Rinocerii orfani din Kenya
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN KENYA
CE SE întâmplă cu puii animalelor sălbatice când sunt despărţiţi de părinţii lor? Probabil că vor fi mâncaţi de animalele de pradă. Ca să împiedice acest lucru, paznicii de parcuri din Kenya salvează aceste animale şi le duc la orfelinate de animale. Unul dintre cele mai cunoscute este cel condus de Daphne Sheldrick şi se află în Parcul Naţional din Nairobi. Zeci de ani, Daphne Sheldrick a crescut şi a reintegrat în sălbăticie multe animale, printre care bivoli africani, antilope, civete, porci sălbatici, manguste, elefanţi şi rinoceri.
Anul trecut, ea s-a îngrijit de doi pui de rinocer negru, pe care i-a numit Magnette şi Magnum. Magnette este puiul unui rinocer pe nume Edith, care trăieşte încă în Parcul din Nairobi. Puiul a fost adus la orfelinat la mijlocul lui februarie 1997, după ce se pierduse de mama lui. Când paznicii au găsit-o în cele din urmă pe mama Magnettei, trecuseră deja cinci zile. După tot acest timp, existau puţine şanse ca mama să-şi accepte puiul, din cauza perioadei lungi în care fuseseră despărţiţi şi a mirosului de om pe care îl prinsese puiul.
Magnum s-a născut la 30 ianuarie 1997 şi este puiul unui rinocer pe nume Scud, care nu şi-a mai putut folosi piciorul drept din faţă, probabil fiindcă a călcat într-o groapă în timp ce galopa. Cu toate că s-au depus eforturi mari pentru a vindeca fractura, osul a început să se infecteze, iar Scud a trebuit să fie ucisă la trei săptămâni după ce îl născuse pe Magnum.
Creşterea rinocerilor
Puii de rinocer sunt dornici să facă orice şi se poate trata uşor cu ei, dar ei nu pot fi crescuţi într-o locuinţă. La un interval de patru ore pe parcursul zilei, ei sug lapte integral dintr-o uriaşă sticlă cu susetă. Ei se mai hrănesc cu arbuşti şi tufe. Deşi la naştere puii de rinocer au o înălţime de numai 40 de centimetri şi cântăresc între 30 şi 40 de kilograme, ei cresc în greutate cu o rapiditate uimitoare: câte un kilogram pe zi! Ajuns la maturitate, un rinocer cântăreşte peste o tonă.
Paznicii îi însoţesc în fiecare zi pe Magnette şi Magnum în lungi plimbări prin parc. Aceste plimbări nu sunt simple exerciţii; ele au un scop important — integrarea rinocerilor în sălbăticie. Să vedem cum fac ei acest lucru.
Rinocerii au o vedere slabă, dar sunt dotaţi cu un excelent simţ al mirosului şi cu o memorie extraordinară. Aşadar, mai întâi, rinocerii se cunosc după miros. Ei îşi marchează limitele teritoriului făcând grămezi de băligar şi stropind tufişurile cu urină.
În condiţii normale, puiul este protejat de mama lui, mirosul lui unic amestecându-se cu cel al mamei până când aceasta va da naştere altui pui. Până atunci, puiul va fi integrat complet în comunitatea de rinoceri şi va fi acceptat de aceasta. Lucrurile stau altfel pentru nou-veniţii ca Magnette şi Magnum. Ei trebuie să-şi adauge baliga la grămezile deja existente, făcute de rinocerii care trăiesc în zonă, şi aceasta înainte de a intra în contact fizic cu ei. Aşadar, pe parcursul lungilor lor plimbări zilnice, orfanii de rinocer contribuie şi ei la grămezile din tufişuri. În acest fel, populaţia locală de rinoceri descoperă, analizează şi, în cele din urmă, acceptă mirosul lor. Prin urmare, reintegrarea în sălbăticie a rinocerilor crescuţi de om este un proces complicat care durează mai mulţi ani.
Ce viitor îi aşteaptă pe orfani?
Potrivit Fondului Mondial pentru Natura Sălbatică, în 1970 existau în Africa aproximativ 65 000 de exemplare ale rinocerului negru. În prezent sunt mai puţin de 2 500. Această scădere drastică a fost cauzată de braconieri care au ucis rinocerii pentru pielea şi cornul lor. Pe piaţa neagră, cornul de rinocer este mai valoros decât aurul. De ce este acesta atât de valoros?
Un motiv ar fi acela că, în unele ţări din Orientul Îndepărtat, mulţi cred că praful din corn de rinocer scade febra. Testele de laborator au arătat că există un sâmbure de adevăr în toate acestea, dar numai dacă este administrat în cantităţi mult mai mari decât cele folosite în metodele obişnuite de tratare. Bineînţeles, există multe alte medicamente care scad febra.
Cornul de rinocer este căutat şi din motive culturale. Într-o ţară din Orientul Mijlociu, pumnalul încovoiat este o dovadă mult dorită de bărbăţie. Un astfel de pumnal cu mâner din corn de rinocer este atât de căutat, încât cumpărătorii sunt în stare să plătească 580 de dolari americani pentru un mâner de corn nou şi 1 200 de dolari pentru un mâner de corn vechi.
În urma braconajului, Kenya a pierdut în mai puţin de 20 de ani peste 95 la sută din rinoceri. La începutul anilor ’90, numărul lor a scăzut de la 20 000 la numai 400 de exemplare. De atunci, datorită măsurilor stricte de protecţie, populaţia de rinoceri a crescut la aproximativ 450 de exemplare. Kenya este una dintre cele trei ţări africane şi singurele în care populaţia de rinoceri negri este fie stabilă, fie în creştere. Aşadar, viitorul Magnettei şi al lui Magnum pare promiţător, iar îngrijitorii lor speră că, în cele din urmă, aceştia se vor alătura comunităţii locale de rinoceri şi vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.
[Legenda fotografiei de la pagina 12]
Magnum (stânga) şi Magnette când avea patru luni