Studiul 36

Încheiere adecvată şi încadrare în timp

1–3. Cum putem face ca încheierea să aibă legătură cu tema cuvîntării?

¹ Ultimele cuvinte pe care le spui sînt adesea cele pe care auditoriul şi le aduce aminte prima dată. De aceea, încheierea cuvîntării tale merită să fie pregătită cu grijă. Ea trebuie să aducă în atenţie punctele principale pe care vrei să le reţină auditorii şi să accentueze tema, dîndu-i o finalitate. Prin conţinutul ei şi prin modul în care o prezinţi, ea va trebui să îndemne auditoriul la acţiune. De aceea, te invităm să acorzi atenţie atunci cînd ajungi la punctul „Încheiere adecvată, eficientă“ din fişa Sfaturi pentru vorbire.

² Încheiere legată direct de tema cuvîntării. Pentru a şti cum se leagă încheierea de tema cuvîntării, îţi sugerăm să revezi Studiul 27. În încheiere nu este necesar să repeţi tema cu prea multe cuvinte, deşi unii cursanţi, îndeosebi cei care sînt începători, ar putea constata că le este util lucrul acesta; însă încheierea trebuie să le atragă auditorilor atenţia asupra temei. Apoi, pe baza temei, arată-le auditorilor ce pot să facă.

³ Dacă încheierea nu este legată direct de temă, ea nu va întregi subiectul şi nu îl va suda. Chiar dacă utilizezi o încheiere sub formă de scurt rezumat, prezentînd un schelet al punctelor principale, totuşi vei dori, fără îndoială, să adaugi o frază sau două, care să exprime ideea centrală sau tema cuvîntării.

4–9. De ce trebuie ca încheierea să le arate auditorilor ce trebuie să facă?

⁴ Încheierea le arată auditorilor ce trebuie să facă. Întrucît, de regulă, scopul vorbirii tale este de a îndemna auditoriul la o acţiune oarecare sau de a-l convinge să-şi însuşească un anumit punct de vedere, fără îndoială deci că ideile de încheiere ale expunerii trebuie să vizeze acest rezultat. Aşadar, scopul principal al încheierii este acela de a-i arăta auditoriului ce trebuie să facă şi de a-l îndemna să acţioneze în consecinţă.

⁵ Din acest motiv, pe lîngă clarificarea scopului cuvîntării tale, încheierea trebuie să aibă seriozitate, convingere şi o forţă mobilizatoare. Frazele scurte se dovedesc adesea avantajoase, dînd vigoare încheierii. Dar indiferent de structura frazelor, ele trebuie să le prezinte ascultătorilor motive solide de a acţiona, şi să arate foloasele care rezultă dintr-o asemenea acţiune.

⁶ Încheierea trebuie să fie o urmare logică a ceea ce s-a spus anterior în cuvîntare. Astfel, tot ce spui în încheierea ta trebuie să-i îndemne pe auditori să acţioneze în conformitate cu ceea ce ai declarat deja în cuprinsul cuvîntării. Ea va clarifica şi va sublinia ce trebuie să facă ei, astfel încît să acţioneze pe baza lucrurilor tratate în cuvîntare, şi vor fi îndemnaţi în mod deosebit la aceasta prin forţa încheierii tale.

⁷ În ministerul nostru din casă în casă încheierile sînt deseori slabe. Acesta este cazul atunci cînd nu-i arătăm cu claritate locatarului ce aşteptăm din partea lui, fie să ia o publicaţie, fie să accepte să-i facem o vizită ulterioară sau ceva similar.

⁸ Încheierile temelor repartizate în cadrul şcolii vor fi slabe dacă sînt un simplu rezumat al materialului şi nu îndeamnă auditoriul la acţiune. Trebuie făcută o aplicare oarecare a materialului la auditoriu sau trebuie să se arate în vreun alt mod că el este deosebit de valoros pentru auditoriu.

⁹ Unii vorbitori găsesc că este foarte util să încheie o cuvîntare pe o temă biblică cu un scurt rezumat al întregii expuneri, utilizînd textele-cheie şi tema cuvîntării ca bază pentru încheiere. Rezumînd cuvîntarea în felul acesta, cu cîteva texte discutate aşa cum ai face la uşi, nu numai că vei clarifica ideea principală a expunerii, ci le vei oferi auditorilor şi ceva cu care să rămînă şi pe care să-l utilizeze în repetarea punctelor principale ale cuvîntării. Acesta este scopul fundamental al încheierii, iar această metodă este nu numai potrivită, ci şi realizează cu eficienţă acest scop.

10–14. Daţi unele sugestii cu privire la durata încheierii.

¹⁰ Încheiere de durată corespunzătoare. Durata încheierii n-ar trebui să fie determinată de acele ceasornicului, deşi adeseori se întîmplă lucrul acesta. O încheiere are o durată corespunzătoare dacă este eficientă şi dacă îşi realizează scopul. De aceea rezultatele sînt cele care vor decide dacă o încheiere a fost prea lungă sau prea scurtă. Aceasta va căuta să stabilească consilierul tău atunci cînd tu lucrezi la punctul „Încheiere de durată corespunzătoare“ din fişa Sfaturi pentru vorbire.

¹¹ Pentru a compara durata încheierii cu cea a conţinutului cuvîntării, analizează scurta încheiere a întregii cărţi Eclesiastul, aşa cum se găseşte ea la Eclesiastul 12:13, 14, şi compară-o cu Predica de pe munte rostită de Isus şi încheierea sa consemnată la Matei 7:24–27. Aici sînt două tipuri de încheiere de durate diferite, care totuşi îşi ating amîndouă scopul.

¹² O încheiere nu trebuie să ia auditoriul prin surprindere. Termenii utilizaţi în încheiere trebuie să indice, în mod evident, că expunerea se apropie de sfîrşit şi, în acelaşi timp, să fie şi pronunţaţi pe un ton care indică încheierea. Cuvintele tale de încheiere şi maniera în care le exprimi trebuie să ducă discuţia la un final logic. Încheierea nu trebuie să treneze în mod inutil. Dacă ea nu rezumă cuvîntarea şi nu susţine interesul auditoriului, aceasta înseamnă că ea trebuie refăcută, întrucît este încă prea lungă.

¹³ Dacă eşti un vorbitor începător, cel mai bine este, adesea, să faci o încheiere mai scurtă decît crezi că ar fi necesar. Ea trebuie să fie simplă, directă şi pozitivă. Nu permite ca ea să fie interminabilă.

¹⁴ Dacă ţii o cuvîntare în cadrul unui simpozion sau dacă vorbeşti la o întrunire de serviciu, atunci încheierea ta va trebui să aibă o legătură cu introducerea cuvîntării următoare şi ea poate fi, aşadar, mai scurtă. Totuşi, fiecare parte a programului trebuie să aibă o încheiere care realizează scopul cuvîntării. Dacă îl realizează, atunci ea este de durată corespunzătoare.

**********

15–18. Care sînt rezultatele dacă încadrării în timp nu i se acordă atenţia cuvenită?

¹⁵ Încadrare în timp. Nu numai durata încheierii este importantă; încadrarea în timp a fiecărei părţi a cuvîntării noastre merită atenţie. Din acest motiv, fişa Sfaturi pentru vorbire conţine separat punctul „Încadrare în timp“.

¹⁶ Importanţa încadrării în timp a cuvîntării nu trebuie subestimată. Dacă expunerea este bine pregătită, aceasta se datorează şi faptului că vorbitorul a acordat atenţie încadrării în timp; dar dacă vorbitorul, în străduinţa de a cuprinde întregul material, depăşeşte timpul, el nu îşi realizează în realitate obiectivul. Aceasta din cauză că ascultătorii vor începe să se impacienteze şi să privească la ceas şi nu vor mai acorda atenţie, de fapt, la ceea ce se spune. Încheierea, care trebuie să încorporeze aplicarea argumentelor şi îndemnul la acţiune, fapt vital pentru realizarea scopului cuvîntării, se va pierde. Chiar dacă vorbitorul va ajunge să o prezinte, în multe cazuri auditorii nu vor trage folos din ea, fiindcă vorbitorul a depăşit timpul.

¹⁷ Nu numai auditorii se vor simţi deranjaţi cînd vorbitorul depăşeşte timpul, ci şi el însuşi. Cînd constată că timpul expiră şi lui îi mai rămîne încă mult material, el se străduieşte să spună în grabă totul, în dauna eficienţei. Rezultatul acestui fapt este adesea dezechilibrul. Pe de altă parte, dacă vorbitorul constată că nu dispune de suficient material pentru folosirea în totalitate a timpului afectat, el, în străduinţa de a se lungi, poate deveni cu uşurinţă incoerent, făcînd o prezentare dezlînată.

¹⁸ În timp ce supraveghetorul şcolii îi va semnala cursantului că timpul a expirat, este decepţionant atît pentru cursant, cît şi pentru auditoriu cînd o expunere trebuie să fie întreruptă înainte de încheiere. Vorbitorul trebuie să fie suficient de interesat de subiectul său pentru a dori să-l prezinte. Dacă auditoriul nu aude încheierea expunerii, are sentimentul că este lăsat în suspans. Vorbitorul care are obiceiul de a depăşi mereu timpul dovedeşte lipsă de consideraţie faţă de alţii sau lipsa unei bune pregătiri.

19, 20. De ce încadrarea în timp este deosebit de importantă la întrunirile de serviciu şi la programele de congres?

¹⁹ Cînd mai mulţi vorbitori participă la acelaşi program, încadrarea în timp este deosebit de importantă. Spre exemplu, o întrunire de serviciu poate să aibă cinci părţi. Dacă fiecare vorbitor depăşeşte cu un singur minut timpul repartizat lui, întrunirea se va prelungi cu 5 minute şi totuşi nici unul dintre ei nu a depăşit timpul decît foarte puţin, dar suficient pentru ca unii fraţi să fie obligaţi să părăsească întrunirea înainte de sfîrşitul ei, ca să nu piardă ultimul autobuz spre casă, sau pentru ca surorile care au parteneri necredincioşi să nu-i lase pe aceştia să aştepte şi să se irite pentru că întrunirea s-a terminat cu întîrziere. În general rezultatele nu sînt bune.

²⁰ Şi în cazul în care un vorbitor care participă la un simpozion nu foloseşte tot timpul repartizat lui există riscul de a se crea dificultăţi. Dacă, de exemplu, unui frate îi este repartizată o cuvîntare de o jumătate de oră la un program de congres, dar el nu vorbeşte decît 20 de minute, aceasta ar putea perturba derularea programului dacă vorbitorul următor nu este gata să înceapă imediat.

21–24. Enumeraţi pe scurt unele probleme privitoare la încadrarea în timp şi la cauzele acestor probleme.

²¹ Evident, una din cauzele de bază ale depăşirii timpului într-o cuvîntare este faptul de a avea prea mult material. Acesta este un lucru care trebuie remediat încă de la pregătirea cuvîntării. Dacă stăpîneşti însă celelalte puncte de pe fişa Sfaturi pentru vorbire pe care le-ai tratat anterior, încadrarea în timp nu va fi o problemă. Dacă ai învăţat deja să izolezi punctele principale şi să le aranjezi în mod corespunzător într-o schiţă, vei constata că o bună încadrare în timp intervine în mod natural. Încadrarea în timp este examinată spre sfîrşitul fişei de Sfaturi din cauză că ea depinde într-o mare măsură de calităţile oratorice examinate anterior.

²² În general, dacă vorbitorul are probleme cu încadrarea în timp, aceasta se explică mai degrabă prin tendinţa de a depăşi timpul, decît prin aceea de a nu-l folosi complet. Un vorbitor bine pregătit posedă în mod normal o mare cantitate de material informativ, dar trebuie să fie atent să nu utilizeze mai mult decît poate trata în timpul care îi este repartizat.

²³ Totuşi, uneori vorbitorii începători sau neexperimentaţi au tendinţa de a vorbi mai puţin decît este necesar. Ei vor trebui poate să înveţe să profite de timpul acordat. La început ei vor găsi că este oarecum dificil să facă în aşa fel ca expunerea lor să dureze exact timpul prevăzut, dar ei vor trebui să se străduiască să respecte cît mai mult timpul repartizat. Însă, cu excepţia cazului în care expunerea este exagerat de scurtă, aspectul încadrării în timp nu va fi considerat un punct slab dacă cursantul este pregătit şi prezintă o temă bine dezvoltată, care satisface auditoriul.

²⁴ Cea mai bună posibilitate de a stabili dacă încadrarea în timp a fost bună sau nu constă în a observa efectul pe care îl are prezentarea asupra auditoriului. Cînd supraveghetorul şcolii face semn că timpul a expirat, cursantul îşi poate încheia fraza. Dacă el îi dă acestei fraze de încheiere o asemenea turnură încît auditoriul să aibă impresia că a ascultat o expunere completă, atunci încadrarea în timp nu va fi considerată drept un punct slab.

25–29. Ce poate face un vorbitor pentru a fi sigur că expunerea sa se încadrează bine în timp?

²⁵ Cum se poate realiza o bună încadrare în timp? În fond, pregătirea joacă rolul principal în această privinţă. Este important să pregăteşti nu numai materialul care va intra în expunere, ci şi prezentarea cuvîntării. Dacă expunerea este bine pregătită, încadrarea în timp va fi de obicei bună.

²⁶ Atunci cînd îţi faci schiţa, arată cu claritate care sînt punctele tale principale. Sub fiecare punct principal tu poţi avea mai multe subpuncte pe care trebuie să le tratezi. Unele vor fi, desigur, mai importante decît altele. Să ştii care sînt esenţiale pentru prezentare şi care pot fi eliminate, dacă este necesar. Apoi, dacă în cursul expunerii tale constaţi că nu te poţi încadra în timp, poţi să laşi cu uşurinţă la o parte punctele secundare şi să nu prezinţi decît argumentele principale.

²⁷ Acesta este un procedeu la care recurgem în mod constant în ministerul de teren. Cînd mergem la uşile oamenilor, dacă ei stau şi ascultă noi le vom vorbi probabil mai multe minute, dar noi sîntem, de asemenea, gata să facem aceeaşi prezentare într-o formă condensată, poate numai într-un minut sau două, dacă este necesar. Ce ne permite să facem lucrul acesta? Faptul că avem în minte punctul sau punctele-cheie şi ştim care este materialul cel mai important de care avem nevoie ca sprijin. Noi avem, de asemenea, în minte şi alte informaţii de importanţă secundară care pot fi utilizate pentru a lărgi discuţia, dar noi ştim că atunci cînd situaţia ne-o pretinde, ne putem dispensa de acest material. Aceeaşi procedură poate fi urmată şi în prezentarea unei cuvîntări de pe podium.

²⁸ Adesea este util ca vorbitorul să-şi facă un semn pe marginea colii pe care şi-a întocmit schiţa, pentru a marca cît ar trebui să parcurgă din material pînă la jumătatea timpului alocat cuvîntării sale, iar dacă cuvîntarea sa este mai lungă, el şi-o poate împărţi în patru părţi. Cînd ajunge la punctele marcate în felul acesta, el îşi poate consulta ceasul pentru a vedea dacă merge în ritmul prevăzut. Dacă el a înaintat prea încet cu expunerea, este momentul să înceapă să elimine ideile de importanţă secundară, în loc să aştepte pînă în ultimul minut şi să fie obligat să forţeze expunerea materialului în încheierea cuvîntării, riscînd astfel să piardă efectul ei. Dar vorbitorul va evita să îşi consulte prea frecvent ceasul şi într-un mod foarte vizibil, întrucît aceasta poate distrage atenţia auditorilor. De asemenea, el nici nu-şi va anunţa ascultătorii că este presat de timp şi că trebuie să se grăbească pentru a încheia la momentul prevăzut. El trebuie să acţioneze într-un mod firesc, fără să jeneze auditoriul.

²⁹ O bună încadrare în timpul total repartizat pretinde o introducere de durată corespunzătoare, apoi dezvoltarea proporţională a fiecărui punct-cheie şi afectarea unui timp suficient pentru încheiere. Această repartizare a timpului nu se face doar cînd constaţi că limita timpului afectat se apropie. Dacă ţii seama chiar de la început de încadrarea în timp, rezultatul va fi o prezentare bine proporţionată.