Coralii: între pericol şi distrugere
NICĂIERI oceanul nu este mai limpede ca la tropice. Limpede ca cristalul. Ca cristalul albastru. Fundul alb de nisip aflat la o adâncime de 15 metri pare atât de aproape, încât ai putea să-l atingi! Puneţi-vă labele înotătoare şi masca pentru faţă. Fixaţi-vă bine tubul, căci, pe măsură ce veţi intra în apa caldă, bulele de aer vă vor îngreuna pentru o clipă vederea. Uitaţi-vă apoi în jos. Acolo! Priviţi cum un peşte-papagal mare, colorat în roşu şi albastru, muşcă din corali şi apoi scuipă bucăţelele muşcate, ce se contopesc cu nisipul de pe fundul apei. Dintr-o dată trece un peşte tropical argintiu, strălucind ca un curcubeu cu reflexe de roşu, galben, albastru, portocaliu şi purpuriu. Viaţa este pretutindeni în mişcare. Aceasta ne încântă simţurile.
Iată jungla de corali. Începe dedesubt, de pe fundul de nisip, ajungând până deasupra, unde ies parcă mii de braţe vii. Exact în faţa noastră se află un magnific coral în formă de coarne de elan, înalt de peste 6 metri şi tot atât de lat. La o depărtare de aproximativ 23 de metri se află un coral în formă de coarne de cerb, mai mic decât cel în formă de coarne de elan, ramurile lui mici împânzind zona ca o pădure. Cât de bine li se potrivesc numele acestor corali care, practic, arată ca nişte coarne de animal! Peştii şi alte vieţuitoare marine îşi găsesc aici hrană şi se adăpostesc între ramurile lor.
Deşi cândva se credea că sunt plante, acum se ştie că coralii sunt formaţiuni calcaroase construite de comunităţi de animale numite polipi. Majoritatea polipilor sunt mici, având mai puţin de 2,5 centimetri în diametru. Polipul moale al coralului se leagă de vecinul său printr-un ţesut acoperit cu un mucus. Ziua, coralul arată ca o piatră, întrucât polipii se retrag în scheletele lor. Noaptea însă se transformă, în timp ce tentaculele întinse ale polipilor se leagănă uşor, dându-i recifului o înfăţişare moale şi pufoasă. „Copacul“ pietros în care locuiesc polipii este, de fapt, o îmbinare a scheletelor acestora, cimentate la un loc de carbonatul de calciu extras din apa de mare.
Fiecare gen de comunitate de corali îşi construieşte propria ei formă scheletică. În lumea întreagă există peste 350 de feluri diferite de corali, cât se poate de uimitori prin formele, mărimile şi culorile lor. Numele lor obişnuite îţi reamintesc de lucruri care se întâlnesc pe uscat (coralul copac, coloană, masă sau umbrelă) sau de plante (coralul garoafă, lăptucă, căpşună sau ciupercă). Vedeţi acel uriaş coral-creier (Meandrina)? Vă puteţi da cu uşurinţă seama de unde şi-a luat numele!
Această junglă subacvatică abundă de viaţă, începând de la plantele şi animalele microscopice, până la calcani, rechini, murene lungi şi broaşte ţestoase. Tot aici se găsesc unii peşti de care poate că nu aţi auzit niciodată: peştele-clovn galben strălucitor (Pomacentridae), Beau Gregories purpurie, idolii Moorish cu negru şi alb (Zanclus canescens), peştele-trompetă portocaliu (Aulostomus maculatus), peştele-chirurg albastru închis, hamleţii indigo sau peştele-leu brun-cafeniu. Ce am putea spune despre crevetele-frizerie, homarul pictat sau peştele-şoim stacojiu? Ei sunt de toate culorile, toate mărimile, toate formele. Unii sunt frumoşi, alţii bizari, dar toţi interesanţi. Priviţi, în spatele acelui coral-coloană se ascunde o caracatiţă! Îşi serveşte prânzul dintr-o moluscă pe care a deschis-o. La fel ca în junglele de pe uscat, viaţa în uluitoarea ei varietate se întreţese în structura acestei lumi acvatice, depinzând în totalitate de această diversitate de corali. Ciclul de înmulţire al coralilor şi capacitatea lor de a călători împreună cu curenţii oceanici pentru a crea un nou recif au fost descrise în amănunţime în ediţia din 8 iunie 1991 a revistei Treziţi-vă! (engl.).
Recifele de corali formează cea mai mare structură biologică de pe pământ. Una dintre acestea, Marea Barieră de Corali, situată la nord-est de ţărmul nordic al Australiei, se întinde pe o lungime de 2010 kilometri şi acoperă o suprafaţă egală cu suprafaţa Angliei şi a Scoţiei la un loc. Un coral poate cântări câteva tone şi se poate înălţa până la 9 metri deasupra fundului oceanic. Recifele de corali cresc în apele tropicale mai puţin adânci, la o adâncime de maxim 60 de metri. Caracteristicile lor diferă de la o zonă la alta, astfel încât, examinând o bucată de coral, specialiştii pot identifica oceanul şi chiar locul în care a crescut coralul. Ca să se poată dezvolta, un recif de corali are nevoie de un mediu cu o apă săracă în substanţe nutritive, fapt care justifică motivul pentru care apa oceanului este extraordinar de limpede în apropiere. Hrana coralilor este alcătuită din alge (denumite ştiinţific zooxanthellae), care trăiesc în corpul transparent al polipului, precum şi din animale microscopice prinse de tentaculele coralilor. În cele din urmă ia naştere un recif de corali, locuinţa a mii de specii acvatice care altfel nu ar avea unde să se adăpostească în apele oceanelor.
Din punct de vedere biologic, recifele de corali sunt cele mai prolifice ecosisteme acvatice din câte există. U.S.News & World Report redă acest lucru astfel: „Recifele constituie echivalentul marin al pădurilor tropicale, în care există o mare varietate de forme de viaţă: evantaie de mare unduite şi bici de mare, crini de mare uşori, peşti-neon şi spongieri, creveţi, homari şi stele de mare, precum şi temuţii rechini şi uriaşele murene. Toate depind de formarea în continuare a coralului, care este folosit ca habitat“. Recifele de corali susţin şi viaţa de pe uscat prin faptul că formează o barieră între valurile zbuciumate şi ţărm, precum şi prin faptul că pun fundamentul a mii de insule tropicale.
Un coral sănătos este maroniu, verde, roşu, albastru sau galben, în funcţie de tipul de alge care locuiesc în coralul-polip gazdă, care este transparent. Plantele-alge microscopice folosesc lumina soarelui care trece prin animalele cu care trăiesc în simbioză şi absorb produsele reziduale ale polipului, inclusiv bioxidul de carbon, pe care le folosesc ca hrană. În schimb, prin fotosinteză, algele le asigură ţesuturilor coralilor oxigen, hrană şi energie. Această convieţuire cu algele le permite coralilor să crească mai repede şi să supravieţuiască în apele tropicale, sărace în substanţe nutritive. Amândouă au ce este mai bun în lumea vegetală şi animală. Cât de ingenios şi de înţelept sunt proiectate!
Schelete albite şi neînsufleţite
Nu este de mirare că în adâncuri se desfăşoară o activitate atât de intensă! Dar priviţi, ce este acolo? Schelete albite şi neînsufleţite. Ramurile sunt rupte şi sfărâmate. Unele deja s-au descompus. Această porţiune din pădurea de corali este moartă sau pe punctul de a muri. Nu există peşti. Nu există creveţi. Nu există homari. Nu există nimic. Totul e un deşert subacvatic. Nu-ţi vine să-ţi crezi ochilor. Ce dezolant! Experienţa ta idilică se destramă. Chiar şi după ce te-ai întors în barcă, întrebări neliniştitoare nu-ţi dau pace. Ce anume a dus la această devastare? Un accident? O boală? Cauze naturale? Vrei răspunsuri.
Deşi coralii pietroşi par rezistenţi, ei sunt totuşi extrem de fragili. Se pot sfărâma prin simpla atingere cu mâna, de aceea scufundătorii înţelepţi nu-i ating, iar cei care se plimbă cu barca nu o ancorează pe ei. Alte pericole care ameninţă coralii sunt poluarea chimică, deversările de petrol, deşeurile, exploatarea forestieră, îngrăşămintele agricole, dragarea, sedimentele şi infiltrările de apă dulce. Impactul direct cu chila unei nave provoacă dezastru. De asemenea, temperaturile extreme pot deteriora şi ucide coralii. Când sunt supuşi unor presiuni, coralii expulzează algele sub forma unor nori groşi, iar peştii le mănâncă imediat. Dacă aceste condiţii defavorabile persistă timp de câteva săptămâni, apare procesul de albire, iar coralul moare. Iar când moare coralul, moare şi mediul înconjurător al recifelor. Structura vieţii se destramă şi dispare.
Procesul de albire s-a extins în toate apele oceanice tropicale. Drept urmare, în lumea întreagă, oamenii de ştiinţă preocupaţi de viaţa marină sunt alarmaţi. Când albirea se produce pe scară largă, pagubele sunt ireversibile. Extinderea albirii coralilor şi, în consecinţă, moartea lor, au fost aduse cu durere în atenţia lumii prin ceea ce s-a petrecut în ultimii ani în toate mările tropicale ale lumii. Deşi timp de mai mulţi ani albirea coralilor s-a produs periodic, dar izolat, ceea ce se întâmplă în ultimul timp este de o gravitate fără precedent şi a luat proporţii mondiale. Există ceva care atacă coralii vii din aproape toate speciile existente în lume, fapt care duce la distrugerea recifelor.