Campanie specială 16 octombrie — 12 noiembrie!
1 „Sfârşitul religiei false este aproape!“ Acesta este titlul tractului Ştiri ale Regatului, nr. 37, care va fi distribuit în toată lumea începând de luna următoare. Pe parcursul primei jumătăţi a lunii octombrie, vom oferi revistele Turnul de veghe şi Treziţi-vă!. Însă, începând de luni, 16 octombrie, şi până duminică, 12 noiembrie, vom lua parte la o campanie intensivă de distribuire a tractului Ştiri ale Regatului, nr. 37. La sfârşiturile de săptămână din timpul campaniei, tractul va fi oferit în lucrare alături de revistele curente.
2 Cine poate lua parte la campania specială: Toţi cei activi în lucrarea de predicare a veştii bune se vor implica din plin în această campanie. Unii vor reuşi să facă pionierat auxiliar. Fac copiii voştri sau cei cu care studiaţi Biblia progrese spirituale? Îndemnaţi-i să vorbească cu bătrânii pentru a vedea dacă sunt calificaţi ca să devină vestitori nebotezaţi. Bătrânii trebuie să-şi propună să stea de vorbă cu vestitorii inactivi ca să-i încurajeze să participe la campanie. Aceştia vor lucra probabil alături de vestitorii care au mai multă experienţă.
3 Toate congregaţiile vor primi un anumit număr de tracte Ştiri ale Regatului, nr. 37. Toţi vestitorii şi pionierii vor primi cel puţin 50 de exemplare ale tractului. Cei interesaţi care nu sunt încă vestitori pot primi câte 5 exemplare pe care le pot oferi membrilor familiei şi prietenilor lor. Toţi trebuie să consemneze câte tracte oferă şi să noteze acest număr pe versoul formularului de raport, la sfârşitul lunilor octombrie şi noiembrie. Secretarul va face totalul pentru întreaga congregaţie şi-l va trimite la Filială la sfârşitul fiecărei luni. Dacă în timpul campaniei nu au fost distribuite toate tractele, cele care au rămas pot fi oferite după aceea în orice formă a serviciului.
4 Cum să-l prezentăm: Faceţi o prezentare scurtă a mesajului ca să reuşiţi să staţi de vorbă cu cât mai mulţi oameni. Aţi putea spune: „Pe întregul pământ se desfăşoară o lucrare în folosul comunităţii la care iau şi eu parte. Aş dori să vă ofer acest tract care conţine un mesaj important. Acesta este exemplarul dumneavoastră. Vă rog să-l citiţi“. Ar fi bine să nu vă luaţi o geantă când mergeţi la uşile oamenilor. Fiţi atenţi să vă notaţi numele şi adresa tuturor celor care manifestă interes.
5 Cum să parcurgem teritoriul: În loc să oferiţi tractul Ştiri ale Regatului în lucrarea stradală, străduiţi-vă să predicaţi cât mai mult din casă în casă şi în teritoriile comerciale. Notaţi-vă locurile unde nu aţi găsit pe nimeni şi încercaţi să reveniţi la alte ore şi în alte zile ale săptămânii. Începând de luni, 6 noiembrie, puteţi lăsa un exemplar şi acolo unde nu găsiţi pe nimeni acasă. Însă, dacă teritoriul congregaţiei este atât de vast încât nu poate fi parcurs în timpul campaniei, bătrânii ar putea stabili ca pe toată durata campaniei să se lase un tract unde nu este nimeni acasă.
6 Distrugerea ‘Babilonului cel Mare’ se apropie cu repeziciune. Oamenii trebuie să iasă din el înainte de distrugerea lui completă (Rev. 14:8; 18:8). Planificaţi-vă încă de pe acum să participaţi la această campanie mondială prin care toţi oamenii sunt anunţaţi că sfârşitul religiei false este aproape!