Iehova ne ocroteşte

Relatată de Erich Kattner

BUM! Venise cartea în capul meu. Acesta a fost primul meu contact cu Biblia, şi a fost din mîna unui preot catolic. De ce? Din cauza unei întrebări ce-am pus-o.

Preotul preda catehism şi religie şi încerca să ne încurajeze pe noi băieţii să îmbrăţişăm preoţia. În efortul său de a o face, el a folosit scriptura din 1 Tesaloniceni 4:17, unde se vorbeşte despre cei ‘fiind luaţi în nori să-l întîlnească pe Domnul în aer’.

Am fost întotdeauna plin de întrebări, astfel am întrebat: „De ce spuneţi că preoţii se duc direct în cer, cînd, după cum spune Crezul, Isus a trebuit să meargă în iad?“ (Fapte 2:31). Atunci a fost cînd mi-a dat cu Biblia în cap.

O dorinţă de a cunoaşte

Dar eu în mod sincer am vrut răspunsuri. Chiar ca băieţaş am fost foarte înclinat spre a mă închina la Dumnezeu. Obişnuiam să intru să mă rog în aproape fiecare biserică pe lîngă care treceam. Şi totuşi n-am fost satisfăcut. Cumva, mă înfuriam întotdeauna pe lucrurile ce le vedeam cum ar fi idolatria grosolană a unor persoane, sau comportamentul unor preoţi.

Cînd am avut aproape opt ani am citit prima mea carte intitulată The Christianization of Brazil (Creştinarea Braziliei). Am fost şocat. Mi s-a părut ca o poveste de masacru, masacrul indienilor în numele religiei. Învăţînd despre astfel de lucruri a fost destul ca să-mi schimb părerea despre o mulţime de lucruri.

Toate acestea s-au întîmplat în perioada anilor lui 1920. M-am născut în Viena, Austria, la 19 august 1919, singurul copil al părinţilor mei. Cînd am avut aproape şase ani, tatăl meu, un inginer energetic, a acceptat un post în nordul Cehoslovaciei, în regiunea de limbă germană a Sudetenland-ului. Astfel familia mea s-a mutat acolo şi apoi în micul orăşel numit Warnsdorf.

Am devenit foarte deziluzionat cu Biserica catolică. Într-o zi destul de amară din cauza pedepsii pe care o primisem din nou de la preot, am plîns pe drum de la şcoală spre casă. În timp ce mergeam peste nişte cîmpuri, m-am gîndit că nu-i posibil ca să existe un Dumnezeu, în vederea multor lucruri necinstite pe care le-am văzut şi care am fost învăţat.

Atunci cîntecul păsărilor a răsunat şi am observat florile, fluturii şi toată frumuseţea creaţiei. Şi mi-a trecut prin minte ideea că trebuie să existe un Dumnezeu iubitor, dar că aşa-numiţii oameni ai lui Dumnezeu probabil n-au fost aşa de loc. Şi probabil că Dumnezeu a abandonat omenirea. Atunci a fost cînd am rostit prima mea rugăciune adevărată, conştientă, cerîndu-i lui Dumnezeu să mă ajute să ajung să-l cunosc, dacă vreodată va deveni din nou interesat în om. Aceasta a fost în 1928.

Aproximativ o lună mai tîrziu mama mea a călătorit pentru o reuniune a familiei în Viena; mama ei împlinea 60 de ani. Acolo l-a văzut pe fratele mamei sale, Richard Tautz, care locuia pe atunci în Maribor, Jugoslavia. El devenise de curînd unul dintre Studenţii Bibliei, cum se numeau atunci Martorii lui Iehova. Mama s-a reîntors acasă încîntată de noile adevăruri biblice pe care le-a învăţat. Ce a povestit ea mi-a făcut sens. S-ar părea că mîna lui Iehova a fost în acţiune. — Psalm 121:5.

Practicînd ce am învăţat

Mai tîrziu Studenţi ai Bibliei au venit din Germania şi propovăduirea a început în regiunea noastră. Cîteva luni mai tîrziu, au început să fie ţinute întruniri regulate într-un orăşel vecin din Germania şi noi mergeam pe jos cei cîţiva kilometri peste graniţă ca să participăm la ele. Atunci a fost cînd l-am cunoscut pe Otto Estelmann, cu care am lucrat strîns în anii de mai tîrziu.

În 1932 familia noastră s-a mutat la Bratislava, capitala Slovaciei, aproximativ 72 de kilometri de Viena. Din moment ce în acel timp nu se aflau martori acolo, m-am decis că trebuia să devin activ în lucrarea de predicare. Astfel am ales ceea ce am socotit eu a fi cel mai dificil teritoriu, un cartier de apartamente în majoritate ocupat de către familiile funcţionarilor guvernului. Atunci în Bratislava se vorbeau patru limbi: slovaca, ceha, germana şi maghiara.

Purtînd cartonaşe care aveau tipărită pe ele o mică predică în patru limbi, am mers singur sunînd la soneriile apartamentelor. Cîteodată, tatăl meu, care încă nu devenise un Martor, stătea pe partea cealaltă a străzii, privindu-mă şi dînd din cap. La scurt timp după aceea a luat şi el o poziţie fermă pentru Iehova.

În 15 februarie 1935, la o întrunire specială în casa noastră, cu supraveghetorul călător, eu împreună cu alţii am fost botezaţi într-o vană. În acel an am absolvit şcoala comercială şi mi s-a făcut oferta unui servici atractiv, dar în acelaşi timp am fost invitat să lucrez la filiala Societăţii Watch Tower din Praga, Cehoslovacia. După o serioasă discuţie cu părinţii mei, am adus problema în rugăciune lui Iehova. Astfel în 1 iunie 1935, la scurt timp înainte de a împlini 16 ani, am intrat în serviciul cu timp deplin.

Servind în timpuri dificile

La biroul Societăţii din Praga, am învăţat să mînuiesc maşinile de cules litere şi să aranjez formatul paginilor. Noi produceam volantele pentru fraţii noştri din Germania, care erau sub interdicţie de către Hitler, şi de asemenea am produs Turnul de veghere în mai multe limbi. Acestea însă au fost timpuri dificile pentru lucrarea noastră în Europa, şi în final autorităţile au închis filiala noastră în decembrie 1938.

M-am întors acasă în Bratislava, unde guvernul a trecut în mîna simpatizanţilor nazişti, şi am lucrat fără ostentaţie timp de două luni predicînd din casă în casă. Aproximativ în acest timp Biroul European Central al Societăţii Watch Tower din Berna, Elveţia, mi-a scris că dacă aş fi dispus să servesc ca pionier oriunde în lume, să vin la Berna.

Am acceptat invitaţia şi am plecat de acasă. A fost pentru ultima dată că l-am văzut pe tata, şi vor trece 30 de ani pînă cînd o voi vedea din nou pe mama. Dar Iehova ne-a ocrotit pe toţi trei în marile dificultăţi care au urmat. De exemplu, mai tîrziu am aflat că infama Hlinkova Garda (ceva de felul de SS slovac) mă urmărea din ziua în care am părăsit Bratislava. Şi în timpul călătoriei, cînd agenţii nazişti au aflat că eram unul din Martorii lui Iehova, au încercat să mă aresteze la graniţele Jugoslaviei şi Italiei. Dar Iehova a continuat să mă ocrotească. — Psalm 48:14; 61:3.

În Berna am aflat că voi fi trimis în Şanghai, China, dar mai tîrziu această misiune a fost schimbată pentru Brazilia. Am lucrat la filiala din Berna pînă am primit viza pentru Brazilia. Pe acum problemele creşteau în Europa. Graniţe erau închise, astfel că în august 1939, Societatea m-a îndemnat să plec în Franţa. Nava comercială braziliană Siqueira Campos pleca din Le Havre, Franţa, în 31 august, şi trebuia să fiu pe ea. Nava a ridicat ancora cu doar patru ore înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Mai tîrziu am aflat că cei aproape doisprezece pasageri cu care am călătorit în secţia cabinelor de clasa a doua, erau toţi agenţi nazişti. Propovăduirea mea nu le plăcuse deloc. De mai multe ori au încercat să mă arunce de pe navă. În timp ce eram în Vigo, Spania, prietenosul căpitan m-a avertizat să nu merg pe uscat. În Lisabona, Portugalia, agenţii nazişti au falsificat pe afişul plecărilor timpul plecării navei astfel încît să fiu împotmolit acolo. Dar din nou Iehova mă ocrotea (Psalm 121:3). Am sosit în Santos, Brazilia, în seara lui 24 septembrie 1939. Ziua următoare am călătorit pînă în São Paulo, unde era locat biroul Societăţii.

Servind în Brazilia

În septembrie 1939 erau doar 127 de Martori în Brazilia, care pe atunci avea o populaţie de aproximativ 41 de milioane. După aproximativ o săptămînă în São Paulo, am plecat în misiunea mea de pionier în regiunea cea mai de sud, Rio Grande do Sul. Trebuia să locuiesc cu o familie de Martori care vorbeau germana dar erau polonezi de origine şi trăiau într-o zonă izolată de junglă.

Călătoria cu trenul a durat patru zile. Capătul liniei a fost Giruá care semăna cu un orăşel din vestul sălbatic din zilele de început ale Americii de Nord. Din Giruá mai trebuia să merg prin junglă încă vreo 32 de kilometri ca să ajung unde locuiau acei Martori. Un camion de transport m-a luat de ocazie şi m-a lăsat jos pe un drum neasfaltat. Am ajuns în final, călătorind pe jos aproximativ 1,5 kilometri prin pădure virgină şi trecînd printr-un curs de apă.

Datorită izolaţiei regiunii, serviciul meu de pionier era limitat la ocaziile cînd cineva mă putea lua în căruţa trasă de cai. Ca să ajung la oameni implica călătorii de zile, dormind pe drumuri de pămînt bătătorit ca să evit şerpii sau sub căruţă cînd ploua. De asemenea am propovăduit în orăşele cum este Cruz Alta.

În 1940 Societatea m-a repartizat în Pôrto Alegre, capitala regiunii Rio Grande do Sul. Acolo m-am alăturat prietenului meu din copilărie Otto Estelmann, care fusese şi el repartizat în Brazilia. Autorităţile de acolo păreau să fie simpatizanţi ai naziştilor. Am fost arestaţi şi ni s-a dat de ales să semnăm o hîrtie de renunţare la credinţa noastră sau să plecăm cu trenul de seară la graniţa cu Uruguay pentru detenţiune. În seara aceea am fost în tren.

Sub restricţie

Acolo pe graniţă am petrecut aproape doi ani sub domiciliu forţat. Dar din nou Iehova a venit în ajutorul nostru. Nişte oameni de afaceri evrei ne-au oferit ajutorul lor. Drept rezultat, în loc să fim ţinuţi în închisoare, ni s-a permis să lucrăm muncă laică, dar eram ţinuţi sub o strictă supraveghere. Nu am putut să luăm contact cu biroul filialei Societăţii.

Însă, într-o zi am întîlnit pe stradă un frate pionier din Europa care fusese repartizat în Uruguay. S-a întîmplat că tocmai vizita graniţa. Ce întîlnire! Ne-a dat o Biblie germană şi un Turn de veghere englezesc. Atunci am început să învăţ cu adevărat engleza.

După aceea, în 22 august 1942, Brazilia a declarat război Germaniei şi Italiei care a însemnat o schimbare a situaţiei noastre. Am fost readuşi la Pôrto Alegre şi după o interogare am fost eliberaţi. Pe urmă am întîlnit nişte Martori tineri pe care-i ştiusem mai de mult timp în regiunea de junglă unde am fost repartizat prima dată. Astfel că am putut să iau contact cu biroul filialei, şi am început să pionierez din nou. Patru dintre aceşti tineri mi s-au alăturat în lucrarea de pionier şi am găsit oameni care au acceptat mesajul Regatului, unii dintre ei mai propovăduind şi astăzi.

Noile autorităţi erau binevoitoare faţă de noi, astfel că în 1943 am organizat primul mic congres în Pôrto Alegre. Numărul total al participanţilor a fost de 50, aproape jumătate din ei fiind miliţieni îmbrăcaţi civili. Un an mai tîrziu, în 1944, am organizat un alt congres. După aceea am fost chemat să servesc la biroul filialei Societăţii care fusese mutat din São Paulo în Rio de Janeiro.

Galaad şi după aceea

În 1950 am fost invitat să iau parte la a 16-a clasă a Şcolii Biblice Galaad a Watchtower-ului în South Lansing, New York. După absolvire în februarie 1951, am primit o repartiţie temporară ca pionier special în congregaţia South Bronx din New York, dar mai tîrziu m-am reîntors în Brazilia.

Timp de aproape un an şi jumătate am servit ca reprezentativ călător al Societăţii, fiind şi supraveghetor de district şi supraveghetor de circuit. Apoi, în februarie 1953, am fost rechemat la biroul filialei din Rio de Janeiro şi repartizat în lucrarea de traducere. Mai tîrziu, din septembrie 1961 pînă în septembrie 1963, am avut privilegiul să lucrez într-o misiune specială de traducere la centrala Societăţii din Brooklyn, New York. În timp ce eram acolo, am luat legătura cu un cuplu pe care l-am cunoscut în Brazilia. Soţul a fost de acord să studieze cu mine în hotelul unde stăteau şi a devenit convins despre adevăr.

Cîteva luni mai tîrziu, cînd ne-am întors în Brazilia, am luat din nou contactul cu el. Dar era cumva mulţumit de sine. Aşa că i-am spus: „Uite, Paul, tu eşti un inginer constructor. Dar să presupunem că eu aş fi inginerul constructor şi ţi-aş spune că acoperişul e gata să cadă pe tine. Ce-ai face tu? Ei bine, ca ‘inginer’ biblic îţi spun că, dacă nu acţionezi în acord cu ceea ce tu ştii, dai de necaz.“

El a fost botezat în scurt timp şi serveşte ca bătrîn creştin de cîţiva ani. El a fost foarte de folos în construcţia noii mari filiale din Cesário Lange, São Paulo, unde lucrăm acum 480 ca să servim necesităţile spirituale ale numărului crescînd al Martorilor din Brazilia.

Creşteri continue

În 1945 am avut prima vizită a preşedintelui Societăţii Watch Tower, Nathan H. Knorr, şi deasemenea cea a lui Frederick Franz, pe atunci vice preşedinte. Un congres a fost aranjat în sala de sport Pacaembu din São Paulo şi am servit ca translator pentru fraţii vizitatori. Numărul auditorilor s-a ridicat la 765.

Îmi aduc aminte de fratele Knorr uitîndu-se la marele stadion învecinat şi întrebîndu-se dacă îl vom umplea vreodată. Ei bine, noi l-am umplut în decembrie 1973, cînd 94 586 au umplut la refuz stadionul Pacaembu la congresul „Victorie divină“. Acest număr a fost depăşit în august 1985 la congresul „Păstrătorii integrităţii“, pe stadionul Morumbi, în oraşul São Paulo, unde au fost prezenţi 162 941. Iar simultan alţi 84 410 au participat pe un stadion în Rio de Janeiro. Mai tîrziu, 23 de întruniri adiţionale au ridicat asistenţa totală la congresul „Păstrătorii integrităţii“ din Brazilia la 389 387!

De-a lungul anilor, am avut privilegiul de a traduce pentru vorbitori de la centrala din Brooklyn, New York. Recent unul dintre ei, în timp ce ne plimbam împreună, remarcînd multele persoane cu care am studiat de-a lungul anilor care veneau la mine să mă salute, glumind mi-a spus: „N-am văzut niciodată un celibatar cu atîţia copii.“

Adevărate puncte principale în viaţa mea au fost deasemenea congresele internaţionale la care am avut posibilitatea să particip în alte ţări. La congresul din Nürnberg din 1969, am văzut-o pe mama pentru prima dată după 30 de ani. Ea a murit credincioasă în 1973. Tatălui nu i s-a dat voie să călătorească afară din ţară pentru congres, şi nu l-am mai văzut niciodată după plecarea mea de acasă. În 1978 am avut privilegiul de a ţine vorbirea publică la congresul internaţional din Viena, Austria, primul mare congres la care am participat în oraşul natal.

În timpul acestor mulţi ani în Brazilia, am fost martor la faptul că Iehova este Cel „care face să crească“ (1 Corinteni 3:7). În 1948 noi am depăşit indicele de 1 000 de proclamatori. După aceea, numărul proclamatorilor a crescut brusc la 12 992 în 1958 şi la 60 139 în 1970. În loc de 127 de proclamatori ai Regatului pe care i-am avut în septembrie 1939, au fost 216 216 în 1987. Cu siguranţă şi în această ţară, ‘cel mic a devenit o naţiune puternică’. — Isaia 60:22.

Dar populaţia Braziliei deasemenea a crescut, de la 41 de milioane în 1939 la mai mult de 135 de milioane acum. Aşa că încă continuăm să avem un vast teritoriu de activitate. A fost bucuria mea ca să fiu implicat personal în extraordinara creştere pe care Iehova a dat-o, şi cît de emoţionant a fost! Aşa că pot să recomand oricui vrea să-l servească pe Iehova cu timp deplin: Du-te înainte! Nu-ţi fie frică de ceea ce s-ar putea ivi, pentru că „însuşi Iehova va ocroti plecarea şi venirea ta“. — Psalm 121:7, 8.

[Text generic pe pagina 32]

„Îţi spun că, dacă nu acţionezi în acord cu ceea ce tu ştii, dai de necaz“

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

N.H. Knorr vorbind, cu Erich Kattner traducînd, în São Paulo, Brazilia, 1945