8:20

inutilității: Sau „deșertăciunii”, „zădărniciei”, „frustrării”. Termenul grecesc care apare aici este folosit în Septuaginta ca echivalent al termenului ebraic hével (care înseamnă literalmente „respirație” sau „abur” trecător). Acest termen ebraic apare de peste 35 de ori în cartea Eclesiastul, în expresii ca „deșertăciunea deșertăciunilor” și „totul este deșertăciune”. (Ec 1:2; 2:17; 3:19; 12:8) Solomon, scriitorul cărții Eclesiastul, a folosit uneori acest termen în paralel cu expresia „goană după vânt”. (Ec 1:14; 2:11) Aici, Pavel se referă la eforturi care nu duc la rezultatul scontat. Totuși, există o speranță: Dumnezeu va elibera omenirea din ‘inutilitatea’ la care creația a fost supusă până acum. (Ro 8:21)

cel care a supus-o: Această expresie nu se referă nici la Satan, nici la Adam, așa cum au sugerat unii, ci la Iehova Dumnezeu. Chiar dacă Adam și Eva le puteau transmite descendenților lor doar imperfecțiunea, păcatul și moartea, Iehova, în îndurarea sa, le-a permis să aibă copii. Astfel, Dumnezeu ‘a supus creația inutilității’ cu bună știință. Totuși, el a făcut lucrul acesta pe baza speranței care avea să se realizeze prin intermediul „descendenței”, adică al lui Isus Cristos. (Ge 3:15; 22:18; Ga 3:16) Speranța sigură pe care o oferă Dumnezeu este că cei fideli vor fi în cele din urmă ‘eliberați din sclavia degradării’. (Ro 8:21)