Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g16 nr. 2 pag. 3–7
  • Este Biblia doar o carte bună?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Este Biblia doar o carte bună?
  • Treziți-vă! – 2016
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Biblia oferă perspicacitate pe plan moral și spiritual
  • Biblia explică de ce există suferință și conflicte
  • Biblia oferă speranță
  • Ce e bine și ce e rău: Biblia – un ghid demn de încredere
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (public) — 2024
  • Ce învăţăm din Biblie?
    Treziți-vă! – 2007
  • Învăţăturile care sunt aprobate de Dumnezeu
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2005
  • Sunt ştiinţa şi Biblia compatibile?
    Treziți-vă! – 2011
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 2016
g16 nr. 2 pag. 3–7
Bărbat citind Biblia

SUBIECTUL DE COPERTĂ

Este Biblia doar o carte bună?

Scrierea Bibliei s-a încheiat cu aproximativ două mii de ani în urmă. De atunci încoace, au apărut și au dispărut numeroase cărți. Dar nu la fel au stat lucrurile în cazul Bibliei. Te invităm să analizezi următoarele informații.

  • Biblia a supraviețuit multor atacuri aprige din partea unor persoane cu autoritate. De exemplu, în Evul Mediu, în anumite țări așa-zis creștine, „deținerea și citirea Bibliei în limba locală [limba oamenilor de rând] erau asociate cu erezia și dizidența”, se spune în cartea An Introduction to the Medieval Bible. Erudiții care traduceau Biblia în limba locală sau care încurajau studierea Bibliei își riscau viața. Unii dintre ei chiar au fost uciși.

  • Deși a avut mulți dușmani, Biblia a devenit cea mai răspândită carte a tuturor timpurilor. A fost tipărită, integral sau parțial, în aproximativ cinci miliarde de exemplare în peste 2 800 de limbi. Ce contrast izbitor între ea și cărțile de filozofie, de știință sau din alte domenii, care au o răspândire limitată și se perimează rapid!

  • Biblia a ajutat la păstrarea și la evoluția unora dintre limbile în care a fost tradusă. Traducerea în germană realizată de Martin Luther a avut o mare influență asupra limbii germane. Prima ediție a Versiunii regelui Iacob a fost descrisă ca fiind, „probabil, cartea cu cea mai mare influență ce s-a publicat vreodată” în engleză.

  • Biblia „a influențat puternic cultura occidentală, punându-și amprenta nu doar asupra convingerilor și practicilor religioase, ci și asupra artei, a literaturii, a dreptului, a politicii și a altor domenii, mult prea multe pentru a fi menționate” (The Oxford Encyclopedia of the Books of the Bible).

Acestea sunt doar câteva realități care fac din Biblie o carte unică. De ce este însă atât de populară? De ce unii oameni și-au riscat viața pentru ea? Iată câteva motive: Biblia conține învățături de ordin moral și spiritual care reflectă o înțelepciune ieșită din comun. Biblia ne ajută să înțelegem cauza suferinței umane și a conflictelor. Mai mult, ea ne dezvăluie că se va pune capăt tuturor problemelor și arată cum se va întâmpla acest lucru.

DATE GENERALE

O Biblie deschisă

Biblia este alcătuită din 66 de cărți; această carte sacră a fost scrisă pe parcursul unei perioade de aproximativ 1 600 de ani.

Biblia a fost scrisă de aproximativ 40 de secretari sau scribi, unii dintre ei fiind agricultori, pescari, judecători, regi și muzicieni.

Tema principală a Bibliei este Regatul lui Dumnezeu, un guvern ceresc care va conduce pământul (Daniel 2:44; 7:13, 14). Regatul va elimina răutatea, suferința și moartea unind omenirea sub conducerea Suveranului nostru legitim: Creatorul, Iehova Dumnezeu (1 Corinteni 15:24-26).

Biblia oferă perspicacitate pe plan moral și spiritual

Instruirea laică este importantă. Însă „instruirea . . . care adaugă titluri la nume . . . nu garantează inteligența morală”, se precizează într-un editorial al ziarului canadian Ottawa Citizen. Într-adevăr, mulți oameni foarte instruiți, inclusiv lideri în domeniul afacerilor sau lideri guvernamentali, înșală, delapidează și fură, ceea ce a dus la o „criză gravă în ce privește încrederea”, conform unui studiu mondial publicat de agenția de relații publice Edelman.

Biblia, în schimb, pune accent pe instruirea morală și spirituală. Ea ne oferă perspicacitate, ajutându-ne să înțelegem „dreptatea, judecata dreaptă și nepărtinirea, toată calea binelui” (Proverbele 2:9). Să luăm exemplul unui bărbat de 23 de ani pe care îl vom numi Stephen. În timp ce se afla în închisoare în Polonia, el a început să studieze Biblia și să aprecieze sfaturile ei practice. El a scris: „Acum înțeleg ce înseamnă «să-ți onorezi tatăl și mama». De asemenea, am învățat să-mi controlez emoțiile, în special furia excesivă” (Efeseni 4:31; 6:2).

Un principiu care l-a impresionat în mod deosebit pe Stephen este cel din Proverbele 19:11: „Perspicacitatea îl face pe om încet la mânie și este frumos din partea lui să treacă peste fărădelege”. În prezent, când se confruntă cu o situație dificilă, el încearcă să o analizeze cu calm și să aplice principiile biblice corespunzătoare. „Am constatat că Biblia este cel mai bun ghid”, a spus el.

Maria, o Martoră a lui Iehova, a fost insultată în public de o femeie cu prejudecăți, care a iscat un scandal destul de mare. În loc să-i răspundă cu aceeași monedă, Maria și-a păstrat calmul și și-a văzut liniștită de drum. Femeia s-a simțit jenată pentru modul în care s-a comportat și i-a căutat pe Martori. După aproximativ o lună, când a revăzut-o în sfârșit pe Maria, ea a îmbrățișat-o și i-a cerut scuze. Mai mult, și-a dat seama că blândețea și stăpânirea de sine pe care le manifestase Maria se datorau convingerilor ei religioase. Care a fost rezultatul? Femeia și cinci membri ai familiei ei au început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova.

Înțelepciunea e confirmată de rezultatele pe care le produce, a spus Isus Cristos (Matei 11:19). Iar în cazul principiilor biblice există o mulțime de dovezi care confirmă că acestea produc rezultate bune. Aplicarea lor scoate la iveală ce e mai bun din noi. Ele „îl fac înțelept pe cel fără experiență”, „înveselesc inima” și ‘fac să strălucească ochii’ oferind o vedere clară în plan moral și spiritual (Psalmul 19:7, 8).

Biblia explică de ce există suferință și conflicte

Când studiază o boală epidemică, cercetătorii încearcă să descopere cauza acesteia, factorul declanșator al epidemiei. Același principiu se aplică și cu privire la „flagelul” suferinței umane și al dezbinării. Biblia ne este din nou de mare ajutor, întrucât în ea este consemnată istoria omului încă de la început, din momentul în care au apărut toate problemele omenirii.

Cartea Geneza ne dezvăluie că ele au început când primii oameni s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Printre altele, ei și-au arogat dreptul de a stabili norme morale, drept care îi aparține numai Creatorului nostru (Geneza 3:1-7). Din nefericire, de atunci încoace, oamenii în general au adoptat aceeași gândire independentă. Cu ce rezultat? Istoria umană este o cronică despre conflicte, oprimare și dezbinare morală și spirituală, nu despre libertate și fericire (Eclesiastul 8:9). Pe bună dreptate afirmă Biblia că ‘omul nu poate nici să-și conducă pașii’ (Ieremia 10:23). Vestea bună este că „experimentul” de independență morală, care a avut consecințe dezastroase pentru omenire, se apropie de sfârșit.

Biblia oferă speranță

Biblia ne asigură că, din iubire pentru cei care îi recunosc autoritatea și care respectă normele sale, Dumnezeu nu va tolera la nesfârșit răutatea și suferința cauzată de aceasta. Cei răi vor suporta consecințele acțiunilor lor sau, cum spune Biblia, „vor mânca rodul căilor lor” (Proverbele 1:30, 31). În schimb, „cei smeriți vor stăpâni pământul și își vor găsi desfătarea în belșug de pace” (Psalmul 37:11).

O Biblie deschisă lângă o ceașcă de cafea

„[Dumnezeu] vrea ca orice fel de oameni să fie salvați și să ajungă la cunoștința exactă a adevărului.” (1 Timotei 2:3, 4)

Dumnezeu își va duce la îndeplinire scopul de a institui pacea pe pământ prin intermediul Regatului său (Luca 4:43). Acest Regat este un guvern mondial prin care Dumnezeu își va exercita suveranitatea legitimă asupra omenirii. În rugăciunea-model, Isus a arătat că există o legătură între Regat și pământ: „Să vină regatul tău. Să se facă voința ta . . . pe pământ” (Matei 6:10).

Într-adevăr, supușii Regatului lui Dumnezeu vor face voința sa, recunoscându-l pe Creator drept Conducător legitim, nu pe vreun om. Corupția, lăcomia, inegalitățile economice, prejudecățile rasiale și războaiele vor dispărea. Va exista literalmente o singură lume, un singur guvern și un singur set de norme morale și spirituale (Revelația 11:15).

Modalitatea prin care ne putem bucura de acea lume nouă este instruirea. „[Dumnezeu] vrea ca orice fel de oameni să fie salvați și să ajungă la cunoștința exactă a adevărului”, se spune în 1 Timotei 2:3, 4. Adevărul menționat în verset include învățături biblice pe care le-am putea numi Constituția Regatului, adică legile și principiile de guvernare, unele dintre ele regăsindu-se în Predica de pe munte a lui Isus Cristos, consemnată în Matei, capitolele 5-7. Când citești aceste capitole, încearcă să-ți imaginezi cum va fi viața când toți vor aplica cuvintele înțelepte ale lui Isus.

Ar trebui să ne surprindă că Biblia este cea mai răspândită carte din lume? Absolut deloc! Învățăturile ei poartă pecetea inspirației divine. Iar distribuirea ei pe scară largă reflectă dorința lui Dumnezeu ca oameni de toate limbile și din toate națiunile să învețe despre el și să beneficieze de binecuvântările pe care le va aduce Regatul său (Faptele 10:34, 35).

Cerul înstelat

Biblia afirmă că cerurile sunt guvernate de legi

O CARTE CARE DEMASCĂ SUPERSTIȚIILE

Popoarele din Antichitate „considerau că universul este supus capriciilor zeilor”, se spune în Encyclopedia of Science and Religion. Biblia însă afirmă că universul este guvernat de legi fizice. De exemplu, cu aproximativ 3 500 de ani în urmă, Biblia a făcut referire la ‘legile cerurilor și la autoritatea lor pe pământ’ (Iov 38:33). În Ieremia 31:35 sunt menționate ‘legile lunii și ale stelelor’. Cei ce și-au însușit aceste informații clare au fost ocrotiți de închinarea falsă și de superstiții (Iov 31:26-28; Isaia 47:1, 13).

O CARTE CARE DENOTĂ SINCERITATE

Una dintre cele mai frumoase calități ale scriitorilor biblici este sinceritatea lor, chiar și cu privire la propriile greșeli. De exemplu, după ce a comis adulter cu o femeie pe nume Bat-Șeba, regele David a recunoscut cu sinceritate: „Am făcut ce este rău în ochii [lui Dumnezeu]” (Psalmul 51:4). Apostolul Ioan a recunoscut că a încercat de două ori să-i aducă închinare unui înger. Îngerul i-a spus: „Ai grijă! Să nu faci lucrul acesta! . . . Închină-te lui Dumnezeu!” (Revelația 19:10; 22:8, 9). O asemenea sinceritate, care, din păcate, le-a lipsit scribilor din vechime, este o caracteristică a scriitorilor Bibliei.

O CARTE CARE CONTRIBUIE LA O BUNĂ SĂNĂTATE MINTALĂ

Biblia ne îndeamnă să cultivăm calități precum compasiunea și iertarea, care ne ajută să avem o bună sănătate mintală. „Fiți buni unii cu alții, plini de o tandră compasiune, iertându-vă cu mărinimie unii pe alții”, se spune în Efeseni 4:32.

Potrivit unei publicații a Clinicii Mayo din Statele Unite, „dacă nu obișnuiești să ierți, s-ar putea să plătești scump”. Iertarea, explică articolul, poate avea ca rezultat „relații mai sănătoase, o stare psihologică și spirituală mai bună, anxietate, stres și ostilitate reduse, tensiune arterială mai scăzută, mai puține simptome de depresie și un risc mai mic de a consuma droguri sau de a face abuz de alcool”.

O CARTE CARE OFERĂ RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE IMPORTANTE ALE VIEȚII

Embrion uman

Embrion uman

Știința oferă răspunsuri la tot felul de întrebări. Deși face lumină în multe domenii, ea are totuși limitele ei. În cartea Biotechnology: Changing Life Through Science se spune: „Majoritatea oamenilor de știință, a medicilor și a filozofilor recunosc că știința nu poate oferi răspunsuri la întrebări de ordin moral, etic sau religios”.

  • ȘTIINȚA POATE pune la dispoziție formulele matematice ale legilor care guvernează universul, însă ea nu ne poate spune de ce există universul sau de ce este acesta guvernat de legi precise.

  • ȘTIINȚA POATE explica modul în care funcționează organele de reproducere, însă nu poate stabili ce e moral din punct de vedere sexual.

  • ȘTIINȚA POATE descrie stadiile de dezvoltare ale unui embrion uman, însă nu poate stabili din punct de vedere moral dreptul la viață al unui embrion.

Biblia răspunde la aceste întrebări importante și la multe altele, ajutându-ne astfel ‘să înțelegem dreptatea, judecata dreaptă și nepărtinirea, toată calea binelui’ (Proverbele 2:9).

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează