Ar trebui să renunț la condus?
CONDUCI de zeci de ani. Te bucuri de libertatea și independența pe care le aduce cu sine condusul, însă familia și prietenii sunt îngrijorați și vor să te gândești dacă nu ar fi bine să renunți la condus. Probabil îți este greu să înțelegi de ce sunt atât de neliniștiți.
Te afli și tu într-o situație similară? Dacă da, ce te poate ajuta să stabilești dacă mai poți conduce?
În unele țări, șoferii care au trecut de o anumită vârstă și doresc să-și reînnoiască permisul sunt supuși unei examinări medicale care să ateste că sunt încă apți pentru a conduce. Creștinii care trăiesc în aceste țări trebuie să se conformeze legii. (Rom. 13:1) Însă, indiferent de locul în care trăiești, există modalități de a-ți evalua capacitatea de a conduce în siguranță.
EVALUEAZĂ-ȚI CAPACITATEA DE A CONDUCE
Așa cum sugerează site-ul unui institut de specialitate din Statele Unite, National Institute on Aging, ai putea începe prin a-ți pune întrebări precum:
Îmi este greu să observ indicatoarele rutiere sau să văd pe timp de noapte?
Mi-am pierdut mobilitatea până acolo încât mi-e greu să-mi întorc capul ca să verific oglinzile retrovizoare sau unghiul mort?
Îmi e greu să reacționez cu rapiditate, de exemplu, pentru a muta piciorul de pe accelerație pe frână?
Conduc atât de încet, încât încetinesc traficul?
Am fost de mai multe ori la un pas de accident sau are mașina mea zgârieturi și lovituri deoarece am lovit unele obiecte?
Am fost oprit de poliție din cauza modului în care conduceam?
Mi s-a întâmplat să ațipesc la volan?
Iau medicamente care îmi afectează capacitatea de a conduce un autovehicul?
Și-au exprimat membrii familiei sau prietenii îngrijorarea cu privire la modul în care conduc?
Dacă ai răspuns afirmativ la una sau la două dintre aceste întrebări, poate este cazul să faci unele schimbări. De exemplu, ai putea reduce timpul petrecut la volan, în special noaptea. Evaluează-ți cu regularitate capacitatea de a conduce. I-ai putea cere părerea unui membru al familiei sau unui prieten cu privire la modul în care șofezi. De asemenea, ai putea participa la un curs de conducere preventivă. Însă, dacă ai răspuns afirmativ la mai multe dintre întrebările de mai sus, poate că cel mai înțelept ar fi să renunți la condus.a
LASĂ-TE ÎNDRUMAT DE PRINCIPIILE BIBLICE
Chiar dacă ne poate fi greu să admitem acest lucru, capacitatea de a conduce scade odată cu vârsta și probabil că va trebui să decidem, la un moment dat, să renunțăm la condus. Acesta ar putea fi un subiect sensibil. Dar ce principii biblice te pot ajuta să îți evaluezi în mod obiectiv situația și să iei o decizie înțeleaptă? Să analizăm două dintre ele.
Fii modest. (Prov. 11:2) Pe măsură ce îmbătrânim, vederea, auzul, musculatura și reflexele se degradează. De exemplu, mulți renunță la anumite sporturi după o vârstă, deoarece înțeleg că riscul de a se accidenta este mai mare. Același raționament poate fi aplicat și în cazul șofatului. La un moment dat, modestia poate determina o persoană să renunțe la șofat pentru propria siguranță. (Prov. 22:3) Iar dacă alții își exprimă îngrijorarea, o persoană modestă va fi receptivă la sfaturi. (Compară cu 2 Samuel 21:15-17.)
Evită vina de sânge. (Deut. 22:8) Un automobil poate fi o armă periculoasă când nu este condus corespunzător. O persoană care continuă să conducă, deși nu mai este aptă, ar putea pune în pericol atât viața sa, cât și pe a altora. Iar dacă ar cauza un accident mortal, ar putea să-și atragă vină de sânge.
Dacă te afli în fața deciziei dificile de a renunța sau nu la condus, nu te gândi că sunt în joc demnitatea ta sau valoarea pe care o ai ca persoană. Iehova te apreciază pentru calitățile tale frumoase, inclusiv pentru modestia și umilința ta și pentru preocuparea pe care o ai față de binele altora. El promite să te susțină și să te ajute. (Is. 46:4) Iehova nu te va abandona niciodată. Așadar, cere-i înțelepciune practică și discernământ spiritual pentru a te ajuta să răspunzi la întrebarea: „Ar trebui să renunț la condus?”.
a Pentru informații suplimentare, vezi articolul „Accidentele rutiere – Suntem în siguranță?”, apărut în revista Treziți-vă! din 22 august 2002.