Puterea adevărului de a reabilita

„Un hoţ, eliberat înainte de termen, a comis 500 de furturi în şapte luni. Un tîlhar, eliberat cu patru ani înainte ca pedeapsa sa minimă de 10 ani să fi expirat, a violat şi ucis o femeie. Un asasin pus în libertate condiţionată a intrat cu forţa în două case şi a omorît trei persoane.“ — Reader’s Digest, noiembrie 1990.

„Aproape 63% dintre deţinuţii eliberaţi din închisoare au fost arestaţi pentru un delict grav în interval de trei ani, a declarat Ministerul Justiţiei într-un studiu publicat astăzi.“ — The New York Times, 3 aprilie 1989.

„Ideea că închisoarea este un loc ideal de reabilitare a delincvenţilor nu corespunde adevărului. Închisorile sînt o combinaţie de «depozite» şi «şcoli pentru delicte».“ — Sunday Star din Toronto, 20 martie 1988.

Directorul închisorii din Rikers Island, New York, spune: „Vine aici un flăcăiandru de 19 ani: el a stat de pază în timp ce se comitea o tîlhărie. Cînd iese de aici, el nu va mai fi cel care stă de pază. Data viitoare, el va fi cel care va apăsa pe trăgaci.“ — revista New York din 23 aprilie 1990.

„Porţile închisorii devin foarte asemănătoare uşilor turnante: aproape două treimi din toţi deţinuţii sînt arestaţi din nou în interval de trei ani de la eliberare.“ — revista Time din 29 mai 1989.

INFORMAŢIILE de mai sus nu constituie ceva nou pentru noi. Este o istorie veche: închisorile nu reabilitează. Adevărul face aceasta, aşa cum reiese din cazul lui Ron Pryor.

Ron îşi începe fiecare zi cu citirea unui text biblic împreună cu familia. Căsnicia lui se bucură de pace şi fericire. Casa este ordonată şi curată. Cei doi fii ai lor au fost buni elevi — nu consumă droguri, alcool şi nici nu crează alte probleme. În prezent ei au terminat şcoala şi sînt angajaţi în activităţi creştine. Ron şi soţia sa, Arlynn, desfăşoară o activitate creştină în comunitatea lor. Ei şi-au pus viaţa în slujba altora.

În 1970 însă Ron Pryor se afla în închisoare aşteptînd procesul pentru omucidere. A fost declarat vinovat, a fost condamnat şi a început ispăşirea pedepsei într-un penitenciar. Acesta era apogeul unei lungi cariere de delincvent care îl condusese în mod repetat la închisoare. Dar să-i permitem să-şi istorisească povestea.

„Prima «întemniţare» de care îmi amintesc a fost cînd mama mi-a pus un ham şi m-a legat cu o curea de o sîrmă de întins rufe. Cînd eram de trei sau patru ani, parcă aveam implantat în mine un dor de ducă. Hoinăream, mă rătăceam, eram găsit de poliţie şi adus acasă. În cele din urmă, mama mi-a spus că dacă nu încetez, avea să telefoneze la un orfelinat ca să vină să mă ia şi să mă închidă. Stăteam în curte plîngînd în timp ce-i aşteptam să vină. Nu au venit. În loc de aceasta, mama m-a legat de sîrma de întins rufe.

Pe măsură ce creşteam, intram mereu în bucluc şi orice problemă o rezolvam prin violenţă. Mă simţeam derutat, frustrat, respins. Nu aveam nici un simţ despre bine şi despre rău. Mă lăsam condus de sentimente şi nu de conştiinţă. La şcoală eram trecut clasa numai pentru că profesorii erau încîntaţi să scape de mine. Am abandonat şcoala cînd eram în clasa a şaptea şi am fugit de acasă. M-am amestecat într-o companie rea şi, aşa cum avertizează Scripturile, acest lucru m-a cufundat şi mai adînc în necazuri. — 1 Corinteni 15:33.

Şcolile de corecţie au înlocuit în curînd hamul legat de sîrma de întins rufe. Ele nu m-au corectat. Evadam şi eram prins. După ce am evadat de la o şcoală din Virginia, am furat o furgonetă şi am fost arestat. Cînd am apărut înaintea unui judecător pe nume Jenkins, însărcinat în problema furturilor de maşini, am descoperit că furgoneta pe care o furasem era a judecătorului respectiv! Aveam numai 16 ani, dar am fost declarat incorigibil şi judecat ca un adult. Am fost închis pentru doi ani.

După ce am ieşit din închisoare, pe cînd aveam 20 de ani, mi-am cumpărat motocicletă. Eram fascinat de sentimentul de putere pe care mi-l producea ea, dar nu m-am mulţumit cu atît. M-am asociat cu Pagans — o bandă de motociclişti care erau mereu în căutare de probleme, arzînd mereu de dorinţa de a începe un scandal. Mi se potrivea perfect.

Ulterior, am lucrat ca şofer pe un camion şi transportam produse agricole din Florida. Nu mai eram asociat cu Pagans dar, în 1969, în timp ce treceam prin Virginia m-am întîlnit cu unii dintre vechii mei amici Pagans. Am început să chefuim — să bem vin şi să ne drogăm. A izbucnit un scandal care s-a agravat şi în încăierarea care a urmat, fiind sub influenţa alcoolului şi drogurilor, am tras cu arma şi am ucis un om. Un alt rod al asocierilor rele! Mai tîrziu, am fost interogat de doi agenţi de poliţie şi am mărturist crima. Era în 1970.

Eram în închisoare aşteptînd procesul şi eram încă tot un rebel provocator de scandal. De exemplu, într-o dimineaţă un deţinut cu răspundere a trecut pe acolo cu cafeaua. De obicei, ni se dădea o ceaşcă suplimetară pentru mai tîrziu. În dimineaţa respectivă, am ţinut cealaltă ceaşcă sub cafetieră, dar el a spus: «Nu este supliment». Am tras concluzia că decisese să o dea altcuiva. Astfel am spus: «Va să zică nu ai suficientă cafea în această dimineaţă, ai?» «Da», a răspuns el. «Atunci, primeşte-o pe a mea înapoi.» I-am aruncat-o în faţă. Am fost dus la izolare.

Mă plimbam astfel de jur împrejur prin acea celulă de 2,5 pe 3m fără geamuri. Pentru prima dată în viaţă am început să gîndesc cu adevărat. Întrebările se îngrămădeau. «De ce este viaţa mea întotdeauna atît de încurcată? De ce mereu intru şi ies din închisoare? De ce sînt în această celulă? De ce trăiesc? De ce? De ce? De ce?» De ce-urile continuau să vină, dar fără nici un răspuns. Atunci mi-am zis: «Sînt la capătul puterilor. Nu ştiu spre cine să mă îndrept. Numai dacă — numai dacă există un Dumnezeu — un Dumnezeu care mă vede, care ştie că exist, care mă înţelege — deşi eu nu mă înţeleg! Dumnezeule, dacă exişti, dacă ştii de mine, dacă pot să fac ceva — spune-mi ceva, orice!»

În celula mea exista o Biblie. M-am gîndit, «Acesta este un început.» Am început să citesc. Nu-mi amintesc ce am citit. Reţin doar că citeam dar nu înţelegeam nimic. După o săptămînă eram înapoi într-o aripă a închisorii. O celulă era deschisă, şi ambele paturi goale. M-au pus în ea, şi după două zile au mai adus un deţinut înăuntru. Chiar atunci citeam Biblia, străduindu-mă s-o înţeleg. El m-a văzut citind şi m-a întrebat: «Ai dori să înţelegi Biblia?» «Da!» «Îţi voi da o carte care te va ajuta.» A luat legătura cu unul dintre Martorii lui Iehova — cîndva el studiase cu ei — şi nu peste mult timp mi-a dat o carte intitulată Adevărul care conduce la viaţă eternă. Era în iulie 1970.

Am început să citesc, şi am citit-o din copertă în copertă. Nu am înţeles totul, dar ceea ce spunea era logic. Cînd Martorii lui Iehova au venit şi au studiat cu mine, toate întrebările pe care mi le pusesem cînd eram la izolare au început să primească răspuns. Pentru prima dată în viaţă, am început să înţeleg vag ce era bine şi ce era rău. Cu cît consumam mai mult din această hrană spirituală cu atît mă asemănam mai mult cu cei „ale căror simţuri s-au deprins, prin exerciţiu, să deosebească binele şi răul“ (Evrei 5:14). Conştiinţa mea începea să se trezească!

Această neaşteptată cunoaştere a adevărului Bibliei a produs o schimbare radicală în mentalitatea mea. Am citit cartea în 24 de ore. Pe parcursul unei nopţi am trecut dintr-o extremă în alta. M-am decis să-i fac pe colegii mei de închisoare să înţeleagă adevărul pe care l-am învăţat eu. Mă gîndeam că toţi vor fi la fel de entuziasmaţi ca mine. Dar nu a fost aşa. Înainte eu fusesem o problemă pentru ceilalţi deţinuţi; acum eram o sursă încă şi mai mare de iritare — nimeni nu credea că era posibil lucrul acesta! Dar, în timp ce Martorii continuau să vină în incinta închisorii pentru a studia cu mine, am devenit mai plin de tact în predicare.

Am făcut multe schimbări şi după două luni am devenit o persoană cu răspundere. Mi s-a permis chiar să ies din închisoare, lucru nemaipomenit avînd în vedere trecutul meu şi motivul pentru care eram acolo. Principiile pe care le-am învăţat din Biblie îşi făceau efectul. Apele adevărului din Cuvîntul lui Dumnezeu îşi făceau lucrarea de curăţare, aşa cum s-a întîmplat şi în zilele apostolilor. Puterea lor de reabilitare este arătată la 1 Corinteni 6:9–11, unde se spune:

«Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi; nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici cei adulteri, nici cei afemeiaţi cu ei înşişi, nici homosexualii, nici hoţii, nici cei lacomi de bani, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi.»

În cele din urmă am ajuns să fiu judecat. Mi-au dat 20 de ani pentru crimă. În 1971, am fost transferat într-o închisoare cu maximă securitate. Acolo mi-am reluat studiul Bibliei cu Martorii. Conduita mea s-a schimbat radical. Nu peste mult timp, în această nouă închisoare mi s-au încredinţat unele responsabilităţi şi au început să-mi fie acordate permisii. Cu ocazia uneia dintre ele, l-am întrebat pe Martorul la care eram găzduit: «Ce mă împiedică să fiu botezat?» El a cerut informaţii de la congregaţia locală şi răspunsul a fost: «Nimic.» În 1973, într-o după-amiază, am fost botezat într-un bazin de adăpat vitele, al unei ferme din apropiere. În timp ce intram în apă mă rugam, deoarece şi Isus a făcut acest lucru cînd a fost scufundat în rîul Iordan de către Ioan Botezătorul.

După aceea, progresul meu spiritual a fost rapid. M-am înscris la şcoala de minister teocratic care se ţinea în congregaţia locală — evident, participam fără să fiu prezent. Mi se desemnau părţile ce trebuia să le prezint la şcoală şi le înregistram, iar ele erau audiate în congregaţie. Consilierul şcolii avea să-mi trimită sfaturile pentru a mă ajuta să fac îmbunătăţiri. În închisoare ţineam întruniri săptămînale la care erau invitaţi să asiste şi alţi deţinuţi.

Tot timpul adăugam noi versete la cunoştinţa mea din Biblie. Ele erau asemănătoare pietrelor pe care puteam să calc pentru a ieşi din mocirla în care trăisem cea mai mare parte a vieţii, pînă cînd am înţeles transformarea despre care a vorbit apostolul Pavel la Coloseni 3:9, 10, NW: „Dezbrăcaţi vechea personalitate cu practicile ei şi îmbrăcaţi noua [personalitate] care, prin intermediul cunoştinţei exacte, se reînnoieşte conform imaginii Celui care a creat-o.“

În 1978 sosise timpul să mă prezint pentru a treia audiere înaintea comitetului de supraveghere. De două ori am fost respins din cauza naturii grave a delictelor mele. De această dată, comitetul a primit circa 300 de scrisori de la Martori şi de la alţii care confirmau schimbările pe care le-am făcut.

Avînd mari şanse de a fi eliberat, m-am gîndit la posibilitatea încheierii unei căsătorii. Arlynn, o văduvă cu doi copii, era o Martoră care-mi scrisese în timp ce eram în închisoare. Ea m-a vizitat împreună cu cei doi copii ai ei. Ne-am îndrăgostit unul de altul. M-am eliberat la 1 februarie 1978 şi la 25 februarie 1978 ne-am căsătorit. Acum, după 13 ani, sîntem un cuplu fericit. Unul dintre fiii noştri este căsătorit şi activează ca Martor al lui Iehova. Celălalt fiu lucrează cu timp integral la sediul mondial al Martorilor lui Iehova din Brooklyn, New York.

Rugăciunile mele au fost ascultate. Le sînt recunoscător fraţilor şi surorilor care m-au ajutat atît de mult. Toată fericirea mea i-o datorez fericitului Dumnezeu, Iehova. — 1 Timotei 1:11.

Simt însă remuşcări pentru păcatele din trecut. Mă uit înapoi cu dezgust la fosta mea conduită degradată. L-am rugat de multe ori pe Iehova să mă ierte, şi simt că m-a iertat. Sper, de asemenea, că şi oamenii cărora le-am făcut rău în trecut vor putea să mă ierte. Şi mai ales sper că Iehova îl va readuce la viaţă pe omul pe care l-am omorît şi el va avea ocazia să trăiască pentru totdeauna în paradisul pămîntesc al lui Dumnezeu. Aceasta va face ca bucuria mea să fie deplină!“

Ceea ce gratiile închisorii şi izolarea severă nu au putut face, a făcut adevărul Bibliei. El l-a făcut în stare pe Ron Pryor să dezbrace o personalitate delincventă şi să îmbrace o nouă personalitate creştină. De ce? Deoarece „Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi exercită putere“, inclusiv puterea de a reabilita. — Evrei 4:12, NW.

[Text generic pe pagina 15]

Furgoneta pe care o furasem îi aparţinea judecătorului Jenkins!

[Text generic pe pagina 16]

În celula de la izolare severă se afla o Biblie. Am început să o citesc

[Text generic pe pagina 16]

Mi-au dat 20 de ani pentru omucidere

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Ron Pryor şi soţia sa, Arlynn, astăzi