părinții mei înainte să se mute în Italia. În unele zone din fosta Iugoslavie, războiul încă făcea ravagii. Lucrarea din regiune fusese supravegheată de filiala din Viena (Austria), precum și de birourile de filială din Zagreb (Croația) și Belgrad (Serbia). De acum, în fiecare republică independentă urma să existe un Betel.

Această repartiție a însemnat să ne adaptăm din nou la o limbă și o cultură diferite. Slovenii obișnuiesc să spună: „Jezik je težek”, care înseamnă: „Limba este grea”. Și chiar a fost! Am apreciat mult loialitatea fraților și surorilor care au acceptat repede schimbările făcute de organizație și am văzut cum Iehova i-a binecuvântat. Încă o dată, am observat că Iehova corectează întotdeauna lucrurile cu iubire și la momentul potrivit. În anii petrecuți în Slovenia, am aplicat multe dintre lecțiile pe care le știam deja și am învățat altele noi.

Totuși, schimbările nu s-au oprit aici. În 2000, am fost repartizați în Côte d’Ivoire, din Africa de Vest. Apoi, în noiembrie 2002, din cauza războiului civil de aici, am fost evacuați în Sierra Leone. Acolo tocmai se încheiase războiul civil, care durase 11 ani. A fost dificil să părăsim Côte d’Ivoire atât de brusc, însă lecțiile învățate ne-au ajutat să ne păstrăm bucuria.

În noua noastră repartiție, ne-am concentrat asupra teritoriului productiv și asupra fraților noștri, care perseveraseră de-a lungul anilor de război. Aceștia erau săraci, dar dornici să dăruiască din ce aveau. La un moment dat, o soră i-a oferit lui Debbie niște haine. Debbie nu a vrut să accepte, dar sora a insistat, spunând: „În timpul războiului, frații din alte țări ne-au sprijinit. Acum, este rândul nostru să ajutăm”. Impresionați de atitudinea lor, ne-am propus să le urmăm și noi exemplul.

În cele din urmă, ne-am întors în Côte d’Ivoire, însă tensiunile politice care mocneau acolo au dus din nou la izbucnirea conflictelor. Așadar, în noiembrie 2004 am fost evacuați cu elicopterul, ducând fiecare câte un bagaj de 10 kilograme. Noaptea am dormit pe podea, într-o bază militară franceză, iar a doua zi am zburat către Elveția. Am ajuns la filiala de acolo pe la miezul nopții. Membrii Comitetului filialei, instructorii Școlii de Instruire Ministerială și soțiile lor ne-au primit cu căldură, ne-au îmbrățișat, ne-au așteptat cu o masă caldă și cu multă ciocolată elvețiană. Iubirea lor ne-a emoționat profund.

Am fost repartizați temporar în Ghana, iar după ce conflictele civile s-au mai liniștit, ne-am întors în Côte d’Ivoire. Bunătatea fraților ne-a ajutat pe parcursul acestei perioade dificile, marcate de evacuări și repartiții temporare. Deși iubirea frățească din organizația lui Iehova este ceva normal, Debbie și cu mine am stabilit să nu o luăm niciodată ca pe ceva de la sine înțeles. De fapt, chiar și acea perioadă tumultoasă a reprezentat o parte esențială a instruirii pe care am primit-o.

ORIENTUL MIJLOCIU

În 2006, am primit o scrisoare de la sediul mondial, prin care eram informați că primeam o nouă repartiție, în Orientul Mijlociu. Aceasta presupunea să fim pregătiți pentru noi aventuri și provocări și să ne adaptăm la alte limbi și culturi. În acest mediu marcat de tensiuni politice și religioase, urma să învățăm multe lucruri. În timp ce am apreciat varietatea de limbi din congregații, am văzut că respectarea îndrumărilor teocratice ne ajută să păstrăm unitatea. I-am admirat pe frați deoarece majoritatea dintre ei au înfruntat plini de curaj opoziția din partea membrilor familiei, a colegilor de școală și de muncă, precum și a vecinilor.

În 2012, am participat la congresul special din Tel Aviv (Israel). Era pentru prima oară de la Penticosta din 33 e.n. când slujitorii lui Iehova din acea regiune s-au întrunit într-un număr atât de mare. Ce ocazie memorabilă!

În acei ani, am fost repartizați să vizităm o țară în care lucrarea noastră era restricționată. Am dus cu noi câteva publicații, am luat parte la lucrarea de predicare și am participat la unele adunări mici. Pretutindeni puteai vedea soldați înarmați și puncte de control. Cu toate acestea, ne-am deplasat în mod discret și ne-am simțit în siguranță alături de vestitorii care ne-au însoțit.

DIN NOU ÎN AFRICA

În 2013, am primit o repartiție foarte diferită, aceea de a sluji la filiala din Kinshasa (Congo). Acea țară plină de peisaje încântătoare era afectată de sărăcie extremă și, deseori, de conflicte armate. La început, ne-am spus: „Cunoaștem Africa. Suntem pregătiți”. Însă aveam foarte multe de învățat, în special când a trebuit să călătorim în zone cu infrastructură slab dezvoltată. Am găsit multe aspecte pozitive la care să ne concentrăm. Am remarcat, de exemplu, perseverența și bucuria fraților în pofida greutăților economice, iubirea lor pentru lucrarea de predicare și eforturile pe care le făceau pentru a participa la întruniri și la congrese. Am văzut cum lucrarea Regatului a progresat în această țară, însă doar datorită sprijinului și binecuvântării lui Iehova. Anii de serviciu cu timp integral pe care i-am petrecut în Congo au lăsat o amprentă de neșters asupra noastră și ne-au îmbogățit cu noi prieteni.

La finalul lui 2017, am ajuns într-o nouă repartiție, Africa de Sud. Nu mai slujiserăm niciodată într-o filială atât de mare. În plus, am primit sarcini diferite de ceea ce făcuserăm înainte. Și aici aveam multe de învățat, însă lecțiile pe care ni le însușiserăm până atunci ne-au ajutat mult. Îi iubim pe frații și surorile din această țară, care perseverează de zeci de ani. Suntem profund impresionați să vedem unitatea care domnește în familia Betel, deși există o mare varietate de rase și culturi. Este evident că Iehova își binecuvântează slujitorii cu pace pe măsură ce aceștia îmbracă noua personalitate și aplică principiile biblice.

În decursul anilor, eu și Debbie am primit repartiții fascinante, ne-am adaptat la culturi diferite și am învățat limbi noi. Nu a fost mereu ușor, dar am simțit întotdeauna iubirea loială a lui Iehova prin intermediul organizației sale și al familiei noastre de frați. (Ps. 144:2) Suntem siguri că instruirea primită în serviciul cu timp integral ne-a ajutat să devenim slujitori mai buni ai lui Iehova.

Sunt recunoscător pentru modul în care m-au crescut părinții, pentru sprijinul oferit de iubita mea soție Debbie și pentru exemplele excelente ale fraților noștri din întreaga lume. Privind spre viitor, atât eu, cât și Debbie suntem hotărâți să continuăm să ne lăsăm învățați de Marele nostru Instructor!