Să răspândim cât mai mult posibil tractul Ştiri ale Regatului nr. 35
1 Pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie, toţi vom fi foarte ocupaţi. În primele 11 zile ale lunii octombrie vom oferi exemplare ale revistelor Turnul de veghere şi Treziţi-vă! Apoi, începând de duminică, 12 octombrie, şi până duminică, 16 noiembrie, la nivel mondial vom distribui tractul Ştiri ale Regatului nr. 35. Vom avea privilegiul să le ducem un mesaj important tuturor oamenilor din localitatea noastră. Acesta răspunde la întrebarea: „Se vor iubi vreodată toţi oamenii unii pe alţii?“ În timpul acestei campanii speciale vom distribui tractul în zilele lucrătoare. La sfârşit de săptămână, pe lângă tractul Ştiri ale Regatului vom oferi şi numerele curente ale revistelor.
2 Cine poate lua parte? Ca de obicei, bătrânii vor fi în fruntea lucrării de predicare. Distribuirea tractului constituie o bucurie pentru fiecare, deci fără îndoială că mulţi vestitori vor face pionierat auxiliar într-una sau în ambele luni ale campaniei. Alţi vestitori vor petrece mai mult timp în minister decât de obicei.
3 Aveţi cumva un elev care este destul de avansat în studiul cărţii Cunoştinţa şi care se va califica în scurt timp pentru serviciul de teren? Probabil că ar putea deveni vestitor nebotezat în timp util, astfel încât să ia parte la campania cu tractul Ştiri ale Regatului. Pentru a oferi acest tract este suficientă o prezentare simplă. De exemplu, s-ar putea spune: „Acest mesaj este atât de important, încât în această lună este răspândit în toată lumea în 169 de limbi. Mi-ar face plăcere ca şi dvs. să aveţi propriul exemplar“. Chiar şi copiii mici pot lua parte la această lucrare interesantă.
4 Conducătorii studiilor de carte trebuie să încurajeze fiecare membru al grupei lor să participe din plin la distribuirea tractului Ştiri ale Regatului nr. 35. S-ar putea totodată ca unii vestitori să fi devenit inactivi, dar ar putea redeveni activi în serviciu dacă ar primi încurajarea necesară. Înainte de începerea campaniei, bătrânii ar trebui să viziteze fiecare persoană inactivă ca să vadă ce se poate face pentru a o ajuta să participe alături de vestitori cu experienţă în această formă a ministerului.
5 Când ne vom întruni pentru serviciu? Participarea la această activitate va pretinde luarea unor măsuri pentru mărturia în grup care să fie atât convenabile, cât şi practice. Ori de câte ori este posibil, întrunirile de serviciu trebuie organizate în fiecare zi lucrătoare, la sfârşit de săptămână şi seara. Ele trebuie ţinute la ore care să le permită vestitorilor şi pionierilor să beneficieze din plin de timpul petrecut în mărturie. Trebuie ţinute întruniri şi după-amiaza în folosul elevilor care merg la şcoală, al celor ce lucrează în schimburi şi al altora. Supraveghetorul serviciului trebuie să se asigure că există suficient teritoriu din casă în casă şi teritoriu comercial, astfel încât toţi să poată participa din plin la lucrare. Dacă într-o zonă sunt mulţi vestitori, ei trebuie să uzeze de discernământ când stabilesc câţi vor lucra într-un loc anume.
6 Ce se poate spune despre lipsuri? Vrem să vorbim personal cu cât mai mulţi oameni pentru a le explica de ce trebuie să citească tractul Ştiri ale Regatului nr. 35. Deci, dacă iniţial nu găsiţi pe nimeni acasă, notaţi-vă adresa şi reveniţi la o altă oră din zi. Dacă până în ultima săptămână a campaniei nu aţi reuşit încă să luaţi legătura cu locatarii respectivi, le puteţi lăsa în uşă un exemplar al tractului, într-un loc în care să nu-l vadă trecătorii. În cartierele cu locuinţe, fiţi pregătiţi să oferiţi tractul persoanelor care trec pe stradă. Când lucraţi în zone rurale sau aveţi un teritoriu mai mare decât poate fi parcurs în decursul campaniei, puteţi lăsa de la prima vizită un exemplar al tractului Ştiri ale Regatului acolo unde nu găsiţi pe nimeni acasă.
7 Care este obiectivul nostru? Congregaţiile trebuie să depună eforturi ca să termine toate tractele şi tot teritoriul înainte de încheierea campaniei pe data de 16 noiembrie. Dacă teritoriul care vi s-a repartizat personal este suficient de mare şi dacă siguranţa personală nu vă este pusă în pericol, aţi putea constata că este practic să lucraţi singuri, nu cu un partener. În felul acesta veţi putea ajunge cu vestea bună la cât mai mulţi oameni merituoşi (Mat. 10:11). Este mai practic să duceţi câteva tracte în mână şi o Biblie în buzunar sau în poşetă, decât să folosiţi o geantă de literatură. Ţineţi evidenţa celor ce manifestă interes.
8 Sunteţi pregătiţi să începeţi? Bătrânii trebuie să estimeze cantitatea suplimentară de reviste de care are nevoie congregaţia şi să facă comandă. Nu trebuie să comandaţi tractul Ştiri ale Regatului nr. 35, întrucât fiecărei congregaţii i se vor trimite în mod automat. Pionierii speciali, regulari şi auxiliari vor avea de distribuit câte 250 de exemplare fiecare, în timp ce vestitorii congregaţiei vor primi 50 de exemplare de persoană. Ştiind acum ce avem de făcut, sunteţi nerăbdători să luaţi parte la această activitate încântătoare? Fără îndoială că da. Să răspândim cât mai mult posibil importantul mesaj biblic din tractul Ştiri ale Regatului nr. 35!