Când SIDA devine o pandemie

ÎN MAI puţin de 15 ani, SIDA şi-a întins umbra peste toate continentele globului. În doar câţiva ani, această bombă biologică a explodat, atingând proporţiile unei pandemii. OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a estimat că pe întregul pământ sunt infectate zilnic 5 000 de persoane. Aceasta înseamnă mai mult de trei persoane în fiecare minut! Ţările cele mai afectate sunt ţările cele mai sărace, cele care fac parte din aşa-zisa lume aflată în curs de dezvoltare. OMS a prezis că, până în anul 2000, în aceste ţări, victimele vor constitui 90 la sută din totalul celor infectaţi cu HIV şi, în final, 90 la sută din totalul cazurilor de SIDA.

Cei mai greu loviţi

Rose avea 27 de ani, era căsătorită şi avea trei copii, când soţul ei brusc s-a îmbolnăvit. A murit câteva luni mai târziu. Atunci nu s-a cunoscut în mod exact cauza morţii soţului ei. Medicii au pus următorul diagnostic: tuberculoză. Rudele spuneau că a fost victima farmecelor. Rudele soţului ei au început să acapareze bunurile Rosei. Odată, când ea nu era acasă, rudele prin alianţă i-au luat cu forţa copiii. Rose a fost obligată să se întoarcă în satul ei. După doi ani a început să aibă accese de vomă şi diaree. Atunci şi-a dat seama că soţul ei murise de SIDA şi că fusese şi ea infectată. Rose a murit după trei ani, la vârsta de 32 de ani.

Asemenea relatări tragice sunt în prezent ceva obişnuit. În unele zone, familii întregi şi chiar sate întregi au fost şterse din existenţă.

„Cea mai mare problemă de sănătate a timpurilor noastre“

Guvernele ţărilor în curs de dezvoltare întâmpină mari greutăţi atunci când încearcă să rezolve această problemă. Din cauza lipsei de resurse financiare şi a altor priorităţi urgente şi costisitoare, SIDA se dovedeşte a fi proverbiala picătură care umple paharul. Recesiunea la nivel mondial, lipsurile de alimente, dezastrele naturale, războaiele, obiceiurile culturale şi superstiţiile nu fac decât să amplifice această problemă. Pentru a oferi o îngrijire specială, care necesită aparatură şi medicamente pentru frecventele infecţii ale bolnavilor de SIDA, sunt necesare mari sume de bani. Multe spitale principale sunt în prezent supraaglomerate, nu sunt dotate corespunzător şi nu au personal suficient. Celor mai mulţi dintre bolnavii de SIDA li se dă acum drumul acasă, fiind lăsaţi să moară, pentru a elibera paturile necesare altor bolnavi care au nevoie de ajutor, aceştia din urmă fiind în număr din ce în ce mai mare. O creştere alarmantă a unor noi infecţii, cum ar fi tuberculoza, a fost asociată cu SIDA. Unele ţări au raportat că numărul cazurilor mortale de tuberculoză s-a dublat în ultimii trei ani, iar aproape 80 la sută din bolnavii de SIDA spitalizaţi au tuberculoză.

Impactul social pe care îl are SIDA

Pandemia SIDA are un impact nu numai asupra domeniului îngrijirii medicale, ci şi asupra tuturor sectoarelor din economie şi din societate. Nu mai puţin de 80 la sută din cei infectaţi au între 16 şi 40 de ani, această categorie de vârstă fiind cea mai productivă din societate. Majoritatea celor care aduc venituri într-o familie aparţin acestei categorii de vârstă. Cele mai multe familii depind de aceştia, iar atunci când ei se îmbolnăvesc şi în cele din urmă mor, cei mici şi cei în vârstă rămân fără nici un sprijin. În întreaga societate africană, atunci când părinţii unui copil mor, acesta este adoptat, conform tradiţiei, de rudele apropiate şi integrat în mijlocul noii familii. Astăzi însă, când părinţii mor, bunicii sau alte rude care trăiesc sunt adesea prea bătrâni sau sunt deja prea împovăraţi, străduindu-se să satisfacă necesităţile propriilor lor copii. Această situaţie a dus la o criză a orfanilor şi la o creştere a numărului de copii ai străzii. OMS prezice că, până la sfârşitul acestui secol, numai în Africa subsahariană vor rămâne orfani peste 10 milioane de copii.

Pentru femei, flagelul SIDA este de două ori mai împovărător şi mai deprimant. În principal, femeilor li se cere să asigure îngrijirea necesară celor bolnavi şi celor care sunt pe moarte 24 de ore din 24 —, şi aceasta pe lângă toate celelalte treburi gospodăreşti pe care le au de făcut.

Ce se întreprinde

La începutul anilor ’80, multe oficialităţi guvernamentale, având prejudecăţi din cauza ruşinii asociate cu SIDA şi nefiind conştiente de rapiditatea cu care aceasta avea să se răspândească, erau pasive şi liniştite. Însă în 1986, guvernul Ugandei a declarat război împotriva SIDA. În ultimii nouă ani, Ugandei i s-au atribuit „cele mai inovatoare eforturi depuse până în prezent pentru a controla SIDA“.

Azi, în Uganda există peste 600 de organizaţii şi agenţii naţionale şi internaţionale a căror preocupare este încercarea de a controla răspândirea flagelului SIDA. Aceste agenţii umanitare au înfiinţat pe tot cuprinsul ţării o reţea de centre de educaţie SIDA. Prin intermediul dramelor, al dansurilor, al cântecelor, al programelor radio şi TV, al ziarelor şi al telefonului se aduce în atenţia publicului larg ce înseamnă flagelul SIDA. Pe lângă îngrijirea la domiciliu şi ajutorul material care li se acordă celor care au SIDA, precum şi văduvelor şi orfanilor, se mai oferă şi sfaturi.

În rândul Martorilor lui Iehova, îngrijirea orfanilor şi a văduvelor este considerată o parte a închinării creştine (Iacov 1:27; 2:15–17; 1 Ioan 3:17, 18). Congregaţia nu preia responsabilitatea ce le revine membrilor familiei, şi anume de a se îngriji de propriii lor membri. Însă, când nu există rude apropiate sau când orfanii şi văduvele, pur şi simplu, nu reuşesc să se întreţină singuri, congregaţia vine, plină de iubire, în ajutorul lor.

Joyce, de exemplu, era Martoră a lui Iehova şi locuia în Kampala, capitala Ugandei. Ea s-a îmbolnăvit de SIDA şi a murit în august 1993. Înainte să moară a scris următoarele rânduri: „Am crescut într-o familie protestantă şi m-am căsătorit apoi cu un catolic. I-am putut vedea însă pe mulţi din biserica mea comiţând imoralitate şi, prin urmare, nu m-am mai dus la biserică. Sora mea cea mai mare studia Biblia cu Martorii lui Iehova, iar când a venit să mă viziteze, mi-a spus ce învăţase din Biblie.

Soţul meu nu a fost deloc de acord ca eu să studiez Biblia, opunându-se cu înverşunare. Chiar şi părinţii mei s-au opus, îndeosebi tatăl meu. Această opoziţie a durat doi ani, însă nu m-am descurajat, deoarece eram convinsă că învăţam adevărul. Când i-am spus soţului meu că doream să mă botez, s-a înfuriat. M-a bătut şi mi-a cerut să părăsesc casa. Aşa că am plecat şi am locuit singură într-o cameră mică pe care am închiriat-o.

După un timp, soţul meu m-a rugat să mă întorc. La puţin timp după ce m-am întors, el a început să-şi piardă puterile şi a devenit bolnăvicios. Acest lucru m-a surprins, deoarece întotdeauna a fost un om sănătos. În cele din urmă am înţeles amândoi că avea SIDA. A murit în 1987. Pe atunci eram pionier regular [evanghelizator cu timp integral] şi, deşi rămăsesem văduvă cu cinci copii, mi-am continuat serviciul de pionier.

După 4 ani, în 1991, mi-am dat seama că luasem SIDA de la soţul meu. Am început să sufăr un proces de degenerare fizică, să am erupţii pe piele, să slăbesc brusc şi să mă îmbolnăvesc încontinuu de gripă. Am continuat totuşi pionieratul şi conduceam 20 de studii biblice, însă puterile au început să mă lase şi a trebuit să le reduc la 16. În final, şapte dintre aceşti elevi s-au botezat.

Niciodată nu m-am simţit izolată sau deprimată, întrucât congregaţia a fost pentru mine un adevărat sprijin. În cele din urmă, din cauza slăbiciunii mele fizice, a trebuit să lipsesc de la unele întruniri. Fraţii înregistrau programul pe o audiocasetă, fiind astfel în permanenţă hrănită pe plan spiritual. Bătrânii din congregaţie au întocmit o listă pentru ca surorile mele spirituale să se poată îngriji pe rând de necesităţile mele şi chiar să stea cu mine noaptea. Un singur lucru însă mă neliniştea: copiii mei. «Ce se va întâmpla cu ei când eu nu voi mai fi?», mă întrebam.

În Africa, bunurile unei persoane decedate sunt luate adesea de rude, astfel că m-am rugat neîncetat la Iehova în această privinţă. Am hotărât să-mi vând casa şi să construiesc nişte căsuţe pe care să le închiriez, astfel încât copiii mei să poată avea întotdeauna unde locui şi un venit permanent. Fraţii din congregaţie au vândut casa în numele meu şi s-au îngrijit să-mi cumpere un teren pe care tot ei au construit şi căsuţele. Într-una din ele am locuit eu şi am găsit pacea minţii, ştiind că de copiii mei avea cine să se îngrijească.

Rudele mele s-au supărat foarte tare că mi-am vândut casa şi m-au dat în judecată. Din nou fraţii mi-au venit în ajutor şi s-au ocupat ei de această problemă în locul meu. Noi am câştigat procesul. Deşi acum mă simt mult mai slăbită, organizaţia plină de iubire a lui Iehova şi speranţa Regatului îmi dau putere să rezist. Din cauza stării mele am fost internată în spital. Surorile mele spirituale sunt tot lângă mine, îngrijindu-mă zi şi noapte, deoarece spitalul nu poate asigura hrana şi aşternuturile corespunzătoare“.

După ce a stat şase luni în spital, Joyce a fost trimisă acasă. Două zile mai târziu, ea a murit. Cei cinci copii ai săi sunt acum îngrijiţi de o soră pionieră din congregaţie care are şi ea trei copii.

Soluţia

În Uganda, unde SIDA a devenit deja o pandemie, preşedintele Yoweri Kaguta Museveni a spus: „Cred că cea mai bună acţiune întreprinsă împotriva ameninţării pe care o constituie SIDA şi alte boli transmisibile sexual este să declarăm din nou în public şi în mod deschis stima, respectul şi responsabilitatea pe care fiecare le datorează semenilor lor“. Pe scurt, este necesară o întoarcere la moralitatea monogamă în cadrul căsătoriei. Cu toţii suntem de acord că aceasta este singura modalitate de a fi ocrotiţi şi singura modalitate prin care SIDA poate fi controlată. Câţiva cred însă că este posibilă atingerea unei astfel de norme morale.

Martorii lui Iehova se numără printre cei care nu doar cred că se poate ajunge la o astfel de moralitate, ci şi o practică. În plus, ei cred, ca şi Joyce, în promisiunea lui Dumnezeu referitoare la ceruri noi şi la un pământ nou în care va locui dreptatea (2 Petru 3:13). Într-o lume curăţată de toată răutatea, Iehova Dumnezeu va împlini promisiunea consemnată în Apocalipsa 21:4: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut“.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Un tată îşi duce fiul care a murit de SIDA să fie îngropat.

[Provenienţa fotografiei]

OMS/E. Hooper