Primul congres internaţional al Martorilor lui Iehova în Rusia
ST. PETERSBURG (Rusia) este foarte cunoscut pentru ceea ce locuitorii de acolo numesc „nopţi albe“ — o perioadă din iunie de aproximativ trei săptămîni în care cerul nu este nici un moment complet întunecat. Dar perioada cuprinsă între 26 şi 28 iunie 1992 a fost specială.
În acele zile, Martorii lui Iehova au ţinut un congres care a atras atenţia nu asupra luminii literale care învăluie oraşul St. Petersburg zi şi noapte, ci asupra luminii spirituale pe care o reflectă adevăraţii creştini. Aşadar, tema congresului a fost: „Purtători de lumină“.
Acesta a fost primul congres internaţional al Martorilor din fosta Uniune Sovietică. Au venit delegaţi din aproximativ 30 de ţări, printre care Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Statele Unite şi Suedia.
De asemenea, au fost prezenţi aproximativ 29 000 de Martori din fosta Uniune Sovietică. Unii au venit din Estonia, Georgia, Letonia, Lituania, Republica Moldova şi Ucraina. Asistenţa a fost remarcabilă avînd în vedere că Rusia trecea prin dificile transformări economice. Remarcabilă a fost prezenţa delegaţilor ruşi care au străbătut circa 8 000 de kilometri din Vladivostok şi din alte locuri de pe coasta estică a Rusiei.
Cea mai numeroasă delegaţie străină a venit din ţara învecinată, Finlanda, cu peste 10 000 de reprezentanţi. Stadionul a fost împărţit în două sectoare — unul de limbă rusă şi celălalt de limbă finlandeză, fiecare avînd propria sa platformă de unde s-a susţinut programul.
Pregătiri
Locul de congres era stadionul Kirov, vechi de 42 de ani, de pe insula Krestovsky, aflat doar la cîţiva kilometri de centrul oraşului St. Petersburg. El are o capacitate de aproximativ 60 000 de locuri şi este al doilea ca mărime din fosta Uniune Sovietică. În depărtare se puteau vedea apele Nevei vărsîndu-se în Golful Finic.
Stadionul necesita însă reparaţii. Canalele de scurgere au fost desfundate şi au fost construite toalete suplimentare. A trebuit să se vopsească băncile de pe stadion, avînd în total o lungime de circa 30 de kilometri. În plus, au fost curăţate tufişurile din jurul stadionului şi a fost cosită iarba. Toată această muncă a pretins multe săptămîni.
Transport şi cazare
Dat fiind faptul că au fost invitaţi circa 17 000 de delegaţi străini, asigurarea transportului şi a cazării a constituit o sarcină uriaşă. Autorităţile ruse au fost foarte dispuse să coopereze nu numai la diversele consulate, ci şi la frontiere şi la aeroportul internaţional din St. Petersburg.
S-au făcut demersuri astfel încît cea mai mare parte dintre cei 17 000 de delegaţi străini să fie cazaţi în 32 de hoteluri. Cei 29 000 de delegaţi din diverse părţi ale fostei Uniuni Sovietice au fost cazaţi în 132 de şcoli şi grădiniţe. De asemenea, delegaţii trebuiau transportaţi în fiecare zi la locul de congres, aşadar în acest scop au fost închiriate circa 390 de autobuze.
Mulţi delegaţi străini au servit masa la hotel. Însă, cu mai multe luni înainte de congres, oficialităţile din St. Petersburg şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la problema hrănirii miilor de delegaţi care aveau să vină din diverse părţi ale fostei Uniuni Sovietice. Ei au explicat că oraşul nu dispunea de suficientă hrană şi că trebuia ca Martorii să aducă alimente din altă parte.
Şi exact aşa s-a procedat. Mai multe filiale ale Societăţii Watch Tower au contribuit cu mari transporturi de alimente. Numai filiala finlandeză a donat 200 de tone de alimente pentru congres! În plus, majoritatea delegaţilor străini şi-au adus mici pachete cu conserve de carne, fructe uscate şi nuci, pîine şi alte produse de bază. În ultima zi de congres, camioane întregi de pachete cu alimente au fost distribuite pe stadion delegaţilor din fosta Uniune Sovietică ca hrană pentru călătoria spre casă.
O campanie de informare de mare anvergură
St. Petersburg este al doilea oraş ca mărime din Rusia, avînd circa cinci milioane de locuitori. Pentru prima dată li s-a permis Martorilor lui Iehova din Rusia să organizeze o campanie de informare de mare anvergură.
Această campanie fără precedent a început cu cîteva săptămîni înainte de congres. Au fost tipărite în limba rusă şi distribuite circa un milion de invitaţii, avînd pe o parte o invitaţie la cuvîntarea publică de sîmbătă după-amiază, iar pe verso, programul de duminică. În plus, au fost distribuite locuitorilor din St. Petersburg aproape 750 000 de tracturi Care sînt convingerile Martorilor lui Iehova? Acestea i-au familiarizat cu învăţăturile Martorilor.
Majoritatea delegaţilor au sosit în St. Petersburg cu una pînă la patru zile înainte de congres. Pe parcursul acestor zile, mii dintre ei au mers pe străzi distribuind invitaţii şi oferind tracturi şi alte publicaţii în limba rusă. În plus, au fost pregătite multe panouri mari care au fost plasate de-a lungul celor mai circulate străzi din centrul comercial al oraşului St. Petersburg. Ele aveau aproximativ 3 metri înălţime şi 1,5 metri lăţime şi conţineau pe ambele părţi o invitaţie în culori pentru cuvîntarea publică. Unele au fost aşezate exact la intrările celor mai frecventate staţii de metrou.
Programul
În sfîrşit, a sosit prima zi de congres cu o asistenţă de peste 45 000 de persoane! Programul a fost adaptat astfel încît să fie în folosul numeroşilor delegaţi care nu vorbeau rusa sau finlandeza. De exemplu, multe cuvîntări au fost susţinute în engleză şi traduse în finlandeză şi rusă. Şapte membri ai Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova au susţinut un număr din aceste cuvîntări.
În fiecare zi de congres au fost prezentate rapoarte şi experienţe din alte ţări, evidenţiind modul în care Iehova binecuvîntează lucrarea de predicare în acele teritorii. Şi aceste rapoarte, alături de multe experienţe, au fost prezentate în engleză şi traduse în rusă şi finlandeză.
Cuvîntarea publică pentru sectorul de limba rusă a tratat o chestiune de mare interes pentru mulţi ruşi de astăzi. Titlul ei era: „Se îngrijeşte cu adevărat Dumnezeu de noi?“ După cuvîntare, delegaţii au fost încîntaţi să primească noua broşură Se îngrijeşte cu adevărat Dumnezeu de noi? în limbile rusă şi finlandeză.
Cartea de cîntări utilizată de Martorii lui Iehova la întrunirile lor nu este încă disponibilă în limba rusă. Prin urmare, Societatea Watch Tower a pregătit o broşură specială conţinînd textul tuturor cîntărilor ce aveau să fie cîntate pe parcursul congresului. Delegaţii ruşi au obţinut fiecare cîte un exemplar la intrarea pe stadion. Ce emoţionant a fost să asculţi 46 000 de persoane din circa 30 de ţări diferite cîntînd laude lui Iehova Dumnezeu în propriile lor limbi, inclusiv în rusă!
Timp de decenii, teoria evoluţiei a fost predată în multe părţi ale lumii, inclusiv în teritoriile fostei Uniuni Sovietice. Martorii lui Iehova din aceste ţări sînt acum mai bine echipaţi să demaşte aberaţiile acestei teorii şi să răspîndească adevărul despre Creatorul vieţii. Cît de emoţionaţi au fost delegaţii la încheierea sesiunii de duminică dimineaţa cînd un membru al Corpului de Guvernare a anunţat apariţia cărţii Cum a apărut viaţa — prin evoluţie sau prin creaţie? în limba rusă! Fiecare a primit în dar cîte un exemplar.
Delegaţii străini fuseseră informaţi în prealabil că mulţi Martori din Rusia nu au Biblie. Astfel mii de Biblii în rusă au fost aduse ca daruri. Bibliile au fost adunate la un punct principal de colectare pentru a fi trimise ulterior congregaţiilor Martorilor lui Iehova şi distribuite celor care aveau nevoie de ele.
Au fost uluiţi!
Pe tot parcursul dimineţii şi în prima parte a după-amiezii de sîmbătă a existat un flux continuu de vizitatori care nu erau Martori şi care intrau pe stadion pentru a vedea cu propriii lor ochi ce se întîmpla. Mulţi au fost uluiţi. Majoritatea nu auziseră niciodată de Martorii lui Iehova înainte de a primi invitaţia pentru cuvîntarea publică. Unii auziseră despre congres ascultînd ştirile TV. Asistenţa maximă la congres a fost de 46 214 persoane.
O tînără aparţinînd bisericii ortodoxe ruse a făcut acest comentariu: „Sînt foarte impresionată de Martori. Ei sînt paşnici, politicoşi şi demni“. Un alt vizitator a spus: „Sperăm ca Martorii lui Iehova să ţină mai multe congrese aici la St. Petersburg“. Un sergent-major de miliţie, sau din poliţia rusă, care se afla în serviciu la locul de congres, a spus că era „emoţionant să fii aici, la congres“.
O oficialitate locală a declarat că ‘unii îi consideră pe Martorii lui Iehova drept un fel de sectă interzisă care acţionează în întuneric şi îşi maltratează copiii şi pe membrii săi. Dar văd aici oameni normali şi zîmbitori, chiar mai buni decît mulţi dintre cei pe care îi cunosc eu. Ei sînt paşnici şi calmi şi se iubesc foarte mult unii pe alţii’. El a adăugat: „Efectiv nu înţeleg de ce se spun astfel de minciuni despre voi“.
Sîmbătă după-amiază nişte oponenţi au încercat să împiedice desfăşurarea congresului. Ei purtau mari pancarte cu acuze false la adresa Martorilor. În timp ce mulţimea protestatarilor devenea tot mai mare şi mai zgomotoasă, poliţia a chemat forţe suplimentare pentru a-i proteja pe delegaţii la congres. Protestatarii nu au putut să treacă dincolo de porţile stadionului. La sfîrşitul zilei, ei pur şi simplu au plecat dezamăgiţi.
Unul dintre delegaţii la congres care a văzut scena a fost deosebit de impresionat de spiritul de cooperare al miliţiei. „Nu-mi vine să-mi cred ochilor cînd văd miliţia depunînd eforturi speciale pentru a ne proteja. Doar cu 2–3 ani în urmă, Martorii lui Iehova erau consideraţi duşmani ai statului. Iar acum miliţia efectiv ne protejează!“ Un ofiţer de miliţie şi-a exprimat cu sinceritate sentimentele, spunîndu-le cîtorva delegaţi: „Nu vrem să vă fie teamă de noi. Sîntem aici pentru a vă proteja şi pentru a garanta bunul mers al congresului“.
Totul a mers bine. Chiar şi vremea a fost ideală. În toate zilele de congres, vremea a fost uscată, caldă, iar cerul a fost foarte senin.
Mii de botezaţi
Pentru mulţi, punctul culminant al congresului a fost botezul miilor de candidaţi. O congregaţie din St. Petersburg, cu 254 de vestitori a raportat 108 persoane botezate! Este greu de exprimat în cuvinte ce emoţii au simţit delegaţii cînd i-au văzut pe cei 3 256 de candidaţi la botez ridicîndu-se în picioare. Vorbitorul a pus două întrebări cu privire la dedicarea lor lui Iehova, iar ei au răspuns cu un „da“ tunător.
După rugăciune, candidaţii la botez, bărbaţi şi femei, s-au îndreptat fiecare spre vestiarele lor. În timp ce părăseau tribuna cu sutele, ei şi auditorii se salutau reciproc făcîndu-şi semne cu mîna.
Mulţi din auditoriu au plîns de bucurie. Alţii au aplaudat cu intermitenţe timp de peste 45 de minute. Un delegat finlandez nu şi-a putut stăpîni emoţia şi a început să plîngă. El explică: „În 1943, am fost recrutat în armata finlandeză pentru a lupta împotriva ruşilor. A fost un război crunt. Iar acum, la acest congres, am văzut mii de ruşi dedicîndu-şi viaţa lui Iehova! Cînd i-am văzut pe unii dintre ei în scaune cu rotile, iar pe alţii şchiopătînd, am plîns. M-am întrebat: «Oare sînt şi ei veterani de război? Oare au fost răniţi de soldaţi finlandezi?» Poate că Iehova mă ajută acum să le fiu de folos fraţilor mei ruşi“.
Au apreciat fraţii de limbă rusă îngrijirea lui Iehova pentru aceste trei zile de ospăţ spiritual pregătit pentru ei, pentru acest prim congres de proporţii ţinut în St. Petersburg? În comentariile de încheiere, ultimul orator a spus: „Mai presus de toate îi mulţumim lui Iehova Dumnezeu pentru acest congres minunat“. Auditoriul s-a ridicat şi a aplaudat cu entuziasm timp de peste cinci minute. A fost o adevărată ovaţie pentru Iehova!
Iehova Dumnezeu, Sursa luminii, îi susţine într-adevăr pe miile de purtători de lumină din aceste ţări care făceau cîndva parte din Uniunea Sovietică. După mai bine de 70 de ani de restricţii şi persecuţii, devine acum evident că de-a lungul tuturor acestor ani Iehova şi-a împlinit promisiunea consemnată în Isaia 60:22, care spune: „Cel mai mic se va face o mie şi cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu, DOMNUL, voi grăbi aceste lucruri, la timpul lor“.
[Chenarul de la pagina 27]
Alte congrese
Vara trecută, pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice au fost ţinute în total şase congrese. Asistenţa totală a fost de 91 673 de persoane, iar 8 562 au fost botezate, aceasta reprezentînd 9,3% din numărul asistenţilor la aceste congrese. Desigur, acest procent ar fi fost şi mai ridicat dacă nu s-ar fi luat în calcul cei aproximativ 17 000 de delegaţi străini la adunarea internaţională de la St. Petersburg.
Visoki Zamok, un ziar din Lviv (fostul Lvov), a făcut remarca: „Amabilitatea şi sinceritatea efectiv au domnit pe stadion în cele trei zile de congres. În pofida unui auditoriu atît de numeros, locul a rămas la fel de curat ca înainte de congres. Pretutindeni exista o ordine şi o pace de-a dreptul exemplare“.
Deoarece acum Martorii lui Iehova din fosta Uniune Sovietică se bucură de libertate pentru a i se închina în mod deschis lui Dumnezeu, mulţi au ocazia să vadă personal cine sînt în realitate Martorii. Krasnoyarskii Komsomolets, un ziar rus, a declarat: „Ei sînt oameni plăcuţi, foarte prietenoşi şi complet apolitici; ei încurajează munca, nu cursa după «bani cîştigaţi uşor»“.
Congrese în fosta Uniune Sovietică
DATA ORAŞUL ASISTENŢA MAXIMĂ BOTEZAŢI
26–28 iunie St. Petersburg, Rusia 46 214 3 256
10–12 iulie Lviv, Ucraina 15 011 1 326
Alma-Ata, Kazakhstan 6 605 829
17–19 iulie Charkov, Ucraina 17 425 2 577
24–26 iulie Irkutsk, Siberia 5 051 536
Tallinn, Estonia 1 367 38
TOTAL 91 673 8 562
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Panouri anunţînd congresul
[Legenda fotografiilor de la pagina 25]
O delegată rusă primeşte un exemplar personal al Bibliei
Au fost utilizate broşuri speciale cu cîntări
[Legenda fotografiilor de la pagina 26]
Un număr impresionant de 3 256 de persoane au fost botezate