Okavango — Un paradis al deşertului african

De la corespondentul nostru din Africa de Sud

CERCUL de lumină creat de lampa cu petrol era o slabă consolare în timp ce în jurul nostru turma de elefanţi se mişca prin întuneric. Răsuflarea lor profundă şi foşnetul ramurilor ne semnalau prezenţa lor. În timp ce tăcuta noapte africană se lăsa, ştiam că multe perechi de ochi erau aţintite asupra noastră.

Deşertul

Ne împotmoliserăm în Delta Okavango — o lume acvatică fără asemănare care începe tot atît de brusc cum se şi sfîrşeşte, pe vastele întinderi de nisip ale Deşertului Kalahari, în partea nordică a Botswanei. Deşi are mărimea Irlandei de Nord, delta este nesemnificativă în comparaţie cu cei 260 000 de kilometri pătraţi ai liniştitului şi necirculatului Kalahari. Lăsînd în urmă frontiera Africii de Sud, am străbătut cu greu cei 600 de kilometri printre arbuşti spinoşi, savane şi terenuri mlăştinoase pline de sare, cu o viteză constantă de 20 km/h. Doar un miraj înşelător dansa la orizont.

În a patra zi şi-a făcut apariţia un semn încurajator. Cerul începea să primească o tentă azurie. Undeva înaintea noastră exista apă. Multă apă! O mlaştină care se întinde ca degetele unei mîini uriaşe pentru a transforma un deşert arid într-o grădină înverzită. Izvorînd din podişurile înalte din centrul Angolei, fluviul Okavango şerpuieşte pe o distanţă de 1.600 de kilometri traversînd Africa în căutarea unui ocean. Dar în zadar, deoarece el moare în imensitatea deşertului Kalahari. Însă, înainte de a dispărea complet, bătrînul fluviu dă naştere unui ecosistem unic.

Delta

Apa se împrăştie în dezordine peste solul nisipos formînd o reţea de canale, lacuri în formă de semilună şi cursuri de apă navigabile străjuite de papirus. Sîntem uluiţi de bogăţia de forme şi culori care caracterizează vegetaţia. Delta este mărginită de palmieri, smochini sălbatici, abanoşi şi arbori de salam. Graminee înalte, nuferi şi flori roşii căzute împrăştie lumina filtrată a unei dimineţi de iarnă. Dar sîntem în Africa şi căldura înăbuşitoare a soarelui nu întîrzie să se facă simţită. Pădurea de Copaifera mopane, un amestec de arbori înalţi răşinoşi, ne oferă cîteva momente de odihnă plăcută. Aceşti copaci sînt cei ce fac posibilă traversarea acestei regiuni izolate, căci punţile oscilante şi scîrţîitoare făcute din trunchiurile lor sînt singurul lucru ce ne leagă de lumea exterioară.

Locuitorii deltei

Sîntem fascinaţi de splendida varietate a animalelor care populează delta. Sterilitatea deşertului pare să fie urmată de o atmosferă lipsită de griji: toate creaturile zburdă şi se bălăcesc fără grija zilei de mîine. Treizeci de hipopotami bine hrăniţi ne privesc ţintă cu ochii lor apoşi. Grohăitul lor scurt, dar profund, ne avertizează să nu le tulburăm stilul de viaţă epicurian. O turmă de peste o sută de elefanţi tocmai stîrnise atîta praf, încît dansul razelor de lumină ne creează iluzii optice.

Chiar şi numărul animalelor care populează Delta Okavango este uluitor. Douăzeci de mii de bivoli africani, uneori în turme de circa 200 de indivizi, pasc în tihnă de-a lungul marginii cu iarbă. Din cînd în cînd, liniştea este perturbată de animale de pradă — lei, leoparzi, hiene şi cîini sălbatici africani. Tulburarea este, de obicei, de scurtă durată, iar dimineaţa devreme, doar rotirea în zbor a vulturilor mărturiseşte despre măcelul din timpul nopţii.

Mari colonii de termite ridică solul deltei în muşuroaie care devin din ce în ce mai mari. Cînd apele fluviului Okavango cresc, aceste muşuroaie devin insule fertile. Iar pe aceste insule împrăştiate îşi găsesc un adevărat refugiu o mare varietate de antilope: Damaliscus lunatus, gnu, kudu, Hydrotragus leche, antilopa-cal şi rara sitatunga. Această antilopă timidă trăieşte în singurătatea trestiilor şi nu se aventurează decît foarte rar în loc deschis. La cel mai mic pericol ea se cufundă în apă lăsîndu-şi afară doar nările pentru a respira.

Apă — apă dătătoare de viaţă! Delta Okavango este orice, numai mlaştină călduţă nu. David Livingstone, explorator şi medic misionar care a traversat această regiune în 1849, a exclamat: „Am ajuns la un mare curs de apă . . . Am întrebat de unde vine. «O, dintr-o ţară plină de rîuri . . . !» Apa era atît de curată, de rece şi de plăcută . . . încît părea că provine din topirea zăpezii!“ Tilapia şi peştele-tigru se găsesc din abundenţă, furnizîndu-le hrană locuitorilor africani ai deltei.

Puţine lucruri s-au schimbat în decursul timpului şi se pare că musca ţeţe şi ţînţarii au reuşit să-l împiedice pe omul modern să devasteze acest paradis al faunei şi florei sălbatice. Un timp, boşimanii erau adevăraţii stăpîni ai lui Okavango. Mai tîrziu, li s-a alăturat populaţia baYei. Astăzi, poţi avea încă şansa să-i vezi în amurg pe aceşti barcagii iscusiţi împingîndu-şi cu prăjina canoele lor numite mekoro. Un vechi proverb de-al lor zice: „Cine îşi afundă prea mult prăjina rămîne agăţat!“ Cînd te uiţi din nou, ei au dispărut de-a lungul canalelor secrete ce se pierd printre trestii.

Okavango este totodată un paradis al iubitorilor de păsări. Sute de specii fac din deltă căminul lor, cel puţin pentru o parte a anului. Noaptea, un vaiet strident te va conduce la rara bufniţă Scotopelia peli, care pescuieşte noaptea. În timpul zilei, ţipătul ascuţit, pătrunzător al vulturului-pescar se îmbină cu ciripitul nătîng al păsărilor-rinocer. Există raţe pitice, bîtlani giganţi, ibis sacri şi Actophilornis africanus cu ţinuta lor impecabilă. Şi lista este departe de a fi completă. Din punctele înalte de observaţie, marabu, cu înfăţişarea lor mîndră, în veşminte ca de maeştri de pompe funebre, par să privească în mod dezaprobator lucrurile frivole care se întîmplă.

La apus, soarele african reflectă în apă un foc lichid, încheind astfel cu tandreţe încă o zi în acest paradis al deşertului. De undeva din lagune ajunge, purtată de vînt, muzica ritmată a unui kalimba (pian african). Zebre, girafe şi elefanţi vin, rînd pe rînd, din savană pentru a-şi potoli setea.

Cît va dura acesta?

Praful şi transpiraţia curg în şiroaie de noroi pe corpurile noastre în timp ce ne străduim să înlocuim axul maşinii noastre, Land-Rover. Roţile s-au îngropat pînă la osie într-un nisip fin ca pudra de talc. Atunci s-a rupt axul. Cu un ţăcănit plăcut, noul ax a lunecat la locul lui.

Dată fiind urgenţa muncii, elefanţii din jur nu ne-au deranjat şi nici ei nu au părut prea speriaţi. Acest lucru ne-a făcut să ne gîndim la timpul cînd omul şi fiarele vor trăi din nou în armonie perfectă (Geneza 2:19; Isaia 11:6–9). Singurul nostru regret era că în curînd trebuia să începem lunga şi prăfuita călătorie spre casă.

Ca şi în cazul altor zone frumoase de pe pămînt însă, acţiunea omului şi a tehnicilor sale moderne de vînătoare constituie o sursă crescîndă de îngrijorare. „În fiecare an, scrie Creina Bond în cartea sa Okavango —Sea of Land, Land of Water, 8 000 de animale sînt ucise în deltă de către 1 300 de indigeni şi 200 de vînători amatori.“ În plus, unii speră să devieze apele rîului Okavango pentru scopuri utile omului.

Indiferent ce ar face omul, sîntem siguri că Creatorul acestor minunăţii îşi va îndeplini scopul său de transformare a întregului pămînt într-un paradis. Atunci atracţia acestor locuri va fi şi mai mare, pentru că „pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul. Pămîntul ars se va schimba în iaz şi pămîntul uscat în izvoare de ape“. — Isaia 35:1, 7.

[Harta/Fotografiile de la paginile 24, 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

ANGOLA

ZAMBIA

ZIMBABWE

NAMIBIA

BOTSWANA

AFRICA DE SUD

OCEANUL ATLANTIC

OCEANUL INDIAN