Proiectaţi pentru a trăi veşnic

CORPUL uman este minunat proiectat. Dezvoltarea şi creşterea lui sunt pur şi simplu un miracol. Un scriitor antic a declarat: „M-ai făcut într-un mod înfricoşător şi admirabil“ (Psalmul 139:14). Fiind pe deplin conştienţi de minunile care se petrec în interiorul corpului uman, unii oameni de ştiinţă contemporani consideră îmbătrânirea şi moartea ca fiind un mister. La fel le consideraţi şi dumneavoastră?

„Îmbătrânirea — a scris biologul Steven Austad de la Universitatea Harvard — este un fenomen cu care ne confruntăm atât de des, încât mă surprinde faptul că nu este percepută de mai mulţi oameni ca fiind un mister biologic fundamental.“ Faptul că fiecare dintre noi îmbătrâneşte, a notat Austad, „face ca îmbătrânirea să pară mai puţin enigmatică“. Şi totuşi, dacă vă gândiţi realmente la aceasta, au vreun sens îmbătrânirea şi moartea?

Anul trecut, doctorul în filozofie Leonard Hayflick a recunoscut minunile vieţii şi ale creşterii umane şi a scris în cartea sa How and Why We Age: „După ce a realizat miracolele care ne poartă de la concepţie la naştere şi apoi la maturizarea sexuală şi la starea de adult, natura a preferat să nu inventeze ceea ce ar părea să fie un mecanism mai puţin complicat care, pur şi simplu, să menţină veşnic aceste miracole. Această înţelegere profundă a lucrurilor îi nedumereşte de zeci de ani pe biogerontologi [cei care studiază aspectele biologice ale îmbătrânirii]“.

Vă nedumeresc şi pe dumneavoastră îmbătrânirea şi moartea? Cărui scop slujesc ele? Dl Hayflick a observat: „Practic toate evenimentele de natură biologică survenite de la concepţie până la maturitate par să aibă un scop, însă nu şi îmbătrânirea. Nu se ştie de ce trebuie să survină îmbătrânirea. Deşi am aflat multe lucruri despre biologia procesului de îmbătrânire . . ., trebuie totuşi să înfruntăm inevitabilul deznodământ al unei îmbătrâniri lipsite de scop şi urmate de moarte“.

Este posibil ca noi să nu fi fost destinaţi să îmbătrânim şi să murim, ci să trăim veşnic pe pământ?

Dorinţa de a trăi

Cu siguranţă ştiţi că aproape tuturor ne displace faptul că îmbătrânim şi murim. Realitatea este că mulţi se tem de această perspectivă. În cartea sa intitulată How We Die (Cum murim), dr. Sherwin B. Nuland a scris: „Nici unul dintre noi nu pare să fie capabil din punct de vedere psihologic să se împace cu gândul propriului sfârşit, cu ideea unei inconştienţe permanente în care nu există vid — în care, pur şi simplu, nu există nimic“. Cunoaşteţi pe cineva care doreşte să îmbătrânească, să se îmbolnăvească şi să moară?

Totuşi, dacă vârsta înaintată şi moartea ar fi naturale şi ar face parte dintr-un plan de ansamblu detaliat, nu le-am primi cu bucurie? Însă nu este aşa. De ce nu le primim cu bucurie? Răspunsul rezidă în modul în care am fost creaţi. Biblia spune: „[Dumnezeu] a pus în mintea [noastră] chiar şi eternitatea“ (Eclesiastul 3:11, Byington). Datorită acestei dorinţe de a se bucura de un viitor nesfârşit, oamenii s-au angajat în îndelungi căutări după o aşa-numită fântână a tinereţii. Ei doresc să rămână veşnic tineri. Acest lucru dă naştere unei întrebări: Dispunem noi de potenţialul necesar pentru a duce o viaţă mai lungă?

Conceput să se refacă singur

Într-un articol apărut în revista Natural History, biologul Austad a prezentat opinia general acceptată: „Avem tendinţa să gândim despre noi şi despre alte animale în acelaşi fel în care gândim despre maşini, şi anume că uzura este, pur şi simplu, inevitabilă“. Însă acest lucru nu este adevărat. „Organismele biologice se deosebesc net de maşini“, a spus dl Austad. „Ele se refac singure: rănile se vindecă, oasele se sudează, bolile trec.“

Astfel se naşte incitanta întrebare: De ce îmbătrânim? Aşa cum a întrebat dl Austad: Atunci, de ce trebuie ca [organismele biologice] să fie supuse aceluiaşi fel de uzură ca şi maşinile? Dacă ţesuturile corpului se înlocuiesc singure, nu ar putea continua să facă veşnic acest lucru?

În revista Discover, biologul evoluţionist Jared Diamond a discutat pe marginea minunatei capacităţi a organismelor fizice, aceea de a se reface singure. El a scris: „Cel mai vizibil exemplu de control asupra daunelor aplicat la corpul nostru este vindecarea rănilor, prin care reparăm pagubele suferite de pielea noastră. Multe animale pot obţine rezultate mult mai spectaculoase decât noi: şopârlele îşi pot regenera cozile tăiate, stelele de mare şi crabii îşi pot regenera membrele, iar castraveţii de mare intestinele“.

Referitor la înlocuirea dinţilor, dl Diamond a afirmat: „La oameni acest proces are loc în două serii, la elefanţi în şase serii, iar la rechini într-un număr nedeterminat de serii, pe parcursul vieţii lor“. Apoi a explicat: „Înlocuirea periodică are loc şi la nivel microscopic. Celulele care ne căptuşesc intestinul ni se înlocuiesc o dată la câteva zile, cele care ne căptuşesc vezica urinară o dată la două luni, iar hematiile o dată la patru luni.

La nivel molecular, moleculele noastre proteice sunt supuse unui ritm de înlocuire continuu într-un mod caracteristic fiecărei proteine în parte; astfel, în corpul nostru nu se fac acumulări de molecule vătămate. Prin urmare, dacă veţi compara aspectul exterior de astăzi al unei persoane dragi cu cel pe care l-a avut acum o lună, acesta poate părea neschimbat, însă multe dintre moleculele individuale care alcătuiesc acest corp îndrăgit sunt noi“.

Majoritatea celulelor corpului sunt periodic înlocuite cu altele noi. Însă unele celule, cum sunt neuronii aflaţi în creier, nu pot fi înlocuite niciodată. Totuşi, Hayflick a explicat: „Dacă celula şi-a înlocuit fiecare parte componentă, nu mai putem vorbi despre aceeaşi celulă veche. S-ar putea ca neuronii cu care v-aţi născut să pară că sunt şi în prezent aceleaşi celule, însă, în realitate, este posibil ca multe dintre moleculele care îi alcătuiau atunci când v-aţi născut . . . să fi fost înlocuite cu molecule noi. Asemenea celule indivizibile pot, la urma urmei, să nu fie cele cu care v-aţi născut!“ Aceasta, datorită faptului că elementele componente ale celulelor sunt înlocuite. Astfel, teoretic vorbind, înlocuirea elementelor constitutive ale corpului ne-ar putea menţine veşnic în viaţă!

Amintiţi-vă că dr. Hayflick a vorbit despre ‘miracole care ne poartă de la concepţie la naştere’. Care sunt câteva dintre acestea? Pe măsură ce le vom examina pe scurt, analizaţi posibilitatea implementării a ceea ce dumnealui a numit „un mecanism mai puţin complicat care, pur şi simplu, să menţină veşnic aceste miracole“.

Celula

O persoană adultă este alcătuită din aproximativ 100 000 de miliarde de celule, fiecare dintre acestea fiind de o insondabilă complexitate. Pentru a ilustra această complexitate, revista Newsweek a comparat celula cu un oraş fortificat. „Centralele electrice produc energia de care are nevoie celula“, a afirmat revista. „Uzinele fabrică proteine indispensabile chimiei organismului. Sisteme de transport complexe conduc anumite substanţe chimice dintr-un punct în altul al celulei, precum şi în exteriorul acesteia. Santinele postate pe fortificaţii controlează importurile şi exporturile şi supraveghează lumea exterioară, fiind atente la cel mai mic semn de pericol. Armate biologice disciplinate stau gata să respingă orice eventual invadator. Menţinerea ordinii este asigurată de un guvern genetic central.“

Gândiţi-vă cum aţi apărut dumneavoastră — cele aproximativ 100 000 de miliarde de celule care vă alcătuiesc. Aţi început prin a fi o singură celulă care s-a format când spermatozoidul provenit de la tatăl dumneavoastră s-a unit cu un ovul al mamei. În momentul acelei uniri, în cadrul ADN-ului (siglă pentru acidul dezoxiribonucleic) celulei nou-formate au fost schiţate planurile care să realizeze ceea ce, în final, aţi devenit dumneavoastră — o persoană cu totul nouă şi unică. Se spune că istrucţiunile înscrise în ADN „ar umple o mie de volume a câte 600 de pagini fiecare dacă ar fi aşternute în scris“.

După un timp, această primă celulă a început să se dividă, dând naştere la două celule, apoi la patru, la opt şi aşa mai departe. În cele din urmă, după aproape 270 de zile — timp în care mii de milioane de celule de diferite feluri s-au dezvoltat în interiorul mamei dumneavoastră pentru a alcătui un copilaş —, DUMNEAVOASTRĂ v-aţi născut. Este ca şi cum acea primă celulă ar fi dispus de o cameră uriaşă plină de cărţi conţinând instrucţiuni detaliate despre modul în care veţi fi alcătuit. Dar la fel de extraordinar este şi faptul că aceste instrucţiuni complicate au fost transmise fiecărei celule nou formate. Da, în mod uimitor, fiecare dintre celulele corpului dumneavoastră cuprinde exact aceleaşi informaţii pe care le conţinea ovulul fecundat din care au provenit acestea!

Să ne gândim la încă un lucru. Întrucât fiecare celulă dispune de informaţiile necesare pentru a produce la momentul potrivit tot felul de celule, de exemplu pentru a produce celulele care alcătuiesc inima, cum au fost blocate informaţiile necesare producerii tuturor celorlalte tipuri de celule? Acţionând, după cât se pare, asemenea unui antreprenor care dispune de un dulap ce conţine proiectele pentru alcătuirea unui copil, o celulă a ales din cartoteca ei un proiect pentru alcătuirea celulelor inimii. O altă celulă a ales un alt proiect ce cuprinde instrucţiunile necesare producerii celulelor nervoase, iar o alta a luat un proiect pentru producerea celulelor hepatice şi aşa mai departe. Cu siguranţă, această încă neexplicată capacitate a celulei de a selecta instrucţiunile necesare producerii unui anumit fel de celule şi de a bloca în acelaşi timp toate celelalte instrucţiuni reprezintă încă unul dintre multele ‘miracole care ne poartă de la concepţie la naştere’.

Cu toate acestea, este vorba despre ceva cu mult mai complicat. De exemplu, celulele inimii trebuie să fie stimulate pentru a se contracta ritmic. Prin urmare, în interiorul inimii a fost construit un sistem complex care generează impulsuri electrice pentru a determina inima să bată într-un ritm corespunzător menţinerii corpului în activitatea în care este angajat. Într-adevăr, un miracol al proiectării! Nu este de mirare că medicii au spus despre inimă: „Este mult mai eficientă decât orice fel de maşină care a fost inventată până acum de către om!“

Creierul

O minune chiar şi mai mare o reprezintă dezvoltarea creierului — cea mai misterioasă parte a miracolului care este omul. La trei săptămâni de la concepţie încep să se formeze celulele creierului. În cele din urmă, aproximativ 100 de miliarde de celule nervoase, numite neuroni, — tot atât de multe câte sunt stelele din Calea Lactee —, se aglomerează în creierul uman.

„Fiecare dintre ele primeşte informaţii de la aproximativ 10 000 de alţi neuroni, relata revista Time, şi trimite mesaje altor o mie de neuroni.“ Comentând pe marginea eventualelor posibilităţi de combinare, Gerald Edelman, specialist în studiul neuronilor, a spus: „O parte din creier de mărimea unei gămălii de chibrit conţine aproximativ un miliard de conexiuni care pot realiza combinaţii care nu se pot exprima decât în cifre superastronomice — de ordinul cifrei 10 urmate de milioane de zerouri“.

Ce potenţial îi conferă acestea creierului? Astronomul Carl Sagan a afirmat că creierul uman poate înmagazina informaţii care „ar umple aproximativ douăzeci de milioane de volume, tot atât de multe câte cuprind cele mai mari biblioteci ale lumii“. Autorul George Leonard merge mai departe, afirmând: „Probabil că, în realitate, putem avansa acum o ipoteză extraordinară: Ajunsă la un nivel maxim, creativitatea poate fi, practic, infinită“.

Prin urmare, nu ar trebui să ne surprindă declaraţiile următoare: „Creierul — a spus James Watson, specialist în biologie moleculară, coautor al descoperirii modelului fizic al structurii moleculei de ADN — este cel mai complex lucru pe care l-am descoperit până acum în universul nostru“. Neurologul Richard Restak, căruia îi displace compararea creierului cu un calculator, a spus: „Unicitatea creierului provine din faptul că în universul cunoscut de noi nu există absolut nimic care să se asemene, fie şi numai pe departe, cu creierul“.

Cercetătorii care studiază neuronii spun că, pe parcursul vieţii noastre, noi folosim o parte infimă din potenţialul creierului nostru, potrivit unei estimări, doar aproximativ 1/10 000 sau o sutime dintr-un procent. Gândiţi-vă puţin: Este rezonabil să ni se fi dat un creier cu asemenea posibilităţi miraculoase dacă nu avea să fie întrebuinţat niciodată la întreaga sa capacitate? Nu este rezonabil să credem că oamenii, înzestraţi cu capacitatea de a învăţa la nesfârşit, au fost, de fapt, proiectaţi să trăiască veşnic?

Dacă acest lucru este adevărat, atunci de ce îmbătrânim? Unde anume s-a greşit? De ce, după aproximativ 70 sau 80 de ani, murim, deşi corpurile noastre au fost proiectate în mod evident ca să dureze veşnic?

[Diagrama de la pagina 7]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Celula — Miracol al proiectării

Membrana celulară

Învelişul care controlează tot ce intră şi iese din celulă.

Nucleul

Învelit într-o membrană dublă, este centrul de control care dirijează activităţile celulei.

Ribozomii

Structuri în care sunt asamblaţi aminoacizii pentru formarea proteinelor.

Cromozomii

Ei conţin ADN-ul celulei, codul său genetic.

Nucleolul

Corpusculul din nucleu în care sunt produşi ribozomii.

Reticulul endoplasmatic

Membrane care înmagazinează sau transportă proteinele fabricate de ribozomii fixaţi pe aceste membrane (unii ribozomi plutesc liber în celulă).

Mitocondriile

Centre de producere a ATP-ului, moleculele care îi furnizează energie celulei.

Aparatul Golgi

Organite formate din săculeţi turtiţi care stochează şi distribuie proteinele fabricate de celule.

Centriolii

Situaţi aproape de nucleu, ei joacă un rol important în diviziunea celulară.