Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • km 4/95 pag. 3–4
  • „Ocupaţi din plin în lucrarea Domnului“

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • „Ocupaţi din plin în lucrarea Domnului“
  • Serviciul pentru Regat – 1995
  • Materiale similare
  • Să răspândim cât mai mult posibil tractul Ştiri ale Regatului nr. 35
    Serviciul pentru Regat – 1997
  • Noul mileniu — Ce ne rezervă viitorul?
    Serviciul pentru Regat – 2000
  • Campanie specială 16 octombrie — 12 noiembrie!
    Serviciul pentru Regat – 2006
  • Fiţi ‘zeloşi pentru lucrări excelente’ în aprilie!
    Serviciul pentru Regat – 1996
Vedeți mai multe
Serviciul pentru Regat – 1995
km 4/95 pag. 3–4

„Ocupaţi din plin în lucrarea Domnului“

1 Cu siguranţă avem un program încărcat de activităţi teocratice pentru lunile aprilie şi mai! Pe 14 aprilie vom celebra Comemorarea morţii lui Cristos. La această ocazie importantă ar trebui încurajate să asiste cât mai multe persoane posibil: cunoştinţe de la serviciu, rude necredincioase, colegi de şcoală, persoane nou interesate şi studenţi ai Bibliei. Faceţi o listă cu cei pe care intenţionaţi să-i invitaţi, ca să nu omiteţi nici unul.

2 În săptămâna următoare îi vom încuraja pe toţi cei care au asistat la Comemorare să vină la cuvântarea publică specială ţinută pe 23 aprilie, având ca temă „Sfârşitul religiei false este aproape“. Sperăm ca multe persoane care vor auzi acest mesaj direct să vadă necesitatea de a se asocia cu congregaţia în mod regulat, nu doar cu ocazii speciale.

3 Va fi lansat tractul special din seria Ştiri ale Regatului: Un punct important al întrunirii din 23 aprilie va fi lansarea unui tract oportun de patru pagini, numărul 34 din seria Ştiri ale Regatului, care va fi distribuit pe scară largă până în 14 mai. Nu sunteţi de părere că vom fi „ocupaţi din plin în lucrarea Domnului“ pe parcursul acestei perioade a Comemorării? — 1 Cor. 15:58, NW.

4 Fiecărei congregaţii i se va trimite o cantitate de tracte Ştiri ale Regatului. Cutiile de carton conţinând tractele trebuie stocate într-un loc sigur şi nu trebuie deschise până la încheierea programului din 23 aprilie. Din acel moment, tractul din seria Ştiri ale Regatului va fi disponibil pentru a fi distribuit fraţilor şi publicului. La încheierea întrunirilor congregaţiei, a adunărilor de circumscripţie sau a adunărilor speciale de o zi din 23 aprilie, cei care asistă vor primi fiecare câte un exemplar pentru a se familiariza cu conţinutul său şi pentru a fi echipaţi în vederea distribuirii acestuia.

5 Bătrânii vor fi ocupaţi din plin: La începutul acestei luni, corpul de bătrâni trebuie să se întrunească pentru a discuta în mod detaliat despre campania specială. Congregaţiile trebuie să se străduiască să parcurgă tot teritoriul repartizat lor. Înainte de încheierea campaniei, faceţi un efort special pentru a lucra acele teritorii care nu au fost parcurse în ultimele şase luni. Având în vedere importanţa lucrării, vom dori să dedicăm ministerului cât mai mult timp posibil. Fără îndoială că mai mulţi vestitori ca de obicei vor activa ca pionieri auxiliari. Foarte probabil că mulţi studenţi ai Bibliei ni se vor alătura în calitate de vestitori nebotezaţi nou acceptaţi. Ce momente de bucurie vom avea lucrând împreună în lucrarea Domnului!

6 Conducătorii grupelor de studiu de carte trebuie să facă aranjamente concrete în vederea mărturiei în grup în zilele de sâmbătă şi duminică. Fiecare trebuie încurajat să participe în mod activ. Pe lângă activitatea de la sfârşit de săptămână, mărturia serală ar trebui planificată cel puţin o dată pe săptămână în perioada campaniei. S-ar putea planifica întruniri pentru serviciul de teren după orele de şcoală, ca să le dea un ajutor elevilor care vor să participe mai mult.

7 Întrunirile pentru serviciul de teren trebuie planificate astfel încât vestitorii şi pionierii să poată începe devreme ministerul în fiecare zi. Aceste întruniri trebuie să fie scurte. Fiecare trebuie să conţină o prezentare simplă a tractului Ştiri ale Regatului. Întrunirile pentru serviciu ţinute după-amiaza pot include una sau două sugestii pentru efectuarea vizitelor ulterioare la cei care au acceptat tractul. Dacă unii vestitori doresc să ia parte şi dimineaţa, şi după-amiaza la distribuire, atunci supraveghetorul serviciului se va asigura că au la dispoziţie suficient teritoriu. Pe o fişă de însemnări din casă în casă trebuie notate numele şi adresa fiecărei persoane care manifestă interes. În coloana cu observaţii vor fi incluse ideile principale ale scurtei discuţii. Aceasta va pregăti terenul pentru o vizită ulterioară pe parcursul aceleiaşi săptămâni sau luni.

8 Dacă o congregaţie ajută o altă congregaţie în parcurgerea teritoriului, numele şi adresele persoanelor interesate trebuie predate congregaţiei care răspunde de teritoriu.

9 Părinţi, depun copiii voştri eforturi pentru a deveni vestitori nebotezaţi? S-a observat că în unele congregaţii, copii cu o comportare bună şi-au însoţit câţiva ani părinţii dedicaţi în minister şi se dovedesc a fi eficienţi, chiar dacă încă nu sunt vestitori ai veştii bune. Părinţii trebuie să analizeze dacă copiii lor se califică în realitate pentru acest privilegiu. Doi bătrâni de congregaţie pot discuta cu capul familiei toţi factorii implicaţi şi să stabilească dacă respectivul copil poate fi considerat un vestitor nebotezat. — om p. 100.

10 Există în teritoriul congregaţiei voastre vestitori care nu mai aduc o jertfă de laudă pentru Iehova (Evr. 13:15)? Unele persoane inactive au fost poate copleşite de descurajare sau de îngrijorările vieţii, deşi continuă să susţină normele morale ale Bibliei. O vizită prietenească a unuia dintre bătrâni îi poate determina să se asocieze din nou cu congregaţia în mod regulat şi, la timpul potrivit, să-şi reia activitatea în minister.

11 Toţi cei calificaţi pot lua parte la această lucrare plăcută: Voi, copii sau adolescenţi, găsiţi că este dificil să luaţi parte la ministerul din casă în casă? Dar voi, cei noi, a căror experienţă în predicare este destul de limitată? Veţi constata că lucrarea cu acest tract special din seria Ştiri ale Regatului este extrem de plăcută! Tot ce vă trebuie este o prezentare simplă.

Aţi putea spune ceva de genul:

◼ „Luna aceasta distribuim un mesaj important în 232 de ţări din toată lumea. Mesajul este important deoarece ne oferă motive solide să credem că există o soluţie la problemele cu care ne confruntăm în prezent. Am dori ca şi dumneavoastră să aveţi un exemplar personal.“

Sau aţi putea încerca în felul următor:

◼ „În luna aceasta, aproape cinci milioane de voluntari distribuie un mesaj important în zeci de limbi. Acesta a fost pregătit pentru oamenii care ar dori să vadă sfârşitul problemelor cu care toţi ne confruntăm astăzi. Acesta este propriul dumneavoastră exemplar.“

Poate vi se potriveşte această prezentare simplă:

◼ „Încurajăm fiecare persoană să citească acest mesaj important intitulat [citeşte titlul tractului]. Observaţi ce se spune aici la pagina 2 cu privire la problemele crescânde ale . . . [citiţi diferite fraze din tract]. Suntem siguri că v-ar plăcea să citiţi în continuare acest mesaj oportun. Acesta este propriul dvs. exemplar.“

12 Manifestaţi interes personal faţă de fiecare om care acceptă tractul special. Vorbiţi rar şi limpede; nu este nevoie să vă grăbiţi când faceţi prezentarea. Dorim să parcurgem în mod temeinic teritoriul şi să le lăsăm un exemplar tuturor celor care îşi exprimă interesul faţă de citirea acestui tract. Când nu este nimeni acasă, notaţi cu atenţie pe fişa voastră de însemnări din casă în casă pentru a vă întoarce la o oră convenabilă ca să-i oferiţi locatarului tractul. Acest tract poate fi folosit în mărturia stradală atunci când o persoană arată că este interesată să citească materialul. Nu trebuie plasat la întâmplare ca nişte foi volante. Mai degrabă abordaţi-i pe trecători şi explicaţi-le importanţa mesajului prezentat. Folosiţi-vă de tract în mărturia informală, ca de pildă în timp ce călătoriţi sau când le depuneţi mărturie colegilor de muncă în timpul pauzei de masă. Cei care sunt reţinuţi acasă sau se află într-o altfel de indispoziţie le pot oferi tracte vizitatorilor, medicilor şi asistentelor, vânzătorilor şi altora care vin la ei acasă.

13 Câte vizite ulterioare veţi face pe parcursul campaniei? Fără îndoială că foarte multe, întrucât toţi cei care au arătat interes pentru acest tract trebuie să fie revizitaţi. La vizita iniţială este bine să prezentaţi numai tractul special. Apoi, când reveniţi, faceţi câteva remarci despre caracterul oportun al mesajului din tract. Ascultaţi cu atenţie atunci când locatarul îşi exprimă opinia despre ce a citit. Remarcile sale vă vor ajuta să ştiţi ce să-i oferiţi din ultimele reviste şi, posibil, cum să vă pregătiţi pentru discuţiile ulterioare. Dacă observaţi o reacţie favorabilă la vizita ulterioară, încercaţi să începeţi un studiu biblic. — 1 Cor. 3:6, 7.

14 „Truda voastră . . . nu este zadarnică“: Îşi merită toată această muncă efortul? Pavel i-a asigurat pe corinteni: „Truda voastră în legătură cu Domnul nu este zadarnică“ (1 Cor. 15:58, NW). De-a lungul anilor, eforturile noastre depuse pentru distribuirea altor tracte din seria Ştiri ale Regatului au fost bogat binecuvântate. Un cuplu care se muta într-un apartament gol a găsit într-o debara un tract mai vechi din seria Ştiri ale Regatului. A fost singurul lucru rămas în întregul apartament. După ce l-au citit, ei au luat legătura cu congregaţia locală şi au solicitat un studiu biblic. Ei au început să asiste la toate întrunirile şi mai târziu şi-au exprimat dorinţa de a fi botezaţi. Poate că un exemplar pe care îl veţi lăsa voi va avea un efect similar! — km-E 11/74 p. 1; vezi şi g-76-E 8/11, pag. 15.

15 În faţă avem o însărcinare uriaşă. Obiectivul nostru este ca fiecare congregaţie să-şi parcurgă teritoriul repartizat până la data de 14 mai sau, dacă este nevoie de mai mult timp pentru distribuirea tractului special, până la sfârşitul lunii. S-au făcut comenzi astfel încât fiecare pionier regular şi auxiliar să primească 250 de exemplare ale tractului din seria Ştiri ale Regatului. Fiecare vestitor de congregaţie va putea obţine până la 50 de exemplare. Vestitorii şi pionierii trebuie să accepte numai atâtea exemplare câte vor fi în stare să distribuie şi trebuie să restituie orice surplus pentru a fi folosit de alţii. O bună cooperare în această privinţă va asigura cea mai largă distribuire posibilă a acestui mesaj important. Dacă, din cauza teritoriului mare, unele congregaţii nu l-au parcurs până la jumătatea lunii mai şi încă există exemplare disponibile, ar fi practic să ceară ajutorul congregaţiilor vecine. În alte congregaţii, necesitatea poate fi satisfăcută pe plan local dacă vestitorii îşi sporesc activitatea înrolându-se ca pionieri auxiliari sau ieşind mai mult în teren.

16 Dacă dorim să ne îndeplinim lucrarea avem nevoie de o devoţiune din tot sufletul faţă de Iehova (Col. 3:23). Sunt implicate vieţi omeneşti. Oamenii nu-şi pot permite să ignore semnificaţia condiţiilor mondiale de astăzi. Timpul care ne-a mai rămas se scurge cu rapiditate. Ei trebuie să recunoască faptul că omul nu deţine soluţia la problemele omenirii. Însă Dumnezeu o deţine. Cei care doresc să obţină binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie să acţioneze cu hotărâre, fără întârziere, în armonie cu cerinţele sale.

17 Oare după încheierea campaniei speciale, pe 14 mai, ne vom lăsa mâna să se odihnească? Nu! Vom rămâne ocupaţi în armonie cu sfatul inspirat al lui Pavel.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează